CELE MAI NOI ARTICOLE

Constantinescu către Barroso: Raportul MCV conţine exagerări care au afectat interesele României

Fostul preşedinte Emil Constantinescu i-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, o scrisoare deschisă în care afirmă că raportul pe MCV din 18 iulie cuprinde "exagerări" şi "informaţii inexacte" care au afectat interesele politice, economice şi financiare ale României.
Constantinescu către Barroso: Raportul MCV conţine exagerări care au afectat interesele României

CNA: Vom analiza în şedinţa viitoare sesizarea staff-ului lui Traian Băsescu

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a primit o sesizare de la staff-ul lui Traian Băsescu cu privire la lipsa de echilibru a TVR în campania pentru referendum şi o va analiza în şedinţa următoare, a declarat pentru MEDIAFAX Răsvan Popescu, preşedintele CNA.
CNA: Vom analiza în şedinţa viitoare sesizarea staff-ului lui Traian Băsescu

Viktor Orban: Sper că nu va fi nevoie de instaurarea unui nou sistem în locul democraţiei

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declanşat noi polemici după ce, vineri, şi-a exprimat speranţa că "nu va fi nevoie de instaurarea unui nou sistem în locul democraţiei".
Viktor Orban: Sper că nu va fi nevoie de instaurarea unui nou sistem în locul democraţiei

Volkswagen este victimă a spionajului industrial din partea partenerului chinez FAW

Partenerul chinez al Volkswagen (VW) în China, FAW, este suspectat că a utilizat fără autorizaţie brevete aparţinând constructorului auto german, potrivit cotidianului german Handelsblatt.
Volkswagen este victimă a spionajului industrial din partea partenerului chinez FAW

Mitt Romney nu exclude posibilitatea unui atac american împotriva Iranului

Varianta unui atac al Statelor Unite împotriva Iranului nu trebuie exclusă, avertizează, înaintea unei vizite în Israel, Mitt Romney, candidatul republican la preşedinţia SUA, scrie ziarul britanic The Guardian, citând presa israeliană.
Mitt Romney nu exclude posibilitatea unui atac american împotriva Iranului

REFERENDUM 2012: Campania electorală se încheie sâmbătă dimineaţă

Campania electorală pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu se încheie sâmbătă dimineaţă, la ora 07.00, fiind interzise continuarea acţiunilor electorale sau difuzarea clipurilor sau dezbaterilor electorale.
REFERENDUM 2012: Campania electorală se încheie sâmbătă dimineaţă

Femeia lovită de o semiremorcă pe un trotuar din Râşnov a murit la spital

Femeia din Râşnov care a fost lovită de o semiremorcă desprinsă de la un jeep, pe trotuar, a murit la spital din cauza leziunilor interne şi a hemoragiei puternice.
Femeia lovită de o semiremorcă pe un trotuar din Râşnov a murit la spital

Motivarea condamnării lui Silviu Bian: Atitudinea vădit nesinceră, funcţia şi cele 11 fapte comise

Atitudinea vădit nesinceră a fostului şef al ANOFM, Silviu Bian, funcţia de demnitate publică pe care acesta o ocupa, prudenţa cu care a comis infracţiunile şi numărul mare de fapte sunt motivele pentru care Tribunalul a stabilit o pedeapsă apropiată de maximul limitei speciale, potrivit motivării.
Motivarea condamnării lui Silviu Bian: Atitudinea vădit nesinceră, funcţia şi cele 11 fapte comise

Wall Street a deschis în creştere, dar acţiunile Facebook sunt în scădere cu 14,6%

Acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de vineri în creştere, după ce liderii Germaniei şi Franţei s-au angajat să protejeze zona euro, dar acţiunile Facebook sunt în scădere cu 14,6% după anunţarea rezultatelor trimestriale, transmite MarketWatch.
Wall Street a deschis în creştere, dar acţiunile Facebook sunt în scădere cu 14,6%

Franţa şi Germania se angajează să facă tot posibilul pentru a apăra zona euro

Franţa şi Germania sunt decise să facă "tot ce este posibil pentru a apăra zone euro", au declarat, vineri, într-un comunicat comun, preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, potrivit MarketWatch.
Franţa şi Germania se angajează să facă tot posibilul pentru a apăra zona euro

