Economic

Şomajul din Ungaria a revenit peste 11% în intervalul noiembrie-ianuarie

Şomajul din Ungaria a revenit peste 11% în intervalul noiembrie-ianuarie, în condiţiile în care numărul total de angajaţi a scăzut cu 28.000, la 3,776 milioane persoane, transmite Portolio.hu.

Punct Pilkington pentru soluţionarea rapidă a daunelor la parbrizele asiguraţilor Omniasig şi Asirom

Omniasig şi Pilkington Automotive România au inaugurat, luni, în Capitală, un punct de lucru unde vor fi soluţionate rapid dosarelor de daună auto ale clienţilor Omniasig şi Asirom care vizează doar parbrizele avariate, au anunţat reprezentanţii companiilor.

Cum previne Garda Financiară corupţia: roteşte comisarii săptămânal pe posturi

Comisarul general adjunct al Gărzii Financiare (GF), Sorin Florea, a declarat, luni, că 50 de comisari ai Gărzii din punctele de frontieră Nădlac, Borş şi Giurgiu sunt rotiţi săptămânal pe posturi, în baza unui ordin al preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, cu scopul prevenirii actelor de corupţie.

Dolarul s-a depreciat la minimul ultimelor patru luni faţă de şase valute

Dolarul s-a depreciat, luni, la cel mai redus nivel din aproape patru luni faţă de un coş de şase valute importante, din cauza aşteptărilor investitorilor ca Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite să continue programul de stimulare a economiei, transmite Bloomberg.

Cursul a coborât sub 4,21 lei/euro spre finalul şedinţei, în linie cu evoluţia valutelor din regiune

Moneda naţională s-a apreciat mai puternic spre sfârşitul şedinţei interbancare de luni, iar cotaţiile au coborât sub 4,21 lei/euro, pe fondul unui sentiment global pozitiv, în care valutele ţărilor din regiune afişau creşteri, iar bursele europene au trecut pe plus.

Acţiunile SIF Moldova au urcat cu 5,5%, iar titlurile Petrom au accelerat ascensiunea pieţei la 2,2%

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au urcat cu 6,13%, chiar la închidere, şi au accelerat ascensiunea bursei la 2,24%, iar titlurile SIF Moldova (SIF2) au avansat cu 5,53%, după anunţarea propunerilor de valorificare a participaţiei de la BCR, de dividend şi a bugetului pentru acest an.

APDRP: Finanţări de 215 mil. euro pentru creşterea valorii adăugate a produselor agricole

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pune la dispoziţia potenţialilor beneficiari 215 milioane de euro pentru creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere şi încurajarea activităţilor turistice, a anunţat luni instituţia.

Clienţii Raiffeisen şi Cosmote pot plăti facturile la operatorul de telefonie prin direct debit

Clienţii Raiffeisen şi Cosmote pot plăti, de marţi, facturile la operatorul de telefonie prin direct debit, banca urmând să efectueze automat plata într-o zi prestabilită.

UE vrea să lanseze, în 2014, împrumuturi specifice pentru infrastructură

Uniunea Europeană vrea să lanseze, în 2014, împrumuturi specifice pentru marile proiecte de infrastructură şi a început luni consultări în acest sens, transmite AFP.

România, cea mare scădere din UE a numărului de înnoptări la hotel

România a înregistrat anul trecut cea mare scădere din UE a numărului de înnoptări în unităţi turistice, în condiţiile în care indicatorul s-a redus în cinci state, iar la nivel comunitar a avansat cu 2,8%, şi este ţara cu cea mai mică pondere a turiştilor străini în totalul înnoptărilor.

Frma Shapir Structures din Israel va construi centura Alexandria, pentru 52,8 milioane lei

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a încheiat vineri un contract de 52,83 milioane lei, fără TVA, cu firma Shapir Structures 1991, din Israel, pentru construcţia variantei de ocolire a oraşului Alexandria.

Boc a dispus o anchetă administrativă a Corpului de Control la ANAF

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că a dispus efectuarea unei anchete administrative a Corpului de Control la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), precizând că, dacă Parchetul va confirma cel puţin una dintre suspiciunile apărute, şeful ANAF va fi demis.

Primăria Ploieşti a contractat de la BRD un credit de 40 milioane de euro, pentru investiţii

Primăria Ploieşti a contractat de la BRD un credit de 40 milioane de euro, pe termen de 12 ani, pentru realizarea unor investiţii de interes public local, inclusiv reabilitarea a două cartiere.

