Sport

Doroftei despre confruntarea dintre Bute şi Pascal: Marketing înainte de meci

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că partida dintre Lucian Bute şi Jean Pascal, din 25 mai de la Montreal, va avea loc doar din considerente financiare, pentru că cei doi pugilişti nu vor lupta pentru niciun titlu.

Stefan Schumacher: Dopajul era o obişnuinţă pentru mine, ca o farfurie de paste după antrenament

Rutierul german Stefan Schumacher, depistat pozitiv cu EPO după ediţia 2008 a Turului Franţei şi Jocurile Olimpice de la Beijing, a declarat pentru publicaţia Der Spiegel că pentru el dopajul devenise o obişnuinţă, "ca o farfurie de paste după antrenament".

România candidează la organizarea CM de box la tineret şi junioare

Federaţia Română de Box a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, organizată la Ploieşti, că a trimis la sediul AIBA dosarul complet pentru organizarea Campionatului Mondial de tineret şi junioare.

Gigi Becali spune că va plăti datoria către FCM Bacău

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că a decis să plătească datoria de 840.000 de euro către gruparea FCM Bacău în cazul jucătorului Eugen Baciu, pentru a nu periclita participarea formaţiei bucureştene în sezonul viitor al cupelor europene.

Curs online pentru arbitrii de fotbal, înfiinţat de Alexandru Tudor: „Cine eram eu înainte să mă apuc de arbitraj? Un fotbalist ratat”

Arbitrul internaţional Alexandru Tudor a realizat, în cadrul proiectului "E-learning pentru partenerii sociali", un modul de curs online pentru persoanele care îşi doresc să înceapă o carieră în arbitraj.

O echipă de fotbal caută portar printr-un site de recrutare

Echipa ieşeană de Liga a V-a Săgeata Popricani a postat un anunţ pe un site de oferte de locuri de muncă, prin intermediul căruia vrea să găsească "fotbalişti tineri, sănătoşi şi cu un trecut sportiv curat" pentru postul de portar.

Tecău: Meciul cu Olanda este unul echilibrat

Jucătorul Horia Tecău a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că întâlnirea cu Olanda din Cupa Davis este una echilibrată, chiar dacă adversarii stau mai bine în clasamentul ATP decât tenismenii români de simplu.

Ţălnar despre posibilitatea ca Regehcampf să fie selecţioner şi antrenor la Steaua: Astea sunt vise

Tehnicianul formaţiei Dinamo, Cornel Ţălnar, nu crede că Laurenţiu Reghecampf ar putea face faţă dacă i s-ar propune funcţia de selecţioner al echipei naţionale şi să rămână în acelaşi timp antrenor la Steaua, adăugând că Victor Piţurcă poate duce România la barajul pentru calificare la CM.

Ţălnar: Negoiţă mi-a spus că îmi va respecta contractul până la final

Antrenorul formaţiei Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a discutat cu acţionarul Ionuţ Negoiţă în ceea ce priveşte viitorul său şi a primit promisiunea că îi va fi respectat contractul până la final.

Ţălnar: Rullo va fi pe teren duminică dacă obţine cartea verde

Fundaşul Erminio Rullo ar putea fi folosit titular la Dinamo în partida cu Astra Giurgiu, de duminică, în cazul în care impresarul său obţine în timp util cartea verde din Italia, a anunţat, vineri, antrenorul Cornel Ţălnar, într-o conferinţă de presă.

Serena Williams o va întâlni pe Maria Şarapova în finala turneului de la Miami

Jucătoarea americană Serena Williams, locul 1 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 6-0, 6-3, în 65 de minute, pe sportiva poloneză Agnieszka Radwanska, locul 4 WTA, în semifinalele turneului Premier de la Miami, urmând a evolua în finală împotriva rusoaicei Maria Şarapova, locul 2 WTA.

Marius Copil a abandonat meciul cu Lukas Rosol

Jucătorul Marius Copil, locul 144 ATP, component al echipei de Cupa Davis a României, a abandonat, joi, partida disputată cu jucătorul ceh Lukas Rosol, locul 64 ATP, în cadrul turneului challenger de 100.000 de dolari de la Le Gosier (Guadelupa).

Schimbări la naţională. Piţurcă: Am fost nemulţumit de foarte mulţi jucători, vom aduce alţii

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, joi, într-o emisiune televizată, că a fost nemulţumit de atitudinea mai multor jucători de la echipa naţională la meciurile cu Ungaria şi Olanda, astfel că va aduce alţi fotbalişti pe care îi va testa în viitoarele două întâlniri amicale.

Piţurcă: Am avut o mică problemă cu Mutu

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, într-o emisiune televizată, că a avut o "mică problemă" cu atacantul Adrian Mutu, sâmbătă, când echipa naţională nu se afla în program de cantonament, menţionând că va oferi detalii despre acest incindent într-o conferinţă de presă.

