sua

Două treimi dintre americani continuă să susţină pedeapsa capitală

Aproape doi americani din trei sunt în favoarea pedepsei cu moartea, o tendinţă stabilă de zeci de ani, iar aproape jumătate dintre ei cred că ar trebui aplicată în mai multe cazuri, potrivit unui sondaj publicat marţi de institutul Gallup.

Pentagonul dezminte că Obama a disimulat trimiterea a 13.000 de militari în Afganistan

Pentagonul a dezminţit marţi că preşedintele Barack Obama a decis să trimită în Afganistan fără să anunţe 13.000 de militari americani, în afară de cele 21.000 de efective suplimentare pe care le-a făcut publice în luna martie.

Hillary Clinton: Situaţia drepturilor omului din Rusia va rămâne în atenţia Statelor Unite

Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a dat asigurări marţi reprezentanţilor societăţii civile ruse că Washingtonul nu va sacrifica problema drepturilor omului din Rusia în contextul apropierii sale de Moscova.

Lavrov: Rusia poate coopera mai mult cu SUA în privinţa Afganistanului

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat marţi că Moscova ar putea contribui mai mult la ajutorul internaţional acordat Afganistanului.

Hillary Clinton propune o „colaborare strânsă” SUA – Rusia în domeniul apărării antibalistice

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a propus, în cursul vizitei la Moscova, o "colaborare strânsă" cu Rusia în domeniul apărării antirachetă.

SUA au mobilizat în Afganistan, fără să anunţe, forţe adiţionale de cel puţin 13.000 de persoane

Casa Albă a autorizat, fără să anunţe, forţe adiţionale de cel puţin 13.000 de persoane, care sunt în curs de mobilizare în Afganistan, pe lângă cei 21.000 de militari anunţaţi oficial în martie de preşedintele american Barack Obama, relatează Washington Post, în ediţia electronică.

Washingtonul nu va mai critica public „democraţia suverană” rusă

Statele Unite nu vor mai critica public "democraţia suverană" rusă, relatează marţi cotidianul rus Kommersant, citând un consilier al preşedintelui american Barack Obama.

John McCain: Trimiterea unui număr prea mic de militari în Afganistan ar fi o eroare „istorică”

Senatorul republican american John McCain a declarat că suplimentarea efectivelor din Afganistan cu mai puţin de 40.000 de militari, numărul care ar fi fost cerut de comandantul american din teren, generalul Stanley McChrystal, "ar fi o eroare de proporţii istorice", relatează CNN.

Un român trăieşte într-un cort la New York, după ce a fost evacuat din locuinţă

Un imigrant român din SUA trăieşte de câteva luni într-un cort amplasat în cartierul new-yorkez Queens, după ce a fost evacuat din locuinţă, vecinii fiind nemulţumiţi de mizeria în care trăieşte românul, informează New York Post în ediţia online.

Economia SUA a crescut în trimestrul trei, maximul ultimilor 2 ani

Economia SUA a crescut cu 3,2% în trimestrul al treilea din 2009, faţă de perioada similară a anului trecut, maximul ultimilor doi ani, potrivit unui sondaj la care au participat importanţi economişti americani.

Obama vrea să abroge o lege care limitează drepturile homosexualilor în armată – VIDEO

Preşedintele american, Barack Obama s-a angajat sâmbătă să abroge legea care le permite homosexualilor să facă parte din forţele armate numai cu condiţia de a-şi ascunde orientarea sexuală.

Obama va dona unei organizaţii de caritate banii primiţi pentru Premiul Nobel

Preşedintele SUA, Barack Obama, va dona unei fundaţii de caritate suma de 1,4 milioane de dolari pe care o va primi la decernarea Premiului Nobel pentru Pace, afirmă un oficial din cadrul administraţiei americane.

Obama este „onorat”, dar „surprins” de acordarea Premiului Nobel pentru Pace – VIDEO

Preşedintele SUA, Barack Obama, se declară "surprins şi profund onorat" de primirea Premiului Nobel pentru Pace, explicând că nu a făcut destul pentru a merita distincţia, relatează CNN.

Acordarea Premiului Nobel lui Obama, o alegere controversată şi riscantă

Acordarea Premiului Nobel pentru Pace lui Barack Obama, la mai puţin de un an de la instalarea sa în funcţie, este o alegere controversată care încurajează intenţii mai degrabă decât să recompenseze rezultate, riscând să se întoarcă împotriva liderului american, afirmă analişti citaţi de AFP.

