Știrile zilei

Incendiu la Spitalul de Pediatrie Galaţi. Peste 100 de persoane, majoritatea copii, evacuate

Peste 100 de persoane, majoritatea copii, au fost evacuate, joi, din cauza unui incendiu izbucnit la etajul întâi al Spitalului de Copii „Sf. Ioan” din Galaţi. Nu au fost răniţi.

Iohannis, discuţii cu omologul bulgar despre aderarea la spaţiul Schengen

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut, joi, o convorbire telefonică cu omologul bulgar, Rumen Radev. Discuţia a vizat preponderent subiectul aderării celor două state la spaţiul Schengen şi modalităţile de depăşire a blocajului înregistrat la Consiliul JAI din decembrie anul trecut.

Rusia ameninţă din nou cu arma nucleară. Conflictul ar fi la „un nivel complet nou” dacă Occidentul oferă Ucrainei arme mai puternice

Administraţia Vladimir Putin a avertizat joi cu privire la o escaladare a conflictului în Ucraina, dacă Occidentul oferă Kievului mai multe arme capabile să lovească Rusia.

Se naşte tribunalul special pentru crimele de război comise de Rusia în Ucraina

Parlamentul European a votat, joi, cu majoritate de voturi pentru înfiinţarea unui Tribunal special pentru crima de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, anunţă eurodeputatul PMP Eugen Tomac.

„Imnul plagiatorilor”, la Palatul Cotroceni, pentru ca Iohannis să îl demită pe Bode

Imnul „Plagiamus igitur”, a fost modificat după Gaudeamus igitur. „Arată cum s-a transformat proiectul de suflet al preşedintelui, din România educată în România plagiată”, spun membrii Declic prezenţi la protest. Aceştia au scandat: „Bode a plagiat şi trebuie revocat”; „România Educată , nu România plagiată” şi „Bode, demisia!”. „Până acum, la Cotroceni s-au auzit doar […]

Doi fraţi suedezi de origine iraniană, găsiţi vinovaţi de spionaj în favoarea Rusiei. Unul dintre ei a fost condamnat la închisoare pe viaţă

Doi fraţi suedezi de origine iraniană au fost condamnaţi joi la lungi pedepse cu închisoarea pentru spionaj în favoarea Rusiei şi a serviciului său de informaţii militare GRU timp de un deceniu, în cel mai mare caz de spionaj din ultimele decenii din ţara scandinavă.

Eva Kaili a fost „torturată”, reclamă avocaţii: Trei nopţi i-au ţinut lumina aprinsă, ca să poată dormi

Avocaţii politicienei susţin că Eva Kaili „a fost ţinută 16 ore într-o celulă de poliţie, nu în închisoare, la frig, i s-a refuzat o a doua pătură”, iar justiţia belgiană trebuie să evalueze dacă va continua s-o ţină într-o celulă.

Cîţu anunţă constituirea Forumului de Dreapta, platformă internă în PNL: „extremiştii de stânga vor să omoare tot ce înseamnă sector privat”

Fostul premier Florin Cîţu, senator liberal, anunţă constituirea Forumului de Dreapta, platformă internă în PNL: „Socialiştii şi extremiştii de stânga vor o mare naţionalizare prin suprataxare şi suprareglementare. Nu-i vom lăsa”.

Crime de război: ucrainenii se predau, dar mercenarii Wagner îi ucid. Imaginile şocante în care este eliminat soldatul tiktoker

Numele lui era Vitali Milevski şi era cunoscut drept „tiktokerul militar” al armatei ucrainene.

Un obicei excelent pentru a putea preveni boli precum Alzheimer şi Parkinson

Potrivit unor oameni de ştiinţă din Noua Zeelandă, există un lucru pe care îl putem face în fiecare zi, timp de câteva minute, pentru a preveni bolile neurologice.

Doi palestinieni, ucişi într-o operaţiune militară israeliană, în Cisiordania

Doi palestinieni, inclusiv un militant islamist, au fost ucişi, joi dimineaţă, în confruntări cu armata israeliană produse în nordul teritoriului palestinian Cisiordania, anunţă autorităţile medicale palestiniene, citate de cotidianul Le Figaro.

