licita ie

Două acuarele originale, folosite pe copertele romanelor din seria Harry Potter, scoase la licitaţie

Două desene în acuarelă, utilizate pentru copertele a două romane din seria Harry Potter, de J.K. Rowling, au fost scoase la vânzare, în cadrul unei licitaţii online, organizată de casa de licitaţii Nate D. Sanders, din Los Angeles.

BRAT optimizează Studiul Naţional de Audienţă FOCUS

Studiul Naţional de Audienţă (SNA) FOCUS al Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT) va fi realizat în perioada 2014 - 2017 de companiile de cercetare GFK Romania şi CC SAS, după o metodologie optimizată, care va permite realizarea unor analize aprofundate, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Hidroelectrica a vândut marţi energie de 13,45 milioane de lei pe bursa de electricitate OPCOM

Compania de stat Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, a vândut marţi energie în valoare de 13,45 milioane de lei (aproape 3 milioane de euro) pe bursa de electricitate OPCOM către traderul de energie Fidelis Energy.

Primăria Sectorului 3 vrea să dea aproape 500 de milioane de euro pentru lucrări de reabilitare termică

Primăria Sectorului 3 vrea să dea aproape 500 de milioane de euro pentru lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din această unitate administrativ-teritorială a Capitalei, potrivit unui anunţ publicat pe www.e-licitatie.ro.

O chitară la care a cântat George Harrison va fi scoasă la licitaţie

O chitară la care a cântat George Harrison, înainte de "invazia" formaţiei The Beatles în Statele Unite, va fi scoasă la licitaţie în mai, împreună cu un disc rar, a cărui copertă este semnată de membrii trupei britanice, a anunţat casa Julien's Auctions.

Director din ARR Bucureşti şi doi oameni de afaceri din Cluj, reţinuţi de DNA

Directorul Direcţiei Licenţe din cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR) Bucureşti, Daniela Dobrilă, a fost reţinută de procurorii DNA, alături de doi oameni de afaceri din Cluj, fiind cercetată pentru a le fi înlesnit celor doi câştigarea unui număr cât mai mare de trasee scoase la licitaţie.

Un Abraham Lincoln în versiune robotizată, scos la licitaţie de un muzeu din Gettysburg

Statui în mărime de naturală îmbrăcate ca în timpul Războiului Civil american, obiecte vechi de mobilier şi o statuie robotizată a preşedintelui Abraham Lincoln vor fi scoase la licitaţie în acest weekend de un muzeu dedicat Bătăliei de la Gettysburg care se pregăteşte să se modernizeze.

Camera Deputaţilor cumpără peste 200.000 de role de hârtie igienică şi de hârtie prosop

Camera Deputaţilor achiziţionează peste o sută de mii de role de hârtie igienică, aproape o sută de mii de role de hârtie prosop şi două mii de pachete de şerveţele ZZ cu absorbţie mare, valoarea estimată a contractului fiind de 201.814 lei.

Pălăria purtată de Pharrell la gala Grammy 2014, vândută cu 44.100 dolari, în scopuri caritabile

Pălăria din fetru purtată de rapperul Pharrell Williams la gala premiilor Grammy 2014, creată de Vivienne Westwood, a fost vândută cu 44.100 de dolari la o licitaţie organizată în scopuri caritabile.

Primăria Municipiului Bucureşti vrea să dea până la 34,5 milioane lei pentru administrarea Arenei Naţionale

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) ar putea plăti până la 34,5 milioane de lei, fără TVA, pentru exploatarea, întreţinerea curentă şi administrarea Arenei Naţionale, potrivit unui anunţ de participare publicat pe e-licitatie.ro.

Sotheby’s a cumpărat diamantul „Steaua roz”, cu 72 milioane dolari, după retragerea cumpăratorului

Casa de licitaţii Sotheby's a achiziţionat diamantul "Steaua roz/ Pink Star", care a înregistrat un preţ record în noiembrie - 83,02 milioane de dolari -, după ce cumpărătorul iniţial nu l-a putut plăti.

Înregistrări inedite ale trupei Led Zeppelin vor fi scoase la licitaţie – VIDEO

O serie de mixuri de studio inedite înregistrate de formaţia rock Led Zeppelin pentru albumul "Physical Graffiti" vor fi scoase la vânzare în martie, într-o licitaţie organizată de o casă din New Hampshire, SUA.

Două volume din „Mein Kampf”, cu autograful lui Hitler, vândute pentru 64.850 de dolari

Două volume cu autograf din "Mein Kampf", manifestul ideologic al lui Adolf Hitler, au fost vândute pentru suma de 64.850 de dolari la o licitaţie care a fost organizată joi, de casa Nate D. Sanders din Los Angeles.

Manuscrise cu poezie şi proză aparţinând lui John Lennon vor fi scoase la licitaţie, la Londra

Peste 100 de creaţii artistice ale lui John Lennon - desene, poezie şi proză -, estimate la 78.000 de lire sterline (130.000 de dolari), vor fi vândute în iunie, la Londra, într-o licitaţie organizată de casa Sotheby's, informează theguardian.com.

