Un oficial al Serviciului de Informaţii din Ucraina sugerează că marea contraofensiva pentru recucerirea teritoriului ar putea începe în curând, potrivit CNN.
Flota rusă a Mării Negre cu baza în Crimeea anexată a numit un nou comandant, a anunţat miercuri agenţia de presă RIA, citând surse, după ce bazele militare ruseşti din peninsulă au fost zguduite de explozii în ultimele nouă zile.
Într-o circulară trimisă luni cadrelor didactice, Biroul pentru Educaţie din Hong Kong a declarat că, „având în vedere „marea semnificaţie a „Discursului” lui (Xi) către Hong Kong”, vor fi trimise copii la toate grădiniţele, şcolile primare şi secundare locale. În remarcile sale, Xi a subliniat că Hong Kong intră într-o „perioadă crucială” de provocări […]
Milioane de locuitori din provincia Sichuan din sud-vestul Chinei au fost afectaţi de întreruperi bruşte ale energiei electrice, pe fondul unui val de căldură şi al secetei.
Gazprom a anunţat că preţurile gazelor naturale în Europa ar putea creşte cu 60% în această iarnă, deoarece gigantul energetic de stat încetineşte exporturile către Europa, a raportat Business Insider, citat de Ziarul Financiar.
Cancelarul german s-a declarat miercuri "dezgustat de remarcile scandaloase" făcute de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas la Berlin, care a acuzat Israelul de comiterea a "50 de holocausturi" împotriva palestinienilor de-a lungul anilor.
Grant Sikes a devenit viral pe TikTok după ce a spus că este respinsă de toate asociaţiile universităţilor din cauza deciziei sale de schimbare a sexului în trecut.
Israelul şi Turcia au decis restabilirea completă a relaţiilor diplomatice, după mai mulţi ani de tensiuni, anunţă Guvernul israelian, conform cotidianului The Times of Israel.
Trupele chineze se vor deplasa în Rusia pentru a lua parte la exerciţii militare comune conduse de ţara gazdă şi la care participă India, Belarus, Mongolia, Tadjikistan şi alte ţări, a declarat miercuri Ministerul chinez al Apărării.
Războiul din Ucraina îşi spune cuvântul în estul Europei. Economiile încetinesc pe măsură ce inflaţia şi dobânzile ridicate lovesc puternic. România şi Polonia rezistă în faţa furtunii, însă recesiunea e pe drum.
Aproximativ 70 de pompieri intervin la un incendiu izbucnit într-un pasaj de cale ferată din Southwark, în centrul Londrei, ceea ce a dus la oprirea trenurilor în zonă şi la evacuarea mai multor clădiri, a anunţat Brigada de pompieri din Londra (LFB).
Explozii şi incendii au devastat miercuri cel puţin 17 localităţi din sudul Thailandei, au anunţat autorităţile, în ceea ce pare a fi mai multe atacuri coordonate care au rănit şapte persoane.
Rachetele au fost lansate din oraşul Onchon, situat pe coasta de vest, anunţă reprezentanţii armatei sud-coreene, informează CNN. Armata sud-coreeană şi cea americană sunt în alertă şi analizează zborul rachetelor, precum şi raza de acţiune. Acţiunea lui Kim Jong Un pare a fi un răspuns la exerciţiile comune ale Coreei de Sud şi […]
Un câine a fost diagnosticat cu variola maimuţei, acesta fiind primul caz suspectat de transmitere a bolii de la om la animale de companie. Este vorba despre un ogar italian, deţinut de un cuplu din Franţa, notează Sky News.
Elon Musk a declarat că nu va cumpăra Manchester United, după ce anterior a scris pe Twitter că vrea să preia clubul din Premier League, scrie Sky News.
