Știrile zilei

BNR: În raport cu decembrie 2018, creditul guvernamental s-a majorat cu 10,1 la sută

Creditul guvernamental s-a majorat în luna decembrie 2019 cu 3,3 la sută faţă de luna noiembrie 2019, până la 116,212 miliarde lei. În raport cu decembrie 2018, creditul guvernamental s-a majorat cu 10,1 la sută (5,9 la sută în termeni reali), informează BNR

Medici de la Spitalul Judeţean Constanţa, ameninţaţi cu un pistol de un bărbat. Motivul pentru care a recurs la acest gest | FOTO

Un bărbat înarmat cu un pistol i-a ameninţat, în noaptea de duminică spre luni, pe angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa. Potrivit agenţilor de pază, bărbatul, aflat în stare de ebrietate, şi-ar fi pierdut răbdarea aştepând să fie consultat copilul său.

Două gafe uriaşe după decesul lui Kobe Bryant. BBC şi MSNBC au atras furia fanilor după greşelile comise | VIDEO

Decesul fulgerător al lui Kobe Bryant, la vârsta de 41 de ani, a luat prin surprindere pe toată lumea. Şi marile instituţii de presă internaţionale au fost prinse nepregătite de terbila veste, astfel că greşelile din relatările imediate au fost inerente.

Bărbat din Bistriţa, prins de poliţişti cu 6 kg. de canabis pe bancheta din spate a maşinii. FOTO

Un bărbat de 37 de ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins de poliţiştii şi procurorii DIICOT din Bistriţa-Năsăud că transporta pe bancheta din spate a maşinii 6 kilograme de canabis.

Un pacient diagnosticat cu gripă a murit la Spitalul Judeţean Sibiu

Un pacient în vârstă de 43 de ani, la care a fost confirmată prin analize de laborator prezenţa virusului gripal, a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Voiculescu: ”Veniturile de 7,2 miliarde la PMB pentru 2020, o minciună. Firea, un jucător de păcănele”

Vlad Voiculescu a declarat, luni, că bugetul elaborat de Gabriela Firea pentru Primria Bucureşti este "absurd", precizând că veniturile de 7,2 miliarde de lei preconizate sunt "minciuni". Candidatul PLUS la Primăria Capitalei o numeşte pe Firea,"un jucător de păcănele începe să vândă din casă".

Un sfert dintre angajatori îngheaţă salariile în 2020, iar o treime oferă o majorare de cel mult 5%

Unul din patru angajatori nu va acorda nicio majorare salarială în 2020, iar 35,5% afirmă că majorările salariale planificate pentru 2020 vor fi de cel mult 5%, arată datele unui sondaj efectuat de BestJobs transmise luni MEDIAFAX.

Caz revoltător la Vaslui. O fată de 15 ani, cu dizabilităţi, agresată sexual de fostul iubit al mamei

Un bărbat este suspectat că a agresat sexual o fată de 15 ani, pe care mama acesteia a lăsat-o în grija lui pentru o noapte. Femeia a anunţat poliţia, care a început cercetări în acest caz.

”Nimeni nu ar fi putut supravieţui” Primele reacţii ale martorilor oculari: secundele dinaintea prăbuşirii elicopterului în care se afla Kobe Bryant

Kobe Bryant, vedeta baschetului american, a decedat la vârstă de 41 de ani într-un tragic accident aviatic. Elicopterul în care se afla Bryant s-a prăbuşit în oraşul Calabasas din California, duminică dimineaţă.

Ce vor să înveţe hotelierii din Republica Moldova de la români

Hotelierii din Republica Moldova intenţionează să dezvolte un parteneriat cu cei din România, de la care să înveţe metodele de management folosite în cadrul diferitelor departamente precum vânzări, rezervări, promovare, dar şi lucrul cu personalul, potrivit unui comunicat al FPTR.

VIDEO | Le Bron James, în lacrimi pe aeroportul din Los Angeles. Acesta e îmbrăţişat de foştii colegi ai lui Kobe Bryant

Le Bron James a fost văzut în timp ce plângea profund îndurerat pe aeroportul Lax din Los Angeles în momentul în care îi întâlneşte pe foştii colegi ai baschetbalistului Kobe Bryant, de curând decedat într-un accident de elicopter, relatează Daily Mail.

Tomac: ”PMP va depune un amendament prin care şi preşedinţii de CJ să fie aleşi în două tururi”

Eugen Tomac a anunţat, luni, la RFI, că PMP va depune un amendament la proiectul de asumare al Guvernului pe legea electorală, astfel încât şi preşedinţii de Consilii Judeţene să fie aleşi în două tururi de scrutin.

Reacţia presei internaţionale după calificarea Simonei Halep în sferturile Australian Open

Presa internaţională a reacţionat imediat după victoria Simonei Halep de la Australian Open, în faţa lui Elise Mertens şi calificarea în sferturile turneului.

