Știri externe

Pacientul din Berlin, prima persoană vindecată de HIV, a murit de cancer

Brown, în vârstă de 54 de ani, născut în SUA, a fost diagnosticat cu HIV în timp ce trăia la Berlin în 1995. Apoi, în 2007, a dezvoltat un tip de cancer de sânge numit leucemie mieloidă acută. Tratamentul său a implicat distrugerea măduvei osoase, care producea celulele canceroase, şi apoi efectuarea unui transplant de […]

Raportul Comisiei Europene: Principalele probleme privind statul de drept cu care se confruntă România

Comisia Europeană a publicat primul său raport întocmit în baza mecanismului privind respectarea statului de drept. Documentul vizează fiecare dintre cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. Chiar dacă cele mai mari critici sunt adresate Ungariei şi Poloniei, observaţii au fost făcute şi României, Croaţiei sau Slovaciei.  La capitolul independenţa justiţiei, raportul […]

Raport UE privind situaţia statului de drept: România are probleme privind independenţa justiţiei

Raportul Comisiei Europene privind situaţia statului de drept în statele Uniunii Europene identifică probleme privind independenţa justiţiei în România, recomandând şi eficientizarea acţiunilor de combatere a corupţiei.

România şi alte ţări est-europene vor fi criticate în raportul Comisiei Europene privind statul de drept – surse

Raportul Comisiei Europene privind evaluarea situaţiei statului de drept în statele membre ale Uniunii Europene va conţine critici inclusiv la adresa României, afirmă surse de la Bruxelles citate de ediţia germană a agenţiei Reuters şi de site-ul Politico.eu. Primul raport al Comisiei Europene care evaluează situaţia statului de drept în toate ţările membre ale Uniunii […]

VIDEO | Putin şi Kim Jong Un, vedete de deepfake electoral: „Această filmare nu e reală, dar ameninţarea este”

Se apropie alegerile din Statele Unite iar organizaţiile non-guvernamentale încearcă să-i convingă pe alegători să nu renunţe la dreptul de a vota. ONG-ul RepresentUs a apelat chiar la deepfake. „Dacă alegerile eşuează, nu mai există democraţie. Eu nu trebuie să fac nimic. V-o faceţi cu mâna voastră.” Doua clipuri, unul cu Vladimir Putin şi unul […]

Libanul îşi revine, treptat, după explozia din Beirut. Carlos Ghosn, fostul şef Nissan, lansează un program pentru refacerea economiei

Carlos Ghosn, fostul director executiv şi preşedinte al companiei Nissan, care a fugit din Japonia în urma unor acuzaţii financiare, lansează un program de instruire în afaceri pentru a ajuta la redresarea economiei Libanului natal, lovit de criză, anunţă CNBC.

Patru astronauţi americani vor vota din spaţiu pentru alegerile prezidenţiale

Shannon Walker va zbura împreună cu alţi doi americani şi un japonez, la bordul unei rachete SpaceX. Atât ea, cât şi colegii săi americani, intenţionează să voteze din spaţiu. O altă americancă, Kate Rubins, care va zbura către Staţia Spaţială Internaţională cu o rachetă rusească, la mijlocul lunii octombrie, a declarat că şi ea va […]

Azerbaidjanul şi Armenia resping negocierile pe măsură ce zona de conflict din Karabah se extinde

Armenia şi Azerbaidjanul s-au acuzat reciproc pntru schimburile de focuri şi au respins sugestiile privind eventuale discuţii de pace, în condiţiile în care conflictul lor asupra enclavei din Nagorno-Karabakh ameninţă să se transforme în război complet, relatează Reuters.Ambele state au acuzat cealaltă parte că a tras peste graniţa comună, la vest de regiunea Nagorno-Karabakh, motivul […]

OMC a autorizat UE să majoreze taxele vamale pentru bunuri americane de 4 mld. dolari

Organizaţia Mondială a Comerţului a autorizat Uniunea Europeană să impună tarife asupra mărfurilor SUA în valoare de 4 miliarde de dolari, pentru a riposta împotriva subvenţiilor acordate de planificatorul american Boeing Co BA.N, au spus persoane familiare cu această chestiune. Decizia oferă un nou motiv pentru potenţiale fricţiuni comerciale cu săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale […]

