Social

Şapte cetăţeni afgani au fost prinşi când încercau să intre ilegal în România – FOTO

Şapte cetăţeni afgani, care încercau să intre ilegal în România, au fost prinşi de poliţiştii de frontier români şi predaţi autorităţilor de frontier moldovene, a anunţat, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Camera Deputaţilor: disciplina ”Noţiuni de prim ajutor”, introdusă în şcoli

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, miercuri, o modificare la legea educaţiei naţionale prin care se introduce în sistemul preuniversitar şi universitar disciplina ''Noţiuni de prim ajutor''.

Cătălin Predoiu, la ieşirea de la DNA : Audierea, în legătură cu procedura de desemnare a unui repezentant în comisia ANRP

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, la ieşirea de la DNA, că a fost audiat în legătură cu procedura de desemnare a unui repezentant al Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Procurorii DNA cer condamnări la închisoare cu executare în dosarul „Microsoft”

Procurorii DNA au cerut condamnarea la închisoare cu executare pentru Gheorghe Ştefan, fost primar în Piatra Neamţ, Dorin Cocoş, om de afaceri, Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Nicolae Dumitru, om de afaceri, toţi judecaţi în dosarul "Microsoft".

O persoană a murit şi alte patru au fost rănite după un accident pe centura ocolitoare a Braşovului. VIDEO

O femeie de 70 de ani a murit şi alte patru persoane au fost rănite, miercuri, în urma unui accident petrecut pe centura ocolitoare a Braşovului, în care au fost implicate patru autoturisme, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cinci victime într-un accident la intersecţia DN 1 cu un drum judeţean

Cinci persoane au ajuns la spital, miercuri, în urma unui accident rutier care a avut loc la intersecţia Drumului Naţional 1 cu drumul judeţean dintre Sibiu şi Cisnădie, poliţiştii stabilind că un şofer nu a acordat prioritate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sindicaliştii au reluat protestele la adresa conducerii Portului Constanţa – FOTO, VIDEO

Aproximativ 300 de sindicalişti şi angajaţi portuari s-au strâns, miercuri, în faţa sediului Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa, cerând schimbarea conducerii societăţii, pe care o acuză de comiterea mai multor ilegalităţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Principesa Margareta şi Principele Radu s-au întors din Elveţia

Principesa Margareta şi Principele Radu s-au întors, marţi, în România, după ce au stat în Elveţia mai multe zile alături de Regele Mihai, care este grav bolnav.

SIMULARE BACALAUREAT 2016: Elevii susţin miercuri proba la Istorie şi Matematică

Elevii de clasa a XI-a şi a XII-a susţin miercuri, proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) din cadrul simulării Bacalaureatului.

Cine va face INTERCEPTĂRILE după ce CCR a decis că implicarea SRI e neconstituţională

Cu o decizie a CCR care a decis că interceptările efectuate de SRI la cererea procurorilor sunt neconstituţionale, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, susţine că a găsit o „soluţie tranzitorie” la această situaţie de „maximă urgenţă”, informează Gândul.

Omul de afaceri George Becali, la ieşirea din sediul DNA: Mi s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile

Omul de afaceri George Becali a declarat la ieşirea din sediul DNA că procurorii i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, în legătură cu declaraţiile pe care le-a dat acesta în dosarul afaceristului Gabriel Popoviciu.

Incendiu puternic la o mansardă din Capitală, acoperişul blocului a fost cuprins de flăcări. 400 de persoane au fost evacuate şi cinci au primit îngrijiri medicale – FOTO, VIDEO

Un incediu a izbucnit, miercuri, la un bloc de pe bd.1 Decembrie din Bucureşti. Focul a cuprins mansarda şi s-a extins pe o suprafaţă de 1000 de metri, pompierii intervenind cu 16 autospeciale.

Femei în lumea bărbaţilor – jandarmeriţele din Bucureşti: „Dacă suni în noaptea asta la 112 şi ceri jandarmeria, vine Roxana”

Pe la prânz, în grajdurile garnizoanei de la Măgurele a Jandarmeriei Bucureşti, sublocotenentul Alexandra Nănău îşi pune la punct „vehiculul de luptă”: pe Faur, un cal negru şi mai înalt decât toţi cei câţiva zeci care stau aliniaţi fornăind, în boxele lor, notează Andrei Luca Popescu pentru Gândul.

Andreea Paul propune înfiinţarea Avocatului Copilului care să ancheteze cazurile de abuz

Deputatul PNL Andreea Paul propune înfiinţarea Avocatului Copilului care să investigheze plângerile depuse de copii sau de alte persoane privind încălcarea drepturilor minorilor, urmând ca proiectul să intre în dezbaterea Parlamentului.

