accident

Unul dintre poliţiştii implicaţi în accidentul în care o maşină de Poliţie a lovit o ambulanţă a murit

Unul dintre poliţiştii implicaţi în accidentul în care o maşină de Poliţie a lovit o ambulanţă a murit la spital. Poliţistul din Olt avea 50 de ani.

Un grav accident rutier s-a petrecut în Teleorman. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de la descarcerare pentru a scoate victimele

Potrivit ISU Teleorman, la locul accidentului au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Zimnicea, cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de descarcerare, precum şi un echipaj medical al SAJ Teleorman. În urma accidentului, doi bărbaţi, de 24 şi 35 de ani, conştienţi şi cooperanţi, cu multiple traumatisme, au fost preluaţi de echipajele […]

Sindicatul Europol, despre maşinile de Poliţie: Autospeciale doar cu numele

„Autospeciale doar cu numele. Acesta este rezultatul unui impact având în vedere că nu sunt prevăzute cu elemente de protecţie suplimentară”, au scris reprezentanţii Sindicatului Europol pe pagina de Facebook a organizaţiei. „Colegii noştri din cadrul IPJ Olt ce se aflau în misiune pentru însoţirea unei ambulanţe care transporta un pacient cu afecţiuni psihice, au […]

Accident rutier grav petrecut pe un drum judeţean din Ialomiţa. Un mort şi 4 răniţi, acesta este bilanţul după ce o maşină s-a răsturnat

Un bărbat a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o maşină s-a răsturnat, vineri seara, în localitatea Raşi, judeţul Ialomiţa.

Şofer din Constanţa, prins de poliţişti după ce a fugit de la locul unui accident mortal

Potrivit IPJ Constanţa, accidentul în care au fost implicate o maşină şi un pieton a avut loc în noaptea de Revelion, la ora 23.55, pe o stradă din oraşul Madgidia. În urma impactului, pietonul, o femeie de 68 de ani, a murit la spital. După producerea accidentului, şoferul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiştilor. […]

Accident în prima zi a anului: Doi poliţişti răniţi grav după ce maşina lor s-a ciocnit cu o ambulanţă în apropriere de Caracal

Doi poliţişti sunt grav răniţi după ce maşina lor s-a ciocnit vineri cu o ambulanţă, pe o şosea din judeţul Olt.

Un mort şi trei răniţi în urma unui accident produs pe DN 2, în Ialomiţa

Potrivit ISU Ialomiţa, pompierii au intervenit miercuri la un accident rutier produs pe DN2, în comuna Coşereni, în care au fost implicate două autoutilitare, din care au rezultat patru victime, dintre care o victimă rămasă încarcerată. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o […]

6 răniţi, între care 4 copii, după ce o maşină s-a răsturnat în Argeş

Şase persoane, între care patru copii, au fost rănite în noaptea de duminică spre luni, după ce o maşină s-a răsturnat în comuna Rociu, judeţul Argeş.

Accident în lanţ între cinci maşini pe Valea Prahovei: 16 persoane implicate

Un număr de 16 persoane au fost implicate într-un accident rutier, duminică, pe DN 1 – Valea Prahovei, în zona localităţii Nistoreşti. Primele informaţii arată că a fost vorba de o coliziune în lanţ, între cinci maşini.

Grav accident în Gorj. Un bărbat a murit zdrobit între porţile unei case şi o maşină implicată în accident

Potrivit Poliţiei Gorj, accidentul s-a produs în Târgu Jiu, după ce o maşină condusă pe banda 2,de o tânără de 24 de ani, din Bucureşti, la efectuarea unui viraj la dreapta, a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe banda 1, de către un tânăr, de 19 ani, din Târgu Jiu, acesta din urmă […]

Cinci persoane din Bacău, între care doi copii, rănite după impactul dintre două maşini

Cinci persoane au fost rănite, joi seara, după impactul dintre două maşini, în comuna Săuceşti, satul Schineni, din judeţul Bacău.

Un mort şi doi răniţi după un accident între trei maşini în apropiere de Slatina

O persoană a murit şi alte două au fost rănite, miercuri seara, după impactul dintre trei maşini, pe Drumul European 574, între Slatina şi Valea Mare, judeţul Olt.

