Video Fost vicepreşedinte ANRP, revoltat: Dosarele astea au ajuns să acopere rahaturile DNA/ Nouă persoane, cercetate în noul dosar ANRP. Prejudiciu, peste şase milioane lei

Procurorii DNA au pus sub învinuire şapte persoane, membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, şi doi evaluatori. Suspecţii sunt acuzaţi că au adus un prejudiciu de peste şase milioane de lei statului român.

3363 afișări

Şapte foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Ingrid Zaarour (preşedinte ANRP la data faptei), Remus Baciu (vicepreşedinte ANRP la data faptei), Ingrid Mocanu, Mihnea Iuoraş, Marko Attila, Cătălin Nicolescu şi Canangiu Constantin sunt acuzaţi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Gheorghe Vişoiu, expert evaluator în cadrul ANRP, şi Doina Tudose, evaluator, sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

"La data de 14.10.2008, suspecţii Zaarour Ingrid, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Baciu Remus Virgil, Iuoraş Mihnea Remus, Marko Atilla Gabor, Nicolescu Theodor Cătălin şi Canangiu Constantin-Cătălin, în calitate de preşedinte, respectiv membri au aprobat, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, raportul de evaluare întocmit de suspecta Tudose Doina, evaluator la o societate comercială, pentru un teren care a făcut obiectul unui dosar de despăgubire, deşi se impunea trimiterea dosarului spre reevaluare. Terenul în suprafaţă de 1.250 mp a fost evaluat la valoarea de 9.492.800 lei (2.638.800 euro la cursul de schimb de la acea dată), de trei ori mai mult decât valoarea reală a terenului. A reieşit că terenul a fost supraevaluat cu 6.120.237 lei, sumă ce reprezintă prejudiciu în dauna statului", transmit procurorii DNA printr-un comunicat de presă.

Potrivit DNA, raportul de evaluare ar fi fost întocmit cu nerespectarea Legii nr. 247/2005 şi a Standardelor Internaţionale de Evaluare impuse de lege, fiind avizat de Vişoiu Gheorghe, expert evaluator în cadrul ANRP.

"Din probele administrate a rezultat că aceştia nu au respectat această obligaţie legală, acceptând şi aprobând acordarea de despăgubiri pe baza unui raport de evaluare în care valoarea de piaţă a fost denaturată. Activitatea descrisă a determinat totodată obţinerea unor foloase patrimoniale necuvenite de către două persoane care, anterior iniţierii procedurilor în vederea despăgubirii, obţinuseră la un preţ modic drepturile litigioase de la persoana care avea dreptul legal la despăgubire", mai spun procurorii.

Marko Attila este cercetat în lipsă, pe numele lui fiind emis un mandat de urmărire internaţională.

Fost vicepreşedinte ANRP, revoltat la DNA: E un nou dosar. Dosarele astea au ajuns să acopere rahaturile DNA

Fostul vicepreşedinte ANRP, Ingrid Mocanu Popa, a fost chemată, joi, la DNA pentru a i se aduce învinuirile într-un nou dosar, aceasta fiind acuzată de abuz în serviciu în legătură cu despăgubirile acordate referitor la un teren din Capitală. La DNA a ajuns şi fostul deputat Theodor Nicolescu. 

"Da, e altul (...) Nu ni se spune ce am încălcat, încercăm de doi ani de zile să aflăm ce am încălcat, ni se spune că s-a supraevaluat ceva. Acum s-a supraevaluat un alt teren în Bucureşti, în centru. Dosarele aceastea au ajuns să acopere rahaturile pe care le face DNA-ul. Dragi cetăţeni, probabil, cei care staţi în Piaţa Victoriei, aţi luat despăgubiri. M-am săturat să mă duc în instanţă şi să explic că nu am luat niciun leu de la nimeni, că nu cunosc pe nimeni dintre cei cărora le-am dat despăgubiri. Eu o să fac plângeri penale şi sesizări procurorilor care nu înţeleg să îşi facă treaba exact cum scrie în lege. În total, valoarea terenului, în Bucureşti, în 2008, e ceva, două milioane de euro. S-au ales suprafeţele cele mai mari sau cele mai bine plasate şi au început să aducă nişte indivizi care lucrează la DNA să spună: «uitaţi de preţuri am găsit noi în cartea funciară». În baza unor protocoale secrete, intră în baza de date de la ANCPI (Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară -n.r.), găsesc tranzacţii cu preţuri foarte mici şi spun: «uitaţi cât era preţul în Bucureşti în 2008». Mie îmi spun în dosarul celălalt că preţul era în 2008, 75€/ mp? Păi îl cumpăr acum. Nişte indivizi, pe care nu îi cunoşteam, ne-am dus să îi îmbogăţim, nu ştim ce lege am încălcat, ce atribuţii aveam să verificăm rapoartele de evaluare şi de ce m-aş fi priceput eu care sunt jurist, la evaluare. Asta este mafia ANRP pentru că m-am săturat să aud la televizor că sunt o mafioată. Abuz în serviciu, cică cu folos pentru altul că l-am îmbogăţit eu pe individul asta de care nu am auzit în viaţa mea", a declarat Ingrid Mocanu, fost vicepreşedinte ANRP, la DNA.

Aceasta a mai spus că prejudiciul în dosar este aproximativ un milion de euro, dar că "toate dosarele astea sunt făcute la fel."

La sediul DNA a ajuns joi dimineaţă şi fostul deputat Theodor Nicolescu, care a anunţat că are calitatea de suspect.

 

 

"Aceeaşi problemă, că evaluatorii nu au realizat bine evaluarea. Prejudiciul cred că este în jur de 600.000 de lei. Nu am încălcat nicio lege, nu sunt evaluator, dar în momentul în care ai un expert care zice o sumă şi un altul care zice altă sumă, nu înseamnă că prejudiciul acela este cert. Faptul că un specialist de la DNA zice că există un prejudiciu, asta nu înseamnă că acel prejudiciu chiar există. Nu îi cunosc pe oamenii din dosar. Nu ştiu despre ce va fi vorba în acest dosar pentru că doar mi s-a adus la cunoştinţă că sunt suspect, dar membrii comisiei din 2008, niciunul nu a fost acuzat că a urmărit că vreunul dintre beneficiari să primească vreun leu mai mult decât ar avea dreptul. DNA spune că am aprobat nişte rapoarte de evaluare care nu sunt corecte. Nu îi cunosc (pe beneficiari -n.r.). Sunt două persoane, dar nu îmi amintesc numele pentru că nu îi cunosc. Terenul este pe undeva pe la mall Vitan cu o suprafaţă de 1.200 mp. Nu există niciun text de lege are la momentul respectiv să instituie obligativitatea contractelor", a declarat, la ieşirea de la sediul DNA, fostul parlamentar Theodor Nicolescu.

Ingrid Mocanu Popa a fost reţinută, în martie 2015, într-un alt dosar privind ANRP, ea fiind suspectată că a participat, alături de alţi membri al Comisiei ANRP, la acordarea unor despăgubiri supraevaluate cu 75 de milioane de euro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici