Sport

Formula 1: Cu monopostul Red Bull la 5.600 de metri altitudine în Himalaya

Un monopost de Formula 1 Red Bull a ajuns în trecătoarea Khardung La, aflată în zona indiană a munţilor Himalaya la o altitudine de 5.600 de metri, după ce a rulat pe cel mai înalt drum accesibil vehiculelor motorizate din lume.

Parcursul Turului Franţei din 2012, dezvăluit din greşeală

Organizatorul Turului Franţei ASO (Amaury Sport Organisation) ar fi difuzat, luni, din greşeală, pe site-ul oficial al Marii Bucle parcursul pentru 2012, cu prologul la Liege, în Belgia, la 30 iunie, conform mai multe site-uri specializate.

Moment de reculegere la meciurile de baschet din Divizia A în memoria lui Hardy

Federaţia Română de Baschet a decis ca la toate meciurile din etapa a III-a a Campionatului Naţional, Divizia A, să se ţină un moment de reculegere în memoria coordonatorului de joc american Hardy Chauncey, legitimat la CSS Giurgiu.

Meciul Albania – România va începe la ora 21.00 şi nu la 22.00, cum era programat iniţial

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că a acceptat solicitarea forului albanez, astfel încât partida Albania - România, programată, marţi, pe Stadionul Qemal Stafa din Tirana, în preliminariile Euro-2012, să înceapă la ora 21.00 în loc de 22.00 cum era stabilit iniţial.

Rugbistul Manu Tuilagi, reţinut de poliţia neo-zeelandeză pentru că a sărit de pe un feribot

Rugbistul Manu Tuilagi, component al naţionalei Angliei, fosta adversară a României în grupele Cupei Mondiale din Noua Zeelandă, a fost reţinut de poliţie pentru aproximativ o oră, după ce a sărit de pe un feribot şi a înotat până la ponton, în Auckland.

FRF: Membrii C.Ex nu pot fi sancţionaţi pentru că nu au semnat decizia de excludere a Craiovei

Consilierul juridic al FRF Adrian Stângaciu a recunoscut luni, într-o conferinţă de presă, că actul de excludere a Universităţii Craiova nu a fost semnat de toţi membrii Comitetului Executiv, dar hotărârea este valabilă, iar cei care nu au semnat, deşi erau obligaţi să o facă, nu pot fi sancţionaţi.

Echipa masculină a României, calificată în finala CM de gimnastică, de pe locul 7

Gimnaştii români s-au calificat în finala pe echipe, la CM de la Tokyo, de pe locul 7, cu un total de 350.900 puncte, clasamentul fiind decis luni, după ce au concurat sportivii din ultimele patru subdiviziuni.

Mititelu: Am proces în civil doar cu Piţurcă, nu am dat niciodată FRF în judecată

Finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, luni, că nu a dat niciodată în judecată Federaţia Română de Fotbal şi că singurul proces în civil este cel cu fostul tehnician al echipei oltene, Victor Piţurcă, lucru permis de statutul FRF deoarece este un litigiu de muncă.

Trupul baschetbalistului nu poate fi ridicat de la IML nici de Ambasada SUA, nici de federaţie sau club

Preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, după plecarea de la IML, unde a fost depus trupul lui Chauncey Hardy, decedat cu o zi în urmă, că nu se pot demara proceduri de niciun fel, pentru că familia jucătorului nu şi-a dat până în prezent consimţământul.

Care este motivul conflictului care a dus la moartea baschetbalistului american. Concluziile IML: traumatism puternic, hemoragie, fractură de craniu

Concluziile preliminare ale raportului de autopsie în cazul baschetbalistului american Hardy Chauncey arată că decesul sportivului a survenit în urma unui traumatism puternic, soldat cu hemoragie masivă şi fractură craniană.

Echipa masculină de gimnastică a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Londra

Echipa masculină de gimnastică a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Londra, fiind pe locul cinci înaintea ultimei subdiviziuni a calificărilor CM de la Tokyo, din care primele opt clasate obţin "biletele" pentru Olimpiada din 2012.

Dan Petrescu: Sunt onorat să particip la inaugurarea Cluj Arena

Antrenorul echipei Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, a declarat, luni, la sosirea în România, unde formaţia sa va disputa un meci amical cu Universitatea Cluj, că este onorat să participe la inaugurarea Cluj Arena.

Un sportiv american moare după ce a fost bătut cu sălbăticie într-un bar din România. Ce spune presa străină despre cazul lui Hardy

Presa internaţională scrie, luni, despre decesul baschetbalistului american Chauncey Hardy după un incident petrecut într-un club din Giurgiu, ediţia electronică a cotidianului Daily Mail notând că sportivul a fost victima unei agresiuni şocante.

Programul partidelor de marţi din preliminariile Campionatului European din 2012

Programul partidelor care se vor disputa, marţi, în ultima etapă a preliminariilor Campionatului European din 2012:

Autocarul echipei AC Torino, implicat într-un accident soldat cu doi morţi

Autocarul echipei AC Torino, liderul din liga a doua italiană, a fost implicat, duminică seară, într-un accident soldat cu doi morţi şi un rănit foarte grav, dar jucătorii şi oficialii clubului au scăpat nevătămaţi, informează Gazzetta dello Sport.

Camerun, Egipt, Nigeria, Africa de Sud şi Algeria au ratat calificarea la Cupa Africii pe Naţiuni

Echipele naţionale ale Camerunului, Egiptului, Nigeriei, Africii de Sud şi Algeriei, au ratat calificarea la Cupa Africii pe Naţiuni din 2012, în urma rezultatelor înregistrate în preliminariile care s-au încheiat duminică.

Principalul suspect în cazul baschetbalistului Hardy Chauncey s-a predat – VIDEO

Principalul suspect în cazul agresiunii care a dus la decesul baschetbalistului american Hardy Chauncey s-a predat Poliţiei din Giurgiu, luni dimineaţă, fiind reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore de procurori, sub acuzaţia de ultraj contra bunelor moravuri şi lovituri cauzatoare de moarte.

Preşedintele FR Baschet: Se pare că Hardy nu consumase alcool. Era doar un copil care venise să joace baschet în România

Preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, după plecarea de la spitalul unde a decedat jucătorul Chauncey Hardy, că din primele informaţii se pare că americanul în vârstă de 23 de ani nu consumase alcool, în barul din Giurgiu în care a fost agresat.

Principalul suspect în cazul baschetbalistului Hardy Chauncey, identificat. Nu face parte dintr-un clan sau grupare

Poliţiştii din Giurgiu l-au identificat pe principalul suspect în cazul agresiunii care a dus la decesul baschetbalistului american Hardy Chauncey, acesta nefăcând parte din vreun clan sau grupare, a declarat, duminică seară, comisarul Cătălin Georgescu.

Baschetbalist american de la CSS Giurgiu, internat în comă la spital. Sportivul a murit după operaţie. Managerul echipei spune că a fost bătut

Baschetbalistul american Hardy Chauncey, de la CSS Giurgiu, a murit duminică după-amiază, la scurt timp după ce a ieşit din sala de operaţie, a declarat pentru MEDIAFAX Florian Bica, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Bagdasar - Arseni" din Bucureşti.

Maratonul Internaţional Bucureşti: Tekla Metafeira Getu şi Marina Kovaleva, câştigătorii competiţiei

Kenyanul Tekla Metafeira Getu a câştigat cursa de 42.195 km, cu timpul de 2:17.21, în timp ce la feminin pe prima poziţie s-a clasat rusoaica Marina Kovaleva cu 2:32.20 la Maratonul Internaţional Bucureşti Raiffeisen, care a început duminică la ora 9.30 şi s-a încheiat în jurul prânzului.

Becali: S-a implicat şi preşedintele Băsescu pentru ca Steaua să revină în Ghencea. CSA Steaua infirmă informaţiile

CSA Steaua infirmă într-un comunicat speculaţiile lui Gigi Becali cum că ar exista vreun ordin din partea preşedintelui României, Traian Băsescu, privind revenirea echipei de fotbal pe stadionul din Ghencea.

Dinu despre Piţurcă: Am îndoieli despre capacitatea lui de selecţioner. L-aş fi preferat pe Hagi

Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, l-a criticat, într-o emisiune televizată, pe antrenorul primei reprezentative, Victor Piţurcă, despre care a spus că nu are calităţi de selecţioner şi că, din acest punct de vedere, i-ar fi preferat pe Gheorghe Hagi sau Ladislau Boloni la naţională.

Rică Răducanu, în propriul rol în serialul „Pariu cu viaţa”

Rică Răducanu îşi va interpreta propriul rol, în serialul "Pariu cu viaţa", difuzat luni, de la ora 20.30, la Pro TV, potrivit unui comunicat.

Sebastian Vettel, campion mondial F1 pentru a doua oară consecutiv

Pilotul german Sebastian Vettel (Red Bull) a câştigat pentru a doua oară consecutiv Campionatul Mondial de Formula 1 după ce a încheiat, duminică, Marele Premiu al Japoniei pe locul 3, cursa fiind câştigată de Jenson Button (McLaren-Mercedes), care a fost urmat de Fernando Alonso (Ferrari).

Suporter al echipei ŢSKA Moscova, ucis. 100 de persoane au fost reţinute

Poliţia rusă a reţinut, sâmbătă, o sută de tineri în apropiere de Kremlin de la Moscova, din care unii aveau arme şi bare de fier, apelul la manifestaţie fiind lansat pe site-uri naţionaliste după uciderea unui fan al formaţiei ŢSKA Moscova.

