rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin este de părere că rezultatul referendumului britanic va avea consecinţe traumatice de durată

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat joi că efectele traumatice ale rezultatului referendumului din Marea Britanie vor fi resimţite pentru o lungă perioadă de timp, notează agenţia de ştiri Tass.

O reuniune a Consiliului NATO-Rusia va avea loc după summitul Alianţei Nord-Atlantice din iulie

Moscova a acceptat organizarea unui Consiliu NATO-Rusia după summitul Alianţei Nord-Atlantice, programat în Polonia în iulie, anunţă ministrul francez de Externe, Jean-Marc Ayrault, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Rusia şi Turcia vor relua relaţiile bilaterale, după ce Erdogan a vorbit cu Putin la telefon

Rusia şi Turcia au căzut de acord să reia relaţiile de cooperare bilaterală, inclusiv în ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului, în urma unei discuţii telefonice între Vladimir Putin şi Recep Erdogan, notează Reuters pe pagina electronică.

SUA acuză autorităţile ruse de hărţuirea şi intimidarea personalului diplomatic american din Moscova

Statele Unite reclamă acţiunile de hărţuire şi intimidare care vizează membrii personalului diplomatic american din Moscova, a anunţat Departamentul de Stat, potrivit postului de televiziune France24.

Reacţia lui Putin după ce Cameron a spus în campanie că Rusia ar fi interesată de ieşirea Marii Britanii din UE

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus că afirmaţia premierului britanic potrivit căreia Moscova ar fi interesată de ieşirea ţării din UE este nejustificată, adăugând că această declaraţie reflectă încercarea lui Cameron de a influenţa votul, informează Sputnik News.

Rusia ar putea instala rachete nucleare în Kaliningrad ca reacţie la sistemul antirachetă NATO

Rusia probabil va instala sisteme avansate de rachete nucleare în enclava Kaliningrad, situată la frontiera cu ţări NATO, până în anul 2019, ca reacţie la elementele antirachetă montate în România şi Polonia, afirmă surse militare ruse şi analişti citaţi de site-ul agenţiei Reuters.

DECLARAŢIA ZILEI – Ben Hodges, comandantul forţelor americane din Europa: NATO nu poate apăra ţările baltice în cazul invaziei forţelor ruse – VIDEO

Comandantul forţelor americane din Europa, generalul Ben Hodges, a atras atenţia că Rusia ar putea cuceri forţele baltice dacă şi-ar propune acest lucru pentru că NATO nu le poate apăra în momentul de faţă pe acestea.

Autorităţile de la Chişinău cer Rusiei să înceteze acţiunile de recrutare ilegală din Republica Moldova

Guvernul de la Chişinău a transmis marţi Ambasadei Rusiei la Chişinău o notă verbală prin care somează autorităţile ruseşti să înceteze acţiunile de recrutare ilegală de pe teritoriul Republicii Moldova a cetăţenilor în rândul forţelor armate ruse, relatează Radio Chişinău.

Euro 2016: Franţa a expulzat un huligan rus pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână

Unul dintre liderii huliganilor ruşi prezenţi la Campionatul European, Alexander Shprygin a fost expulzat din Franţa, miercuri, pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne de la Paris.

Prelungirea cu şase luni a sancţiunilor impuse Rusiei de UE, aprobată de ambasadorii statelor membre

Ambasadorii celor 28 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat, marţi, prelungirea cu şase luni a sancţiunilor economice impuse Rusiei în vara anului 2014, au declarat pentru AFP mai multe surse, informează Le Figaro online.

Euro 2016: Rusia – Ţara Galilor, scor 0-3, în grupa B

Echipa naţională a Ţării Galilor a învins, luni seară, scor 3-0, reprezentativa Rusiei, în ultimul meci din grupa B la Euro, disputat pe stadionul din Toulouse, iar formaţia antrenată de Chris Coleman s-a calificat în optimile de finală de pe primul loc, cu şase puncte.

General american: Rusia transferă trupe mai rapid decât NATO, putând distruge orice ţară, inclusiv SUA

Moscova poate transfera mai rapid decât Alianţa Nord-Atlantică efective militare, avertizează generalul american Ben Hodges, propunând crearea unui "spaţiu Schengen militar" la nivelul NATO şi avertizând că Rusia poate distruge orice ţară, inclusiv SUA, Germania şi Marea Britanie.

Oficial rus: Suplimentarea capacităţilor NATO în apropierea Rusiei înrăutăţeşte situaţia mondială

Decizia NATO de suplimentare a capacităţilor militare în apropierea frontierelor Rusiei înrăutăţeşte situaţia la nivel global, avertizează Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Naţional de Securitate de la Moscova.

Rusia şi SUA au ajuns la un acord pentru o mai bună coordonare a operaţiunilor militare în Siria

Ministerul rus al Apararii a anunţat că a ajuns la un acord cu Statele Unite prin care operaţiunile militare în Siria să fie mai bine coordonate, pentru a evita incidentele, la o zi după ce Washingtonul a acuzat Moscova de atacarea rebelilor susţinuţi de SUA, relatează Reuters online.