Primăria Voluntari a cumpărat zece autobuze, pentru a participa la licitaţia traseelor din Capitală. Cum arată mijloacele de transport – VIDEO

Primăria Oraşului Voluntari a cumpărat zece autobuze, care au costat 5.329.000 de lei, pentru a putea participa la licitaţia traseelor din reţeaua de transport public a Municipiului Bucureşti, având în vedere că parcul auto al societăţii de transport nu mai corespunde cerinţelor actuale.

O haină de blană a Elenei Ceauşescu şi obiecte din „epoca de aur”, la licitaţia Artmark din 6 martie

Un costum, un turban, o garnitură compusă dintr-o poşetă, pantofi, cordon şi o haină de blană de vulpe care i-au aparţinut Elenei Ceauşescu, dar şi o sabie aurită şi o blană de leopard, un trofeu de vânătoare, ale lui Nicolae Ceauşescu, vor fi scoase la licitaţie pe 6 martie, de Artmark.

Primarul municipiului Timişoara: Am demarat licitaţia pentru construirea unui nou corp de clădire pentru Spitalul de Copii

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a anunţat demararea licitaţiei pentru construirea unui nou corp de clădire pentru Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu", după ce în 2013 unitatea spitalicească a pierdut imobilul în care funcţiona Secţia de Pneumologie în favoarea unei familii de romi.

Pricopie: Cine vrea să facă propunere de manual, trece prin licitaţie publică

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat joi că, după încheierea dezbaterii publice privind noile manuale, începe licitaţia publică şi, din acest moment, orice autor sau editură care doreşte să propună un manual, trebuie să treacă prin acest proces.

O motocicletă Harley-Davidson aparţinând papei Francisc a fost vândută cu 241.500 de euro

Motocicleta Harley-Davidson dăruită papei Francisc cu ocazia împlinirii a 110 ani de la înfiinţarea mărcii a fost vândută, joi, pentru 241.500 de euro, într-o licitaţie organizată la Paris de casa Bonhams.

Record mondial: Încasări totale de 212,7 milioane euro, la o licitaţie organizată de casa Christie’s

Tablouri de Juan Gris, Pablo Picasso şi René Magritte au fost aprig disputate, marţi seară, la Londra, la o licitaţie organizată de Christie's, la care au fost doborâte mai multe recorduri, inclusiv cel pentru suma totală obţinută într-o singură seară (212,7 milioane euro) de o casă de licitaţii.

Ultimele articole vestimentare purtate de Napoleon I, scoase la licitaţie

O cămaşă, manşete şi o pereche de feşe se numără printre articolele vestimentare purtate de împăratul Napoleon I cu o zi înainte de a muri, dar şi în ziua decesului său, adunate apoi de valetul său, care vor fi scoase la vânzare la o licitaţie ce va fi organizată, în martie, de casa Osenat.

Fiecare unitate MAI va alege din ofertele Vodafone şi 2K Telecom pe cea mai bună

Vodafone România şi 2K Telecom vor depune oferte individuale pentru fiecare din cele 1.955 de unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), conform acordului cadru încheiat cu cei doi operatori telecom în valoare de 47,6 milioane lei (10,5 milioane euro), TVA inclusă, pe următorii trei ani.

2K Telecom şi Vodafone vor furniza MAI servicii telecom de 10,5 milioane euro pe trei ani

Companiile 2K Telecom şi Vodafone România vor furniza Ministerului Afacerilor Interne (MAI) servicii de telecomunicaţii de 47,6 milioane lei (10,5 milioane euro), TVA inclusă, pentru conectarea unităţilor şi angajaţilor instituţiei la reţeaua internă, contractul fiind încheiat pe următorii trei ani.

Primăria Sectorului 3 vrea să dea până la 43 mil.euro pentru reparaţii la clădirile din administrare

Primăria Sectorului 3 vrea să dea până la 43 de milioane de euro pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reparaţii la unităţile şcolare, dar şi la toate clădirile pe care le are în administrare, potrivit unui anunţ de participare la licitaţie.

Radu Soviani va încasa aproape un milion de lei de la ASF pentru servicii de comunicare

Firma RST Media, controlată integral de purtătorul de cuvânt al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Radu Soviani, va furniza instituţiei servicii de management în domeniul comunicării şi relaţiilor publice, valoarea contractului fiind de 992.000 lei (220.000 euro), cu TVA, pentru trei ani.

Prima monedă din aur emisă în Statele Unite, vândută la licitaţie cu peste 4,5 milioane de dolari

Prima monedă din aur emisă în Statele Unite ale Americii, în 1787, a fost vândută cu 4,58 milioane de dolari la o licitaţie organizată joi seară în oraşul Orlando din statul american Florida.

Agenţia Naţională de Integritate vrea să cumpere un sistem IT de 6,8 milioane de euro pentru identificarea neregulilor la licitaţii

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) va organiza, la 5 martie, o licitaţie pentru un sistem informatic de prevenire a conflictelor de interese în domeniul achiziţiilor publice, valoarea proiectului fiind estimată la 30,4 milioane de lei, TVA inclusă (6,8 milioane de euro).