Piţurcă: Nu am auzit ca jucătorii să fi petrecut, ei au fost liberi după meciul cu Olanda

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, joi, că nu are informaţii că jucătorii echipei naţionale ar fi petrecut până dimineaţă după meciul pierdut cu Olanda, scor 0-4, aşa cum susţine Dumitru Dragomir, precizând că fotbaliştii au devenit liberi odată ce s-a încheiat partida de pe Amsterdam Arena.

Exemplu de profesionalism: FC Barcelona – 13 jucători prezenţi la baza de pregătire, în ziua lor liberă

Treisprezece jucători ai echipei FC Barcelona au fost prezenţi, joi, la baza de pregătire a grupării catalane, unii pentru a se antrena în sală şi alţii pentru şedinţe de fizioterapie, deşi erau liberi în această zi, informează Mundo Deportivo.

Gigi Becali: Vrem să se constate că hotărârea Comisiei de Soluţionare a Litigiilor a FRF în cazul Baciu e definitivă

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că acţiunile deschise la Curtea de Apel Bucureşti nu sunt împotriva FRF, precizând că gruparea pe care o patronează vrea să se constate că hotărârea Comisiei de Soluţionare a Litigiilor în cazul Baciu este definitivă şi irevocabilă.

Antrenorul lui Pistorius nu exclude varianta participării atletului la CM de la Moscova

Campionul paralimpic Oscar Pistorius, care a primit joi permisiunea să călătorească în străinătate, ar putea participa la Campionatele Mondiale de atletism de la Moscova, în august, dacă va decide să revină în competiţii şi va reuşi baremul, a declarat antrenorul Peet van Zyl.

Steaua s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti împotriva FRF în cazul Baciu. Viorel Duru: O să vedem până la 15 aprilie cum vor documenta speţa

FC Steaua a deschis trei dosare la Curtea de Apel Bucureşti, împotriva somaţiei primite de la Federaţia Română de Fotbal, de a plăti suma de aproape un milion de euro clubului FCM Bacău, în cazul jucătorului Eugen Baciu, informează portalul Ministerului Justiţiei.

Copos: Negocierile pentru vânzarea Rapidului nu au început

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că negocierile cu omul de afaceri Gruia Stoica privind vânzarea clubului giuleştean nu au început până în acest moment.

Andreea Răducan şi ProSport te cheamă să alergi la Tower Center Up Run

Campioana olimpică din 2000 va încerca să urce sâmbătă cele 514 trepte ale clădirii cu o înălţime de 107 metri.

Chipciu are oferte din Olanda, Spania şi Franţa

Tănase Dima, preşedintele şcolii de fotbal Sporting Piteşti, cea care deţine 50% din valoarea unui transfer în ţară sau în străinătate al mijlocaşului Alexandru Chipciu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că fotbalistul Stelei are oferte din campionatele Olandei, Spaniei şi Franţei.

Chivu îl laudă pe Totti la 20 de ani de la debutul acestuia în Serie A: „Mare fotbalist, mare om”

Jucătorul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, l-a lăudat pe fostul său coleg de la AS Roma, Francesco Totti, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la debutul acestuia în Serie A, caracterizându-l drept un "mare fotbalist, mare om şi mare prieten".

Antrenorul lui Lucian Bute: Pascal va veni cu două „revolvere”, noi va trebui să avem două „arme semiautomate”

Antrenorul pugilistului Lucian Bute, Stephan Larouche, a declarat că la meciul cu Jean Pascal pumnii românului trebuie să fie ca două arme semiautomate, deoarece canadianul va "veni cu două revolvere", aşa cum a făcut-o anterior şi britanicul Carl Froch, informează presa din Canada.

Propunere de finanţare a sportului. Bani din impozitarea veniturilor caselor de pariuri online

Preşedintele COSR, Octavian Morariu, a declarat, joi, că piaţa pariurilor online din România rulează anual între trei şi patru miliarde de euro şi a propus impozitarea acestora cu 10 la sută, precizând că suma care ar reveni sportului din astfel de taxe ar fi de 100-120 de milioane de euro.

Hagi: Poate până la baraj se formează o echipă bună la naţională, vreau să fac o vacanţă în Brazilia

Fostul fotbalist Gheorghe Hagi speră ca la prima reprezentativă a României să se formeze o echipă bună până la disputarea barajului de calificare la Cupa Mondială din 2014 pentru că îşi doreşte să facă o vacanţă în Brazilia.

„Decalogul” lui Negoiţă pentru relansarea clubului Dinamo

Acţionarul majoritar FC Dinamo Ionuţ Negoiţă a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, un proiect de relansare a clubului cu zece puncte, printre acestea numărându-se construirea unui nou stadion, înfiinţarea unui muzeu şi găsirea unui imn al echipei.

