Sănătate

Durerea cronică. 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume suferă de ea

O soluţie promiţătoare pare a fi palmitoiletanolamida (PEA) ultramicronizată, care ar contracara această problemă. Aceasta este produsă de organism şi este prezentă în diverse alimente de origine animală şi vegetală. Un grup de cercetare condus de Carla Gheraldini de la Universitatea din Florenţa a demonstrat că PEA ultramicronizată întârzie dezvoltarea toleranţei la opioide precum morfina, […]

Parlamentul European: exploatarea maternităţii surogat devine o eurocrimă

Noua directivă împotriva traficului de fiinţe umane şi a protecţiei victimelor acoperă şi căsătoriile forţate şi adopţiile ilegale.

Unde a făcut Kadîrov primul drum, după ce s-a anunţat că este pe moarte

Liderul cecen s-a dus să se antreneze la sală, unde a ridicat greutăţi pentru a nega versiunea că ar fi bolnav.

Cum să te opreşti din consumul de mâncăruri nesănătoase: 9 sfaturi utile

Consumul excesiv de mâncăruri nesănătoase, cunoscut sub numele de junk food, poate avea consecinţe negative asupra sănătăţii fizice şi mentale, scrie Health. Aceste alimente ultra-procesate, precum fast food-ul, băuturile carbogazoase, dulciurile şi gustările sărate, fac parte din dieta multor persoane, contribuind la creşterea în greutate, apariţia unor afecţiuni precum obezitatea şi diabetul, precum şi la […]

O femeie moare prin eutanasiere după o luptă de ani de zile pentru o „moarte demnă”

O femeie din Peru a murit prin eutanasiere după o luptă de ani de zile pentru o „moarte demnă”.

Lista de medicamente compensate şi gratuite va fi extinsă. Când va intra în vigoare actualizarea

Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi că extinde lista de medicamente compensate şi gratuite pentru a creşte accesul pacienţilor cronici, cu afecţiuni grave, la medicamente de ultimă generaţie.

Studiu: Următoarea pandemie ar putea fi provocată de virusul gripal. Care este explicaţia

Un sondaj internaţional, care va fi publicat la sfârşitul săptămânii viitoare, va dezvălui că 57% dintre experţii în boli de rang înalt, care au luat parte la studiu, sunt de părere că o tulpină a virusului gripal va cauza apariţia următoarei pandemii, notează The Guardian. Această convingere are la bază o serie de cercetări realizate […]

Alimentele cu cel mai ridicat conţinut de plastic

Studiile arată că 90% din mostrele de proteine animale şi vegetale testate conţin microplastice, fragmente de polimer care pot fi extrem de mici, având dimensiuni care variază de la mai puţin de 5 milimetri până la un micrometru, scrie CTV News. Deşi veganii şi vegetarienii ar putea crede că scapă de aceste contaminări, chiar şi […]

Omega 7: ce este, ce beneficii aduce şi în ce alimente se găseşte

Aceşti acizi graşi mononesaturaţi, nu foarte uşor de găsit, sunt numiţi şi „Omega de frumuseţe”.

Cea mai mare instalaţie de filtrare a aerului dintr-un spital din România, inaugurată la Galaţi

Luni, la Spitalul TBC din Galaţi a fost pusă în funcţiune „cea mai mare instalaţie din ţară de ventilaţie cu presiune negativă dintr-un spital în care se tratează bolile de plămâni si cele infecţioase”. Echipamentul a fost cumpărat cu fonduri europene în cadrul unui proiect al Consiliului Judeţean Galaţi. „Practic, sunt limitate contaminările în bolile […]

Noni: ce proprietăţi şi ce contraindicaţii are dudul indian

Superfructul cu multe proprietăţi a fost folosit de secole în medicina tradiţională polineziană.

Îmbrăţişări, masaje şi mângâieri: contactul fizic poate vindeca, conform ştiinţei

Potrivit unui nou studiu, contactul fizic poate genera nu numai bunăstare mentală, dar este ceva la care trebuie să fim atenţi.

Un bărbat a avut Covid timp de 613 zile

Cercetătorii din Olanda au anunţat recent un caz de infecţie cu Covid care a durat până la 613 zile la un bărbat care a murit anul trecut. Bărbatul, imunocompromis din cauza unor boli anterioare, a fost internat într-un spital din Amsterdam în februarie 2022, din cauza Covid-19. Rezultatele testelor au arătat că a fost pozitiv […]

Durerile menstruale „debilitante” fac ca „una din trei” fete să lipsească de la şcoală

Un studiu recent realizat pe peste 3.000 de fete şi tinere din Marea Britanie a arătat că peste o treime (36%) dintre ele lipsesc de la şcoală din cauza durerilor menstruale.