Disney concediază 28.000 de angajaţi din parcurile tematice

Disney a invocat numărul limitat de vizitatori şi incertitudinile legate de durata pandemiei de coronavirus drept motive pentru concedierile masive. Parcurile tematice ale companiei au înregistat lovituri majore din cauza pandemiei. Disney şi-a închis toate parcurile la începutul acestui an, odată cu răspândirea virusului şi în prezent doar Disneyland din California rămâne închis. „Am luat […]

Ce au spus Trump şi Biden despre pandemia COVID-19, economia SUA, schimbările climatice şi conflictul rasial

Într-o dezbatere electrorală care s-a remarcat prin atacuri şi întreruperi, ideile au reprezentat mai degrabă un pretext pentru sabotarea adversarului. Principalele teme abordate de cei doi au fost pandemia de COVID-19, schimbările climatice, economia SUA sau conflictele rasiale. Ce spun sondajele despre candidaţii Donald Trump şi Joe Biden, în urma dezbaterii de marţi seară Dezbatere […]

Ce spun sondajele despre candidaţii Donald Trump şi Joe Biden, în urma dezbaterii de marţi seară

Şase din zece urmăritori ai dezbaterii dintre Joe Biden şi Donald Trump susţin că Biden este câştigătorul. Doar 28% l-au susţinut pe Donald Trump, conform sondajului CNN. De asemenea, şi în sondajul realizat anterior dezbaterii, cetăţenii americani îl anticipau pe Biden câştigător, cu 56% din voturi. Rezultatele sondajului dezbaterii prezidenţiale de anul acesta sunt asemănătoare […]

Trump, greu de potolit de către moderator. Acesta nu a reuşit să menţină controlul dezbaterii prezidenţiale Trump-Biden

Moderatorul Chris Wallace nu a stabilit niciodată controlul asupra dezbaterii de astăzi dimineaţă. Cei doi concurenţi de la Casa Albă s-au jignit unul pe celălalt şi au lansat insulte într-o luptă politică uluitoare. „Vrei să taci, omule? Acest lucru este atât de neprezidenţial ”, a spus Biden exasperat după întreruperile repetate ale lui Trump în […]

Trump spune că a plătit milioane de dolari taxe. Biden: „Spune că e deştept pentru că poate profita de codul fiscal”

Donald Trump, preşedintele SUA, s-a confruntat, azi-noapte, în prima dezbatere electorală cu contracandidatul său democrat, fostul vicepreşedinte Joe Biden. În prima bătălie pentru America, situaţia fiscală a lui Trump şi-a făcut evident loc în discuţii explozive. Preşedintele SUA a fost întrebat, în mod specific, despre un raport din The New York Times care spune că […]

Dezbatere Trump – Biden. Candidaţii scăpaţi de sub control s-au jignit reciproc. „Nu e nimic inteligent la tine”

Moderatorul primei confruntări dintre Donald Trump şi Joe Biden, Chris Wallace, nu a avut niciun momnet controlul asupra dezbaterii. Cei doi candidaţi Casa Albă s-au atacat reciproc şi au lansat insulte într-o luptă politică uluitoare, scrie Reuters. „Vrei să taci, omule? Acest lucru este atât de neprezidenţial”, i-a spus Biden contracandidatului său după întreruperile repetate […]

Prima dezbatere directă Trump vs. Biden: Masca discordiei

Donald Trump, preşedintele SUA, a avut prima confruntare cu fostul vicepreşedinte Joe Biden, contracandidatul său democrat. Dezbatere Trump – Biden. Candidaţii, scăpaţi de sub control, s-au jignit reciproc. „Nu e nimic inteligent la tine” Dezbaterea a atins, în mod evident, subiectul crizei sanitare şi, mai ales, o discuţie aprinsă pe importanţa purtării măştii de protecţie. […]

Diferenţă de investiţii în infrastructură de 1.150 de miliarde de euro între Europa de Est şi cea de Vest

