CELE MAI NOI ARTICOLE

Chiellini îl IARTĂ pe Suarez: Incidentul s-a terminat pe teren, sancţiunea este drastică

Fundaşul italian Giorgio Chiellini, care a fost muşcat de umăr de uruguayanul Luis Suarez în timpul meciului direct, a notat pe site-ul său oficial că pentru el incidentul s-a terminat pe teren, precizând că sancţiunea de nouă etape dictată de FIFA este una drastică, informează Gazzetta dello Sport
Chiellini îl IARTĂ pe Suarez: Incidentul s-a terminat pe teren, sancţiunea este drastică

Kievul prelungeşte cu 12 ore armistiţiul în estul Ucrainei

Consiliul ucrainean pentru securitatea naţională a decis prelungirea cu 12 ore a armistiţiului în estul Ucrainei, în încercarea de a permite relansarea negocierilor, afirmă surse citate de ziarul The Guardian.
Kievul prelungeşte cu 12 ore armistiţiul în estul Ucrainei

Stavarache şi-a retras candidatura la funcţia de vicepreşedinte al PNL

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că s-a retras din cursa pentru o funcţie de vicepreşedinte PNL în care se înscrisese în contextul Congresului de la sfârşitul acestei săptămâni.
Stavarache şi-a retras candidatura la funcţia de vicepreşedinte al PNL

Human Rights Watch: Insurgenţii sunniţi din Irak au executat între 160 şi 190 de ostatici la Tikrit

Insurgenţii irakieni au executat între 160 şi 190 de ostatici, în luna iunie, în oraşul Tikrit, situat în nordul Irakului, anunţă organizaţia Human Rights Watch, citată de USA Today.
Human Rights Watch: Insurgenţii sunniţi din Irak au executat între 160 şi 190 de ostatici la Tikrit

ONU: Peste 54.000 de persoane au fost deplasate în Ucraina, iar 110.000 au fugit în Rusia. România, una dintre destinaţiile refugiaţilor

Aproximativ 54.400 de persoane au fost deplasate în Ucraina, iar alte 110.000 au preferat să fugă în Rusia, existând 700 de refugiaţi şi pe teritoriul UE, inclusiv în România, a anunţat vineri Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).
ONU: Peste 54.000 de persoane au fost deplasate în Ucraina, iar 110.000 au fugit în Rusia. România, una dintre destinaţiile refugiaţilor

ANRE: Facturile la energie ale consumatorilor casnici SCAD cu 2,6% de la 1 iulie

Consumatorii casnici vor plăti de la 1 iulie facturi la energie mai mici cu 2,6%, în medie, unul dintre factorii care vor determina ieftinirea curentului fiind diminuarea contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, a anunţat vineri ANRE.
ANRE: Facturile la energie ale consumatorilor casnici SCAD cu 2,6% de la 1 iulie

Filmul „Gravity”, marele învingător la gala Saturn Awards 2014

Filmul "Gravity", de Alfonso Cuaron, şi serialele "The Walking Dead" şi "Breaking Bad" au câştigat cele mai multe trofee la cea de-a 40-a gală Saturn Awards, organizată joi seară, în oraşul Burbank din statul american California, informează site-ul organizatorilor.
Filmul

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ: Primele rezultate, afişate astăzi. Peste 82% din elevii bucureşteni, media peste 5

Primele rezultate la evaluarea naţională sunt afişate vineri, până la ora 16.00, iar contestaţiile pot fi depuse de elevii de clasa a VIII-a până la ora 20.00. Peste 82% din elevii bucureşteni au obţinut media de peste 5 la evaluarea naţională. Anul trecut, procentul celor care au obţinut peste 5 a fost de 86,9%.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ: Primele rezultate, afişate astăzi. Peste 82% din elevii bucureşteni, media peste 5

Prima retrospectivă dedicată lui Jeff Koons, regele kitsch-ului, organizată la New York – FOTO

Jeff Koons, unul dintre artiştii contemporani ale căror opere se vând cu preţuri impresionante, prezintă 35 de ani din cariera sa prolifică, începând de vineri, la New York, într-o primă restrospectivă care îi este dedicată.
Prima retrospectivă dedicată lui Jeff Koons, regele kitsch-ului, organizată la New York - FOTO

Gemenele găsite într-o scară de bloc din Sectorul 6, în stare bună. Un bărbat spune că e bunicul lor

Cele două fetiţe gemene găsite joi seară într-o scară de bloc din Sectorul 6 sunt în stare bună din punct de vedere medical, informează Spitalul "Grigore Alexandrescu", precizând că la unitatea medicală a sunat un bărbat care susţine că este bunicul lor.
Gemenele găsite într-o scară de bloc din Sectorul 6, în stare bună. Un bărbat spune că e bunicul lor