Ce se întâmplă cu energia corpului, dacă nu consumă vin şi bere timp de 30 de zile

O lună fără alcool este suficientă pentru a multiplica rezervele şi pentru a purifica organismul, relevă un studiu francez.

Fost model la un pas de moarte, după ce a încercat să se vindece de cancer cu suc

Irena Stoynova avertizează acum bolnavii să nu renunţe la medicina tradiţională.

Alcoolul face ravagii în Italia: 8 milioane de consumatori, expuşi riscului unor boli grave

Consumul excesiv de alcool creşte riscul de Alzheimer, Parkinson şi alte boli grave, spun neurologii.

4.100 de pacienţi sunt pe listele de aşteptare pentru un transplant de rinichi sau ficat

România este la coada clasamentului în Europa la rata de transplanturi la un milion de locuitori dar şi la donare. Anul trecut s-au efectuat 318 transplanturi pe rinichi, ficat, cord şi plămâni, faţă de 314 transplanturi în anul anterior. În Ungaria, cu o populaţie la jumătate faţă de cea a României, s-au realizat 369 de […]

Rafila: Respectarea programului de lucru în spitale, în criteriile de performanţă a managerilor

Modul în care este respectat programul de lucru în spitale va fi introdus în criteriile de performanţă ale managerilor, a anunţat joi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Rafila: Apetenţa pentru specialităţile grele în medicină a scăzut. Avem o responsabilitate

Rafila a spus, joi, la Forumul Naţional de Neurologie, că strategia naţională pentru bolile cerebrovasculare mai are nevoie de adaptări la „partea administrativă”, dar într-un interval de timp nu foarte lung, până la jumătatea acestui an, strategia va fi aprobată de Guvern şi implementată. Ministrul a menţionat că vine de la o importantă reuniune în […]

Rafila: Dacă sunt culpe medicale, trebuie evidenţiate. Dacă nu, medicii să fie apăraţi

„Dacă sunt culpe medicale, ele trebuie evidenţiate. Dacă nu sunt, corpul medical trebuie apărat şi respectat”, declară ministrul Alexandru Rafila după ultimul scandal de la Spitalul Pantelimon.

Comunicarea defectuoasă stă la baza sesizărilor de la Spitalul „Pantelimon” – raportul controlului

Sesizările formulate de către angajaţii spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unităţii şi persoanele în cauză, arată raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”.

O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi

Autorităţile sanitare avertizează populaţia cu privire la un unguent vietnamez pentru hemoroizi care conţine o "cantitate extrem de periculoasă" de plumb.

Sughiţul: care sunt cauzele, cele mai rapide şi mai eficiente remedii şi când trebuie să ne facem griji

Un fenomen involuntar şi tranzitoriu, de obicei inofensiv, însă uneori este un semn de avertizare.

Femeile singure mănâncă mai mult şi mai prost. Cum le îndeamnă creierul spre alegeri nesănătoase

Studiul, publicat în revista JAMA, a monitorizat obiceiurile alimentare ale femeilor singure şi a descoperit o tendinţă semnificativă de a alege alimente bogate în zahăr şi de a pierde controlul asupra consumului de alimente de confort, relatează Washington Post. Oamenii de ştiinţă au dorit să observe căile cerebrale asociate cu singurătatea şi comportamentul alimentar necontrolat. […]

Covid-19 în România: 212 cazuri noi şi 5 decese într-o săptămână

Cinci persoane au murit din cauza coronavirusului în ultima săptămână, când s-au înregistrat, în total, 212 cazuri noi, potrivit raportului transmis marţi de Ministerul Sănătăţii.

Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun radiologii

Profesioniştii din domeniul sănătăţii vor susţine, într-o conferinţă la Leeds, că femeile sunt „afectate în mod disproporţionat” de taxa pe valoare adăugată (TVA) în cazul sutienelor şi că lenjeria intimă ar trebui tratată ca o necesitate, scutită de această taxă, la fel ca produsele menstruale.

Lumină după 5 ani de întuneric: adolescent operat la Iaşi de o tumoră gigant orbitară

Neurochirurgii dijn cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi i-au redat vederea unui tânăr de 14 ani după ce l-au operat de o tumoră gigant orbitară de 8 centimetri.

