afganistan

Hamid Karzai susţine că opt copii au fost ucişi într-un raid NATO efectuat în Afganistan

Preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, acuză NATO de uciderea a opt copii, miercuri, într-un bombardament efectuat în regiunea Kapisa.

Opt presupuşi rebeli ucişi în nord-vestul Pakistanului de un avion american fără pilot

Opt presupuşi rebeli islamişti au fost ucişi într-un bombardament efectuat cu un avion american fără pilot în nord-vestul Pakistanului, un fief al talibanilor şi aliţailor acestora din Al-Qaida, au anunţat forţele de securitate.

Pentagonul, acuzat de un ofiţer că prezintă o situaţie puţin realistă a progreselor în Afganistan

Armata americană prezintă o situaţie puţin realistă a progreselor înregistrate de coaliţia internaţională în Afganistan şi disimulează carenţele Guvernului afgan, a acuzat un ofiţer american la finalul unei mobilizări de un an în această ţară.

Băsescu: Dacă vor exista dubii privind securitatea, nu ne vom retrage trupele din Afganistan în 2013

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că, dacă programul de tranziţie privind Afganistanul va fi respectat, România îşi va diminua prezenţa combatantă în a doua parte a anului 2013, dar a precizat că, dacă vor exista dubii cu privire la securitatea regiunii, trupele vor fi menţinute.

Miting de 100.000 de persoane al unui partid pakistanez împotriva atacurilor cu avioane fără pilot

Peste 100.000 de susţinători ai Jamiat-e-Ulema Islam (JUI), cel mai important partid musulman din Pakistan, au manifestat vineri la Karachi în semn de protest faţă de atacurile cu avioane fără pilot din nord-vestul ţării.

Armata daneză anunţă că a ucis acidental un bebeluş în Afganistan

Armata daneză a ucis accidental un bebeluş şi i-a rănit pe părinţii acestuia în momentul detonării unei bombe artizanale luni, în provincia Helmand din sudul Afganistanului, au anunţat miercuri forţele daneze.

Franţa nu va retrage total trupele din Afganistan în 2012

Franţa nu intenţionează să cedeze "panicii" şi să retragă total în 2012 trupele din Afganistan, afirmă şeful diplomaţiei franceze, Alain Juppe, după ce opoziţia socialistă a cerut retragerea trupelor.

Bilanţul pe 2011 al victimelor războiului din Afganistan a scăzut, anunţă Congresul SUA

Bilanţul victimelor războiului din Afganistan a scăzut anul trecut, anunţă Congresul Statelor Unite, după împlinirea a zece ani de la intervenţia militară internaţională în această ţară.

Patru militari francezi din cadrul NATO au fost ucişi de un soldat afgan

Patru militari francezi din cadrul forţei internaţionale a NATO au fost ucişi şi alţi 16 au fost răniţi, vineri, de un bărbat îmbrăcat în uniforma armatei afgane.

Şase militari americani din Afganistan au murit după prăbuşirea unui elicopter

Şase militari americani în Afganistan au murit după prăbuşirea elicopterului în care se aflau joi în provincia Helmand (sud-vest), au declarat responsabilii americani.

Doi militari britanici, suspectaţi de pedofilie

Doi militari britanici au fost arestaţi sub acuzaţia că ar fi abuzat sexual copii afgani cu vârste de zece ani.

Cel puţin 16 morţi în Afganistan, din cauza ninsorilor

Cel puţin 16 persoane au murit din cauza ninsorilor abundente înregistrate în nord-estul Afganistanului, o zonă muntoasă şi cu acces dificil, au anunţat marţi autorităţile locale.

Peste 600 de militari din Focşani vor pleca în Afganistan

Peste 600 de militari de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată "Unirea Principatelor" Focşani vor pleca în Afganistan, ei participând, vineri, la un ceremonial la care a fost prezent şi ministrul Apărării, Gabriel Oprea, care i-a asigurat că vor beneficia de sprijinul ministerului.

Producţia de opiu a crescut în Afganistan în 2011

Producţia de opiu a crescut în mod sensibil în Afganistan în 2011, la fel ca şi valoarea acestei producţii, care echivalează cu 9 la sută din Produsul Intern Brut (PIB) al ţării, potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, difuzat joi.

