fotbal

UEFA aşteaptă mai multe informaţii referitoare la decizia Bosniei de a nu modifica statutul

Reprezentanţii UEFA au anunţat, marţi, că aşteaptă mai multe informaţii referitoare la decizia Federaţiei Bosniace de Fotbal de a nu modifica statutul forului, dar că suspendarea va intra în vigoare automat pe data de 1 aprilie, dacă nu vor interveni schimbări, informează AFP.

Bivolaru: O calificare a României la Euro 2012 în urma excluderii Bosniei n-ar fi onorabilă

Observatorul UEFA şi FIFA Cristian Bivolaru a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că o calificare a echipei naţionale a României la Euro-2012 în urma unei posibile excluderi a selecţionatei Bosniei-Herţegovina din preliminarii nu ar fi onorabilă.

Antrenorul UTA Arad neagă că meciul cu Petrolul ar fi fost aranjat

Antrenorul UTA Arad, Roland Nagy, a catalogat, marţi, într-o conferinţă de presă, drept nefondate acuzele suporterilor arădeni potrivit cărora echipa sa nu şi-ar fi apărat corect şansele în meciul pierdut în deplasare, cu Petrolul Ploieşti, scor 2-3, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Svetlana Ceca Raznatovici, văduva lui Arkan, inculpată pentru corupţie în cazul a zece fotbalişti

Cântăreaţa sârbă Svetlana Raznatovici, "Ceca", văduva liderului paramilitar Zeljko Raznatovic "Arkan", a fost inculpată pentru deturnare de fonduri în transferul a zece fotbalişti şi deţinere ilegală de arme, a anunţa, marţi, presa sârbă.

COMENTARIU: De ce România ar trebui să-şi retragă Ambasada din Luxemburg

În afara "derbiului" România-Luxembug de la coada clasamentului grupei a 4-a a preliminariilor Euro 2012, colac peste pupăză ne-am mai pricopsit cu un conflict, între ambasada noastră şi un ziarist luxemburghez, în urma căruia e musai să ne retragem în semn de protest.

Chipciu: Avem de luat o revanşă în faţa Oţelului

Mijlocaşul echipei FC Braşov Alexandru Chipciu a declarat, marţi, că formaţia sa are de luat o revanşă în faţa grupării Oţelul Galaţi după ce în tur liderul actual al Ligii I a câştigat partida cu un gol în minutul 90, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dinu Gheorghe: Marius Constantin se antrenează începând de azi cu echipa a doua

Fundaşul Marius Constantin, care a intenţionat să îl lovească pe tehnicianul Marius Şumudică în turneul din Turcia, se antrenează începând de marţi cu echipa a doua a clubului, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe.

Uli Hoeness critică Federaţia Germană pentru stabilirea meciului amical cu Australia

Preşedintele Consiliului de Supraveghere al clubului Bayern München, Uli Hoeness, a criticat Federaţia Germană de Fotbal (DFB) pentru organizarea meciului amical de marţi, cu Australia, considerând că singurul interes este de ordin financiar, informează AFP.

Helder: Înainte să mă apuc de fotbal, lucram în restaurante şi benzinării

Fundaşul dreapta al formaţiei FC Timişoara, Maurillio Helder da Silva Ferreira, a declarat, într-un interviu acordat site-ului oficial al grupării bănăţene, că înainte de a deveni fotbalist profesionist a lucrat în restaurante şi în benzinării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Rai regretă participarea sa la un meci de gală în Cecenia

Fostul mijlocaş brazilian Rai a declarat că regretă participarea sa la un meci de gală, în Cecenia, între o formaţie locală şi o selecţionată braziliană a campionilor mondiali din 1994 şi din 2002, considerând evenimentul drept o manifestare politică, informează AFP.

Scrisoare de protest a Ambasadei României din Luxemburg după articolul „Hagi, cocaina şi Valahia”

Ambasada României la Luxemubrg a trimis o scrisoare de protest publicaţiei Tageblatt pentru articolul apărut, luni, sub titlul "Hagi, cocaina şi Valahia", despre care susţine că este plin de "fabulaţii şi deformări", înaintea meciului din grupa D de calificare la Euro-2012.

Bale este incert pentru meciul cu Real Madrid

Jucătorul galez al formaţiei Tottenham, Gareth Bale, este incert pentru meciul din sferturile de finală cu Real Madrid, de la 5 aprilie, după ce s-a accidentat la ischio-jambieri la antrenamentul partida cu Ţara Galilor, informează AFP.

Filippo Inzaghi: Sper să pot juca din nou peste 20 de zile

Atacantul echipei AC Milan Filippo Inzaghi, absent de pe gazon de patru luni şi jumătate, din cauza unei rupturi de ligamente încrucişate, a declarat că speră să poată juca din nou peste 20 de zile, informează AFP.