JPMorgan vrea să achiziţioneze 10% din Twitter

Un fond de investiţii al băncii americane JPMorgan intenţionează să achiziţioneze cu 450 de milioane de dolari o participaţie de 10% la reţeaua de socializare pe Internet Twitter, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Financial Times (FT).

Băncile pentru locuinţe vor avea la sfârşitul anului aproape 400.000 de clienţi

Băncile pentru locuinţe estimează că portofoliul de clienţi va include 375.000 - 400.000 de români până la finele acestui an, comparativ cu 320.000 de persoane în decembrie 2010, iar economiile acestora vor avansa cu peste 40%, la circa un miliard de lei.

R&M Audit: Numărul controalelor ITM şi ANOFM este în creştere

Multe firme nu ştiu că sunt obligate să anunţe la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) posturile vacante la puţin timp după eliberarea angajaţilor din funcţii şi riscă astfel amenzi, iar autorităţile şi-au intensificat controalele în domeniu, potrivit R&M Audit.

BNR a împrumutat băncilor 2,18 miliarde lei printr-o operaţiune repo pe o săptămână, la 6,25% pe an

Banca Naţională a României (BNR) a realizat luni o operaţiune de tip repo, prin intermediul căreia a injectat 2,18 miliarde de lei în piaţa interbancară, la o dobândă de 6,25%, egală cu rata dobânzii de politică monetară.

Ford va prezenta la Geneva minivanul B-Max, produs la Craiova

Ford Europe va prezenta la Salonul Auto de la Geneva, din perioada 3-13 martie, modelul B-Max, un minivan (automobil de familie de mici dimensiuni) care va fi intra în producţie până la sfârşitul anului la uzina de la Craiova, potrivit Automotive News Europe.

UNTRR: Contribuabilii trebuie să aibă dreptul de a plăti asigurările de sănătate în sectorul privat

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) vrea ca fiecare contribuabil să aibă posibilitatea de a alege dacă plata asigurărilor de sănătate va ajunge la un furnizor privat de servicii de sănătate sau în continuare doar în sectorul public.

Referinţa BNR a urcat uşor, la 4,2150 lei/euro

Moneda naţională a continuat să se aprecieze uşor în prima parte a sesiunii de luni, dar cotaţiile au oscilat peste nivelul de la mijlocul şedinţei precedente, astfel că BNR a publicat un curs de referinţă cu 0,11 bani mai mare, de 4,2150 lei/euro.

Vicepreşedintele responsabil pentru companii al Volksbank renunţă la funcţie

Simona Fătu, vicepreşedinte al Volksbank responsabil pentru companii şi trezorerie, va părăsi banca de la 1 martie, iar atribuţiile vor fi preluate temporar de vicepreşedintele pentru retail, Lucian Cojocaru.

România ocupă prima poziţie în UE după inflaţia anuală din ianuarie, de 7%

România se plasează pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de creşterea preţurilor de consum din ianuarie, de 7%, comparativ cu prima lună a anului trecut, în condiţiile în care la nivel comunitar inflaţia s-a situat la 2,7%, potrivit datelor Eurostat.

Profitul RBS România a crescut anul trecut cu circa 15%, la peste 150 milioane lei

Profitul RBS România a crescut anul trecut cu circa 15%, la peste 150 milioane de lei, iar banca se va concentra în acest an pe produse şi servicii destinate clienţilor premium, a anunţat, luni, instituţia de credit.

Profitul net al HSBC a crescut de peste două ori anul trecut, la 13,16 miliarde dolari

Profitul net al HSBC, cea mai mare bancă europeană, a crescut de la 5,83 miliarde de dolari în 2009 la 13,16 miliarde de dolari anul trecut, iar provizioanele pentru creditele neperformante s-au redus cu 47%, la 14 miliarde de dolari, transmite Bloomberg.

Acţiunile UniCredit sunt în scădere, după rezoluţia ONU împotriva regimului din Libia

Acţiunile băncii italiene UniCredit, prezentă şi în România, au scăzut luni dimineaţă pe bursa de la Milano după ce Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite a impus îngheţarea activelor controlate de liderul libian Muammar Gaddafi, transmite Reuters.

Renault şi Daimler vor colabora pentru dezvoltarea versiunilor electrice ale Twingo şi Smart

Renault şi Daimler au încheiat un acord în domeniul automobilelor electrice prin care constructorul auto francez va dezvolta motoare electrice pentru modelele Twingo şi Smart, iar compania germană va furniza baterii pentru aceste maşini, potrivit publicaţiei Stuttgarter Zeitung, preluată de Reuters.

