Sport

Ana Maria Brânză a pierdut semifinala cu Sun şi a rămas cu medalia de bronz la CM

Sportiva Ana Maria Brânză a fost învinsă, joi, de Yujie Sun, scor 15-14, în semifinalele probei de spadă din cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă de la Catania şi a rămas cu medalia de bronz la competiţia din Italia.

Mititelu: Acuzaţiile lui Sandu sunt nişte aiureli. DNA-ul a analizat deja această problemă

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a respins, joi, la Sport.ro, toate acuzaţiile formulate la adresa sa de preşedintele FRF, Mircea Sandu, în conferinţa de presă de după şedinţa Comitetului Executiv, spunând despre acesta că "este în pielea goală" şi că "are o bombă în braţe".

Mircea Sandu va candida şi la alegerile din 2014 pentru şefia FRF

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că va candida pentru un nou mandat şi la alegerile din 2014 şi a menţionat că nu îl poate numi pe fostul internaţional Gheorghe Popescu la conducere, deoarece el nu este regele Cioabă ca să-şi lase fiul în locul său.

Meciul Steaua – Rapid se va disputa pe Arena Naţională

Site-ul oficial al grupării Steaua Bucureşti a anunţat, joi, că meciul din etapa a XI-a a Ligii I, în compania formaţiei Rapid, se va disputa pe Arena Naţională, luni, 24 octombrie, de la ora 20.00.

Mircea Sandu cere organelor statului să verifice afacerile lui Mititelu şi Iancu

Preşedintele FRF a solicitat joi într-o conferinţă de presă, ca DNA, ANAF şi DIICOT să verifice societăţile patronului Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, iar Curtea de Conturi să facă cercetări privind banii investiţi în clubul Poli Timişoara de către Consiliul Judeţean şi Primăria Timişoara.

Crăciunescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor până în 2014

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că s-a aprobat în şedinţa Comitetului Executiv numirea în fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor a lui Ion Crăciunescu, care va conduce acest for până în 2014.

Pancu: Jucătorii se vor arunca în lac împreună cu George Copos dacă vom câştiga titlul

Atacantul echipei Rapid, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că jucătorii vor urma exemplul acţionarului majoritar George Copos şi se vor arunca şi ei în lac dacă formaţia giuleşteană va câştiga titlul în acest sezon.

Ana Maria Brânză şi Anca Măroiu, în semifinalele CM de scrimă, asigurându-şi medaliile de bronz

Sportivele Ana Maria Brânză şi Anca Măroiu s-au calificat, joi, în semifinalele probei de spadă din cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă de la Catania (Italia), asigurându-şi medaliile de bronz, informează site-ul oficial al competiţiei.

Gimnastele române, pe locurile 6 şi 18 la CM de gimnastică

Gimnastele Ana Porgras şi Raluca Haidu s-au clasat, joi, pe locurile 6, respectiv 18 în finală probei de individual compus de la Campionatul Mondial de la Tokyo.

Fostul antrenor al naţionalei masculine de handbal Vlase Oprea a murit

Federaţia Română de Handbal a anunţat, joi, decesul antrenorului Vlase Oprea, considerat cel mai mare tehnician al handbalului masculin românesc, cel care a adus prima medalie mondială pentru naţionala masculină.

Date statistice înaintea etapei a X-a a Ligii I

Date statistice înaintea meciurilor care se vor disputa, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a X-a a Ligii I:

Director general Cesena: Mutu trebuie să fie un exemplu pentru toţi tinerii noştri fotbalişti

Directorul general al clubului AC Cesena, Luca Mancini, a declarat, miercuri, la Radio Blu, că atacantul român Adrian Mutu trebuie să fie un exemplu pentru toţi tinerii fotbalişti ai grupării italiene.

Martorii rup tăcerea. Care este motivul pentru care interlopii din Giurgiu l-au călcat în picioare pe baschetbalistul american

Trupul neînsufleţit al baschetbalistului de la CSŞ Giurgiu, Hardy Chauncey (23 de ani), a părăsit ieri România cu o aeronavă ce va ajunge în Statele Unite. ProSport vă dezvăluie firul evenimentelor din discotecă, dar şi motivul pentru care Chauncey nu a mai fost depus ieri la Arena de Baschet din Bucureşti.

Vicepreşedinte FIFA, înregistrat când oferea „cadouri” pentru voturi în favoarea lui Bin Hammam

Fostul vicepreşedinte al FIFA Jack Warner, care a demisionat în urma unui scandal de corupţie, apare într-o înregistrare video publicată, miercuri, cerându-le membrilor AFC să accepte bani în schimbul votării lui Mohamed Bin Hammam la preşedinţia FIFA.