O ambulanţă care transporta o fetiţă operată pe creier a fost lovită de un camion. Fetiţa operată şi încă o persoană au fost rănite – FOTO, VIDEO

O ambulanţă care transporta o fetiţă de şase ani, din comuna doljeană Celaru, care se întorcea de la un spital din Sibiu, unde suferise o intervenţie chirurgicală pe creier, a fost lovită, în localitatea Găneasa, de un camion al Poştei, fetiţa şi o pasageră din camion fiind rănite.

Un vasluian a fost înjunghiat în zona genitală de soţie după ce i-a adus flori acesteia de 8 Martie. Motivul: femeii nu i-au plăcut florile

Poliţia din comuna vasluiană Dragomireşti s-a autosesizat în cazul bărbatului tăiat cu un cuţit de soţie în zona genitală.

Senatorii vor decide asupra proiectului privind pedepsirea plagiatului cu închisoarea

Proiectul de lege referitor la pedepsirea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani a plagiatului va fi înaintat plenului Senatului, fără o recomandare a Comisiei juridice, care nu a reuşit marţi să ia o decizie în privinţa iniţiativei legislative.

Criminal în serie din Călăraşi, condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a ucis două bătrâne

Un criminal în serie din Călăraşi a fost condamnat de Tribunalul Călăraşi la închisoare pe viaţă pentru că a ucis două bătrâne, anunţă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Cea mai modernă unitate de maternitate din ţară, inaugurată în Bucureşti – GALERIE FOTO & VIDEO

Cea mai modernă maternitate din România, „Unitatea de asistenţă materno-fetală de excelenţă”, a fost inaugurată marţi la Spitalul Clinic de Obstretică şi Ginecologie „Polizu”.

Şcoală evacuată în Sectorul 4, după ce un muncitor a găurit accidental o ţeavă de gaze

Un muncitor care lucrează la Pasajul rutier Piaţa Sudului a fisurat o ţeavă de gaze din subteran, iar elevii şi profesorii de la Şcoala nr. 190, aflată lângă şantier, au fost evacuaţi, anunţă reprezentanţii Primăriei Sectorului 4.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune din ţară până pe 20 martie

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Farmacişti: Firmele importă medicamente ieftine, apoi le exportă la preţuri mari. Pacienţii suferă

Farmaciştii clujeni atrag atenţia asupra unui fenomen care are ca efect lipsa unor medicamente de pe piaţă pentru pacienţi, respectiv asupra faptului că firme importatoare aduc în ţară medicamente la preţ mic, pe care apoi le exportă la un preţ mai mare.

Ministrul Sănătăţii: La nivel naţional s-a raportat un necesar de 597 de incubatoare

Spitalele au raportat un necesar de 597 de incubatoare, pentru acoperirea acestuia Ministerul Sănătăţii alocând echivalentul a peste 7 milioane de euro, a declarat, marţi, ministrul Patriciu Achimaş-Cadariu.

Ministrul Muncii: Sper ca săptămâna aceasta să avem o discuţie în Guvern pe legea salarizării unitare

Ministrul Muncii, Ana Costea, a declarat marţi că speră ca săptămâna aceasta să existe o discuţie în Guvern pe legea salarizării unitare şi a precizat că în continuare se fac calcule pentru a vedea impactul bugetar, dar şi sustenabilitatea măsurilor prevăzute în proiect.

ATENŢIONARE ANM de ploi, până vineri 11 martie. Care sunt zonele care vor fi afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de ploi şi intensificări ale vântului în intervalul 9 martie, ora 15.00 - 11 martie, ora 07.00.

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor: Plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului, eliminată

Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor a majorat indemnizaţiile de creştere a copilului pentru mame, eliminând totodată plafonul maxim de 3400 de lei şi înlocuindu-l cu 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni.

Prevederile din legea vânătorii referitoare la păşunat au fost suspendate de plenul Senatului

Senatorii au aprobat marţi suspendarea prevederilor referitoare la interzicerea păşunatului şi la limitarea numărului de câini de pază şi însoţire la stâni, cu 73 de voturi "pentru", şapte "împotrivă" şi cinci abţineri.

Trei sirieni care au intrat ilegal în România au fost prinşi în judeţul Dâmboviţa

Trei cetăţeni sirieni care au intrat în România ilegal au fost descoperiţi, marţi, în comuna Corbii Mari din judeţul Dâmboviţa, anunţă Inspectoratul Judeţean de Poliţie(IPJ) Dâmboviţa.