Europa Centrală şi de Est are o lipsă de 1.150 miliarde de euro în investiţiile de infrastructură faţă de zona Europei de Vest. O arată un studiu al Fondului Monetar Internaţional (FMI). Potrivit studiului, desi ţările din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est (CESEE) au progresat în ultimii 30 de ani, trebuie să investească […]

Kuweit are un nou emir

Noul emir al Kuweitului este Nawaf al-Ahmad al-Sabah. Care, la 83 de ani, arată cu 30 mai tânăr. Prinţul moştenitor preia puterea după ce fratele său, Sabah al-Ahmed al-Sabah, a murit, marţi, la vârsta de 91 de ani. Sabah al-Ahmed al-Sabah, numit şi „decanul diplomaţiei arabe”, era internat din iulie într-un spital din SUA, după […]

Încă patru ţări din Uniunea Europeană, pe lista roşie a Covid

Olanda, Islanda, Danemarca şi Ungaria au fost adăugate pe lista roşie a noului coronavirus. Acest lucru înseamnă că aceste state europene au trecut pragul de 120 de îmbolnăviri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, în ultimele două săptămâni. Olanda a înregistrat peste 2.900 de noi îmbolnăviri în ultimele 24 de ore şi a introdus o […]

Studenţii din Marea Britanie ar putea fi obligaţi să se autoizoleze

Studenţii din Marea Britanie ar putea să fie nevoiţi să se autozoleze dacă vor să meargă în siguranţă acasă de Crăciun. Propunerea vine de la oficialii de la Educaţie.  Marea Britanie a înregistrat, luni, peste 4.000 de noi cazuri de coronavirus. Au fost raportate şi 13 decese. „Unde va fi cazul, ar putea fi solicitări […]

Hackerii devin tot mai buni. Trei români au furat de la clienţii băncilor din Lituania şi Estonia

Ai grijă ce sms-uri primeşti. Hackerii devin din ce în ce mai buni. Trei români au falsificat site-urile unor bănci din Lituania şi Estonia şi au furat bani de la clienţi. Cum făceau asta? Le trimiteau mesaje cu link-uri şi le cerea datele de acces. Datele obţinute prin metoda phising au fost înşelaţi 600 de […]

Macron: Europa ar fi „înşelată” dacă PE va înceta să îşi mai desfăşoare activitatea în Strasbourg

Europa ar fi „înşelată” dacă Parlamentul European va încetasă îşi mai desfăşoare, o dată pe lună, activitatea în oraşul francez Strasbourg şi se va întruni doar la Bruxelles, a spus preşedintele francez Emmanuel Macron.

Biden îşi publică declaraţiile fiscale şi îi cere lui Donald Trump să facă acelaşi lucru, după ce preşedintele american a fost acuzat că nu şi- a plătit taxele la stat

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, îşi va prezenta marţi situaţia fiscală pe anul 2019, iar echipa sa de campanie îi cere preşedintelui Donald Trump să procedeze la fel.   Kate Bedingfield, directorul-adjunct al echipei de campanie a lui Joe Biden, a declarat, înaintea primei dezbateri electorale, că documentele despre situaţia […]

Macron: Europa ar fi „înşelată” dacă Parlamentul European încetează să îşi mai desfăşoare activitatea în oraşul francez Strasbourg

Macron s-a plâns într-o scrisoare către preşedintele Parlamentului European săptămâna trecută de decizia de a organiza sesiuni doar la Bruxelles, ca urmare a pandemiei de coronavirus, relatează Reuters. În perioadele normale, parlamentarii se întrunesc la Strasbourg pentru o săptămână în fiecare lună şi în oraşul belgian Bruxelles pentru restulul timpului. Mutarea lunară costă blocul 114 […]

Magazinele alimentare din Statele Unite fac stocuri de marfă pentru a face faţă unui posibil al doilea val de coronavirus

