Sport

Lăcătuş: Nonda ar fi meritat să fie eliminat

Tehnicianul formaţiei Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat, după remiza cu Galatasaray, scor 2-2, că atacantul Shabani Nonda ar fi trebuit să fie eliminat la această partidă, din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, informează cotidianul Milliyet.

Răzvan Florea s-a calificat cu al cincilea timp în finala la 200 m spate

Înotătorul Răzvan Florea s-a calificat, joi, cu al cincilea timp, în finala probei de 200 m spate de la Jocurile Olimpice de la Beijing, după ce a ocupat locul doi în semifinala în care a evoluat, informează site-ul oficial al competiţiei.

Steaua a remizat la Istanbul cu Galatasaray, scor 2-2

Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, miercuri, în deplasare, scor 2-2 (2-1), partida disputată în compania formaţiei Galatasaray Istanbul, din prima manşă a turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

Goian: În retur mi-aş dori să jucăm prost şi să ne calificăm în grupele LC

Fundaşul stelist Dorin Goian a declarat, la finalul partidei cu Galatasaray Istanbul, încheiată la egalitate, scor 2-2, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, că ar fi mulţumit dacă Steaua ar juca prost în meciul retur din Ghencea şi ar obţine calificarea în grupele Ligii Campionilor.

Lăcătuş: Puteam câştiga, dar oricum şansele de calificare au crescut

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Marius Lăcătuş, a declarat, miercuri, după remiza din meciul cu Galatasaray Istanbul, scor 2-2, că "roş-albaştrii" ar fi putut câştiga această întâlnire, dar a precizat că şansele de calificare în grupele Ligii Campionilor au crescut.

Becali: 70-80% suntem calificaţi

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri seară, la finalul meciului cu Galatasaray din deplasare, scor 2-2, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, că "roş-albaştrii" sunt calificaţi în proporţie de 70-80 la sută.

Sabău: Dacă anumiţi jucători nu dau totul pentru echipă, îi schimb

Antrenorul formaţiei Gloria Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, miercuri, înaintea meciului cu Poli Iaşi din etapa a IV-a a Ligii I, că acei jucători care nu dau totul în teren pentru victoria echipei nu vor mai prinde primul unsprezece.

Echipele de start la meciul Galatasaray – Steaua

Echipele de start în meciul Galatasaray Istanbul - Steaua Bucureşti, programat de la ora 21.15, pe stadionul Ali Sami Yen din Istanbul, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor:

Ana Maria Brânză a câştigat medalia de argint la spadă

Sportiva Ana Maria Brânză a câştigat medalia de argint în proba de spadă, după ce a fost învinsă în finala cu germanca Britta Heidemann (scor 11-15), din cadrul competiţiei de scrimă de la Jocurile Olimpice.

Tabloul medaliilor de la JO, după cinci zile de competiţie

Tabloul medaliilor de la Jocurile Olimpice de la Beijing, după cinci zile de competiţie, perioadă în care au avut loc 70 de finale:

Dansatoare rănită grav la repetiţia pentru ceremonia de deschidere a JO

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Beijing, au recunoscut, miercuri, că una din cele mai celebre dansatoare chineze a fost victima unui accident grav în timpul unei repetiţii pentru ceremonia de deschidere a competiţiei.

Programul sportivilor români în a şasea zi la JO-2008

Programul sportivilor români care vor concura, joi, în a şasea zi a Jocurilor Olimpice de la Beijing, este următorul:

Mureşan: Suntem mai buni şi trebuie să câştigăm cu Universitatea

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, e convins că echipa sa va reuşi să câştige meciul cu Universitatea Craiova, duminică, în etapa a IV-a a Ligii I, bazându-se pe diferenţa de valoare dintre cele două grupări.

Andone: Julio Cesar ar fi putut ajunge în această vară la Cluj

Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că fundaşul Julio Cesar, care a semnat un contract pe două sezoane cu Dinamo, ar fi putut ajunge la gruparea ardeleană, dar că l-a preferat în schimb pe Hugo Alcantara.

