Propunerile de măsuri anticriză sunt prea vagi şi prea puţin fundamentate, afirmă analiştii

Propunerile de măsuri anticriză convenite de coaliţia aflată la guvernare sunt prea vagi, fără cuantificarea eforturilor bugetare şi a efectelor fiecărei acţiuni, iar impactul asupra economiei ar putea fi relativ redus, apreciază analiştii contactaţi de MEDIAFAX.

Poliţiştii constănţeni au prins doi turci care vindeau un kilogram de heroină

Doi bărbaţi turci au fost prinşi în flagrant de poliţiştii constănţeni în timp ce ofereau spre vânzare un kilogram de heroină.

Nominalizările pentru cei mai buni fotbalişti ai anului 2009 – GALERIE FOTO

UEFA a anunţat, luni, pe site-ul oficial, numele celor 12 jucători nominalizaţi pentru titlul de cel mai bun fotbalist al anului 2009, premiul urmând să fie acordat cu ocazia tragerii la sorţi pentru grupele Ligii Campionilor, din 27 august, de la Monte Carlo.

Prioteasa: Predarea Portului Bechet de către MT, „un cadou neaşteptat” făcut primarului

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa (PSD), a declarat, luni, că primarului din Bechet, Costel Tulitu (PDL), i s-a făcut "un cadou neaşteptat" prin predarea portului către comunitatea locală de către Ministerul Transporturilor.

Anastase îi cere lui Hrebenciuc să nu o mai desemneze înlocuitor pe Aura Vasile la şedinţele BP

Preşedintele Camerei Roberta Anastase a făcut apel, luni, la liderului grupului PSD să participe la şedinţa de miercuri a Biroului Permanent şi să nu o mai trimită în loc pe Aura Vasile, care ar avea o contribuţie importantă la strategia Comisiei Udrea de "construire a unui dosar penal" ministrului.

IGPR: Profilul genetic al rămăşiţelor găsite, comparat cu cel al mamei lui Costea

Institutul de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei Române a demarat activităţi pentru stabilirea profilului genetic prelevat din resturile de cadavru uman, recuperate de poliţişti în zona Rânca, bănuind că sunt ale lui Costea Veclev, urmând să fie comparat cu cel al mamei.

Bucharest General Mayor Voices Out Restructuring, Staff Cuts To Improve Services

Bucharest general mayor Sorin Oprescu on Monday said he would resort to staff cuts and restructure several bodies under the authority of the Bucharest mayoralty, in a move to render services more efficient.

Nava Arctic Sea a fost găsită

Nava Arctic Sea, dispărută la sfârşitul lui iulie, a fost găsită la 300 de mile de Capul Verde, iar echipajul său a fost transferat la bordul unui vapor rusesc, a anunţat luni ministrul Apărării de la Moscova, Anatoli Serdiukov, citat de agenţiile ruse.

Anastase: Voi propune Biroului Permanent suspendarea activităţii Comisiei Udrea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, că va propune Biroului Permanent al acestei Camere suspendarea activităţii Comisiei de anchetă în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea.

Iliescu: Dă-o în mă-sa de guvernare, vorbim de legi

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni,că PDL face o "mare prostie" insistând cu asumarea răspunderii Guvernului pe legile educaţiei şi a apreciat că o condiţionare a soartei guvernului de asumare ar fi o "altă prostie".

Bazac: Doresc reorganizarea programului naţional de oncologie după modelul austriac

Ministrul Sănătăţii vrea să folosească modelul austriac pentru reorganizarea programului naţional de oncologie, motiv pentru care l-a invitat pe profesorul Christoph Zielinski, coordonatorul centrului de excelenţă în oncologie din Viena, să discute cu membrii comisiei de specialitate a ministerului.

Romania Chamber Speaker To Request Udrea Committee Suspension

Romanian Chamber Speaker Roberta Anastase said Monday she will propose in the Chamber of Deputies’ Standing Office the suspension of the activity at the Udrea Committee.

Actele de tortură şi execuţiile sumare împotriva homosexualilor, intensificate în Irak – VIDEO

Actele de tortură şi execuţiile sumare împotriva persoanelor suspectate de homosexualitate se intensifică în Irak, iar autorităţile nu fac nimic pentru a preveni aceste violenţe, a afirmat luni organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW).