Accident rutier grav în Braşov: Două persoane au decedat şi un copil de trei ani este în comă

Un autoturism şi un microbus s-a ciocnit, miercuri, pe DN 1S, la ieşire din Veneţia de Jos spre Părău, transmite ISU Braşov. Din primele informaţii sunt opt victime, respectiv două persoane decedate – o femeie de 70 de ani şi un bărbat de 20 de ani), patru adulţi conştienti şi cooperanţi, un copil 7 ani […]

Sibiu. Alcoolemie record pentru un şofer din Mediaş. Cât a indicat aparatul etiloltest

Accidentul s-a produs cu puţin timp după miezul nopţii, pe DN 14, la ieşirea din Mediaş spre Sibiu. Bărbatul de 37 de ani a pierdut controlul direcţiei de mers şi a lovit un cap de pod. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a şoferului care a provocat tamponarea a rezultat într-o […]

O localitate din Vâlcea a rămas fără curent după ce un şofer cu permisul suspendat a izbit cu maşina un stâlp

Accidentul s-a produs duminică pe Drumul Naţional 7, în localitatea Gura Văii din judeţul Vâlcea. O maşină a lovit un stâlp de electricitate, traficul fiind blocat în totalitate. Conform Poliţiei Vâlcea, şoferul mergea dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu şi, din cauza neatenţiei, a ieşit de pe şosea. Autoturismul a izbit un stâlp de curent electric […]

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident pe DN 14, în judeţul Sibiu

Trei persoane au fost rănite, duminică, în urma unui accident produs între două maşini, pe DN 14, în localitatea Şura Mare, judeţul Sibiu.

Şapte persoane rănite după impactul dintre două maşini, în Satu Mare

Şapte persoane, între care doi copii, au fost rănite, sâmbătă seara, într-un accident produs în localitatea Oraşu Nou, judeţul Satu Mare.

Circulaţie blocată pe un drum judeţean din Giurgiu, după un accident dintre un microbuz şi un autoturism. Şase persoane sunt rănite

Potrivit ISU Giurgiu, accidentul a avut loc pe DJ 602, în localitatea Bicu. În total, au fost implicate în accident 21 de persoane, trei din autoturism şi 18 din microbuz. Şoferul autoturismului, o femeie în vârstă de aproximativ 42 de ani, a suferit mai multe traumatisme şi a fost preluat de o ambulanţă. Alte cinci […]

Un tânăr de 19 ani din Vrancea, cercetat după ce a condus fără permis şi a fugit de la locul unui accident

Potrivit IPJ Vrancea, poliţiştii din Adjud au fost sesizaţi joi cu privire la faptul că pe raza comunei Homocea a avut loc un accident de circulaţie. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că o maşină care circula pe un drum secundar a intrat în coliziune cu o alta care circula pe drumul cu prioritate, primul […]

Incident neelucidat în Teleorman: O maşină a lovit un grup de trei persoane. O femeie de 35 ani a murit

UPDATE  Unul dintre cei patru pietoni loviţi de maşină în Teleorman a murit    O femeie de 35 de ani, aflată în grupul de patru pietoni loviţi de o maşină, pe DN5C, în judeţul Teleorman, a murit, anunţă ISU.      Alte trei persoane au fost transportate la spital, două fiind în stare gravă.   […]

Accident feroviar în Teleorman, soldat cu 2 morţi . Mecanicul trenului era băut

Potrivit ISU Teleorman, la locul accidentului au intervenit o autospecială de descarcerare, una de stingere, două ambulanţe SMURD şi două echipaje de la SAJ. Şoferul maşinii lovite de tren a fost găsit fără semne vitale, încarcerat, iar o femeie, pasager în dreapta, se afla în stop cardiorespirator. Medicii i-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără […]

Circulaţie întreruptă pe DN 2B – Brăila din cauza unui accident în care a fost implicat un autobuz. Două fetiţe sunt în stare gravă

UPDATE  Minora de 5 ani prezintă focar hemoragic în zona capului, fracturi costale, ruptură de ficat şi rinichi, hemoperitoneu, fiind internată, momentan, în Secţia ATI, în stare stabilă şi urmează să fie reevaluată neurologic, chirurgical şi ortopedic.   Cealaltă minoră, de 6 ani, având contuzii hemoragice în zona capului, fracturi costale, hemopneumotorace, ruptură hepatică, a […]