„Joia Neagră” în Franţa: grevele împotriva creşterii vârstei de pensionare la 64 de ani riscă să paralizeze ţara

Odată cu greva sindicatelor împotriva reformei pensiilor, astăzi este „Joia Neagră” a francezilor, care protestează împotriva extinderii vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Sunt angrenaţi angajaţii mai multor sectoare de transport: de la feroviari ai SNCF şi ai RATP (reţeaua de transport a Capitalei) până la controlorii de trafic din aeroporturi […]

Banca Centrală Europeană va continua să majoreze ratele dobânzilor cât va fi nevoie

Davos 2023, întâlnirea celor mai influenţi lideri din lume. Christine Lagarde, şefa BCE: Banca Centrală Europeană va continua să majoreze ratele dobânzilor cât va fi nevoie pentru a reduce inflaţia la ţinta de 2%. "Nu va fi un an strălucit, dar mult mai bun decât se temea".

Codul portocaliu de viscol a fost prelungit în Carpaţii Meridionali

Meteorologii au prelungit joi avertizările de viscol şi precipitaţii emise miercuri. Astfel în Carpaţii Meridionali este în vgoare o avertizare Cod portocaliu de viscol şi precipitaţii abundente.

Wizz Air anunţă lansarea primelor sale zboruri din România spre Turcia

Compania Wizz Air a anunţat joi lansarea primelor sale zboruri din România spre Turcia. Acestea vor lega Bucureştiul, Iaşul şi Cluj-Napoca de Istanbul şi Antalya.

Zelenski spune că nu este sigur dacă Putin „mai este în viaţă”

În timpul discursului său online la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos din 19 ianuarie, preşedintele Volodîmîr Zelenski a declarat că nu este "pe deplin sigur" că dictatorul rus Vladimir Putin mai este încă în viaţă sau că ar mai lua decizii în Rusia.

Cum să fii un consumator de cafea mai prietenos cu mediul înconjurător? Iată ce variantă poluează cel mai mult

În timp ce cafeaua este preparată într-o varietate de moduri, capsulele de cafea au crescut în popularitate de la inventarea lor în urmă cu aproximativ patru decenii. Valoarea de piaţă a capsulelor de cafea a crescut cu 24% între 2021 şi 2022, aducând 12,33 miliarde de dolari la nivel global.   În ciuda popularităţii lor, […]

După „Balena Albastră”, un alt joc periculos face ravagii printre tineri: „choking game” sau „jocul leşinului”

Milagros Soto avea doar 12 ani şi locuia în Argentina: tatăl ei i-a găsit trupul fără viaţă acasă, cu o frânghie la gât. Potrivit primelor reconstituiri, tânăra ar fi participat la „jocul de sufocare”, cunoscut şi sub numele de „provocarea de sufocare”. Este o provocare virală pe TikTok care îi încurajează pe puşti să-şi taie […]

Noi amenzi uriaşe pentru facturile la energie

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a amendat 6 furnizori de energie pentru că au citit indexul cu întârziere. Amenzile ajung la 2.400.000 lei.

Alertă METEO: Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 9 judeţe, până vineri noapte

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, atenţionări Cod galben şi portocaliu de viituri. Alerta Cod portocaliu este valabilă de joi ora 12.00 până vineri la miezul nopţii, pe râuri din 9 judeţe.

Peste 50 de curse aeriene operate pe Aeroportul „Henri Coandă” au înregistrat întârzieri mai mari de 60 de minute

Peste 50 de curse aeriene operate pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti au înregistrat întârzieri mai mari de 60 de minute, în săptămâna 12-18 ianuarie. Aproape jumătate aparţin Wizz Air.

România îşi achită datoriile către Agenţia Spaţială Europeană

România îşi achită datoria către Agenţia Spaţială Europeană şi plăteşte prima tranşă pentru 2023, a anunţat Ministerul Cercetării. Din cauza datoriilor, România îşi pierduse dreptul de vot, care a fost recâştigat în 2022 după plata unei tranşe importante din restanţe.

Problema se repetă. Circulaţia a fost oprită din nou pe DN 57 din cauza pietrelor căzute de pe versanţi

Circulaţia a fost oprită din nou, joi dimineaţa, pe DN 57, în judeţul Caraş-Severin, din cauza pietrelor căzute de pe versanţi.