Lista laureaţilor americani ai Premierului Nobel pentru Pace

Lista laureaţilor americani ai Premiului Nobel pentru Pace, care anul acesta i-a fost decernat preşedintelui Barack Obama.

Premiul Nobel trebuie să-l determine pe Obama să pună capăt nedreptăţii, crede Iranul

Acordarea Premiului Nobel pentru Pace preşedintelui american Barack Obama trebuie să-l determine să ia măsuri pentru a pune capăt nedreptăţii în lume, a declarat vineri un consilier al preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad.

Gazprom vrea 10% din piaţa gazelor naturale din SUA

Gazprom vrea să controleze o cotă de 10% pe piaţa gazelor naturale din Statele Unite în următorii cinci ani, a anunţat, joi, directorul general adjunct al grupului rus, Alexander Medvedev.

O casă a lui Al Capone, scoasă la licitaţie din cauza crizei

O casă din Wisconsin unde probabil s-a ascuns gangsterul american Al Capone în anii 1920 a fost scoasă la licitaţie cu preţul de început de 2,6 milioane de dolari, din cauza crizei financiare care afectează Statele Unite, relatează CNN.

Talibanii susţin, într-un mesaj, că nu intenţionează să atace Occidentul

Talibanii au dat asigurări miercuri că nu prevăd un atac împotriva Occidentului în afara teritoriului afgan, potrivit unui mesaj al acestora semnalat de centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste (SITE).

Deficit bugetar record pentru SUA, în anul fiscal 2008-2009

SUA a avut un deficit bugetar record în anul fiscal 2008-2009, încheiat la sfârşitul lunii septembrie, de 1.409 miliarde dolari, nivelul fiind însă mai redus decât s-a anticipat, potrivit estimărilor Biroului pentru Buget al Congresului

Congresul ridică parţial interdicţia de transferare în SUA a deţinuţilor de la Guantanamo

Congresul american a acceptat, miercuri, să ridice parţial interdicţia privind transferul deţinuţilor de la Guantanamo pe teritoriul american, dându-i o posibilitate suplimentară de manevră preşedintelui Barack Obama pentru închiderea închisorii.

Talibanii au reuşit să intre într-o bază a SUA

Insurgenţii afgani au reuşit să pătrundă sâmbătă în perimetrul unei baze a Statelor Unite din Afganistan, în cursul luptelor intense în timpul cărora opt militari americani au fost ucişi, a declarat un oficial militar, citat de CNN.

SUA accelerează fabricarea unei bombe care ar putea distruge instalaţiile nucleare iraniene

Pentagonul accelerează planul de fabricare a unei bombe speciale pentru distrugerea instalaţiilor militare subterane, în vederea unui eventual atac împotriva obiectivelor nucleare iraniene, relatează site-ul postului ABC News.

R. Moldova va primi 262 de milioane de dolari din partea SUA

R. Moldova va primi un grant din partea Statelor Unite în valoare de 262 de milioane de dolari prin intermediul Programului Compact, fondurile fiind utilizate pentru reabilitarea infrastructurii, dezvoltarea agriculturii şi achiziţionarea de sisteme de irigare, scrie Moldpres în pagina online.

Economia SUA nu a ieşit încă din recesiune – sondaj

Economia SUA nu a ieşit încă din recesiune, iar peste jumătate din companiile financiare americane nu vor efectua cheltuieli substanţiale şi angajări în următoarele şase luni, potrivit unui sondaj de opinie la care au participat aproape 1.000 de directori din sectorul financiar.

Obama s-a angajat să lupte împotriva al-Qaida, oriunde s-ar afla

Preşedintele american, Barack Obama, şi-a luat marţi angajamentul de a lupta împotriva reţelei al-Qaida oriunde s-ar afla şi a dezvăluit că organizaţia teroristă a fost deja diminuată în mod sever.

Mii de conturi de Hotmail, blocate de Microsoft după ce au fost piratate

Compania Microsoft a anunţat că a blocat, luni, accesul la mii de conturi ale sistemului său de mesagerie electronică Hotmail, ale căror parole fuseseră identificate de hackeri, care le-au difuzat pe Internet.