Diego Maradona îl susţine pe Luis Suarez şi acuză FIFA că l-a „răstignit” pe atacant

Fostul internaţional argentinian, Diego Armando Maradona, a apărut într-o emisiune difuzată din Rio de Janeiro, purtând un tricou pe care scria "Luisito, suntem alături de tine", susţinându-l astfel pe atacantul uruguayan Luis Suarez, care a fost suspendat pentru nouă meciuri de FIFA.
Diego Maradona îl susţine pe Luis Suarez şi acuză FIFA că l-a

Tăriceanu: Iniţiez procedurile pentru partid şi strâng semnături pentru candidatura mea la Preşedinţie

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, vineri, printr-un comunicat, că va inţia imediat procedurile pentru înfiinţarea unui nou partid liberal şi strângerea de semnături pentru înscrierea candidaturii sale la prezidenţiale.
Tăriceanu: Iniţiez procedurile pentru partid şi strâng semnături pentru candidatura mea la Preşedinţie

Merkel şi Hollande s-au întâlnit cu Poroşenko la summitul de la Bruxelles

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande au purtat vineri o discuţie cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, la Bruxelles, imediat după semnarea unui acord de asociere între Uniunea Europeană (UE) şi Kiev.
Merkel şi Hollande s-au întâlnit cu Poroşenko la summitul de la Bruxelles

Deputatul Florin Popescu, judecat pentru puii ceruţi şi distribuiţi în campania electorală

Deputatul Florin Popescu a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii anticorupţie, care îl acuză că a cerut şi primit de la administratorul unei firme peste 60 de tone de pui grill, pe care le-a distribuit ulterior cetăţenilor, în campania electorală a alegerilor locale din 2012.
Deputatul Florin Popescu, judecat pentru puii ceruţi şi distribuiţi în campania electorală

Bogdan Medrea: CS Universitatea nu poate promova, chiar dacă se scoate din statut articolul 54

Preşedintele CS Municipal Râmnicu Vâlcea, Bogdan Medrea, a declarat, vineri, că o eventuală abrogare a articolului 54 din Statutul FRF nu are consecinţe retroactive, astfel că gruparea rivală CS Universitatea Craiova nu poate promova în Liga I.
Bogdan Medrea: CS Universitatea nu poate promova, chiar dacă se scoate din statut articolul 54

Electrica a atras 444 milioane de euro prin oferta publică, la preţul minim din prospect

Electrica a atras 1,95 miliarde lei (444,3 milioane euro) prin oferta publică iniţială derulată în perioada 16-25 iunie, preţul final rezultat din operaţiune fiind de 11 lei pe acţiune, adică preţul minim stabilit prin prospect.
Electrica a atras 444 milioane de euro prin oferta publică, la preţul minim din prospect

România a semnat Convenţia CoE privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor

Guvernul României a semnat vineri, la Strasbourg, prin ministrul Rovana Plumb, Convenţia CoE privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, ale cărei puncte cheie sunt prevenirea agresiunilor, protecţia victimelor şi trimiterea în judecată a infractorilor.
România a semnat Convenţia CoE privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor

Screening auditiv pentru nou-nascutii din maternitatile din Cluj-Napoca si Baia Mare

Proiectul HEAR-RING, derulat de catedra ORL din cadrul UMF “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca şi finanţat de Fundaţia Orange cu suma de 203.100 lei în cadrul programului „Lumea prin culoare şi sunet” ediţia 2013, s-a încheiat.
Screening auditiv pentru nou-nascutii din maternitatile din Cluj-Napoca si Baia Mare

CFR vrea să cumpere energie electrică la Bursa Română de Mărfuri

Administratorul reţelei feroviare publice CFR SA a programat la 17 iulie o licitaţie la Bursa Română de Mărfuri (BRM) pentru achiziţia de electricitate necesară consumului companiei.
CFR vrea să cumpere energie electrică la Bursa Română de Mărfuri

Echipele calificate la CE de baschet feminin din 2015, găzduit de România şi Ungaria

Federaţia Europeană de Baschet (FIBA Europe) a anunţat cele 20 de echipe participante la turneul final al CE feminin din 2015, găzduit de România şi Ungaria.
Echipele calificate la CE de baschet feminin din 2015, găzduit de România şi Ungaria

Gazprom negociază achiziţia a aproape 25% din compania austriacă OMV, care controlează Petrom. Gazprom neagă informaţiile