Guvernul a fost de acord să ofere despăgubiri de 100.000 de lire sterline victimelor scandalului sângelui infectat. Această decizie vine după zeci de ani de campanii şi după ce guvernul a negat responsabilitatea. Anunţul a fost primit cu opinii pro şi contra, deoarece, în timp ce supravieţuitorii vor primi acum ajutorul şi recunoaşterea mult aşteptate, […]
Poliţia din Noua Zeelandă investighează cazul unei familii din Auckland, care a descoperit rămăşiţe umane într-o valiză. Familia a cumpărat o remorcă plină cu articole dintr-un garaj scos la licitaţie. Printre cele cumpărate se număra şi valiza în cauză. Oamenii au făcut descoperirea macabră abia când au ajuns acasa şi au despachetat. Ofertanţii care participa […]
Ezra Miller, protagonistul viitorului film cu supereroi al Warner Bros, „The Flash”, vrea să facă tratament pentru problemele de sănătate mintală cu care se confruntă. „După ce am trecut recent printr-o perioadă de criză intensă, acum înţeleg că sufăr de probleme complexe de sănătate mintală şi am început un tratament continuu. Vreau să îmi cer scuze […]
Marea Britanie negociază cu Uniunea Europeană accesul la programele din domeniul cercetării ştiinţifice şi inovării, pentru a putea permite cercetătorilor britanici să obţină granturi şi proiecte în cadrul blocului comunitar. Oficialii din Londra sunt dispuşi să soluţioneze toate disputele post-Brexit cu UE, doar ca să fie primiţi în prestigiosul program Horizon Europe, în valoare de […]
Noua constituţie a Tunisiei urmează să intre în vigoare după ce comisia electorală a anunţat rezultatele finale ale referendumului. Participanţii la referendum au votat „da” în proporţie covârşitoare: 96% au fost pentru ca preşedintele Kais Saied să aibă puteri extinse. Oponenţii preşedintelui Saied susţin că noua constituţie va distruge progresele democratice ale Tunisiei înregistrate de […]
Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a promulgat, marţi seară, proiectul de lege în valoare de 740 de miliarde de dolari privind acţiuni de protejare a climei şi diminuarea costurilor serviciilor medicale, informează publicaţia The Hill.
O epidemie de rujeolă în Zimbabwe a ucis 157 de copii, iar numărul deceselor aproape că s-a dublat în mai puţin de o săptămână, a declarat marţi ministrul informaţiilor, potrivit Reuters.
11 bărbaţi hinduşi încarceraţi pe viaţă pentru violul în grup al unei femei musulmane însărcinate în timpul revoltelor religioase din 2002 au fost eliberaţi în baza unei prevedri legale, au anunţat marţi autorităţile indiene, potrivit Reuters.
Un incendiu de vegetaţie din Portugalia învăluie în fum zgârie-norii din capitala Spaniei, Madrid, aflată la 400 de kilometri distanţă, potrivit Reuters.
Guvernul federal a anunţat marţi că râul Colorado va funcţiona într-o stare de deficit, consumul fiind setat la nivelul 2 de consum din ianuarie 2023. Cauza este seceta istorică din această vară care a afectat grav lacul Mead.
UPDATE 22:10 Lupte grele în estul Ucrainei Tentativa ruşilor de a pătrunde la nord de Sloviansk a fost zădărnicită, iar în sudul Doneţkului se dau noi bătălii, anunţă ucrainenii, potrivit CNN. Forţele ruseşti au încercat să avanseze din nou de la nord de Sloviansk, dar ofensiva lor nu a avut succes şi s-au retras, a anunţat […]
Premierul polonez a declarat marţi că Franţa şi Germania conduc Uniunea Europeană ca o "oligarhie de facto", ignorând voci precum cea a Poloniei, care au avertizat de mult timp asupra expansionismului rusesc.
Potrivit purtătorului de cuvânt Stéphane Dujarric, Guterres va avea o întâlnire trilaterală cu liderii ucraineni şi cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan pentru a discuta despre mecanismele interne ale acordului privind cerealele din Marea Neagră. De asemenea, el intenţionează să aibă o întâlnire cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a precizat ONU. În iulie, Ucraina şi […]
Beijingul a avertizat, marţi seară, Washingtonul să nu subestimeze determinarea Chinei de menţinere a suveranităţii asupra Taiwanului, în contextul tensiunilor generate de vizitele efectuate la Taipei de membri ai Congresului, inclusiv de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.
Cauza principală a focarului de variolă în curs de desfăşurare este contactul sexual, ceea ce a provocat o dezbatere cu privire la posibilitatea de a cataloga variola maimuţei ca pe o boală cu transmitere sexuală
Starea de urgenţă a fost prelungită în regiunea Crimeea, anexată de Rusia, iar agenţi ai Serviciului rus de Securitate (FSB) caută membri ai unei unităţi de elită ucrainene suspectaţi de comiterea atacurilor recente, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate ruse.
Uniunea Europeană şi Statele Unite au anunţat, marţi, că analizează răspunsul Iranului privind forma finală a propunerii europene de relansare a Acordului nuclear din 2015, informează cotidianul Le Figaro.