Schimbări pe piaţa muncii: Zile libere, taxe suplimentare, regulament intern obligatoriu

Potrivit companiei de consultanţă de afaceri Accace, cele mai importante modificări legislative din 2022 pentru departamentele de HR ale companiilor au vizat transpunerea unui set de valori sociale şi principii deja recunoscute de societatea civilă din Europa.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Coşmarul care n-a fost luat în calcul: Patruşev după Putin, Prigojin după Şoigu

”Mne jali”, adică ”îmi pare rău” e formula care se aude foarte rar în limba rusă. În schimb, cel mai folosit cuvînt, expresie a unei trăsături slave aproape moştenită genetic e revendicativul ”davai”, ”dă-mi”, rostit adesea nu în formula sa uzuală, ci în cea imperativă. Pe scurt, acestui cuvînt, dacă-i mai adăugăm un plus de vodcă şi cuvinte meşteşugite care îmbracă jaful şi agresiunea în haina onorabilităţii şi chiar în patrafir, avem descrierea lumii ruse actuale – pornită de la cea a crimei organizate din suburbiile oraşelor, ajunsă pînă la Kremlin şi pe linia frontului din Ucraina. O lume condusă acum de Putin cu o mînă de fier pe care, contrar tuturor analiştilor, o mişcă foarte bine. Dar, ce va fi după el, pentru că un ”după Putin” va exista? Dacă acest ”după” se va petrece în contextul violenţei extreme care şi-a pus pecetea pe Federaţia Rusă, în acest timp al războiului din Ucraina, există mari şanse ca la Kremlin să ajungă Patruşev, fostul şef al FSB şi al lui Putin. Şi el să-şi ia alături, ca model pentru întreaga armată rusă, pe Evgeni Prigojin, finanţatorul ”Grupului Wagner”. Pentru că adevăratul creator al acestei armate paramilitare a fost, e drept, GRU – serviciile de informaţii militare, dar tot sub umbrela FSB-ului lui Patruşev a ajuns. Atunci cînd aşa ceva s-ar petrece (şi acest ”atunci” poate veni oricînd), în Ucraina se va dezlănţui un război fără cruţare, dar şi fără limite, probabil inclusiv teritoriale. Un măcel.

Pastor american: „Războiul din Ucraina nu este Armaghedonul biblic şi nici ultimul război al omenirii”

Aleksandr Dughin, dar şi alţi fanatici religioşi, consideră războiul din Ucraina dintre Rusia şi Occident drept "ultimul război al omenirii". Un articol publicat de un pastor american în martie 2022 îl contrazice, declarând că la fiecare război izbucnit au existat "falşi profeţi" ce au stârnit panică.

Un elan cu blana de culoare rară a fost văzut într-o pădure din Alaska

Departamentul a distribuit pe Facebook o postare în care apărea un elan cafeniu care ieşea în evidenţă printre alţi elani maro închis într-un peisaj de iarnă. „În timp ce efectuau studii asupra populaţiei de elani în interiorul Alaskăi în această iarnă, biologii ADF&G au observat acest elan mascul leucistic rar”, se arată în postare.   […]

Consumul de peşte gras săptămânal reduce riscul de boli de rinichi – studiu

Un studiu a descoperit o asociere între nivelurile mai ridicate de acizi graşi omega 3, care se găsesc în peştele gras şi alte fructe de mare, şi un risc redus de probleme renale. Legătura nu a fost găsită în cazul unor niveluri mai ridicate de acizi graşi omega 3 de origine vegetală.   Concluziile echipei […]

SUA urmează să finalizeze un pachet de ajutor în valoare de 2,5 miliarde de dolari pentru Ucraina

Statele Unite sunt pe cale să finalizeze un pachet uriaş de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare totală de aproximativ 2,5 miliarde de dolari în armament, incluzând, pentru prima dată, vehicule de luptă Stryker, au declarat pentru CNN două surse.

O cafea în oraş a devenit un lux. Cum s-a ajuns aici?