Termenul de depunere a ofertelor pentru reţeaua de comunicaţii RO-NET, prelungit până la 20 ianuarie

Ministerul pentru Societatea Informaţională a prelungit cu 13 zile, până la 20 ianuarie, la solicitarea potenţialilor investitori, perioada în care pot fi depuse ofertele pentru concensionarea lucrărilor de construire a unei reţele telecom în zone defavorizate, estimate la 370 milioane de lei.

Tabloul „Tufănele galbene”, de Ştefan Luchian, adjudecat cu 170.000 de euro la licitaţia Artmark

Tablourile "Tufănele galbene", de Ştefan Luchian, şi "Tahitiană", un portret exotic şi senzual semnat de Nicolae Tonitza, au fost vândute, miercuri, cu 170.000 de euro, respectiv 110.000 de euro, la licitaţia de iarnă a casei Artmark, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Proiect estimat la peste 26 mil. euro pentru construcţia unui tronson de 4,9 km al centurii Braşov

CNADNR vrea să contracteze lucrări de proiectare şi construcţie a unui tronson de 4,9 kilometri al variantei de ocolire Braşov, proiect cu o valoare estimată cuprinsă între 118,2 milioane lei (26,5 milioane euro) şi 128,8 milioane lei (28,9 milioane euro), fără TVA.

Radu Soviani s-a înscris la licitaţia Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru servicii de comunicare, de 1,1 milioane de lei

O firmă deţinută integral de Radu Soviani, actualul purtător de cuvânt al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), şi una cu acţionari din Grecia au depus oferte pentru furnizarea ASF de servicii de management în domeniul comunicării şi relaţiilor publice, contract estimat la 1,1 milioane lei.

O chitară electrică a lui Bob Dylan, vândută la licitaţie pentru suma record de 965.000 de dolari

Chitara electrică a lui Bob Dylan, folosită în timpul faimosului său concert din Newport din 1965, a fost vândută pentru suma record de 965.000 de dolari, în cadrul unei licitaţii organizate vineri, la New York, de casa de licitaţii Christie's.

Dustin Hoffman îşi scoate la vânzare cele mai dragi obiecte personale

Actorul american Dustin Hoffman a decis să organizeze o licitaţie în care vor fi scoase la vânzare cele mai îndrăgite bunuri ale sale, precum şi antichităţi.

Combinezonul galben purtat de Bruce Lee în „Jocul morţii”, vândut la licitaţie. Suma pentru care a fost achiziţionat

Combinezonul galben pe care Bruce Lee l-a purtat în ultimul său film, "Jocul morţii", a fost vândut cu suma de 780.000 dolari Hong Kong (101.400 dolari), la o licitaţie organizată, joi, la Hong Kong, de casa Spink China.

Fotografii rare cu regina Elizabeth a II-a, datând din al Doilea Război Mondial, scoase la licitaţie – FOTO

Fotografii rare cu regina Elizabeth a II-a, îmbrăcată în costum de pantomină şi desculţă, datând din Al Doilea Război Mondial, vor fi scoase la licitaţie pe 11 decembrie, a anunţat, miercuri, casa de licitaţii Dominic Winter.

Pistolul lui Han Solo, din seria „Războiul stelelor”, scos la licitaţie

Pistolul de tip Mauser pe care Harrison Ford, interpretul personajului Han Solo, îl foloseşte în franciza "Războiul stelelor/ Star Wars" a fost scos la vânzare online, fiind estimat la suma de 200.000 - 300.000 de dolari, a anunţat, miercuri, site-ul de licitaţii Invaluable.

Nunceagul lui Bruce Lee, scos la licitaţie la Hong Kong

Nunceagul lui Bruce Lee, precum şi alte obiecte care au aparţinut celebrului actor, vor fi scoase la licitaţie joi, la Hong Kong, de casa de licitaţii chineză Spink China.

Rapoarte şcolare din anii de liceu ai lui John Lennon, vândute la licitaţie. Cum se comporta cântăreţul în acea perioadă

Două rapoarte şcolare, din perioada în care John Lennon studia la Liceul pentru băieţi din Liverpool, au fost vândute duminică la Londra, la o licitaţie online, organizată de firma de licitaţii TracksAuction.com, pentru suma de 8.437 de lire fiecare (10.240 de euro).

Costumul personajului Luke Skywalker din filmul „Războiul stelelor”, scos la licitaţie

Costumul purtat de actorul Mark Hamill, interpretul personajului Luke Skywalker în filmul "Războiul stelelor" din 1977, estimat la 45.000 de dolari, va fi scos la vânzare într-o licitaţie online.

Scrisori inedite ale familiei imperiale ruse, scoase la licitaţie, la Geneva

Un număr de 235 de scrisori inedite ale ţarilor Nicolae I şi Alexandru al II-lea şi ale membrilor familiei imperiale ruse, estimate între 50.000 şi 60.000 de euro, vor fi scoase la licitaţie pe 9 decembrie, au anunţat, miercuri, reprezentanţii casei Hôtel des ventes de Genève.