Attilio Perotti: Mutu s-a născut campion

Attilio Perotti, fost antrenor al formaţiilor Cesena, Bari sau Hellas Verona, a declarat că fostul său elev, românul Adrian Mutu, s-a născut "campion", însă ar trebui să dea dovadă de mai multă maturitate, informează violanews.com.

Suporteri ai unei echipe din Columbia au dus pe stadion un sicriu în care se afla cadavrul unui fan

Suporteri ai formaţiei Cucuta Deportivo au dejucat măsurile de securitate şi au dus pe stadion, în timpul unui meci, un sicriu în care se afla cadavrul unui fan al echipei, asasinat sâmbătă.

Bilic: Mereu o să-mi placă Jean Reno, Coasta de Azur şi vinurile franceze

Selecţionerul Croaţiei, Slaven Bilic, a declarat că nu este deranjat de faptul că, cel mai probabil, va fi fluierat pe Stade de France, la meciul amical cu Franţa, din această seară, după ce, în 1998, la Cupa Mondială, a fost la originea eliminării actualului antrenor francez, Laurent Blanc.

Brazilianul Sidnei şi-a prelungit contractul cu Benfica Lisabona

Fundaşul central brazilian Sidnei şi-a prelungit pentru trei sezoane contractul cu Benfica Lisabona, care acum este valabil până în vara anului 2016 şi este însoţit de o clauză de reziliere de 25 de milioane de euro, a anunţat, luni, campioana en-titre a Portugaiei, informează AFP.

Dinu Gheorghe spune că se fac investigaţii în cazul conflictului dintre Constantin şi Şumudică

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, luni, la Sport.ro, că oficialii rapidişti vor face investigaţii în cazul conflictului dintre fundaşul Marius Constantin şi antrenorul Marius Şumudică, precizând că cel care a greşit va plăti.

Dorinel Munteanu: Nu sunt pregătit să fiu antrenorul echipei naţionale

Tehnicianul formaţiei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că nu are experienţa necesară pentru a fi antrenorul echipei naţionale.

Paszkany: Dacă Lucescu învaţă din greşeli, are viitor la naţională

Patronul CFR Cluj, Arpad Pazkany, a declarat, luni, la Sport.ro, că speră ca Răzvan Lucescu să fi învăţat din greşelile pe care le-a făcut la echipa naţională, precizând totodată că nu ştie dacă există vreo soluţie bună în acest moment pentru înlocuirea selecţionerului.

Luc Holtz: Ne-am pregătit bine pentru meciul cu România, sper să fim la înălţime

Selecţionerul Luxemburgului, Luc Holtz, a declarat, luni seară, într-o conferinţă de presă la Piatra Neamţ, că speră ca prestaţia jucătorilor săi să fie una "la înălţime" la meciul cu România, din grupa D de calificare la Euro-2012, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Paolo Maldini, trimis în judecată pentru corupţie

Fostul fotbalist al formaţiei AC Milan, Paolo Maldini, a fost trimis în judecată pentru corupţie şi acces ilicit la sistemul informatic al fiscului italian, a anunţat presa din Italia.

Viitorul patron al clubului AS Roma vrea un stadion nou şi performanţă în Liga Campionilor

Viitorul patron al clubului AS Roma, miliardarul italo-american Thomas DiBenedetto, şi-a fixat ca obiective construirea unui stadion nou şi a unei echipe competitive în Liga Campionilor, informează cotidianul italian Gazzetta dello Sport, citat de AFP.

Del Bosque spune că ar fi ideal ca Spania să nu joace meciul cu Lituanua

Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, a declarat, luni, după ce inspectat terenul de la Kaunas, că ideal ar fi "să nu se joace" meciul cu Lituania, din preliminariile Euro-2012, informează AFP.

COMENTARIU: Protocronismul în varianta echipei naţionale. Suntem la coada grupei de calificare, dar asta nu ne opreşte să ţinem coada sus

După înfrângerea din Bosnia în fotbalul românesc s-a lansat un nou curent care încearcă parcă să ne demonstreze că acest sport îşi are cu siguranţă originile în România, că putem învinge pe oricine, că suntem buni chiar dacă nu ne vede nimeni - protocronismul în fotbalul românesc.

Răzvan Lucescu: Nu plec atâta timp cât sunt şanse de calificare

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Bacău, că nu va renunţa la conducerea tehnică a primei reprezentative atâta timp cât mai sunt şanse de calificare la turneul final al Euro-2012.

FC Barcelona vrea să interzică fumatul pe Camp Nou

Stadionul echipei FC Barcelona, Camp Nou, ar putea fi printre primele din Spania în care suporterilor li s-ar interzice să fumeze în tribune, a anunţat clubul iberic, citat de AFP.