Militarii surprinşi într-o înregistrare video urinând pe cadavrele unor afgani au fost identificaţi – VIDEO

Doi dintre puşcaşii marini prezentaţi într-o înregistrare video în timp ce urinau pe cadavrele unor afgani au fost identificaţi, a anunţat joi un oficial din cadrul Corpului puşcaşilor marini.

Anchetă asupra unei înregistrări cu puşcaşi marini urinând pe cadavrele unor afgani – VIDEO

Corpul puşcaşilor marini ai Statelor Unite a anunţat miercuri deschiderea unei anchete cu privire la o înregistrare video în care sunt surprinşi patru militari în timp ce urinează pe cadavrele a trei afgani prezentaţi drept talibani.

SUA nu au decis eliberarea suspecţilor de la Guantanamo în cadrul negocierilor din Afganistan

Statele Unite nu au luat nicio decizie privind eliberarea suspecţilor de la Guantanamo Bay în sensul accelerării negocierilor cu talibanii afgani, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland.

Leon Panetta: SUA sunt pe cale să câştige războiul din Afganistan

Statele Unite sunt pe cale să câştige "războiul dur" din Afganistan, le-a spus secretarul american al Apărării Leon Panetta, miercuri, militarilor americani, la o bază din estul acestei ţări.

Australia va accelera retragerea trupelor sale din Afganistan

Australia va accelera retragerea trupelor sale din Afganistan, jumătate din contingent urmând să părăsească această ţară în 2012, în urma progreselor înregistrate în formarea forţelor de securitate afgane, a anunţat luni cotidianul Sydney Morning Herald citând surse oficiale.

IMAGINILE TERORII: Momentul în care peste 50 de oameni au murit şi alţi 150 au fost răniţi – GALERIE FOTO

Câteva imagini impresionante arată panica şi groaza a sute de oameni care fug pentru a-şi salva vieţile, după un atentat-sinucigaş care a avut loc în timpul unei procesiuni şiite din Afganistan.

Avionul doborât de Iran ar putea fi o dronă americană dispărută în Afganistan

Avionul fără pilot doborât în estul Iranului, vecin cu Afganistanul, potrivit presei iraniene, "ar putea fi" un avion fără pilot american dispărut în timpul unei misiuni deasupra vestului afgan, a anunţat duminică forţa NATO în Afganistan (ISAF), relatează AFP.

RĂZBUNARE ŞOCANTĂ: Familie arsă cu acid sulfuric pentru că fiica cea mare a refuzat căsătoria cu un bărbat – FOTO

Refuzul unei tinere de a se căsători cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea nu a fost trecut cu vederea, iar întreaga familie a fetei a avut de suferit din cauza jignirii aduse peţitorului.

Focuri de armă provenind de la un post militar pakistanez sunt la originea atacului NATO

Focuri de armă provenind de la un post militar pakistanez sunt la originea atacului aerian al NATO care a ucis sâmbătă 24 de soldaţi pakistanezi la frontiera afgană, relatează Wall Street Journal în ediţia de luni, citând oficiali afgani şi occidentali.

Marea Adunare tradiţională afgană acceptă ideea unui parteneriat strategic Afganistan-SUA

Marea Adunare tradiţională afgană - Loya Jirga - acceptă, "în anumite condiţii", principiul unui parteneriat strategic între Afganistan şi Statele Unite, precum şi negocieri cu talibanii dispuşi să renunţe la atacuri armate.

Militar român rănit într-o deflagraţie în Afganistan. Sublocotenentul are leziuni la picioare şi la omoplatul drept

Un militar român a fost rănit, marţi, în Afganistan, în urma unei deflagraţii, a suferit leziuni la picioare şi la omoplatul drept, starea acestuia fiind stabilă, nefiindu-i pusă în pericol viaţa, informează MApN.

Germania îşi va reduce prezenţa militară în Afganistan la începutul anului 2012

Germania intenţionează să îşi reducă prezenţa militară în Afganistan anul viitor, înaintea unei retrageri definitive prevăzute în 2014, anunţă Guvernul de la Berlin.

Peste 60 de talibani, ucişi după ce au atacat un post al forţei NATO în Afganistan

Aproximativ 60 de talibani au fost ucişi marţi seara, după ce un "grup important" de insurgenţi a atacat fără succes un post avansat al forţei NATO în Afganistan (ISAF), în estul ţării, în apropiere de frontiera pakistaneză, a anunţat miercuri un oficial local, citat de AFP.