Cancerul pulmonar ameninţă şi nefumătorii. Vinovat este radonul, o substanţă radioactivă prezentă în sol

Deşi mulţi asociază cancerul pulmonar doar cu fumatul, o realitate alarmantă arată că această boală gravă poate afecta şi nefumătorii, mai ales cei de vârstă mijlocie.

Totul despre Oatzempic, băutura de slăbit cu ovăz despre care se spune că te scapă de 40 de kilograme în două luni

O băutură pe bază de ovăz care promite pierderea în greutate este ultima tendinţă pe TikTok.

Gripa aviară în ferme: Impactul asupra producţiei de ouă şi lapte

Răspândirea recentă a gripei aviare printre animalele de fermă, inclusiv vaci de lapte şi pui, a ridicat preocupări privind siguranţa laptelui şi ouălor, scrie Associated Press. Peste douăzeci de turme de vaci de lapte din opt state americane au fost afectate, în timp ce gripa aviară a fost detectată şi la pui. Cu toate acestea, […]

Studiu: Ţigările electronice sunt asociate cu un risc mai mare de insuficienţă cardiacă

Un nou studiu, care a analizat aproape 176.000 de adulţi, a constatat că cei care au folosit ţigări electronice aveau cu 19% mai multe şanse de a dezvolta un tip de insuficienţă cardiacă numită disfuncţie diastolică ventriculară. Disfuncţia diastolică ventriculară apare atunci când muşchiul inimii devine rigid şi nu se umple corect cu sânge. Studiul […]

Vaccinul împotriva Chlamydiei, promiţător într-un studiu preliminar

Vaccinul experimental s-a dovedit a fi sigur şi a indus un răspuns imunitar la participanţii la studiu. Studiul a inclus bărbaţi şi femei sănătoşi cu vârste cuprinse între 26 de ani, care nu aveau Chlamydia. Au fost testate diferite doze de vaccin, administrate în trei zile diferite, pe o perioadă de aproape patru luni, potrivit […]

Un nou studiu dezvăluie beneficiile exerciţiilor fizice seara

Exerciţiile fizice zilnice făcute seara pot aduce cele mai mari beneficii pentru sănătatea persoanelor care trăiesc cu obezitate, arată un studiu recent realizat de cercetători australieni.

A început ancheta la Spitalul Sf. Pantelimon. Explicaţiile directorului / Ministrul Rafila a fost la unitatea medicală

Managerul Spitalului Pantelimon din Bucureşti, Bogdan Socea, spune că, din analiza preliminară, nu există date care să ateste o viciere a tratamentului în secţia de Terapie Intensivă şi că au fost „decese care nu au putut fi evitate”.

Apa de băut ne face mai fericiţi: un studiu oferă explicaţia

Potrivit unei analize efectuate în Statele Unite, cei care se hidratează în mod regulat au mai multe şanse să fie fericiţi.

LPF plăteşte tratamentul lui Marian Bâcu. Fostul atacant a suferit un AVC

Fostul fotbalist al Universităţii Craiova, Marian Bâcu (63 de ani), care a suferit luna trecută un accident vascular cerebral, a ieşit din spital.

A treia schimbare. Guvernul modifică din nou ,,taxa pe boală”

„Am decis pentru a treia oară să reanalizăm subiectul concediilor medicale ca să putem corecta tot ne-a fost semnalat”, spune Marcel Ciolacu. El precizează că se percepe CASS doar pentru concediile medicale în cazul bolilor obişnuite, a celor ce impun carantină şi reducerea cu 25% a timpului de lucru. „În rest, toate celelalte indemnizaţii de […]

Expert yoga recomandă o tehnică pentru un somn liniştit

O tehnică puternică de respiraţie, numită „respiraţie abdominală”, este recomandată de practicanţii de yoga pentru inducerea somnului şi relaxare, scrie Indian Express. Saurabh Bothra, un instructor de yoga certificat, explică că respiraţia abdominală se concentrează pe utilizarea diafragmei în locul respiraţiei superficiale din piept, activând răspunsul de relaxare al organismului. Anupm Bhattia demonstrează în videoclipul […]

20 de decese suspecte la ATI din Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală. Ministerul Sănătăţii trimite Corpul de Control

În urma sesizărilor primite de la directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon care se refereau la împiedicarea exercitării atribuţilor sale în cadrul spitalului, ministrul Sănătăţii a decis trimiterea Corpului de Control pentru verificarea aspectelor sesizate. Totodată, joi, managerul spitalului a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există […]