Politic

Tabără: Guvernul are o perioadă de graţie de 60 de zile, până la 1 septembrie

Deputatul PDL Valeriu Tabără a declarat, pentru MEDIAFAX, după întâlnirea Băsescu-PDL, că s-a convenit să se acorde Guvernului o perioadă de graţie de 60 de zile, când nu se va discuta despre remaniere, iar toţi miniştrii vor trebui să-şi facă datoria şi să se ocupe de programul de restructurare.

Băsescu amână remanierea până în toamnă

Preşedintele Traian Băsescu a acordat, duminică seară, Guvernului, un termen de 60 de zile pentru ca aplicarea măsurilor de austeritate şi a programului de restructurare să-şi dovedească eficienţa, au declarat surse participante la întâlnirea Băsescu-PDL, de la Snagov.

Întâlnirea Băsescu-PDL pe tema remanierii guvernamentale s-a încheiat

Întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu liderii, parlamentarii şi europarlamentarii PDL, pe tema remanierii guvernamentale, s-a încheiat, duminică seară, după aproximativ trei ore de discuţii.

Teo Trandafir: Nu am mers la întâlnirea PDL de la Snagov, pentru că nu am fost invitată

Deputatul PDL Teo Trandafir a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că nu a mers la reuniunea PDL de la Snagov, pentru că nu a fost invitată.

Daniel Oajdea: Am fost dat afară de la întâlnirea Băsescu – PDL, de la Snagov

Deputatul Daniel Oajdea, propus pentru excluderea din PDL pentru votul în favoarea moţiunii de cenzură a PSD, susţine că a fost dat afară de la întâlnirea dintre Traian Băsescu şi liderii şi parlamentarii PDL, care se desfăşoară, duminică, de la ora 19.00, la Palatul Snagov.

Preşedintele Băsescu a ajuns la întâlnirea cu liderii PDL şi cu parlamentarii pe tema remanierii

Întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu liderii PDL, cu parlamentarii, cu europarlamentarii partidului şi cu liderii de filiale, pe tema remanierii guvernamentale, a început, duminică seară, la Palatul Snagov.

Sediile filialelor PDL Timişoara şi PDL Timiş au fost vandalizate

Sediul PDL Timişoara şi sediul PDL Timiş au fost vandalizate de persoane necunoscute care au scris pe clădiri cu spray cu vopsea "Hoţii" şi "Mincinoşii", a declarat, duminică liderul organizaţiei municipale a partidului, Ovidiu Ciuhandu.

Romeo Postelnicu, propus pentru excluderea din PNL după participarea la o întâlnire a PDL

Fostul candidat liberal la Primăria municipiului Focşani Romeo Postelnicu a fost propus pentru excluderea din partid, după ce a participat la o întâlnire organizată de PDL Vrancea.

Udrea:Sper ca tăierea de salarii şi pensii să fie până la finele anului; nimeni nu poate da garanţii

Ministrul Dezvotării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat duminică la ProTv că speră ca tăierile de pensii şi salarii "să fie pentru o perioadă scurtă, până la sfârşitul anului", dar că depinde de succesul implementării măsurilor propuse de Guvern, arătând că nimeni nu poate da garanţii.

Udrea: Nu există o discuţie sau propunere privind un nou acord cu FMI

Ministrul Dezvoltării şi Turismului Elena Udrea a declarat, duminică, la ProTv, că, în acest moment, nu există o discuţie legată de un nou acord cu FMI , arătând că nu există nicio analiză şi nicio propunere în acest sens din partea Ministerului Finanţelor.

Udrea: Berceanu a greşit când a vorbit de minciuna prin omisiune; nu am ştiut că în 2010 va fi mai rău

Ministrul Dezvoltării Elena Udrea a declarat, duminică, la ProTv, că îşi asumă faptul că nu a ştiut anul trecut că în 2010 va fi mai rău ca în 2009 pentru a lua atunci măsurile de acum, arătând că Radu Berceanu a greşit când a vorbit despre "minciuna prin omisiune".

Udrea: Afacerile familiei merg prost; dacă nu achit creditul, există varianta executării bunurilor

Ministrul Dezvoltării Elena Udrea a declarat, la ProTV, că afacerile familiei sale merg mai prost decât ale altor companii în timp de criză şi că are un credit de 3 milioane de euro pe care îi este greu să îl achite, menţionând că există şi posibilitatea executării bunurilor cu care a garantat.

Udrea: Nu sunt în război cu Blaga; într-un partid nu e nevoie ca oamenii să se iubească

Ministrul Dezvoltării Elena Udrea a declarat, duminică, la Pro Tv, că nu există un război între ea şi Vasile Blaga şi a apreciat că într-un partid "nu e nevoie ca oamenii să se iubească", ci trebuie să funcţioneze având acelaşi scop.

Udrea: România poate avea oricând o femeie premier, dar categoric nu doresc acest post

Ministrul Dezvoltării Elena Udrea a declarat, duminică, la Pro TV, că nu vrea să-şi încheie cariera politică după acest mandat şi a apreciat că România poate avea în orice moment o femeie premier, dar a negat categoric că ar dori acest post.