Atentat sinucigaş la Kabul: Cel puţin 13 militari americani NATO, ucişi

Cel puţin 13 militari NATO au fost ucişi sâmbătă într-un atentat sinucigaş la Kabul, a anunţat Forţa NATO în Afganistan (ISAF). Un oficial din Departamentul Apărării de la Washington a anunţat că militarii ucişi sunt americani.

Trei militari NATO, ucişi în sudul Afganistanului de un bărbat în uniformă a armatei afgane

Trei militari NATO au fost ucişi sâmbătă în sudul Afganistanului, de un bărbat care purta uniformă a armatei afgane, a anunţat forţa NATO, fără a preciza naţionalitatea victimelor.

Pakistanul le permite rebelilor să tragă împotriva forţelor americane de pe teritoriul său

Armata pakistaneză lasă rebelii să lanseze rachete împotriva trupelor americane care se află de cealaltă parte a frontierei, în Afganistan, şi ar putea fi pe cale să colaboreze cu insurgenţii, a asigurat joi un general american, citat de AFP.

Un militar român a fost rănit în Afganistan într-un atac al insurgenţilor

Sergentul Marian Nicula, din Batalionul 495 Manevră, aflat în misiune în Provincia Zabul din Afganistan, a fost rănit, marţi seară, în urma unui schimb de focuri cu un grup de insurgenţi, suferind un traumatism la ochiul stâng, urmând să fie evacuat la un spital din Germania, informează MApN.

Cum a reacţionat Hillary Clinton la aflarea veştii despre capturarea lui Kadhafi

Secretarul american de Stat Hillary Clinton a fost foarte surprinsă, joi, când a citit prima informaţie care menţiona capturarea fostului lider libian Muammar Kadhafi, de pe un telefon BlackBerry.

Hillary Clinton anunţă o „operaţiune de anvergură” în curs, în Afganistan, împotriva reţelei Haqqani

O "operaţiune militară de anvergură" este în curs, în Afganistan, împotriva reţelei talibane Haqqani, ţinta numărul unu a Statelor Unite în această ţară, a anunţat joi, la Kabul, secretarul de Stat american Hillary Clinton.

Succesul NATO împotriva talibanilor în Afganistan ar putea fi exagerat

Succesul uneia dintre principalele tactici împotriva talibanilor, respectiv raidurile de noapte cu ţintă precisă, ar putea fi exagerat pentru a lăsa impresia unei eficienţe crescute a campaniei militare din Afganistan, potrivit unui raport publicat miercuri.

ONU denunţă aplicarea sistematică a torturii în anumite închisori afgane. Ce metode şocante folosesc oficialii pentru a obţine mărturisiri de la deţinuţi

Serviciile de informaţii afgane (NDS) îi torturează în mod sistematic pe deţinuţii lor, inclusiv pe cei minori, în anumite închisori care le aparţin, a denunţat ONU luni, într-un raport.

Băsescu: O reconfigurare a contribuţiei militare în Afganistan, funcţie de situaţia din teren

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la AP NATO, că România va rămâne angajată în procesul de stabilizare şi construcţie instituţională din Afganistan, iar o eventuală reconfigurare a contribuţiei militare va fi luată în calcul în funcţie de situaţia din teren.

Războiul din Afganistan, văzut prin ochii unui copil. Documentarul-eveniment filmat pe parcursul a zece ani – VIDEO

Regizorul Phil Grabsky a realizat un film documentar emoţionant despre Mir, un băiat din Afganistan care a crescut în mijlocul conflictului din ţara sa.

Companiile de telefonie mobilă din Afganistan întrerup zilnic semnalul, la presiunea talibanilor

Semnalul pentru telefonia mobilă este întrerupt în fiecare seară în mai bine de jumătate din provinciile din Afganistan, sub presiunea talibanilor, lucru care afectează comunicaţiile cu restul lumii, relatează New York Times.

Progresele înregistrate de femeile afgane, ameninţate după retragerea occidentală

Condiţia femeii a progresat în ultimii zece ani în Afganistan, dar aceste câteva progrese sunt ameninţate de viitoarea retragere occidentală şi perspectiva unui eventual acord cu rebelii fundamentalişti talibani, a avertizat luni organizaţia neguvernamentală Oxfam.

Atac asupra unei părţi a complexului ambasadei SUA la Kabul

O parte din anexele ambasadei Statelor Unite la Kabul a fost atacată luni dimineaţă, au anunţat un oficial american şi unul din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), relatează CNN.