Producătorul de gaze naturale Gazprom a negat, vineri, că ar negocia achiziţia unei participaţii la grupul austriac OMV, după ce agenţia Reuters a scris, citând o sursă apropiată situaţiei, că grupul rus de stat discută preluarea a 24,9% din acţiunile OMV de la fondul IPIC din emiratul Abu Dhabi.
Gazprom negociază achiziţia a aproape 25% din compania austriacă OMV, care controlează Petrom. Gazprom neagă informaţiile

Eric Clapton renunţă la turnee

Cântăreţul şi chitaristul britanic Eric Clapton a anunţat că va renunţa la turnee, întrucât consideră că voiajele în jurul lumii au devenit "de nesuportat" şi, din cauza vârstei, nu doreşte să devină "penibil", informează contactmusic.com.
Eric Clapton renunţă la turnee

Dezvăluiri despre Vladimir Putin: Preşedintele Rusiei ar putea avea legături cu crima organizată

O editură din Statele Unite a anunţat că va lansa o carte care analizează presupuse legături pe care preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, le-ar avea cu reţele de crimă organizată.
Dezvăluiri despre Vladimir Putin: Preşedintele Rusiei ar putea avea legături cu crima organizată

Expozanţii Bookfest 2014, recompensaţi cu 50.000 lei pentru publicarea cărţilor unor autori polonezi

Expozanţii Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2014 vor fi recompensaţi cu suma totală de 50.000 de lei pentru publicarea în limba română a cărţilor unor autori polonezi şi a unor volume care promovează cultura poloneză, informează Asociaţia Editorilor din România.
Expozanţii Bookfest 2014, recompensaţi cu 50.000 lei pentru publicarea cărţilor unor autori polonezi

Subway deschide primul restaurant drive-thru din România, într-o benzinărie din Sibiu

Lanţul de restaurante Subway deschide primul restaurant drive-thru din România, la Sibiu, în parteneriat cu Petrom, acesta fiind al 20-lea restaurant al companiei americane de pe piaţa locală.
Subway deschide primul restaurant drive-thru din România, într-o benzinărie din Sibiu

Putin: Forţarea Ucrainei să aleagă între UE şi Rusia au împins ţara către SCINDARE

Încercările de a forţa Ucraina să aleagă între Rusia şi Uniunea Europeană (UE) au împins această ţară la "scindare", a apreciat vineri preşedintele rus Vladimir Putin după semnarea de către Kiev, Chişinău şi Tbilisi a unor acorduri "istorice" cu UE.
Putin: Forţarea Ucrainei să aleagă între UE şi Rusia au împins ţara către SCINDARE

Quintus: Cel care va fi ales preşedintele PNL are şanse să devină prezidenţiabil – VIDEO

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus a declarat, vineri, înaintea şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL, că Iohannis are şanse să devină preşedintele PNL, la Congresul partidului, iar cel ce va fi ales are cele mai mari şanse să devină prezidenţiabil.
Quintus: Cel care va fi ales preşedintele PNL are şanse să devină prezidenţiabil - VIDEO

Propuneri controversate de modificare a Statutului FRF

Prima Adunare Generală a FRF de la câştigarea alegerilor de către Răzvan Burleanu, care va avea loc sâmbătă, are pe ordinea de zi modificarea statutului, unele propuneri, considerate drept "dubioase şi controversate", având scopul de a spori autoritatea preşedintelui şi secretarului general.
Propuneri controversate de modificare a Statutului FRF

Jared Leto şi Ellen Page – cei mai sexy vegetarieni din lume

Actorul şi cântăreţul Jared Leto, premiat cu Oscar pentru rolul secundar din "Dallas Buyers Club", şi actriţa Ellen Page au fost desemnaţi cei mai sexy vegetarieni din lume de organizaţia pentru drepturile animalelor PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), conform contactmusic.com.
Jared Leto şi Ellen Page - cei mai sexy vegetarieni din lume

Filantrop sau impostor? Chen Guangbiao, milionarul controversat al Chinei – FOTO, VIDEO

Chen Guangbiao, un milionar chinez, uimeşte lumea prin actele sale de caritate şi atitudinea pe care o are faţă de ceilalţi bogaţi ai ţării.
Filantrop sau impostor? Chen Guangbiao, milionarul controversat al Chinei - FOTO, VIDEO

CE: 83% din angajaţii români nu au competenţe digitale suficiente, iar 41% sunt analfabeţi digital