Andone: Ar fi extraordinar să avem două echipe în Liga Campionilor

Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat că "ar fi extraordinar" ca Steaua să reuşească accederea în grupele Ligii Campionilor, fază în care România va fi reprezentată şi de clujeni.

Halterofilul Răzvan Rusu pe locul 18 la JO-2008

Halterofilul Răzvan Rusu s-a clasat, miercuri, pe locul 18 la categoria 77 kg din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, informează site-ul oficial al competiţiei.

Sichitiu este încrezător că Peseiro nu va fi suspendat

Directorul general adjunct al FC Rapid, Grigore Sichitiu, prezent, miercuri, la Comisia de Disciplină, alături de antrenorul principal Jose Peseiro şi secundul Pedro Caixinha, ambii eliminaţi la partida cu CFR Cluj, este încrezător că tehnicianul nu va fi pedepsit, deşi este recidivist.

Becali: Abel Moreno a semnat contractul cu Steaua

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la plecarea spre Istanbul, unde va urmări meciul cu Galatasaray, că mijlocaşul spaniol Abel Gomez Moreno de la Real Murcia a semnat deja contractul cu gruparea din Bulevardul Ghencea.

Becali: Lăcătuş nu are nicio presiune

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la Sport.ro, că antrenoul Marius Lăcătuş nu are nicio presiune şi că acesta a încercat să-i spună echipa, însă el nu a vrut să o ştie.

Becali: Aş vrea să batem Galatasaray cu 2-0

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la Sport.ro, ca ar vrea ca echipa sa să bată Galatasaray cu 2-0, rezolvând astfel calificarea încă din tur.

Becali: Ovidiu Petre nu va juca în meciul cu Galatasaray

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la Sport.ro, că mijlocaşul Ovidiu Petre nu va evolua în meciul cu Galatarasay Istanbul, care se va disputa în această seară, de la ora 21.15, în prima manşă a turului trei al Ligii Campionilor.

România – Germania, scor 3-0, la tenis de masă, în primul meci la JO-2008

Echipa feminină de tenis de masă a României, în componenţa Daniela Dodean, Elizabeta Samara, Iulia Necula, a învins, miercuri, scor 3-0, formaţia Germaniei, în primul meci de la Jocurile Olimpice de la Beijing, informează site-ul oficial al competiţiei.

Bellu: Am avut emoţii mai mari ca atunci când antrenam

Preşedintele ANS, Octavian Bellu, a declarat, miercuri dimineaţă, agenţiei MEDIAFAX, că a avut emoţii foarte mari la finala concursului feminin de gimnastică de la Jocurile Olimpice şi a menţinut că este important că România a rămas în topul gimnasticii mondiale.

Forminte: Suntem fericiţi cu această medalie de bronz

Antrenorul coordonator al lotului olimpic de gimnastică, Nicolae Forminte, a declarat, miercuri, că este mulţumit de medalia de bronz obţinută de echipa României la Jocurile Olimpice de la Beijing, apreciind că nu se putea mai mult.

Antrenorul Alvaro Magalhaes a fost prezentat la Gloria Buzău

Conducerea Gloriei Buzău l-a prezentat, marţi seară, în jurul orei 22.00, pe portughezul Alvaro Magalhaes, noul antrenor principal al echipei din Crâng, care îl înlocuieşte pe Ştefan Stoica, dat afară după trei eşecuri consecutive în debutul campionatului.

Gazzetta dello Sport: Mutu a marcat un gol de poveste

Publicaţia Gazzetta dello Sport a scris, miercuri, că atacantul Adrian Mutu a marcat un gol de poveste în meciul pe care Fiorentina l-a câştigat, miercuri, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Slavia Praga, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.