Acţiunile principalelor companii europene au debutat luni în scădere cu 0,2%

Acţiunile celor mai mari companii europene au deschis şedinţa de tranzacţionare de luni în scădere cu 0,2%, investitorii fiind descurajaţi de amplificarea tensiunilor sociale din Libia şi de creşterea cotaţiilor ţiţeiului, transmite Reuters.

Cotaţiile leului au rămas uşor sub 4,22 lei/euro la începutul sesiunii de luni

Moneda naţională a fost stabilă după primele transferuri ale şedinţei interbancare de luni, iar cotaţiile oscilau uşor sub 4,22 lei/euro după prima oră de tranzacţionare, nivel similar cu cel de vineri.

Bayer a încheiat în pierdere ultimul trimestru al anului trecut, din cauza costurilor excepţionale

Grupul farmaceutic german Bayer, prezent şi în România, a anunţat luni o pierdere de 145 milioane euro pentru ultimul trimestru al anului trecut, spre surprinderea investitorilor, cauzată de deprecierea mărcii Schering şi de costurile unui program de reorganizare, transmite Bloomberg.

Investiţie de 12 milioane de euro într-un hotel de cinci stele la Bistriţa

Metropolis Grup Bistriţa, cu activităţi în special în industria jocurilor de noroc şi divertismentului, a investit 12 milioane de euro într-un hotel clasificat la cinci stele, în Bistriţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut în ianuarie cu 8,6%

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut în ianuarie cu 8,6% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 1.740, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).

Managerii estimează stabilitate în servicii şi comerţ şi creştere în industria prelucrătoare

Managerii societăţilor comerciale estimează pentru perioada februarie - aprilie o relativă stabilitate în servicii şi comerţul cu amănuntul şi creştere moderată în industria prelucrătoare şi în sectorul de construcţii în raport cu cele trei luni anterioare

Preţul petrolului Brent a crescut luni la aproape 114 dolari/baril, din cauza protestelor din Oman

Preţul petrolului Brent a crescut luni pe pieţele asiatice cu peste 1%, la aproape 114 dolari pe baril, protestele din Oman alimentând temerile privind securitatea exporturilor de ţiţei din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, transmite Reuters.

Acţiunile Concefa Sibiu vor intra miercuri la tranzacţionare la cota BVB

Acţiunile companiei de construcţii Concefa Sibiu (COFI) vor intra miercuri la tranzacţionare la prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), urmând să fie transferate de pe piaţa Rasdaq.

Superafacerea lui Ilie Năstase – restaurante McDonald‘s cu venituri de 8 milioane de euro: „Mănânc şi eu hamburgeri, dar fără pâine”

Asemenea oamenilor de afaceri care au reuşit să-şi sporească averea pe vreme de criză şi Ilie Năstase a sesizat oportunitatea investiţiilor peste graniţă. Ţinta sa: Republica Moldova.

La ce trebuie să fii atent când cumperi o maşină second hand

Maşină nouă sau maşină la mâna a doua? Este o întrebare mereu în actualitate în rândul celor care vor să-şi cumpere un autoturism. Cu atât mai apăsătoare cu cât în curand va începe şi Programul Rabla, care îţi oferă posibilitatea de a cumpară o maşina nouă cu 5.000-6.000 de euro.

„Tranzacţie eşuată!” Cum îţi recuperezi banii blocaţi sau taxaţi de bancă?

Cu siguranţă ţi s-a întâmplat, măcar o singură dată, să vrei să plăteşti cu cardul cumpărăturile pe care le-ai facut, iar vânzătoarea să-ţi spună că tranzacţia a eşuat, din diferite motive tehnice. Ai reintrodus PIN-ul, iar transferul a fost apoi realizat. Atenţie însă! Sunt cazuri în care bancile îţi blochează banii în cont şi dacă nu soliciţi deblocarea lor, rişti să plăteşti dublu suma respectivă.

Plăteşti cu cardul sau foloseşti servicii bancare online? Cum verifici dacă e sigură tranzacţia?

Plăteşti cu cardul des şi vrei să ştii cât de sigură este tranzacţia şi că din contul tău nu se retrag mai mulţi bani? Atunci află că există câteva indicii care îţi arată că procesul se desfăşoară în condiţii de maximă securitate şi care te ajută să te şii deoparte de infractorii cibernetici apăruţi o dată cu dezvoltarea comerţului online şi a serviciilor bancare.

BNR şi FMI vor ca statul să nu impoziteze câştigurile băncilor din trecerea la IFRS

Banca Naţională a României (BNR) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au convenit ca statul să nu impoziteze câştigurile băncilor din eliberarea de provizioane odată cu trecerea de la standardele româneşti de contabilitate la IFRS, la începutul anului 2012.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da