Putin: Confruntarea militară dintre Rusia şi Statele Unite „târăşte lumea într-o nouă dimensiune”

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că este îngrijorat de faptul că în urma confruntării dintre Rusia şi Statele Unite, lumea este "târâtă într-o nouă dimensiune," informează agenţia de ştiri Tass.

Ministrul german de Externe acuză NATO de „instigare la război”: „Oricine crede că o paradă simbolică de tancuri la graniţa de est a alianţei va aduce securitate, se înşeală”

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier a criticat dur exerciţiile militare ale NATO în Europa de Est, acuzând organizaţia că "instigă la război" şi inflamează tensiunile cu Rusia prin aceste manevre, informează BBC News online.

Oficial rus: Petiţia din Statele Unite pentru înlăturarea regimului sirian, un „gest al disperării”

Petiţia funcţionarilor Departamentului de Stat în sensul unei intervenţii militare contra Administraţiei Bashar al-Assad este un "gest al disperării", deoarece situaţia din Siria nu evoluează în sensul dorit de SUA, afirmă Aleksei Puşkov, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Duma de Stat

Federaţia internaţională de atletism a anunţat că suspendarea atleţilor ruşi de la Jocurile Olimpice de la Rio va fi menţinută: „Este o încălcare a drepturilor omului. Nu pot să tac”

Federaţia internaţională de atletism (IAAF) a anunţat, vineri, faptul că menţine suspendarea Federaţiei ruse de atletism (ARAF), ceea ce înseamnă că atleţii ruşi nu vor putea participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, conform TASS.

Sancţiunile impuse regiunii Crimeea, extinse de Uniunea Europană până în 2017

Uniunea Europeană a extins până la 23 iunie 2017 sancţiunile impuse regiunii Crimeea, care au fost introduse după anexarea de Rusia a provinciei, în 2014, informează Reuters pe pagina electronică.

Vladimir Putin, surprins de amploarea evenimentelor create de fanii ruşi în Franţa, la Euro 2016 – VIDEO

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a participat, vineri, la o sesiune de întrebări şi răspunsuri organizată în oraşul Sankt Petersburg şi a mărturisit că regretă incidentele create de fanii ruşi în Franţa, promiţând că Moscova va încerca eradicarea huliganismului din fotbalul rus, anunţă Reuters.

Reprezentantul Rusiei la NATO: Moscova va urmări cu atenţie activitatea NATO în zona Mării Negre

Rusia va urmări cu atenţie activităţile americane şi ale Alianţei Nord-Atlantice în zona Mării Negre şi va reacţiona pentru a menţine securitatea în zona frontierelor sale sudice, a declarat Alexander Grushko, reprezentantul permanent al Moscovei la NATO, citat de agenţia Tass.

Rusia acuză SUA că foloseşte Frontul Al-Nusra, afiliat Al-Qaida, pentru a înlătura regimul din Siria

Rusia suspectează că Statele Unite utilizează Frontul Al-Nusra, filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, pentru a înlătura regimul Bashar al-Assad, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de site-ul agenţiei Tass.

Armistiţiu temporar la Alep, introdus la iniţiativa Rusiei

Ministerul rus al Apărării a anunţat încetarea temporară a focului, timp de 48 de ore, începând de joi, pentru reducerea nivelului violenţei armate şi stabilizarea situaţiei în oraşul sirian Alep, informează site-ul postului de televiziune France24.

Avertisment al Rusiei privind planul flotei militare: „Marea Neagră nu are nicio legătură cu NATO”

O eventuală decizie a Alianţei Nord-Atlantice de suplimentare a capabilităţilor navale în Marea Neagră ar fi un factor "destabilizator", avertizează Andrei Kelin, un oficial din cadrul Ministerului rus de Externe, precizând că Marea Neagră "nu aparţine" şi "nu are nicio legătură" cu NATO.

Euro 2016: Rusia – Slovacia, scor 1-2, în primul meci din grupa B

Echipa naţională a Slovaciei a învins, miercuri, scor 2-1, reprezentativa Rusiei, în al doilea meci pentru cele două formţii în grupa B la Campionatul European din Franţa.Vladimir Weiss şi Marek Hamsik au marcat pentr Slovacia, iar Glushakov a înscris pentru Rusia.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: SUA şi ţări aliate încearcă să creeze un „front antirus” după modelul Războiului Rece

Statele Unite şi ţări europene încearcă să creeze un "front antirus" specific Războiului Rece, a declarat, miercuri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, referindu-se la decizia NATO de suplimentare a efectivelor militare în ţări est-europene.

Hackeri ruşi au accesat reţeaua Partidului Democrat din SUA, obţinând date despre Clinton şi Trump

Hackeri ai serviciilor secrete ruse au accesat baza de date a Partidului Democrat din Statele Unite, obţinând informaţii despre rapoarte referitoare la opoziţie, inclusiv despre Donald Trump, potenţialul candidat republican la funcţia de preşedinte al SUA, afirmă surse citate de Washington Post.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat iniţierea unor exerciţii militare surpriză

Exerciţiile militare surprize, ordonate de preşedintele Putin, au rolul de a verifica capacitatea de luptă a armatei ruse, a anunţat ministrul Apărării de la Moscova, generalul Serghei Şoigu, citat de agenţia de ştiri Reuters.