George Soros acuză Facebook de conspiraţie pentru ca Donald Trump să fie reales preşedinte al SUA

Miliardarul american George Soros a declarat că Facebook răspândeşte dezinformarea în rândul utilizatorilor săi, iar compania ar putea să conspire cu Donald Trump pentru a fi reales în funcţia de preşedinte al SUA, potrivit agenţiei Bloomberg.

Ameninţarea tatălui lui Meghan Markle, chemat ca martor în procesul deschis de fiica sa. „Totul va ieşi la iveală”

Thomas Markle a ameninţat că „totul va ieşi la iveală” dacă se va confrunta cu fiica sa în instanţă, potrivit Daily Mail. Ducesa de Sussex dă în judecată un ziar pentru publicarea unei scrisori personale pe care aceasta i-a trimis-o tatălui în august 2018.

Imagini emoţionante cu fiica lui Kobe Bryant aruncând la coş înainte de a muri în accidentul de elicopter. VIDEO

Vestea tragică a morţii lui Kobe Bryant împreuna cu fiica sa, Gianna, de 13 ani, a îndoliat America, dar şi lumea sportului. O înregistrare în care fiica fostului mare jucător exersează aruncările la coş a devenit virală pe reţelele de socializare în urma tragediei.

Zeci de şoferi, fără permis în minivacanţă. Unii au fost prinşi cu peste 200 km/h pe autostradă

77 de şoferi au rămas fără permis în minivacanţa de Ziua Unirii din cauza vitezei excesive, unii dintre aceştia fiind prinşi şi cu peste 200 km/h, transmite IGPR. În cele trei zile de minivacanţă, poliţiştii au depistat aproape 600 de abateri, dintre care 387 au vizat depăşirea vitezei.

Studiu: cum sunt percepute alternativele fără fum la nivel global

Potrivit unui studiu realizat în 2019, la nivel global,de către Philip Morris International împreună cu furnizorul independent de sondaje Povaddo, aproape trei sferturi (67%) dintre cei chestionaţi, adică fumători care au trecut la alternative fără fum (aşa-numiţii „switchers”), au fost de acord cu enunţul „gustul mâncării este mai intens după ce treci la alternative fără fum”. Sondajul indică faptul că ţara cu cel mai mare procent de răspunsuri pozitive este Italia – 84%.

Nouă şcoli şi grădiniţe din Capitală suspendă cursurile din cauza gripei

Nouă grădiniţe şi şcoli din Capitală au suspendat cursurile, unele dintre ele luând decizia din cauza gripei, altele din cauza emanaţiilor de gaze de la centralele termice sau a mirosului de substanţe folosite la decontaminare, informează Inspectoratul Şcolar.

O femeie din Australia a murit la un concurs de mâncat prăjituri

O femeie în vârstă de 60 de ani din Australia a murit în timpul unui concurs de mâncat prăjituri tradiţionale, relatează BBC

Momentul în care un avion cu peste 100 de pasageri la bord a aterizat forţat în mijlocul unei străzi din Iran. VIDEO

Un avion al companiei Caspian, care transporta 130 de pasageri, a aterizat forţat în mijlocul unei străzi populate din oraşul iranian Mahshahr, relatează The Guardian.

Protestele grefierilor faţă de modificarea pensiilor continuă. Personalul întrerupe activitatea luni şi marţi

Grefierii protestează, luni şi marţi, faţă de modificările care vizează pensia de serviciu şi anunţă că vor intra în instanţe doar pentru judecarea cauzelor urgente şi a dosarelor cu arestaţi. Luni, în intervalul orar 10.00-12.00, şi marţi pe durata întregii zile, va fi întreruptă activitatea.

Maşină deszăpezită cu lopata de jandarmii din Vâlcea, după ce o familie de turişti a rămas blocată. FOTO

O familie de turişti cu doi copii a rămas înzăpezită în zona Obârşia Lotrului, jandarmii şi poliţiştii fiind nevoiţi să intervină pentru deblocarea maşinii.

Peste 250 de intervenţii ale salvamontiştilor în minivacanţa de 24 ianuarie

Salvamontiştii din ţară au avut în cele trei zile ale minivacanţei din perioada 24-26 ianuarie peste 250 de intervenţii, multe dintre ele soldate cu accidentări grave.

Simona Halep, şocată de moartea lui Kobe Bryant. Reacţia româncei la aflarea veştii tragice

Simona Halep a fost marcată de vestea care a şocat lumea, decesul lui Kobe Bryant. După meciul de la Australian Open şi calificarea în sferturi, sportiva noastră a vorbit despre cum a primit ştirea.

Pentru prima dată în istorie, Olanda îşi cere scuze pentru persecutarea evreilor în timpul ocupaţiei naziste

Premierul Olandei şi-a cerut scuze duminică în numele guvernului pentru eşecul ţării de a proteja evreii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează DW.

John Bolton, citat din nou de democraţi în procesul demiterii lui Donald Trump

Democraţii au cerut din nou ca John Bolton, fostul consilier pentru Securitate Naţională al preşedintelui american Donald Trump, să fie chemat pentru a depune mărturie în procesul de demitere a preşedintelui din Senatul SUA, potrivit BBC.