Gareth Barry va fi căpitanul Angliei la meciul amical cu Ghana

Mijlocaşul formaţiei Manchester City Gareth Barry va fi căpitanul Angliei la meciul amical cu reprezentativa Ghanei, de marţi, pe de Wembley, informează AFP.

Lucescu face apel la suporteri să susţină echipa naţională în meciul cu Luxemburg

Selecţionerul Răzvan Lucescu, a făcut un apel, luni, către suporterii echipei naţionale, pentru ca aceştia să susţină prima reprezentativă la partida cu Luxemburg, de la Piatra Neamţ, aşa cum au făcut-o fanii bosniaci în meciul de la Zenica.

Răzvan Lucescu: Meciul din Bosnia nu a fost decisiv pentru calificare

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută în Bacău, că partida pierdută în Bosnia-Heţegovina, scor 1-2, în preliminariile Campionatului European din 2012, nu a fost una decisivă pentru soarta calificării la turneul final.

Manea: FCM Târgu Mureş are un antrenor bun, care cunoaşte echipa noastră

Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat că meciul cu FCM Târgu Mureş va fi dificil deoarece formaţia mureşeană este pregătită de Ioan Ovidiu Sabău, un "antrenor bun, care cunoaşte şi lotul bistriţean", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primăria Bistriţa amână finanţarea echipei Gloria din cauza datoriilor clubului

Primăria Bistriţa amână semnarea contractului de finanţare cu gruparea Gloria Bistriţa, din cauza litigiului clubului ardelean cu Elba Timişoara, firma care a realizat instalaţia de nocturnă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sdrobiş: Actuala generaţie a naţionalei este prea obraznică şi face mare gălăgie

Tehnicianul Ioan Sdrobiş a declarat, luni, că actuala generaţie de fotbalişti a primei reprezentative a României "este prea obraznică şi face mare gălăgie" şi este convins că fundaşul Cristian Chivu, accidentat la naţională, va juca pentru Inter Milano în următorul meci din Serie A.

Voller spune că niciun jucător de la Leverkusen nu va pleca la Bayern Munchen

Directorul sportiv al clubului Bayer Leverkusen, Rudi Voller, a asigurat, într-un interviu acordat publicaţiei Kicker, că niciun jucător nu va pleca în următoarele două sezoane la echipa Bayern Munchen, la care antrenor va fi, din iulie, Jupp Heynckes, informează AFP.

Grigore Sichitiu: Ascensiunea noastră a deranjat multă lume

Preşedintele clubului ACSMU Poli Iaşi, Grigore Sichitiu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că reprogramarea partidei cu ALRO Slatina la data de 30 martie s-ar putea datora faptului că rezultatele obţinute de gruparea din dealul Copoului în ultimele meciuri au deranjat mulţi oameni din fotbal.

Torje: Trebuie să uităm meciul cu Bosnia, pentru că ne aşteaptă o partidă importantă cu Luxemburg

Mijlocaşul Gabriel Torje a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Bacău, că jucătorii echipei naţionale trebuie să uite de înfrângerea din partida cu Bosnia-Herţegovina, pentru că urmează o partidă "foarte importantă" cu Luxemburg, la Piatra Neamţ.

Curtean spune că meciul FC Timişoara – Steaua este decisiv pentru oaspeţi

Mijlocaşul formaţiei FC Timişoara, Alexandru Curtean, care a revenit pe teren după cinci luni de absenţă, consideră că partida cu Steaua de sâmbătă, din cadrul etapei a XXIII-a a Ligii I, este decisivă pentru echipa bucureşteană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Avancronica partidei România – Luxemburg

Avancronica partidei dintre reprezentivele României şi Luxemburgului, programată, marţi, de la ora 20.45, pe Stadionul Ceahlăul din Piatra Neamţ, în cadrul grupei D a preliminariilor Euro 2012.

50% Piţi! 4 nume pe lista antrenorilor care i-ar putea lua locul lui Răzvan Lucescu

Se vehiculează patru nume ca înlocuitori pentru Răzvan Lucescu. Cel al lui Victor Piţurcă se detaşează ca fiind cel al favoritului la postul de selecţioner.

Mourinho: Nu ar fi nimic dacă am pierde în faţa Barcelonei, doar că ei ar câştiga două trofee

Tehnicianul Jose Mourinho a declarat că nu ar fi nimic dacă echipa Real Madrid ar pierde meciurile pe care le are programate, în perioada următoare, cu FC Barcelona, doar că formaţia catalană ar câştiga două trofee şi ar ajunge în semifinalele Ligii Campionilor, informează presa spaniolă.