Gérard Depardieu va juca rolul fondatorului Cupei Mondiale la fotbal

Actorul francez Gérard Depardieu îl va interpreta pe Jules Rimet, fondatorul primei Cupe Mondiale la fotbal, din 1930, şi fost preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), au anunţat, joi, reprezentanţii editurii Editions du Passage, citaţi de AFP.

Negoiţă: Nu se pune problema să vorbim despre un alt antrenor

Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că are încredere în antrenorul Cornel Ţălnar şi că nu se pune problema să vorbească despre un alt tehnician.

Oscar Pistorius a primit permisiunea să călătorească în străinătate. Sportivul s-ar putea reîntoarce pe pistele de concurs

Un tribunal din Pretoria i-a permis, joi, campionului paralimpic Oscar Pistorius să călătorească în străinătate, după ce a revizuit condiţiile impuse pentru eliberarea condiţionată a sportivului, anchetat pentru uciderea prietenei sale.

Iordache, Bulimar, Berbecar, Muntean şi Koczi, în finale la Cupa Mondială

Sportivii Larisa Iordache, Diana Bulimar, Marius Berbecar, Andrei Muntean şi Flavius Koczi s-au calificat, miercuri, în finale pe aparate la Cupa Mondială de gimnastică de la Doha (Qatar), informează site-ul oficial al competiţiei.

Dragomir: Piţurcă ar fi trebuit să-şi ceară scuze în faţa ţării după meciul cu Olanda

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, că selecţionerul Victor Piţurcă ar fi trebuit să-şi ceară scuze "în faţa ţării" după înfrângerea, cu scorul de 0-4, înregistrată de naţionala României, la Amsterdam, în meciul cu Olanda, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

Robin van Persie: Aş putea să-mi închei cariera la Manchester United

Atacantul olandez al echipei Manchester United, Robin van Persie, a declarat, miercuri, că ar putea să-şi încheie cariera la formaţia engleză.

Un documentar despre Oscar Pistorius, difuzat sâmbătă în premieră în România, la TLC

Documentarul "Oscar Pistorius: Ce s-a întâmplat cu adevărat?", care prezintă cazul celebrului atlet paralimpic care şi-a ucis iubita, modelul Reeva Steenkamp, va fi difuzat sâmbătă de la ora 22.00 în premieră în România, la televiziunea TLC.

Caricatură în Franţa cu Vlad „Ţepeş” Moldoveanu

Presa franceză i-a dedicat lui Vlad Moldoveanu, în semn de apreciere după ce a fost desemnat jucătorul etapei, o caricatură în care este comparat cu Vlad Ţepeş. Baschetbalistul român, cu o medie de 13 puncte pe meci în sezonul regulat, este considerat de francezi un marcator de cinci stele.

Burse pentru sportivii juniori, prin Programul Pierre de Coubertin

Secretarul de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), Carmen Tocală, a declarat joi, într-o dezbatere dedicată sportului, că Programul Pierre de Coubertin pentru acordarea de burse sportivilor juniori de perspectivă este accesibil începând de joi, finanţarea de 15 milioane de euro făcându-se din accizele la tutun şi alcool.

Dumitru Dragomir îi cere lui Victor Ponta să înfiinţeze 50 de centre de copii şi juniori

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, l-a sfătuit, joi, într-o dezbatere dedicată sportului, pe premierul Victor Ponta să investească 100 de milioane de lei în formarea de fotbalişti şi i-a cerut să înfiinţeze 50 de centre de copii şi juniori pentru toate sporturile de echipă.

Ponta spune că a fost dezamăgit de fotbaliştii români şi că a privit supărat golurile olandezilor

Premierul Victor Ponta afirmă că a fost dezamăgit de evoluţia în Olanda a echipei naţionale de fotbal şi că a privit "cu supărare" marcarea golurilor de către adversari, dar că România are şanse să se califice la Campionatul Mondial din Brazilia, dacă va învinge Ungaria şi Turcia la Bucureşti.

Ministerele Sportului şi Culturii vor avea reprezentanţi în board-ul Oficiului Jocurilor de Noroc

Ministerul Sportului şi Ministerul Culturii vor avea reprezentanţi în board-ul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, înfiinţat prin reorganizarea Loteriei, deoarece jocurile de noroc reprezintă, în alte state europene, o sursă importantă de finanţare pentru sport, a anunţat premierul Ponta.

Ponta, către federaţiile sportive: Dacă întârziaţi cu pachetul legislativ, nu mă mai găsiţi în funcţie

Premierul Victor Ponta le-a cerut reprezentanţilor de federaţii sportive să se grăbească cu redactarea legilor privind sprijinirea sportului, amintindu-le că le-a propus să elaboreze aceste legi încă de anul trecut şi atenţionându-i că, dacă se lasă aşteptaţi prea mult, nu îl vor mai găsi în funcţie.