Mesajele lui Messi şi Cristiano Ronaldo, după moartea lui Kobe Bryant. „Un adevărat geniu ne-a părăsit”

Căpitanul echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a transmis un mesaj de condoleanţe după moartea fostului mare baschetbalist Kobe Bryant, declarându-se profund întristat de veste.

Avertizare ANM: Cod galben de ceaţă în nouă judeţe din ţară. Vizibilitate scăzută, sub 200 de metri

Meteorologii au emis, luni dimineaţa, mai multe avertizări Cod galben de ceaţă, valabile în judeţele Constanţa, Tulcea, Braşov, Covasna, Harghita, Brăila, Ialomiţa, Buzău şi Cîălăraşi.

Premiile Grammy 2020. Lista câştigătorilor de anul acesta. Billie Eilish, Lizzo şi Beyoncé, printre vedetele triumfătoare / Moment special, dedicat lui Kobe Bryant

Billie Eilish a triumfat la premiile Grammy adunând cinci trofee din şase nominalizări şi nu a fost singura membră a familiei sale premiată duminică, la cea de-a 62-a ediţie a premiilor Grammy, la Los Angeles.

HOROSCOP 27 IANUARIE 2020: Cele patru zodii care astăzi vor trebui să facă alegeri dificile în plan personal şi profesional

Săptămâna se deschide cu două aspecte ale lui Venus din Peşti: unul tensionat de careu cu Marte din Săgetător şi altul de conjuncţie cu Neptun, aflat în acelaşi semn. Zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti) ar putea avea parte de o zi de luni în care trebuie să facă alegeri dificile în plan personal şi profesional.

Simona Halep, prima reacţie după calificarea în sferturi la Australian Open: „Am fost puţin nervoasă în setul doi, dar am fost suficient de puternică să câştig”

Simona Halep (3 WTA) a oferit prima reacţie după calificarea în sferturile de finală ale Australian Open, luni, spunând, în urma victoriei cu Elise Mertens (17 WTA), scor 6-4, 6-4, că a avut câteva momente dificile în setul secund, însă a reuşit să le facă faţă.

Simona Halep s-a calificat în sferturi la Australian Open, după ce a eliminat-o pe Elise Mertens 6-4, 6-4. Cu cine va juca românca

Simona Halep (3 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, luni, după ce a învins-o pe belgianca Elise Mertens (17 WTA), scor 6-4, 6-4. Românca rămâne fără set pierdut la Melbourne şi este pentru a 14-a oară în această fază a competiţiei la turneele de Mare Şlem.

Furtuni violente în Brazilia. Cel puţin 46 de persoane au murit în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren

Cel puţin 46 de persoane au murit din cauza furtunilor care afectează Brazilia de câteva zile, provocând inundaţii şi alunecări de teren, au informat duminică autorităţile braziliene, relatează site-ul postului France 24.

Autorităţile vor evacua cetăţenii francezi din Wuhan cu un avion

Cetăţenii francezi urmează să fie evacuaţi din regiunea Wuhan din China cu un avion, a informat duminică ministrul francez al Sănătăţii, Agnes Buzyn, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Anunţul Pompierilor din L.A.: Câte persoane se aflau, de fapt, în elicopter cu Kobe Bryant. Nu există supravieţuitori

Comandatul Departamentului de Pompieri din Los Angeles, Daryl Osby, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că în elicopterul în care şi-a pierdut viaţa Kobe Bryant s-au aflat în total 9 persoane, dintre care niciuna nu a supravieţuit.

Ambasada Statelor Unite din Irak a fost lovită de trei rachete -surse

Trei rachete au lovit duminică seara ambasa Statelor Unite din Irak, a informat o sursă din domeniul securităţii, iar alte două au căzut în apropierea clădirii, relatează site-ul publicaţiei Daily Mail.

Internauţii l-au ironizat pe Sajid Javid la dezvăluirea noii monede Brexit de 50 de pence. Ministrul britanic, comparat cu Gollum – FOTO

Ministrul britanic de Finanţe Sajid Javid era tot un zâmbet când a prezetat noua monedă de 50 de pence care marchează Brexit pe 31 ianuarie, însă internauţii l-au ironizat pe social-media. Ei l-au comparat cu Gollum din „Stăpânul Inelelor” sau cu un personaj din „The Simpsons”, potrivit metro.co.uk.

Neymar a dedicat golul său, din partida Lille – PSG, lui Kobe Bryant

Neymar, atacantul celor de la Paris Saint Germain, a dedicat golul marcat împotriva celor de la Lille lui Kobe Bryant.

Reacţii din lumea sportului, după moartea lui Kobe Bryant. Usain Bolt: „Încă nu îmi vine să cred” / „Nu.. Dumnezeule, nu”. Mesajele transmise de Gică Hagi şi Nadia Comăneci

Fostul căpitan al naţionalei de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a postat, duminică seară, un mesaj de condoleanţe după moartea legendarului baschetbalist Kobe Bryant, denumindu-l pe acesta "unul dintre cei mai mari din toate timpurile". Un mesaj asemănător a transmis şi Nadia Comăneci.