Udrea:Remanierea întârzie măsurile de reformă; să se facă dacă un minister e mai eficient cu alt şef

Ministrul Dezvoltării Elena Udrea a declarat, la ProTV, că remanierea Guvernului ar putea avea consecinţe de prelungire a implementării măsurilor pe care le are de luat Cabinetul, dar, dacă se consideră că un minister va fi mai eficient cu un alt ministru, atunci se va face o remaniere.

PNL decide luni dacă va depune o moţiune de cenzură

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă, la Vaslui, că ideea depunerii unei moţiuni de cenzură împotriva actualului Guvern se va lua în cadrul Biorului Politic Central, care va avea loc luni la Bucureşti, liderul liberal apreciind că nu prea mai vede rostul unei asemenea moţiuni.

Antonescu: Remanierea are scop cosmetic, presupune doar reîmpărţirea puterii între clanurile din PDL

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă, la Vaslui, că problema remanierii Guvernului care se va discuta, duminică, în cadrul PDL, nu are decât scop cosmetic, care presupune reîmpărţirea puterii între clanurile din interiorul Partidului Democrat-Liberal.

Cezar Preda: Cred că nu se decide nimic la Snagov, e o întâlnire formală, nu mai aştept nimic

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, sâmbătă, că el crede că nu se va decide nimic la reuniunea de la Snagov, arătând că doar el şi ceilalţi parlamentari PDL loiali sunt pe lista ruşinii, nu Emil Boc, Adriean Videanu sau Sebastian Vlădescu.

Stoica: Şi eu m-am plimbat cu găleţi în mână în campania electorală; aş fi ipocrit să spun că nu

Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a recunoscut, sâmbătă, la Vaslui, că şi el este unul dintre cei care au făcut campanie electorală prin oferirea de bunuri votanţilor, însă consideră că formaţiunea din care face parte ar trebui să lase celor de la PSD această metodă de atragere a electoratului.

Marko: Varujan Vosganian ar trebui să ne întrebe dacă noi vrem să mai colaborăm cu PNL

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sâmbătă, ca reacţie la avertismentul liderului PNL Varujan Vosganian despre comportamentul Uniunii, că nu ştie dacă UDMR mai are nevoie de o colaborare cu PNL, ţinând cont de faptul că liberalii au adoptat un discurs naţionalist.

Marko: Putem să ne gândim să preluăm anumite soluţii de austeritate din partea Ungariei

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sâmbătă, că Guvernul României s-ar putea inspira din măsurile de austeritate luate de autorităţile de la Budapesta, care să fie aplicate şi în ţara noastră.

Raluca Turcan: Dependentă de rating, Teo Trandafir se dezice zâmbind de PDL, pentru aplauzele opoziţiei

Deputatul PDL Raluca Turcan afirmă că cel mai neplăcut moment la votul asupra moţiunii de cenzură a fost "jubilaţia lui Teo Trandafir", care, "depentă de rating", la nici două luni de la intrarea în Parlament, "se dezice zâmbind de PDL ca să primească aplauzele fericite ale opoziţiei".

Stolojan: Trebuie discutaţi paşii pentru măsurile de austeritate; remanierea, doar după o analiză

Liderul PDL Theodor Stolojan a declarat că, la întâlnirea de la Snagov, trebuie discutaţi paşii pentru aplicarea măsurilor de austeritate şi că remanierea Guvernului nu trebuie făcută doar în ideea că "cuiva i-a căşunat", ci numai după o analiză şi în continuarea reformelor.

Stoica: E inadmisibil ca TVR să aibă şef un director demis; să sprijinim grupuri media independente

Liderul PDL Valeriu Stoica şi-a criticat colegii pentru că la conducerea TVR se află încă un om al PSD, demis de acum şase luni, care face jocurile unor grupuri de interese ce au scăpat din mână puterea şi a sugerat sprijinirea unor grupuri media independente, fără ca acestea să devină "de partid".

Preda: Orice remaniere, inutilă fără susţinere în PDL şi fără siguranţa că vin oameni mai competenţi

Europarlamentarul Cristian Preda afirmă că orice schimbare în Guvern e inutilă în absenţa unor răspunsuri privind susţinerea în PDL, existenţa unor persoane mai competente şi a unor parteneri de încredere care să asigure stabilitat, viziunea alternativă despre guvernare,soluţii de creştere economică.

Stoica: Duminică se decide dacă mergem acum pe remaniere sau lăsăm Guvernului şase luni de graţie

Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat, la Vaslui, că la sfârşitul acestei săptămâni se va decide în partid soarta actualului Guvern, după ce în interiorul PDL s-au format două tabere, una care susţine ideea remanierii imediate şi una care doreşte să acorde Executivului şase luni de graţie.

Parlamentarii UNPR vor cere în scris publicarea declaraţiilor de avere pe site-urile Camerelor

Parlamentarii UNPR vor cere în scris Secretariatelor generale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului publicarea declaraţiilor de avere pe site-urile celor două Camere, solicitările urmând să fie formulate ca urmare a deciziei Biroul Politic Permanent Naţional al formaţiunii.