Jens Stoltenberg, secretarul general NATO: România s-a oferit să găzduiască şi să coordoneze 5.000 de militari NATO

România s-a oferit să găzduiască şi coordoneze o brigadă militară NATO de 5.000 de militari, în cadrul măsurilor de disuasiune luate în raport cu Rusia, anunţă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Rusia va lua măsuri de apărare în cazul suplimentării efectivelor NATO în estul Europei

Rusia va lua măsurile necesare pentru a se apăra în cazul în care Alianţa Nord-Atlantică va desfăşura patru batalioane suplimentare în Polonia şi în ţările baltice, avertizează Kremlinul.

Rusia riscă suspendarea de la Euro 2016, după ce a fost amendată de UEFA pentru violenţele fanilor

Echipa naţională de fotbal a Rusiei riscă descalificarea de la Euro 2016 după ce UEFA a amendat, marţi, Federaţia Rusă cu 150.000 de euro pentru incidentele provocate de către suporterii săi în timpul meciului cu Anglia, notează cotidianul englez Mirror.

Ministrul rus de Externe, Seghei Lavrov: Rusia consideră Coreea de Sud un partener-cheie în regiunea Asia-Pacific

Ministrul sud-coreean de Externe, Yun Byung-se, se află într-o vizită oficială la Moscova, unde s-a întâlnit cu ministrul rus de Externe, Seghei Lavrov, pentru a a discuta pe teme de interes comun, informează Suptink News online şi agenţia de ştiri Tass.

Vyacheslav Koloskov, fost vicepreşedinte UEFA: Rusia riscă cel mult o amendă. Nu se pune problema ca echipa naţională să fie depunctată din pricina incidentelor provocate de suporteri

Preşedintele de onoare al Federaţiei de Fotbal de la Moscova şi fost vicepreşedinte al UEFA, Vyacheslav Koloskov a spus în presa din Rusia că nu se pune problema ca echipa naţională să fie depunctată din pricina incidentelor în care au fost implicaţi fanii ruşi.

EURO 2016: UEFA a deschis o procedură disciplinară după incidentele de la meciul Anglia-Rusia

Ziua de ieri a fost marcată de confruntarea violentă dintre suporterii Rusiei şi cei ai Angliei. Duelul dintre cele două părţi a început încă de joi, cu o zi înainte de startul Campionatului European, însă ieri, în ziua meciului, s-au intensificat.

EURO 2016: Anglia – Rusia, scor 1-1, în al doilea meci din grupa B

Echipele naţionale de fotbal ale Angliei şi Rusiei au remizat, sâmbătă seară, scor 1-1, în al doilea meci din grupa B. Eric Dier, de la Tottenham Hotspur, a marcat golul Angliei, în minutul 75, din lovitură liberă, iar Rusia a egalat în minutul 90+2, prin căpitanul Vasilii Berezutski.

ALTERCAŢII violente între fanii naţionalei Angliei şi cei ai Rusiei, la Marsilia: Un suporter britanic se luptă între viaţă şi moarte, alţi 30 au fost răniţi – VIDEO

Un fan englez se zbate între viaţă şi moarte, în urma altercaţiilor dintre fanii naţionalei Angliei şi cei ai Rusiei pe străzile din Marsilia, cu doar câteva ore înainte de meciul dintre cele două formaţii, programat în grupa B la Campionatul European din Franţa, notează Mirror.

Rusia anunţă ca va lua măsuri în replică la trimiterea în Marea Neagră a unui distrugător american

Ministerul rus de Externe a anunţat că lua măsuri pentru a răspunde intrării în Marea Neagră a unui distrugător american, fără a preciza despre ce măsuri este vorba, informează Reuters online, care citează agenţia de ştiri RIA.

Armata rusă a simulat distrugerea unor nave militare NATO staţionate în Portul Constanţa

Forţele aeriene ruse au efectuat în centrul Mării Negre un exerciţiu care simula distrugerea unor nave militare americane ancorate în Portul Constanţa, afirmă surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene citate de presa ucraineană.

Ministru turc de Externe, Mevlut Cavusoglu: România, Polonia şi Turcia doresc extinderea sistemului antirachetă din Europa

România, Polonia şi Turcia au căzut de acord că este necesară extinderea sistemului antirachetă pentru a proteja cele trei state şi populaţia lor, afirmă ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, citat de agenţia Anadolu, informează site-ul Russia Today.

Moscova a numit un nou ambasador în România, Valeri Kuzmin

Valeri Kuzmin a fost numit în poziţia de ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România, textul decretului semnat de preşedintele Vladimir Putin a fost publicat pe portalul electronic oficial pentru informaţii juridice, potrivit Ambasadei Rusiei la Bucureşti.