O subsidiară din SUA a Iukos vrea să ceară Rusiei daune de 100 miliarde de dolari

O subsidiară din SUA a grupului petrolier Iukos, lichidat după intrarea în faliment în 2006, intenţionează să deschidă un proces împotriva guvernului rus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi să ceară daune de 100 de miliarde de dolari, transmite RIA Novosti.

Şeful Trezoreriei: Dolarul puternic este foarte important pentru SUA

Pentru Statele Unite este foarte importat ca dolarul să fie puternic, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Timothy Geithner, care s-a angajat să protejeze rolul de principală valută la nivel mondial al monedei americane, transmite Bloomberg.

Şomajul din SUA a atins un nou record al ultimilor 26 de ani

Angajatorii americani au desfiinţat, în septembrie, 263.000 de locuri de muncă, cu mult peste estimările analiştilor, de 180.000 de posturi, iar rata şomajului a atins 9,8%, un nou nivel record al ultimilor 26 de ani, în conformitate cu aşteptările.

New York: Un român a salvat un copil dintr-o locuinţă în flăcări – VIDEO

Un român stabilit în New York a salvat viaţa unui copil, în vârstă de patru ani, care rămăsese captiv într-o locuinţă în flăcări din cartierul Bronx, informează My Fox New York.

Obama avertizează Iranul să permită verificarea instalaţiilor nucleare în două săptămâni

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a avertizat Iranul să ofere "acces nelimitat" inspectorilor internaţionali la noile instalaţii nucleare, în maxim două săptămâni, relatează BBC News online.

Bill Gates, cel mai bogat american şi în 2009 – Forbes

Bill Gates s-a menţinut pe prima poziţie în topul Forbes al celor mai bogaţi 400 de americani în 2009, pentru al 16-lea an consecutiv, însă valoarea însumată a averii acestora a scăzut cu 300 de miliarde de dolari în ultimele 12 luni, la 1.270 miliarde de dolari.

Angajatorii privaţi din SUA au desfiinţat 254.000 de posturi în septembrie

Angajatorii privaţi americani au desfiinţat în septembrie 254.000 de locuri de muncă, peste aşteptări, dar numărul este sub cel de 277.000 de posturi înregistrat în august, potrivit datelor companiei de analiză a pieţei ADP Employer Services.

Toyota rechemă 3,8 milioane de maşini în SUA

Toyota va rechema 3,8 milioane de autovehicule în Statele Unite, record pentru constructorul auto nipon, pentru a remedia riscul ca acceleraţia să fie apăsată accidental prin deplasarea unui covoraş de maşină, problemă suspectată a fi la baza decesului a cinci persoane.

Coreea de Nord explorează metode de război neconvenţional

Coreea de Nord se îndreaptă din ce în ce mai mult spre metode de război neconvenţional deoarece ştie că armata sa va fi învinsă într-o confruntare directă cu Statele Unite şi Coreea de Sud, a precizat marţi un general american.

Obama reiterează caracterul „sfânt” al obligaţiilor de a sprijini aliaţii din cadrul NATO

Preşedintele american Barack Obama a declarat marţi că intenţionează să consolideze relaţiile dintre NATO şi Rusia, făcând referire la obligaţiile "sacrosancte" ale Statelor Unite faţă de partenerii lor din cadrul Alianţei, unii dintre aceştia având relaţii delicate cu Rusia.

Barack Obama declară stare de catastrofă în Samoa Americană – VIDEO

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat marţi stare de catastrofă în Samoa Americană în urma unui seism care a afectat arhipelagul, urmat de un tsunami.

Trei adolescenţi din Chicago, arestaţi după ce au omorât în bătaie un elev – VIDEO

Trei adolescenţi au fost arestaţi şi puşi sub acuzare la Chicago pentru agresarea mortală a unui elev în vârstă de 16 ani care a fost atacat cu brutalitate în timp ce se întorcea de la şcoală, relatează ABC News.

Loteria Vizelor pentru Statele Unite, pentru anul 2011, începe joi

Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) în România a anunţat că înregistrările pentru Loteria Vizelor (Diversity Visa) 2011 încep joi, la ora 19.00 şi se încheie în 30 noiembrie, câştigătorii obţinând viză de reşedinţă permanentă în Statele Unite.