Un cappuccino, poate cea mai consumată cafea cu lapte în România, a ajuns să coste chiar şi 18-20 de lei, mai mult ca în Spania sau Italia.

Polonia va livra două tancuri Leopard către Ucraina. Germania îi dă acordul

Deoarece tancurile sunt de fabricaţie germană, nu a fost clar dacă Varşovia avea nevoie de acordul Berlinului pentru a le transfera.

O carte pe zi: „Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite şi China războiul? ”

În cartea sa, Capcana lui Tucidide, eminentul savant de la Harvard, Graham Allison, trece în revistă conflictele anterioare şi analizează evenimentele actuale, explicând mecanismele care duc la repetarea ciclică a capcanei şi paşii care ar trebui urmaţi pentru ca inevitabilul să poată fi evitat.

Ion Cristoiu: Personajele lui Cehov şi ale lui Caragiale suferă de aceeaşi boală: Vanitatea

Ca toţi marii satirici, Anton Pavlovici Cehov e un geniu în materie de radiografie a vanităţii omeneşti. El nu putea să nu observe, ca toţi marii sceptici, că principala formă de expresie a vanităţii se dovedea, şi în Rusia ţaristă, părerea. Nu e de loc întîmplător că piesele lui Cehov îşi au plasată acţiunea în […]

Actorul britanic Julian Sands a dispărut în timpul unei excursii în sudul Californiei

Actorul britanic Julian Sands a fost identificat ca fiind excursionistul dispărut săptămâna trecută în munţii San Gabriel, anunţă BBC.În vârstă de 65 de ani, el a fost dat dispărut vineri în zona Baldy Bowl, pe fondul vremii nefavorabile din sudul Californiei.

HOROSCOP 19 ianuarie 2023. Zodiile cad pradă azi amăgirilor. Trebuie să nu piardă contactul cu realitatea

Luna din Săgetător aderă azi la un careu tensionat cu Neptun din Peşti înainte să intre în Capricorn. Zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti) se pot confrunta cu amăgiri şi deziluzii.

Haos politic în Noua Zeelandă. Prim-ministrul ţării a demisionat

Prim-ministrul neozeelandez Jacinda Ardern a susţinut o conferinţă de presă emoţionantă în care şi-a prezentat demisia oficială. În spatele deciziei liderei guvernului de la Wellington stă oboseala cronică şi lipsa motivaţiei. „Sunt om. Politicienii sunt oameni. Dăm tot ce putem atâta timp cât putem şi avem timp. Şi pentru mine, a sosit timpul. Şase ani […]

Berlinul restricţionează accesul Ucrainei la tancuri. Ce condiţie au impus germanii

Germania va trimite tancuri Ucrainei doar în contextul în care Statele Unite sunt de acord să-şi trimită propriile tancuri. Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat de mai multe ori în ultimele zile această clauză. Berlinul are drept de veto asupra oricărei decizii a partenerilor, astfel că tancurile de fabricaţie germană, Leopard, nu vor fi implicate […]

Liderul opoziţiei din Senegal, Ousmane Sonko, va fi judecat pentru acuzaţii de viol

Liderul opoziţiei senegaleze, Ousmane Sonko, va fi judecat pentru acuzaţiile de viol şi ameninţări cu moartea la adresa unei angajate a unui salon de înfrumuseţare în 2021, a anunţat miercuri un judecător de instrucţie într-o scrisoare, citată de Reuters.

Ţara Galilor: Părinţii unei fete care a murit din cauza obezităţii, acuzaţi de omor prin neglijenţă

Kaylea Titford, în vârstă de 16 ani, cântărea peste 146 de kilograme şi avea un indice de masă corporală de 70 atunci când a fost găsită moartă în casa ei din Powys, Ţara Galilor. Mama fetei de 16 ani a recunoscut că a comis un omor prin neglijenţă gravă, dar tatăl a negat acuzaţia şi […]

Trump rămâne favorit pentru a fi candidatul Partidului Republican în scrutinul prezidenţial din 2024

Fostul preşedinte american Donald Trump rămâne favorit să obţină nominalizarea pentru a reprezenta Partidul Republican în scrutinul prezidenţial din 2024, potrivit unui sondaj de opinie citat de publicaţia The Hill.