turcia

Arderea Coranului la Stockholm, operaţiune plătită de un jurnalist pro-Putin

Turcia îngheaţă discuţiile de aderare la NATO după o demonstraţie în faţa ambasadei sale din ţara scandinavă.

Washington Examiner: Turcia şi Ungaria trebuie să fie suspendate din NATO

O analiză făcută la rece de Tom Rogan, analist american de securitate naţională şi editor online, pentru o publicaţie cu opinii conservatoare.

Finlanda consideră necesară suspendarea negocierilor cu Turcia privind aderarea la NATO

Guvernul de la Helsinki apreciază că este necesară întreruperea timp de câteva săptămâni a consultărilor cu Turcia privind ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la Alianţa Nord-Atlantică, informează agenţia Reuters.

Turcia amână pe termen nedeterminat consultările privind admiterea Suediei şi Finlandei în NATO

Turcia a amânat pe termen nedeterminat o reuniune cu reprezentanţii Suediei şi Finlandei pe tema iniţiativelor celor două ţări de a deveni membre ale Alianţei Nord-Atlantice, afirmă oficiali citaţi de cotidianul Le Monde.

Un oficial finlandez susţine că Finlanda ar putea adera la NATO separat de Suedia

Finlanda trebuie să ia în considerare posibilitatea de a adera la NATO fără Suedia, a declarat ministrul finlandez de externe, potrivit Sky News. Cele două ţări au lansat o ofertă comună de aderare la NATO, dar Suedia ar putea fi blocată de Turcia.

Erdogan îi transmite Suediei să nu se aştepte la sprijin pentru candidatura la NATO

Suedia nu ar trebui să se aştepte ca Turcia să sprijine candidatura sa la NATO, a declarat luni preşedintele turc Tayyip Erdogan, la câteva zile după ce o copie a Coranului a fost arsă în timpul unui protest la Stockholm, relatează BBC.

Un fenomenul atmosferic deosebit uimeşte lumea: nor sau OZN?

„Este un OZN?" au întrebat mulţi trecători din oraşul Bursa, Turcia, când s-au uitat pe cer.

Wizz Air anunţă lansarea primelor sale zboruri din România spre Turcia

Compania Wizz Air a anunţat joi lansarea primelor sale zboruri din România spre Turcia. Acestea vor lega Bucureştiul, Iaşul şi Cluj-Napoca de Istanbul şi Antalya.

Turcia vrea o pace durabilă între Rusia şi Ucraina. Erdogan i-a propus din nou lui Putin să joace rol de mediator

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a discutat luni cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, reafirmându-i oferta de a juca rol de mediator în eventuale negocieri cu Ucraina, informează agenţia Reuters.

Satul Birgi din Turcia – unul dintre cele mai bune sate turistice din 2022

Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO) a inclus Birgi în rândul „Celor mai bune sate turistice din 2022” mulţumită arhitecturii unice a caselor şi a celor aproximativ cinci mii de ani de istorie

Oficial turc: Turcia nu mai are timp să ratifice ofertele de aderare la NATO ale Suediei şi Finlandei

Un consilier al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan spune că timpul se scurge pentru ratificarea candidaturilor Suediei şi Finlandei la NATO, potrivit Reuters.

În 2022, aproape 40 de milioane de turişti au vizitat Marele Bazar din Istanbul

Cel mai celebru centru istoric de cumpărături din Istanbul a fost vizitat de 39.766.801 de persoane în 2022. Marele Bazar este construit sub forma unui labirint în care se găsesc peste 4.000 de magazine care comercializează nenumărate produse, de la textile şi antichităţi la delicatese dulci şi bijuterii,  şi a servit timp de secole la […]

Acord între Rusia şi Ucraina privind un nou schimb de prizonieri şi evacuarea civililor

Reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei au ajuns miercuri, cu ocazia unei întâlniri în Turcia, la un nou acord privind un schimb de prizonieri şi au cerut intervenţia preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, pentru crearea unui culoar umanitar în scopul evacuării civililor din zone beligerante.