Dragomir spune că sindicatele vor să „încalece” FRF şi LPF

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat că sindicatele doresc răul fotbalului şi că prin reprezentanţii săi, Marin Condescu şi Dumitru Costin, vor "să încalece FRF şi LPF".

O’Brien: Sper să prindem o zi bună cu Steaua

Atacantul echipei St. Patrick's Athletic, Declan O'Brien, numit fotbalistul lunii iulie în Irlanda, speră ca în meciul cu formaţia Steaua jucătorii români să nu fie în cea mai bună formă sportivă iar coechipierii săi să prindă o zi foarte bună, informează site-ul oficial al grupării irlandeze.

Maşini noi transportate pe autostrăzile din Germania, găurite de focuri de armă

Poliţia germană caută de mai multe luni una sau mai multe persoane care trag focuri de armă asupra unor maşini noi transpotate de camioane-remorcă pe autostrăzile din Germania.

Gaţu: FRH are termen limită până la 27 august pentru a depune apel la EHF

Preşedintele FRH, Cristian Gaţu, a declarat, luni, la finalul şedinţei Consiliului de Administraţie, că forul handbalistic analizează oportunitatea depunerii unui apel la decizia EHF în cazul mituirii arbitrilor, având termen în acest sens până la 27 august.

Cotidianul reformatorului iranian Mehdi Karubi a fost suspendat de justiţie

Justiţia iraniană a interzis luni publicarea cotidianului Etemad Melli, aparţinând fostului candidat reformator la alegerile prezidenţiale Mehdi Karubi, care a denunţat abuzurile la care ar fi fost supuşi, în opinia acestuia, manifestanţii încarceraţi după alegeri.

Romanian Democrat Liberals Ask For The Commission Investigating Tourism Minister To Be Disbanded

The Romanian Democratic Liberal Party officially asks for the parliament committee investigating tourism minister Elena Udrea to be disbanded, Adrian Videanu, vice-president of PDL said Monday, after a party leadership meeting.

Principalele date legate de desfăşurarea alegerilor din Afganistan

La 20 august va avea loc cel de-al doilea scrutin prezidenţial din istoria Afganistanului, care se va desfăşura concomitent cu alegerile provinciale, informează AFP, care prezintă principalele date legate de desfăşurarea alegerilor.

Oprescu anunţă restructurări la Primăria Capitalei pentru eficientizarea serviciilor

Primarul general, Sorin Oprescu, a declarat luni că va face restructurare în Primăria Capitalei, însă pentru eficientizarea serviciilor şi "nu oricum şi în orice condiţii".

Usain Bolt, extraterestrul care sfidează timpul şi spaţiul

Atletul Usain Bolt, care a stabilit un record mondial în proba de 100 de metri, la CM de la Berlin, este descris de presa europeană de luni ca fiind un extraterestru, un Superman care trăieşte în propria lume, departe de atingerea muritorilor de rând.

Romanian Udrea Committee To Continue Works Tuesday

The president of the Romanian public procurement regulator ANRMAP, Cristina Traila, is expected Tuesday for hearings within the Udrea Committee.

CFR Timişoara va evolua în Liga a II-a, în locul echipei ACU Arad

Comitetul de Urgenţă al FRF a decis, luni, ca echipa CFR Timişoara să evolueze în sezonul 2009/2010 în seria a doua a eşalonului secund, ca urmare a retrogradării din această categorie a formaţiei ACU Arad, informează site-ul oficial al forului de la Bucureşti.

Programul „Litoralul pentru toţi” va începe pe 1 septembrie – VIDEO

Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării lansează, de la 1 septembrie, programul "Litoralul pentru toţi" prin care turiştii pot veni la mare la preţuri avantajoase, tarifele fiind cuprinse între 195 de lei şi 495 de lei, timp de şase nopţi de persoană.

Omer, suspendat din funcţia de antrenor principal al naţionalei de handbal masculin

Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a decis, luni, suspendarea tehnicianului Aihan Omer din funcţia de antrenor principal al echipei naţionale masculine a României, conform unuia dintre membrii consiliului, Elena Frâncu.

Comisia Udrea îşi continuă marţi audierile

Preşedinta ANRMAP, Cristina Trăilă, este aşteptată, marţi, la audieri în cadrul Comisiei Udrea, unde urmează de asemenea să fie audiaţi secretarul general al Ministerului Turismului, doi directori ai acestei instituţii precum şi operatorul desemnat cu întreţinerea site-ului Ministerului.