Magazinele alimentare şi companiile de produse alimentare se pregătesc pentru o posibilă creştere a vânzărilor pe fondul unei noi creşteri a cazurilor Covid-19 şi a vacanţei prilejuită de Ziua Recunoştinţei, relatează The Wall Street Journal.   Supermarketurile fac stocuri de produse alimentare pentru a se pregăti pentru lunile de toamnă şi iarnă, când unii experţi în sănătate […]

Marea Britanie şi Canada impun sancţiuni regimului din Belarus, inclusiv lui Aleksandr Lukaşenko

Marea Britanie şi Canada au decis, marţi, impunerea de sancţiuni împotriva preşedintelui belarus, Aleksandr Lukaşenko, a fiului său şi a altor oficiali guvernamentali de rang înalt, după scrutinul prezidenţial contestat de opoziţie şi a acţiunilor de reprimare a protestelor.   Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a declarat, potrivit Associated Press, că sancţiunile sunt aplicate […]

Dezbatere Trump vs Biden. Prima bătălie a războiului pentru America, LIVE pe Aleph News, miercuri dimineaţă, de la 03:30

Când şi unde au loc dezbaterile Trump v Biden? Vor exista trei dezbateri prezidenţiale: 29 septembrie în Cleveland, Ohio 15 octombrie în Miami, Florida 22 octombrie la Nashville, Tennessee Vicepreşedintele Mike Pence şi senatorul Kamala Harris vor avea şi ei o dezbatere: 7 octombrie în Salt Lake City, Utah Unde pote fi vizionată dezbaterea? Dezbaterea […]

Ungaria atacă în termeni duri condiţionarea accesului la fonduri UE de situaţia statului de drept: „Este vorba de un act de şantaj, este inacceptabil”

Ungaria consideră „inacceptabilă” propunerea Germaniei privind condiţionarea acordării fondurilor europene, inclusiv a asistenţei financiare pentru relansarea economică, de respectarea normelor statului de drept, a declarat marţi Judit Varga, ministrul ungar al Justiţiei. „Este vorba de un act de şantaj, este inacceptabil”, a afirmat Judit Varga, potrivit agenţiei de presă Reuters. Anterior, premierul Viktor Orban a […]

O profesoară din China a fost condamnată la moarte pentru otrăvirea a 25 de copii. Motivul pentru care a recurs la acest gest

O profesoară de grădiniţă din China a fost condamnată la moarte pentru otrăvirea a 25 de copii, dintre care unul a decedat, pentru a se răzbuna pe colegul său.   Un tribunal din provincia centrală Henan a declarat că Wang Yun a pus azotit de sodiu în piureul pregătit pentru copiii colegului ei, după o […]

Emirul Kuwaitului, Sabah Al Ahmad Al Sabah, a murit, la vârsta de 91 de ani

Liderul Kuwaitului, şeicul Sabah Al Ahmad Al Sabah, a decedat marţi, la vârsta de 91 de ani, anunţă Televiziunea publică din această ţară, conform agenţiei Associated Press. Şeicul Sabah Al Ahmad Al Sabah a devenit emir al Kuwaitului în anul 2006, după ce Parlamentul l-a demis pe predecesorul său, şeicul Saad Al Abdullah Al Sabah. […]

Atacul de la Paris: Agresorul a recunoscut că nu are 18 ani, aşa cum a spus iniţial. Care este adevărata sa vârstă

Autorul atacului cu armă albă de la Paris, din apropierea fostelor sedii ale publicaţiei satirice Charlie Hebdo, a recunoscut că are 25 de ani şi nu 18, aşa cum a spus iniţial, notează Le Figaro.   Informaţia a fost dată de procurorul naţional antiterorism din Franţa, Jean-François Ricard, în timpul unei conferinţe de presă, susţinută […]

Rusia atrage atenţia Turciei să nu mai pună ”gaz pe foc” în conflictul din Nagorno Karabah

Kremlinul a cerut marţi Turciei să se abţină să mai pună ”gaz pe foc” şi să lucreze pentru pace în Nagorno Karabah, unde luptele dintre separatiştii armeni şi Azerbaidjan au lăsat în urmă aproape 100 de morţi de duminică dimineaţă, de când a izbucnit conflictul, relatează Le Figaro.   „Facem apel la toate ţările, în […]

Conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan continuă

Soldaţi morţi, bombardamente şi tancuri distruse în confruntările militare dintre Armenia şi Azerbaidjan. Aşa a arătat ultima noapte în regiunea separatistă Nagorno Karabah, pe care cele două ţări şi-o dispută de zeci de ani.  Ambele tabere se acuză reciproc de atacuri mortale. În timp ce ministrul apărării din Azerbaidjan spune că forţele armene au bombardat regiunea, […]

Comisia Europeană respinge criticile lui Viktor Orban privind atitudinea Verei Jourova

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a respins, marţi, solicitarea premierului ungar, Viktor Orban, de obţinere a demisiei vicepreşedintelui instituţiei, Vera Jourova, care a criticat dur starea democraţiei din Ungaria. Viktor Orban a cerut demisia vicepreşedintelui Comisiei Europene responsabil de Valori şi Transparenţă, Vera Jourova, pe care o acuză că a făcut „declaraţii publice […]

VIDEO | Suedia învaţă să trăiască cu virusul. Rata mortalităţii este mult mai mare decât în alte ţări nordice

Sloganul ”ăsta este un maraton, nu un sprint” continuă. În timp ce în majoritatea ţărilor din Europa, la începutul pandemiei, s-au închis restaurantele, şcolile şi chiar graniţele, oamenii din Suedia se bucurau în continuare de multe libertăţi. Strategia a captat atenţia lumii, dar a şi coincis cu o rată a mortalităţii pe cap de locuitor, […]

Noi dezvăluiri la Vatican privind alte afaceri cu proprietăţi de lux din Londra

Cardinalul implicat într-un scandal imobiliar legat de achiziţii în Londra a mai făcut şi alte investiţii de până la 100 de milioane de lire sterline în alte apartamente de lux din Londra, arată documentele, conform FT.   E-mailurile şi conturile financiare, consultate de Financial Times, arată că Angelo Becciu, cardinalul pe care Papa Francisc l-a […]

Covid-19: În Marea Britanie, barurile din Parlament scapă de restricţii

CORONAVIRUS – În timp ce Marea Britanie a decretat închiderea pentru baruri şi restaurante începând cu ora 22, The Times anunţă că localurile din Parlamentul britanic nu sunt supuse noilor reguli de sănătate. Într-adevăr, sala de mese pentru membrii Parlamentului, camera pentru fumători, pavilionul de pe terasă, sala Pugin (sala de biliard) şi salonul de […]

Testare COVID-19: Donald Trump anunţă distribuirea a 150 de milioane de teste rapide pentru depistarea noului coronavirus

Mulţi experţi în sănătate publică au făcut campanii de luni întregi pentru utilizarea acestor aşa-numite teste antigenice ieftine. Acestea le-ar permite oamenilor să se testeze de câteva ori pe săptămână, după cum este necesar, şi să obţină un rezultat aproape imediat. Specialiştii susţin că este un test ultra-precis.Testele antigenice sunt în general mai puţin sensibile […]

Mesajul preşedintelui Slovaciei, Zuzana Caputova, despre declararea stării de urgenţă

Slovacia a anunţat faptul că vrea să impună starea de urgenţă din cauza creşterii cazurilor de COVID 19. Premierul a precizat că trebuie impuse ”metode radicale”. Preşedintele Slovaciei, Zuzana Caputova, a precizat că ”Secundele noastre de azi înseamnă ani de viaţă pentru alţii. Trebuie să fim responsabili şi solidari”. „Situaţia este extrem de gravă şi […]

Numărul deceselor provocate de COVID-19 la nivel global a depăşit un milion

Numărul de oameni din întreaga lume care au murit cu Covid-19 a trecut de un milion, potrivit datelor prezentate marţi de Universitatea Johns Hopkins. Decesele însumate din SUA, Brazilia şi India reprezintă aproape jumătate din totalul mondial. Secretarul general al ONU, António Guterres, a numit cifra „ameţitoare”, dar spune că cifra reală este probabil mult […]