Amendă usturătoare pentru primăria unui oraş din România. O maşină a alunecat şi a plonjat în râu

Accidentul rutier a avut loc joi dimineaţă în Bistriţa, zona Codrişor. Conform ISU Bistriţa-Năsăud, pompierii au intervenit la accidentul în care un autoturism a derapat şi a ajuns în albia râului Bistriţa. Poliţia a anunţat doar că o tânără de 24 de ani, din Bistriţa, a fost rănită şi a ajuns la spital. Tânăra a […]

Cinci membri ai unui echipaj de salvare au murit după s-au prăbuşit cu elicopterul în Alpii Francezi

Cinci membri ai unui echipaj de salvare au murit, marţi noaptea, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în timpul unei operaţiuni de căutare şi salvare în Alpi, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron. Macron a scris pe Twitter marţi că accidentul a avut loc în departamentul Savoie. O persoană a fost rănită […]

Un oraş, 24 de ore şi 5 accidente rutiere: Ultima zi a fost nefastă pentru şoferii din Bucureşti. Trafic deviat sau restricţionat

Traficul rutier este deviat sau restricţionat parţial, ca urmare a lucrărilor la infrastructura rutieră în zonele: – Şos. Pantelimon – Cora; – Şos. Panduri – Str. Dr. Bagdasar; – Drumul Taberei – Str. Braşov; – Splaiul Independenţei, mai multe puncte de lucru; – Bd. Decebal, tronsonul cuprins între Str. Dristorului şi Piaţa Muncii; – Stadionul […]

Accident cumplit în Constanţa. Trei persoane încarcerate, printre care un copil, în urma unui accident rutier

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că un autoturism, condus de un bărbat de 25 de ani, a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului a rezultat decesul unui bărbat de 23 de ani, precum şi vătămarea corporală a doi pasageri. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală. Toate […]

Doi bărbaţi din Vâlcea au fost reţinuţi, după un scandal în trafic. 4 focuri de avertisment, trase de poliţişti

Potrivit IPJ Vâlcea, un accident între o maşină şi o căruţă a avut loc sâmbătă seara pe drumul dintre oraşul Bălceşti şi satul Beneşti. Conform poliţiştilor, la locul producerii accidentului şi-au făcut aparţia mai multe persoane, iscându-se un conflict spontan între aceştia şi şoferul maşinii. Două dintre persoane aveau asupra lor obiecte contondente. Poliţiştii şi […]

FOTO Romain Grosjean, pilotul de Formula 1, descrie momentul în care monopostul său a luat foc. ”Moartea era în faţa mea şi am botezat-o Benoit”

Romain Grosjean, pilotul de Formula 1 care a fost implicat într-un accident teribil săptămâna trecută, a vorbit despre cum a reuşit să iasă din maşina cuprinsă de flăcări. Pilotul francez nu şi-a dat seama că monopostul lui a luat foc până nu a simţit că i se topeşte casca. Se resemnase cu ideea că ajuns […]

FOTO Accident minier în oraşul Chongqing, din China: 18 mineri şi-au pierdut viaţa

Potrivit Reuters, 18 mineri au murit într-o mină din oraşul Chongqing, fiind al doilea accident similar din regiune în două luni. 24 de mineri au fost surprinşi în mina de cărbune Diaoshuidong. Un supravieţuitor a fost salvat, iar ceilalţi mineri sunt căutaţi. Incidentul de vineri s-a produs într-o mină închisă de mai mult de două […]

Accident cumplit, cu cel puţin 16 morţi, în Brazilia. Un autobuz cu pasageri s-a prăbuşit de pe un viaduct de 20 metri înălţime

Autobuzul s-a prăbuşit de pe un viaduct de 20 de metri înălţime, cel mai probabil din cauza unei defecţiuni la frână, ucigând cel puţin 16 persoane. Potrivit El Pais, autorităţile braziliene au spus că 12 persoane au murit pe loc, iar alte 4 la spital. Alte 27 de persoane au fost rănite în accidentul care […]