România se află în continuare pe un loc fruntaş când vine vorba de viteza conexiunilor digitale, dar, cu toate acestea, ponderea celor care nu au utilizat niciodată internetul este dublă faţă de media europeană, iar 83% din angajaţi nu au competenţe digitale suficiente şi 41% sunt analfabeţi digital.
CE: 83% din angajaţii români nu au competenţe digitale suficiente, iar 41% sunt analfabeţi digital

Incidente în Franţa după calificarea Algeriei în optimile de finală ale Cupei Mondiale – FOTO

Mii de algerieni au celebrat în Franţa, în noaptea de joi spre vineri, calificarea istorică a naţionalei africane în optimile de finală ale Cupei Mondiale, o sărbătoare umbrită de incidente în urma cărora au fost reţinute 74 de persoane, conform poliţiei.
Incidente în Franţa după calificarea Algeriei în optimile de finală ale Cupei Mondiale - FOTO

Zboruri de la Chişinău spre Moscova, ANULATE de partea rusă fără explicaţii

Două zboruri cu destinaţia şi plecare din Moscova spre Chişinău au fost anulate vineri de partea rusă, care nu a oferit explicaţii pentru această decizie, a anunţat compania Air Moldova, relatează agenţia IPN în pagina electronică.
Zboruri de la Chişinău spre Moscova, ANULATE de partea rusă fără explicaţii

CNADNR, obligată să plătească aproape trei milioane de lei Aeroportului Arad din cauza autostrăzii

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va trebui să despăgubească Aeroportul Arad cu aproape trei milioane de lei, pierzând definitiv un proces prin care baza aeriană cerea reconfigurarea sistemului de balizaj după construirea autostrăzii pan-europene.
CNADNR, obligată să plătească aproape trei milioane de lei Aeroportului Arad din cauza autostrăzii

Comisia de statut a PNL a aprobat amendamentul lui Quintus privind identitatea partidului

Comisia de statut a PNL a adoptat, vineri dimineaţă, înaintea şedinţei Biroului Politic şi a Delegaţiei Permanente, amendamentul propus de seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus privind denumirea PNL, urmând ca noua formă a Statutului să fie aprobată în Congresul partidului.
Comisia de statut a PNL a aprobat amendamentul lui Quintus privind identitatea partidului

REPORTAJ: Venit în România fără să ştie unde este pe hartă, un canadian a ajuns bariton la Opera Iaşi – VIDEO

Canadianul Jean Kristof Bouton a ales la 19 ani să vină în România fără să ştie unde se află pe hartă. Deşi nu cunoştea o boabă de română, a învăţat după ureche şi a studiat 6 ani la Conservatorul din Bucureşti, iar de 2 ani e bariton la Opera din Iaşi. Tot aici evoluează şi nouă balerine japoneze.
REPORTAJ: Venit în România fără să ştie unde este pe hartă, un canadian a ajuns bariton la Opera Iaşi - VIDEO

Mega Image deschide trei supermarketuri în Bucureşti, ajungând la o reţea de 317 magazine

Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, deschide trei magazine în Bucureşti, ajungând astfel la o reţea de 317 unităţi la nivel naţional, a anunţat retailerul.
Mega Image deschide trei supermarketuri în Bucureşti, ajungând la o reţea de 317 magazine

Reguli exagerate la Wimbledon? Unele sportive au jucat fără sutiene pentru că nu erau complet albe

Mai mulţi jucători de tenis au fost somaţi de organizatorii turneului de la Wimbledon să îşi schimbe lenjeria intimă, deoarece aceasta nu era de culoare albă, astfel că unele sportive au fost nevoite să evolueze fără sutien.
Reguli exagerate la Wimbledon? Unele sportive au jucat fără sutiene pentru că nu erau complet albe

Un diplomat rus AMENINŢĂ: Acordul UE cu Ucraina şi Republica Moldova va avea „consecinţe grave”

Acordul de asociere economică semnat vineri de Ucraina, Republica Moldova şi Uniunea Europeană va avea "consecinţe grave", a avertizat un diplomat rus de rang înalt citat de agenţia Interfax.
Un diplomat rus AMENINŢĂ: Acordul UE cu Ucraina şi Republica Moldova va avea

ANALIZĂ: Cât plăteşte o familie de români pe o vacanţă în ţară şi pe una în străinătate. Care sunt destinaţiile preferate

Bugetul mediu alocat de români pentru vacanţele la mare în ţară se situează între 370 şi 470 de euro de familie, în timp ce pentru destinaţiile din străinătate se cheltuiesc, în medie, 850-1.150 de euro, potrivit unui comunicat al agenţiei de turism Paralela 45.
ANALIZĂ: Cât plăteşte o familie de români pe o vacanţă în ţară şi pe una în străinătate. Care sunt destinaţiile preferate