Sportivii vor consuma suplimente alimentare numai pe bază de prescripţie medicală

Sportivii vor putea consuma suplimente alimentare numai pe bază de prescripţie medicală, medicii şi personalul asistent al acestora fiind obligaţi să le prescrie doar suplimente care nu conţin precursori hormonali sau alte substanţe din Lista interzisă a AMAD, potrivit unui proiect de lege al MS.

Stranierii aduc un ultim omagiu lui Chauncey Hardy

Mai mulţi jucători străini din Campionatul Naţional şi Divizia A de baschet îşi exprimă regretul pe site-ul frbaschet.ro pentru dispariţia conducătorului de joc Chauncey Hardy, dar în acelaşi timp asigură că vor putea fi urmăriţi şi în continuare pe parchet în prima ligă.

Becali: Nu mă mai interesează stadionul Ghencea

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că nu-l mai interesează stadionul din Bulevardul Ghencea pentru că nu se doreşte cu adevărat ca formaţia "roş-albastră" să se întoarcă acolo.

Dorinel Munteanu: Echipa naţională are nevoie de un nou început

Antrenorul formaţiei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, consideră că echipa naţională are nevoie de un nou început şi că selecţionerul Victor Piţurcă trebuie să aibă răbdare pentru a o reconstrui cu jucători din campionatul intern.

Trupul neînsufleţit al lui Hardy, ridicat de la INML miercuri şi dus direct la aeroport

Trupul neînsufleţit al baschetbalistului Hardy Chauncey a fost ridicat, miercuri, de la Institutul de Medicină Legală, de către o maşină a unei firme anagajate special în acest sens şi transportat direct la aeroport, au declarat pentru MEDIAFAX surse medico-legale.

România, locul 6 la masculin şi locul 7 la feminin la CE de curling

România a obţinut locul al şaselea cu echipa masculină şi locul al şaptelea cu echipa feminină la Campionatul European de curling, care s-a desfăşurat la Copenhaga.

CSS Giurgiu şi-a amânat două meciuri după moartea lui Hardy Chauncey. Ceilalţi jucători străini vor să părăsească echipa

Echipa de baschet masculin CSS Giurgiu şi-a amânat următoarele două meciuri din Divizia A, fiind pusă în pericol şi participarea mai departe în campionat, după decesul jucătorului american Hardy Chauncey.

Gol marcat de spanioli în meciul cu Scoţia după 42 de atingeri ale balonului

Primul gol al echipei Spaniei în meciul cu selecţionata Scoţiei, marcat de David Silva, în minutul 6, a venit după 42 de atingeri de balon ale jucătorilor spaniloli, la această fază campionii mondiali şi europeni nepermiţând scoţienilor să atingă mingea timp de un minut şi 34 de secunde.

EURO 2012: Ce echipe s-au calificat în turneul final şi care vor merge la baraj

Cinci echipe s-au calificat direct la turneul final al Campionatului European de fotbal din 2012 şi opt vor merge la baraj, în urma rezultatelor înregistrate, marţi, în ultima etapă a preliminariilor competiţiei europene.

Victor Piţurcă: Trebuie să ne declarăm mulţumiţi cu acest egal, puteam şi să pierdem

Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, a declarat, marţi, după remiza din meciul cu Albania, scor 1-1, că este mulţumit cu acest rezultat de egalitate, deoarece "tricolorii" puteau să şi piardă întâlnirea.

Adrian Mutu: Nu avem nicio scuză, trebuie să muncim mai mult, este nevoie de răbdare

Atacantul Adrian Mutu a declarat, marţi, după meciul cu Albania, că trebuie să avem răbdare pentru a forma o echipă competitivă în vederea următoarei campanii de calificare şi a menţionat că este mulţumit de ce a făcut el pentru echipa naţională în preliminariile Euro-2012, informează Sport.ro.

Franţa s-a calificat la Euro-2012, Bosnia la baraj pentru turneul final

Reprezentativa de fotbal a Franţei s-a calificat la Campionatul European din 2012, după ce terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, marţi, pe teren propriu, în compania Bosniei-Herţegovina, care va merge la baraj, în ultima etapă a grupei D a preliminariilor, informează site-ul UEFA.

România a remizat cu Albania, scor 1-1, şi a încheiat grupa D pe locul 3

Reprezentativa de fotbal a României a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul disputat, marţi, în deplasare, în compania selecţionatei Albaniei, în ultima etapă a grupei D de calificare la Campionatul European din 2012 şi încheie preliminariile pe locul trei.