Campionul bionic. Are picioarele amputate, dar asta nu l-a oprit

Unii oameni au de trecut peste greutăţi enorme în viaţă ca să ajungă în vârf. Unul dintre aceşti oameni este culturistul Edgard John-Augustin. Şi-a pierdut ambele picioare într-un accident de maşină când avea doar 4 ani, iar mult timp s-a complăcut în situaţia lui. Ajunsese supraponderal. Într-o zi s-a decis, însă, că e momentul pentru […]

Şoferul ambulanţei care s-a ciocnit cu o cisternă cu motorină, în Iaşi, avea permisul suspendat

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informa că pe DN28A Târgu Neamţ-Târgu Frumos, în zona municipiului Paşcani, judeţul Iaşi, o ambulanţă privată, fără pacient, a intrat în coliziune cu o autocisternă încărcată cu motorină. Primele informaţii arătau că nu au fost persoane rănite, însă au existat scurgeri de combustibil pe carosabil. Ulterior, poliţiştii […]

Un tânăr de 19 ani a murit într-un accident produs pe un drum județean din Mureș

Un tânăr de 19 ani a murit, iar alți doi, de 19 și 17 ani, sunt răniți, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac. Accidentul a avut loc vineri seara pe un drum județean din Mureș.

Un accident mai puţin obişnuit s-a petrecut în Buffalo, Statele Unite

Dacă tot ai aflat cum se iau permisele pe la noi, hai să-ţi arăt un accident mai puţin obişnuit petrecut în Statele Unite. Un minivan în mare viteză s-a ciocnit de monumentul fostului preşedinte american William McKinley din Buffalo. O femeie, care era pasager în maşină şi a fost declarată decedată la locul accidentului. Şoferul […]

Microbuz cu 3 călători, răsturnat în urma unui accident în judeţul Timiş

Accidentul s-a produs în jurul orei 7:20, pe drumul judeţean DJ 692, în localitatea Pesac, judeţul Timiş. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o autosanitară SMURD, cu echipajele aferente. De asemenea, la locul intervenţiei s-a deplasat şi o ambulanţă SAJ. În accident a fost implicat […]

Trei persoane rănite, după ce o maşină a intrat într-un cap de pod, în Bistriţa-Năsăud

În urma primelor verificări, poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au stabilit că o tânără de 19 ani, în timp ce conducea o maşină spre Bistriţa, a pierdut controlul direcţiei şi a ieşit în afara părţii carosabile, intrând într-un cap de pod, după care s-a răsturnat. În urma impactului, trei persoane au fost rănite. Este vorba de tânăra […]

Cel puţin 41 de morţi după ce un autobuz a intrat în coliziune cu un camion, în Brazilia

Cel puţin 41 de oameni au murit miercuri, în Brazilia, în urma coliziunii dintre un autobuz şi un camion, anunţă autorităţile braziliene, conform Globo.com.   Accidentul a avut loc pe un drum naţional, în localitatea Taguai, situată la 325 de kilometri de Sao Paulo.   Bilanţul preliminar al coliziunii dintre un autobuz şi un camion […]

VIDEO: Un individ a lovit intenţionat cu un vehicul poarta sediului Cancelariei Germaniei

Un individ a lovit intenţionat cu un vehicul, miercuri dimineaţă, poarta sediului Cancelariei Germaniei, în centrul Berlinului, autorităţile suspectând un incident cu motivaţie politică, afirmă surse citate de ediţia în limba germană a agenţiei Reuters şi de publicaţia Bild. Maşina a lovit cu viteză poarta metalică a sediului Cancelariei Germaniei, care a fost avariată. Autorităţile […]

FOTO: Unde s-a răsturnat TIR-ul cu porci. Şoferul va fi transportat la spital

Accidentul s-a produs miercuri pe DN 23 A, în localitatea Milcovul. Un tir încărcat cu porci s-a răsturnat pe marginea şoselei. La faţa locului intervin mai multe echipaje SMURD, de la Poliţie şi ISU. Şoferul autotrenului are un politraumatism cranian şi un traumatism la mână şi a fost luat de o ambulanţă pentru a fi […]

Accident cu două maşini, pe DN7, în Vâlcea. Un autoturism a fost proiectat într-un stâlp care a căzut pe şosea

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe DN7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, la kilometrul 175, în apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea. Două maşini au fost implicate în accident, iar una dintre ele a fost proiectată într-un stâlp de electricitate, care a căzut pe partea carosabilă. Din primele date, un bărbat de […]