Antonescu nu vrea desfiinţarea comisiei de anchetă în cazul Elenei Udrea

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, consideră că este nevoie în continuare de comisia de anchetă în cazul Elenei Udrea, în condiţiile în care aceasta s-a constituit prin voinţa Parlamentului.

PDL va cere oficial desfiinţarea Comisiei Udrea

PDL va cere oficial desfiinţarea Comisiei Udrea, a anunţat, luni, prim-vicepreşedintele Adriean Videanu, după şedinţa conducerii democrat-liberale.

Rânca: Poliţiştii au reluat căutările pentru a găsi şi alte fragmente umane – VIDEO

Poliţiştii gorjeni au reluat, luni, căutările în zona montană a staţiunii Rânca, pentru a găsi şi ultimele resturi de haine sau fragmente umane care au legătură cu cazul dispariţiei lui Costea Velcev, băiatul de şapte ani căutat în ultima lună după ce a plecat de la o cabană şi nu a mai revenit.

Romania’s Cap City New Apartment Prices Dn Up To 40% Y-Y In 1H – Survey

The prices in euro currency of the new dwellings from Romania’s capital city Bucharest dropped by 15-40% in average in the first semester compared with the same period a year ago, touching 2005‘s prices, according to a survey conducted by real estate consultancy firm CB Richard Ellis (CBRE).

Romanian SME Min To Procure Consultancy Services Worth RON17.4M

The Romanian Ministry for Small and Medium Sized Companies (SMEs) intends to buy consultancy services worth 17.4 million lei (EUR1=RON4.2216), in view of opening single offices for companies, developing strategies for the business environment and evaluating administrative barriers.

Brad Pitt, cel mai mare inamic al lui Sherlock Holmes

Actorul american Brad Pitt urmează să interpreteze rolul profesorului Moriarty, cel mai de temut adversar al detectivului Sherlock Holmes, în următoarea peliculă semnată de regizorul britanic Guy Ritchie, informează mirror.co.uk.

Romania Posts 6th Largest 5-Mo Trade Gap In EU

Romania posted the sixth largest trade deficit in the European Union bloc in the first five months, with both exports and imports falling compared to last year, the EU’s statistics agency Eurostat said Monday.

Dyandy Dănuţ întreţinea relaţii sexuale cu maseuzele pentru a le învăţa „meserie”

Judecătoria sectorului 1 Bucureşti arată, în motivarea hotărârii prin care a dispus arestarea preventivă a creatorului de modă Dyandy Dănuţ Pârvan, că acesta întreţinea relaţii sexuale cu maseuzele pentru a le "învăţa" şi "le iluziona" pe tinere sub promisiunea unei cariere în lumea modei.

Geoană: Coaliţia a convenit asupra a 32 de măsuri anticriză

Liderul PSD Mircea Geoană a anunţat, luni, după şedinţa coaliţiei, că PSD şi PDL au convenit asupra unui pachet de 32 de măsuri anticriză, care vor intra în vigoare de la 1 septembrie.

România a avut la cinci luni al şaselea deficit comercial din UE

România a avut în primele cinci luni al şaselea deficit comercial din Uniunea Europeană, de 3,7 miliarde euro, după o reducere de 36% a importurilor, a patra ca mărime din UE, la 14,7 miliarde euro, potrivit datelor Eurostat.

Record Guinness: Cea mai mare scufundare colectivă, în Indonezia

Un grup de aproape 2.500 de scufundători a stabilit, luni, un nou record mondial pentru cea mai mare scufundare colectivă, în apropiere de Manado, în largul insulei indoneziene Sulawesi (Celebes), au anunţat reprezentanţii Guinness World Records.

Nica: Vă garantez că situaţia de la Ialomiţa nu e singurul caz din ţară

Ministrul de Interne, vicepremierul Dan Nica, a declarat, luni, că situaţia înregistrată la Poliţia Ialomiţa nu constituie un caz singular în ţară, el ameninţând cu măsuri punitive pe acei şefi de poliţie care nu înţeleg să nu fie alături de infractori.

Vox News – o nouă televiziune de ştiri vrea să se lanseze în România

Vox News, o nouă televiziune de ştiri, vrea să se lanseze pe piaţa audiovizualului din România, cu o investiţie iniţială de peste 2,6 milioane de euro, potrivit informaţiilor depuse la CNA de deţinătorul postului, SC Sport Channel SRL.