Selymes: Obiectivul FCM Târgu Mureş este evitarea retrogradării

Noul antrenor al FCM Târgu Mureş, Tibor Selymes, a declarat sâmbătă, după meciul amical cu Voinţa Sibiu, încheiat cu scorul de 0-1, că echipa sa are ca obiectiv evitarea retrogradării, însă, dacă ar avea tot lotul disponibil, s-ar clasa în primele 10.

Raţ, Moţi şi Sânmărtean indisponibili, Tamaş incert pentru meciul cu Albania

Fotbaliştii Răzvan Raţ, Cosmin Moţi şi Lucian Sânmărtean sunt indisponibili pentru meciul dintre naţionala României şi Albania, de marţi, şi au părăsit cantonamentul primei reprezentative, iar Gabriel Tamaş este incert din cauza unei inflamaţii musculare.

Echipa feminină de gimnastică a României s-a calificat la JO de la Londra şi în finale de la CM de la Tokyo

Echipa feminină de gimnastică a României a obţinut calificări în finale din cadrul Campionatelor Mondiale de la Tokyo, dar şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra.

Judgement Day, cel mai mare campionat de arte marţiale, în noiembrie la Bucureşti

Cea de-a VII-a ediţie a celui mai mare campionat internaţional din lumea artelor marţiale din România, Judgement Day, va avea loc în perioada 5-6 noiembrie, la Bucureşti, gazda evenimentului urmând să fie Ciprian Sora.

Ce scrie presa din Belarus după meciul cu România

Site-ul oficial al Federaţiei din Belarus (BFF) a scris după partida România - Belarus, scor 2-2, din preliminariile CE 2012, că "tricolorii" au făcut o greşeală la 2-1, crezând meciul încheiat.

Sebastian Vettel, primul pe gria de start a Marelui Premiu al Japoniei

Pilotul echipei Red Bull, Sebastian Vettel, va pleca de pe prima poziţie a grilei de start a Marelui Premiu de Formula 1 al Japoniei, după ce a fost cel mai rapid în calificările care au avut loc, sâmbătă, pe circuitul de la Suzuka.

În patru ani s-au construit sau renovat şase stadioane. Când vom putea organiza un campionat european?

Infrastructura sportivă a început să mai recupereze din decalaje, cel puţin în ceea ce priveşte realizarea de stadioane. Calculul pentru un european pare însă destul de simplu: când noi am investit 300 mil. euro în stadioane, polonezii şi ucrainenii au alocat circa 2 miliarde de euro pentru bijuteriile lui Euro 2012.

Mutu: Deja ne gândim la următoarele preliminarii. Obiectivul nostru este să formăm un nucleu

Atacantul Adrian Mutu a declarat, vineri, după meciul România - Belarus, scor 2-2, în care a marcat ambele goluri ale naţionalei tricolore, că echipa antrenată de Victor Piţurcă se gândeşte deja la preliminariile următoare şi că obiectivul este formarea unui nucleu.

Piţurcă: Am avut meciul la discreţie, trebuia să câştigăm

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, vineri, că reprezentativa României ar fi trebuit să câştige meciul cu Belarus, pe care "l-a avut la discreţie", şi a apreciat că este nevoie să aducă la echipa naţională cât mai mulţi jucători tineri în vederea următoarei campanii de calificare.

Franţa – Albania, scor 3-0, în grupa D a preliminariilor Euro-2012

Reprezentativa Franţei a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), naţionala Albaniei, într-un meci din grupa D a preliminariilor Euro-2012, din care face parte şi România, şi îşi va disputa cu Bosnia-Herţegovina primul loc în grupă.

Scorpions, la Cluj: Putem vedea aici meciul Turcia – Germania?

Solistul trupei Scorpions, Klaus Meine, a întrebat presa la conferinţa de dinaintea concertului de la Cluj, de sâmbătă, dacă şi unde poate urmări meciul de fotbal dintre Turcia şi Germania, din preliminariile Campionatului European din 2012.

CFR Cluj a remizat în deplasare cu liderul din Ungaria, scor 2-2

Formaţia CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 2-2, partida amicală disputată, vineri, în deplasare, cu liderul din Ungaria DVSC Debrecen.

Mutu a devenit primul jucător care înscrie pentru România pe Arena Naţională

Atacantul Adrian Mutu a devenit primul jucător al echipei naţionale de fotbal a României care înscrie pe Arena Naţională, după ce a marcat, vineri seară, un gol pentru selecţionata pregătită de Victor Piţurcă în meciul cu Belarus, din preliminariile Euro-2012.

România ratează calificarea la Euro-2012, după 2-2 cu Belarus

Reprezentativa de fotbal a României a ratat calificarea la Campionatul European din 2012, după ce a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-1), meciul disputat, vineri seară, pe Arena Naţională, în faţa Belarusului, în penultima etapă a grupei D a preliminariilor competiţiei europene.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da