Sever Voinescu: Un avantaj al crizei este că se prăbuşeşte iluzia că statul este cel care dă în permanenţă

Deputatul PDL Sever Voinescu a declarat, sâmbătă, la Vaslui, că actuala criză economică în care se află România are şi avantaje, unul dintre acestea fiind că se prăbuşeşte iluzia că statul este cel care dă în permanenţă, fără ca nimeni să se gândească dacă mai există şi resurse financiare.

Vicepremierul Ungariei: Băsescu a promis sprijin pentru adoptarea Legii Educaţiei şi în Senat

Vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a declarat, vineri, la Sfântu Gheorghe, că la întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu acesta a promis sprijin pentru adoptarea Legii Educaţiei şi în Senat, în forma concepută de Camera Deputaţilor.

Filip: Nu ştiu dacă va avea loc excluderea mea din partid, mi-am dovedit loialitatea faţă de PDL

Senatorul PDL de Bihor Petru Filip, care a votat "din greşeală" moţiunea de cenzură, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu ştie dacă va fi exclus din partid, în condiţiile în care şi-a dovedit loialitatea faţă de PDL.

Vosganian: Dacă ar fi să îl blestem pe Boc, ar fi să vină după el un premier cu năravurile sale

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, vineri, că, dacă ar fi să îl blesteme pe premierul Emil Boc pentru "minciunile" spuse despre guvernarea liberală, ar spune ca după el să vină un premier care să aibă năravurile sale şi care să caute defectele Guvernului Boc.

Haşotti: O moţiune de cenzură în septembrie ar putea duce la căderea Guvernului

Senatorul PNL Puiu Haşotti susţine că ar fi mai oportună o moţiune de cenzură la mijlocul lunii septembrie decât în săptămânile următoare, deoarece atunci ar fi mai mari şansele ca Guvernul Boc să cadă.

Haşotti: Dacă în 2012 PNL ar fi la guvernare, una dintre condiţii trebuie să fie fără UDMR

Senatorul liberal Puiu Haşotti susţine că în eventualitatea în care PNL va fi la guvernare în 2012 ar trebui să formeze Executivul fără sprijinul UDMR, care, în opinia acestuia, ar fi "şantajat mai mult sau mai puţin" guvernele din care a făcut parte din 1996 şi până în prezent.

Voicu: Dacă Ridzi a putut veni luni noapte la vot, să o chemăm la audieri sau să sesizăm Poliţia

Secretarul Camerei Mihai Voicu (PNL) a declarat în şedinţa BP de miercuri că Monica Iacob Ridzi, care a participat luni noapte la un vot în Parlament, ar trebui să fie chemată la audieri dacă este în concediu postnatal sau ar trebui sesizată Poliţia, dacă e vorba, de fapt, de concediu medical.

Marko Bela a spus că vicepremierul ungar se află la Bucureşti în prima vizită oficială în „Ungaria”

Liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat vineri, în urma întâlnirii cu omologul său ungar, Semjén Zsolt, că acesta se află la Bucureşti în cadrul primei sale vizite oficiale în "Ungaria", fără ca liderul UDMR să îşi dea seama de greşeala comisă şi să se corecteze ulterior.

Oltean: Măsurile de austeritate vor înceta mult mai devreme decât cred mulţi care le contestă

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, la Bistriţa, că măsurile de austeritate pe care le va lua Guvernul Boc vor înceta mult mai devreme decât îşi închipuie mulţi dintre cei care acum le contestă.

CC: Legea lustraţiei este excesivă în raport cu scopul legitim urmărit

Legea lustraţiei este excesivă în raport cu scopul legitim urmărit, deoarece nu permite individualizarea măsurii, actul normativ instituind o prezumţie de vinovăţie şi o adevărată sancţiune colectivă, bazată pe o culpabilizare generică făcută pe criterii politice, explică Curtea Constituţională.

Oltean susţine excluderea lui Teo Trandafir şi spune că ea „nu pupa” Parlamentul ca independent

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că susţine excluderea din PDL a deputatului Teo Trandafir care, în opinia sa, "cât e ea de Teo, şi cât e ea de Trandafir, dacă ar fi candidat ca independent nu ar fi pupat Parlamentul României niciodată".

Oltean: Remanierea – după o eventuală moţiune de cenzură a PSD; restructurarea – exclusă pe moment

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, la Bistriţa, că problema remanierii guvernamentale nu poate fi pusă decât după ce PSD va depune o nouă moţiune de cenzură, aşa cum a anunţat, iar restructurarea guvernamentală este exclusă în acest moment.

Sulfina Barbu: Guvernul nu comunică cu grupurile, parlamentarii PDL află din presă despre măsuri

Deputatul PDL Sulfina Barbu critică Guvernul, într-o declaraţie citată de RFI România, pentru modul în care gestionează comunicarea cu grupurile parlamentare, inclusiv cu cel democrat-liberal, afirmând că, de multe ori, deputaţii şi senatorii PDL află din presă despre măsurile luate de Cabinet.