Echipa feminină de gimnastică a României a câştigat medalia de bronz la JO

România a câştigat, miercuri, medalia de bronz în cadrul concursului feminin de gimnastică pe echipe de la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Julio Cesar: Sunt obişnuit cu tricoul alb-roşu

Fundaşul brazilian Julio Cesar Santos Correia, care a semnat, marţi, un contract pe doi ani cu Dinamo, a declarat că este obişnuit cu tricoul alb-roşu, culori pe care le-a mai purtat în cariera sa la Benfica Lisabona şi Olympiakos Pireu.

Rapid a pus în vânzare bilete pentru meciul cu Dinamo

Clubul FC Rapid a pus în vânzare biletele de intrare la meciul cu Dinamo, din etapa a V-a a Ligii I, programat pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, în 23 august, de la ora 20.45, la acelaşi preţ ca la partida cu CFR Cluj.

Mititelu: Vrem să organizăm la Craiova finala Cupei României

Patronul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, marţi, că a depus la FRF o cerere pentru organizarea finalei Cupei României Timişoreana, ediţia 2008-2009, pe stadionul Ion Oblemenco.

Tabloul medaliilor de la JO, după patru zile de competiţie

Tabloul medaliilor de la Jocurile Olimpice de la Beijing, după patru zile de competiţie, perioadă în care au avut loc 53 de finale:

Lăcătuş: „Să fim cu capul pe umeri şi să obţinem rezultatul care să ne avantajeze pentru retur”

Antrenorul stelist Marius Lăcătuş a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Istanbul, că jucătorii săi trebuie să fie "cu capul pe umeri" la meciul cu Galatasaray din Liga Campionilor şi să obţină rezultatul care să îi avantajeze în perspectiva returului de la Bucureşti.

Borcea: Fundaşul Julio Cesar va semna un contract cu Dinamo

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, marţi, la Sport.ro, că fundaşul brazilian Julio Cesar, care a evoluat de-a lungul carierei şi la Real Madrid, va semna un contract pe trei ani cu gruparea "alb-roşie".

Paraschiv: Ne-am mulţumi şi cu un egal în meciul cu Rapid

Căpitanul echipei Oţelul Galaţi, Gabriel Paraschiv, a declarat, marţi, că ar fi mulţumit şi cu un rezultat de egalitate în partida de pe teren propriu cu formaţia Rapid Bucureşti, din etapa a IV-a a Ligii I.

Programul sportivilor români în a cincea zi la JO-2008

Programul sportivilor români care vor concura, miercuri, în a cincea zi a Jocurilor Olimpice de la Beijing, este următorul:

Cârţu: CFR poate fi blocată de Craiova

Tehnicianul Sorin Cârţu a declarat, marţi, că gruparea Universitatea Craiova poate obţine un rezultat pozitiv în partida cu CFR Cluj, contând pentru etapa a IV-a a Ligii I, nefiind impresionat de jocul prestat de campioana României.

Chinezul Zhong Man, campion olimpic la sabie

Sportivul chinez Zhong Man a câştigat, marţi, medalia de aur în proba de sabie din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, concurs la care românul Mihai Covaliu s-a clasat pe locul trei.

Ana Pascu: Mihai Covaliu nu a fost în plenitudinea forţelor

Preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Ana Pascu, a declarat, marţi, după ce sabrerul Mihai Covaliu a obţinut medalia de bronz în cadrul turneului olimpic, că sportivul român nu a fost în plenitudinea forţelor, el având probleme de acomodare la condiţiile din China.

Mihai Covaliu a cucerit medalia de bronz la JO-2008 (Galerie Foto)

Sportivul Mihai Covaliu a câştigat, marţi, bronzul în proba de sabie din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, aducând delegaţiei României a doua medalie la competiţia din China, după aurul câştigat de judoka Alina Dumitru.

Magalhaes, noul antrenor al Gloriei, are 11 degete la mâini

Patronul clubului Gloria Buzău, Costel Bucur, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că antrenorul portughez Alvaro Magalhaes va fi noul tehnician al echipei, după ce cuplul de antrenori format din Ştefan Stoica-Vasile Manea, a fost demis cu o zi în urmă din cauza rezultatelor slabe.