Războiul din Ucraina, ziua 319. Ruşii suferă pierderi grele în mai multe zone din Doneţk / Rusia acuză că Ucraina că desfigurează cadavre, pentru a acuza inamicul de tortură / Ucraina are cel mai întins câmp minat din lume / Primul schimb de prizonieri al anului

UPDATE 23:00 Moscova: Kievul desfigurează cadavre, pentru a ne învinovăţi pentru tortură „Serviciile speciale ale Ucrainei au pregătit o provocare pe scară largă în regiunea Harkov prin deschiderea mormintelor din mai multe cimitire”, susţine Ministerul rus al Apărării. Potrivit Moscovei, „cadavrele dezgropate au fost desfigurate pentru a trece drept dovezi ale „torturii” şi „execuţiei” ruseşti”. […]

Erdogan i-a propus lui Zelenski să joace rol de mediator în relaţia cu Rusia

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a propus din nou, joi seară, omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, medierea Ankarei pentru oprirea conflictului militar ruso-ucrainean, informează agenţia Reuters, citată de cotidianul The Jerusalem Post.

Stagiu de pregătire în Antalya pentru Universitatea Craiova

Fotbaliştii de la Universitatea Craiova se vor pregăti în Antalya pentru ultima parte a sezonului regulat din Superligă.

POLITICO: Erdogan plănuieşte un război pentru a rămâne la putere. Alegerile prezidenţiale din Turcia sunt cel important scrutin electoral din 2023

Alegerile prezidenţiale din Turcia, care vor avea loc la 23 iunie, sunt cel mai important vot din lume în acest an. Acesta va determina dacă această naţiune de 85 de milioane de cetăţeni, aflată la balamaua dintre Europa, Asia şi Orientul Mijlociu, va continua să se grăbească pe drumul spre a fi o putere autoritară […]

Turcia injectează lichidităţi în creştere în băncile de stat pentru a impulsiona creditul ieftin

Turcia injectează lichidităţi în trei bănci de stat pentru a impulsiona creditul ieftin înainte de alegerile din acest an, potrivit Ziarului Financiar.

Erdogan îşi schimbă politica faţă de Damasc. Miniştrii de Externe ai Rusiei, Turciei şi Siriei plănuiesc să se întâlnească

Miniştrii de Externe din Rusia, Siria şi Turcia se vor întâlni în a doua jumătate a lunii ianuarie, după ce în această săptămână a avut loc cea mai înaltă reuniune la nivel înalt de la izbucnirea războiului civil sirian în 2011.

Cel puţin 7 persoane ucise şi alte 5 rănite într-o explozie produsă în Turcia

Cel puţin 7 persoane au fost ucise şi alte 5 au fost rănite vineri într-o explozie produsă într-un restaurant din provincia Aydin din vestul Turciei, a declarat guvernatorul provinciei.

Ministrul de Externe al Turciei, ameninţare directă la adresa Greciei: „Nu se va sfârşi bine pentru voi”

Ministrul turc de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, a ameninţat joi Grecia cu represalii dacă Atena va proceda la orice extindere a apelor sale teritoriale în Marea Egee, afirmând că aceasta va fi considerată în continuare un motiv care să justifice o acţiune militară.

Oficiali turci şi sirieni din domeniul apărării şi securităţii s-au întâlnit pentru prima dată în ultimul deceniu

Ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, şi şeful organizaţiei naţionale de informaţii a ţării (MIT), Hakan Fidan, s-au întâlnit la Moscova cu ministrul sirian al Apărării, Ali Mahmoud Abbas, şi cu faimosul şef al spionajului Ali Mamlouk, în cadrul unei întâlniri la care a participat şi ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu.   Ministerul turc […]

Măsură populistă înainte de alegeri. Erdogan elimină cerinţa privind vârsta de pensionare

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a eliminat miercuri cerinţa privind vârsta minimă de pensionare, într-o măsură care permite unui număr de peste două milioane de persoane să se pensioneze imediat, cu mai puţin de şase luni înainte de alegeri.

Turcia majorează salariul minim lunar cu 55% pentru 2023

Salariul minim lunar din Turcia va fi de 8.506,80 lire (455 de dolari) în 2023, a anunţat joi preşedinţia - o creştere de 55% faţă de nivelul stabilit în iulie şi o creştere de 100% faţă de ianuarie, scrie Reuters.