Jucătorii Universităţii Cluj au efectuat un tur de stadion într-o replică a echipamentului din 1919

Jucătorii echipei Universitatea Cluj au efectuat, marţi, un tur de stadion într-o replică a echipamentului din 1919, de la înfiinţarea clubului, înaintea meciului amical cu formaţia rusă Kuban Krasnodar, care va marcat inaugurarea Cluj Arena.

Dănuţ Lupu: În Grecia am vrut să mă otrăvesc

Fostul internaţional Dănuţ Lupu a declarat, marţi, că a vrut să se otrăvească în timpul perioadei de detenţie petrecute în Grecia, efectuată pe vremea când evolua la Panathinaikos Atena.

Echipa feminină de tenis de masă a României, calificată în finala Campionatului European

Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat, marţi, pentru a doua oară consecutiv, în finala Campionatului European, competiţie ce se desfăşoară la Gdansk (Polonia), informează site-ul oficial al forului român de specialitate.

Acuzaţii de spionaj la Inter Milano. Un arbitru cere daune pentru încălcarea vieţii private

Fostul arbitru Massimo De Santis a cerut daune clubului Internazionale Milano pentru spionaj, într-un caz datând din 2003 şi denumit "afacerea Telecom" de presa italiană, a anunţat avocatul Paolo Gallinelli.

Echipa feminină de gimnastică a României, locul 4 la Campionatul Mondual de la Tokyo

Echipa feminină de gimnastică a României s-a clasat, marţi, pe locul 4, cu un total de 172.412 puncte, la Campionatul Mondial de la Tokyo.

Mihai Stoichiţă este oficial antrenorul echipei CS Mioveni

Tehnicianul Mihai Stoichiţă, care în ultimele trei săptămâni s-a ocupat de echipa CS Mioveni din postura de consilier, a devenit oficial antrenor principal semnând, marţi, un contract valabil până la sfârşitul acestui sezon cu gruparea argeşeană.

Chivu, refăcut după accidentare. Este apt pentru a evolua în următorul meci din campionat

Fundaşul Cristian Chivu este refăcut după accidentarea suferită în urmă cu o săptămână şi jumătate, în partida cu Napoli, şi este apt pentru a evolua în următorul meci din campionat al echipei sale Inter Milano, cel cu Catania, din deplasare, informează presa italiană.

Mourinho: Vreau să câştig Liga Campionilor a treia oară şi voi reuşi

Tehnicianul formaţiei Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului turc Hürriyet, că vrea să câştige Liga Campionilor pentru a treia oară, cu o a treia echipă, şi este convins de reuşită.

Săpunaru riscă închisoarea în Portugalia. Românul este anchetat pentru bătaia din 2009, de după derby-ul cu Benfica

Fundaşul Cristian Săpunaru riscă închisoarea în Portugalia, după ce Ministerul Public cere acuzarea românului de vătămare corporală, în urma incidentului din 2009, de la meciul Benfica - FC Porto, informează Correio da Manha.

Sicriul cu trupul lui Hardy Chauncey va fi depus la Arena de baschet a Federaţiei

Primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că trupul baschetbalistului american Hardy Chauncey va mai fi ţinut în ţară cel mult trei zile până la repatriere, urmând ca sicriul să fie depus la Arena de baschet a Federaţiei.

Marian Drăgulescu, accidentat şi retras din finala pe echipe şi la individual compus

Gimnastul Marian Drăgulescu a suferit o accidentare în calificările la sărituri şi nu va concura în finala pe echipe şi cea la individual compus, la CM de la Tokyo, potrivit anunţului FR Gimnastică.

Fotbalistul Juan Pablo Pino, arestat din cauza unui tatuaj. Ce a atras atenţia poliţiei religioase

Poliţia religioasă din Arabia Saudită l-a reţinut pentru câteva ore pe fotbalistul columbian Juan Pablo Pino, aflat la cumpărături într-un complex comercial alături de soţia sa, deoarece avea o cămaşă fără mâneci, care permitea vederea unui tatuaj, informează presa internaţională.

Acuzaţii şocante în cazul baschetbalistului omorât la Giurgiu: Hardy a fost lovit în cap cu picioarele de mai mulţi tineri

Managerul echipei de baschet CSS Giurgiu, Smărăndiţa Iliescu, susţine că baschetbalistul american Hardy Chauncey a primit un pumn în gură şi o sticlă în cap în timp ce se afla în club, apoi a fost lovit în cap cu picioarele de mai mulţi tineri, inclusiv fete "de la care a pornit scandalul".
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da