„Lacătele Iubirii”, inaugurate la Alba Iulia de 8 martie . FOTO

Administraţia locală din Alba Iulia a montat, pe podurile de lemn care despart Porţile a III-a şi a IV-a ale Cetăţii Alba Carolina cabluri pe care turiştii, dar şi localnicii pot prinde ”lacăte ale iubirii”, această tradiţie fiind inaugurată chiar de Ziua Femeii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gheorghe Pogea, fost ministru al Finanţelor, este audiat la DNA

Gheorghe Pogea, fost ministru al Finanţelor, a ajuns, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul ANRP, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Un bărbat a murit şi altul este în stare gravă la spital după un accident produs pe DN68 – FOTO & VIDEO

Un bărbat a decedat şi un altul a ajuns în stare gravă la spital, marţi, în urma unui accident produs pe Drumul Naţional 68 ce leagă oraşul Haţeg de comuna Toteşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ilie Carabulea a fost condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare în dosarul ” Carpatica Asig”. Dan Radu Ruşanu, achitat

Curtea de Apel Bucureşti a decis ca omul de afaceri Ilie Carabulea să fie condamnat la o pedepasă de şase ani şi jumătate în dosarul „Capatica Asig”, decizia nefiind definitivă.

INTERVIU- Simona Baciu: Vrem o şcoală practică ai cărei elevi nu stau cu nasul în bancă, ci gândesc critic

Simona Baciu, directoarea şcolii care a inventat conceptul de "Şcoală altfel", a povestit într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX , despre o "şcoală practică ai cărei elevi nu stau cuminţi cu nasul în banca lor, ci învaţă să gândească critic, să pună întrebări şi să vină cu soluţii".

8 Martie: Ce calităţi caută bărbaţii din România la partenera de cuplu şi de ce anume se tem aceştia într-o relaţie

Un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) arată că şase din zece români sărbătoresc Ziua Femeii, iar opt din zece intervievaţi obişnuiesc să ofere cadouri cu ocazia zilei de 8 Martie.

Trei persoane implicate în dosarul lui Borbely Laszlo, condamnate la închisoare cu suspendare

Trei persoane implicate în dosarul de trafic de influenţă în care a fost cercetat fostul ministru al Mediului, Borbely Laszlo (UDMR), au fost condamnate, luni, de Tribunalul Satu Mare la pedepse cu închisoare cu suspendarea pedepsei pe diverse perioade, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ultimul termen din dosarul în care Rudel Obreja este acuzat de trafic de influenţă va fi rejudecat. Obreja, despre judecătorul Geanina Terceanu : M-a condamnat ca să nu îşi pună DNA pe urme

Ultimul termen din dosarul în careRudel Obreja este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a interveni la judecători de la instanţa supremă, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa, va fi rejudecat. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box a declarat marţi pentru MEDIAFAX că aşteaptă repunerea pe rol a dosarului în care este cercetat pentru trafic de influenţă, precizând că în opinia sa, judecătorul fondului, Geanina Terceanu, l-a condamnat "ca să nu îşi pună DNA pe urme".

Cinci persoane rănite, între care doi copii, după un accident produs la intrarea în Suceava

Cinci persoane au fost rănite, între care doi copii, în urma unui accident produs marţi pe drumul judeţean 208 A, între comuna suceveană Ipoteşti şi municipiul Suceava după o coliziune între două autovehicule, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Analizele genetice în cazul copiilor îmbolnăviţi cu E.Coli, finalizate zilele următoare

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Cadariu Achimaş, a anunţat că, începând de vineri, la Institutul Cantacuzino, se fac analizele genetice care ar trebui să arate dacă există o legătură între tipul de bacterie care a dus la îmbolnăvirea copiilor în Argeş şi E.Coli depistat în alte surse.

ANALIZĂ: Cum ajunge laptele de la 80 de bani litrul la poarta fermei la 4 lei litrul în supermarket. „Nu poţi să comentezi pentru că te delistează, dacă te delistează nu mai poţi să vinzi marfa“

Preţul laptelui creşte de 4-5 ori de la poarta fermei până în frigiderul consumatorului din România, iar cres­cătorii de bovine afirmă că afacerea este din ce în ce mai puţin rentabilă şi sunt ameninţaţi cu închiderea, informează zf.ro.

Senatul decide asupra pedepselor privind defăimarea şi dispreţul faţă de însemnele oficiale

Senatorii ar urma să voteze marţi o propunere legislativă PSD de modificare a Codului Penal în sensul introducerii pedepsei cu închisoarea de la 1 până la 3 ani pentru ofensă la adresa însemnelor României, actul normativ reglementând şi "defăimarea" emblemelor sau semnelor folosite de autorităţi.