Turcia aşteaptă acţiuni suplimentare din partea Suediei, pentru a accepta aderarea la NATO

Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a afirmat joi că Suedia nu a acţionat încă în sensul extrădării sau blocării activelor unor indivizi pe care Ankara îi acuză de terorism, deşi Guvernul de la Stockholm aşteaptă aprobarea Turciei pentru a adera la NATO.

Lot de grapefruit din Turcia, retras din cauza depăşirii valorilor admise de reziduuri de pesticide

Mai multe reţele de magazine retrag, pentru depăşirea valorilor admise de reziduuri de pesticide, grapefruitul roşu importat din Turcia, din lotul 318, comercializat în perioada 16 noiembrie - 9 decembrie.

O mare ţară a lumii i-a pus gând rău lui Abramovici: active de 26 de milioane de dolari, sub sechestru

Canada a început confiscarea bunurilor oligarhului Roman Abramovici.

Miza condamnării primarul anti-Erdogan al Istanbulului: nu-l va putea înfrunta pe Sultan la alegerile din 2023

Edilul, ales în 2019, a fost găsit vinovat de insultarea unui funcţionar public.

Primarul oraşului Istanbul, opozant al lui Erdogan, a fost condamnat la închisoare pentru insultarea unor oficiali turci

Un tribunal din Turcia l-a condamnat miercuri pe primarul oraşului Istanbul, cel mai populat oraş din ţară, la doi ani şi şapte luni de închisoare după ce a fost acuzat de insultarea membrilor Consiliului Electoral Suprem al Turciei.

Reacţia Greciei după ce Erdogan a ameninţat că va lovi Atena: Atitudinile nord-coreene nu pot să intre în NATO

Ministrul de externe al Greciei a atacat dur Turcia după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ameninţat că va lovi Atena cu rachete balistice.

Discurs acid al lui Erdogan. El avertizează Grecia că rachetele turceşti pot lovi Atena

Turcia a avertizat Grecia că o rachetă ar putea lovi capitala elenă dacă "nu îşi păstrează calmul" şi se înarmează, intensificându-şi şi mai mult retorica împotriva Greciei.

Erdogan şi Putin, discuţie telefonică despre coridorul pentru cereale

Preşedinţii turc Tayyip Erdogan şi rus Vladimir Putin au discutat duminică despre aprovizionarea cu cereale şi despre un potenţial hub regional de gaze în Turcia, transmite Reuters.

UE este „îngrijorată” de prietenia Putin-Erdogan

În contextul în care astăzi este aşteptată o convorbire Putin-Erdogan, şeful diplomaţiei UE s-a arătat dezamăgit de acţiunile guvernului de la Ankara.

Turcia, gata să aprovizioneze Ucraina cu energie electrică folosind România

Ţara invadată are infrastructura electrică pusă la pământ de atacurile ruşilor, aşa că are nevoie de ajutor extern.

Nouă români răniţi într-un accident în Turcia

Nouă români aflaţi într-un microbuz ce mergea către aeroport au fost răniţi, sâmbătă, într-un accident în Turcia.

Bătălie în sectorul vehiculelor electrice din Europa: ieftin made in Turcia vs. scump şi german made in Ungaria

Primul brand de maşină electrică autohtonă al Turciei va avea un preţ competitiv comparativ cu rivalele sale şi chiar şi cu maşinile cu motoare cu ardere internă, a anunţat CEO-ul acesteia, potrivit Daily Sabah.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Lav iz not a victori marş

Vine iarna, mi-ai spus, dar nu te-am mai auzit. Gândul meu urca deja dinspre Bosfor, lăsând în urmă moscheea Abbu Ayyub (istanbulioţii îi zic Sultan Eyup, noi i-am zice Iov).

Economiile a trei ţări au explodat după ce războiul lui Putin a alungat cetăţenii şi banii din Rusia

Potrivit rapoartelor, cel puţin 112.000 de ruşi au emigrat în Georgia în acest an. Un prim val de aproape 43.000 de persoane a sosit în urma invaziei Rusiei în Ucraina la 24 februarie, în timp ce un al doilea val, al cărui număr este mai greu de stabilit, a intrat după campania de mobilizare militară […]

Mai multe drone turceşti au lovit instalaţii petroliere în nordul Siriei – surse

Dronele turceşti au lovit instalaţii petroliere în nordul Siriei, potrivit unor surse locale citate de Reuters.