Jessica Biel vrea să deschidă un restaurant

Actriţa Jessica Biel a declarat în emisiunea "The Tonight Show with Jay Leno" că vrea să deschidă un restaurant precum cel al logodnicului ei, Justin Timberlake.
Jessica Biel vrea să deschidă un restaurant

REFERENDUM 2012: Au fost organizate 18.548 secţii de votare, din care 18.242 în ţară şi 306 în străinătate

Ministerul Administraţiei şi Internelor informează, vineri, că au fost organizate, pentru REFERENDUM, 18.548 de secţii de votare, din care 18.242 în ţară şi 306 în străinătate, alte 109 se secţii suplimentare fiind deschise la mare şi la munte.
REFERENDUM 2012: Au fost organizate 18.548 secţii de votare, din care 18.242 în ţară şi 306 în străinătate

COMENTARIU: Campania pentru referendum, un asalt continuu asupra bunului-simţ şi răbdării publicului

Săptămânile de campanie electorală care au precedat referendumul pentru demiterea preşedinteleui Băsescu, utilizate integral şi intens, au fost un atac continuu asupra bunului-simţ şi răbdării publicului, USL şi PDL acţionând neabătut sub devizele "Fără milă!" şi "Totul este permis!"
COMENTARIU: Campania pentru referendum, un asalt continuu asupra bunului-simţ şi răbdării publicului

Zeci de persoane, implicate în devalizarea a peste o sută de ATM-uri – VIDEO

Procurorii DIICOT Bacău audiază 20 de persoane implicate în devalizarea a peste o sută de bancomate din mai multe oraşe ale ţării, frauda estimată fiind de aproximativ 250 de milioane de lei.
Zeci de persoane, implicate în devalizarea a peste o sută de ATM-uri - VIDEO

Evaziunea în marile staţiuni din Grecia, precum cele din Zakynthos sau Creta, ajunge şi la 100%

Rata evaziunii fiscale în marile staţiuni din Grecia, precum cele din Zakynthos, Lefkada sau Creta, ajunge şi la 100%, în timp ce pentru altele, situate în Santorini sau Corfu, se situează la 75% sau peste acest nivel, potrivit Ministerului de Finanţe de la Atena, citat de cotidianul Athens News.
Evaziunea în marile staţiuni din Grecia, precum cele din Zakynthos sau Creta, ajunge şi la 100%

REFERENDUM 2012: Aproape 1,8 milioane de bucureşteni au drept de vot

Numărul total al bucureştenilor care se vor putea pronunţa, în 29 iulie, cu privire la demiterea lui Traian Băsescu este de 1.793.982, pentru REFERENDUM fiind organizate 1.235 de secţii de votare, potrivit datelor făcute publice, vineri, de prefectul Capitalei, Georgeta Gavrilă.
REFERENDUM 2012: Aproape 1,8 milioane de bucureşteni au drept de vot

Ministerul Economiei a anulat licitaţii de 70 milioane lei acordate „preferenţial”

Ministerul Economiei a anulat patru licitaţii organizate anul trecut, cu o valoare totală de 70 milioane lei (15,2 milioane euro) şi care vizau achiziţia de lucrări de închidere şi ecologizare a unor obiective miniere, susţinând că acestea au fost acordate "preferenţial", şi va relua procedurile.
Ministerul Economiei a anulat licitaţii de 70 milioane lei acordate

INTERVIU – Soprana Laura Tătulescu: „Acasă” mă simt întotdeauna pe scenă

Tânăra soprană româno-americană Laura Tătulescu a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că, pentru ea, indiferent de ţările în care călătoreşte pentru spectacole, "acasă" înseamnă scena pe care cântă.
INTERVIU - Soprana Laura Tătulescu:

Lady Gaga debutează ca actriţă în continuarea filmului „Machete”

Lady Gaga va debuta ca actriţă cu un rol în continuarea filmului "Machete", a anunţat regizorul şi scenaristul Robert Rodriguez, joi, pe platforma de socializare Twitter.
Lady Gaga debutează ca actriţă în continuarea filmului

Judecătoarea Georgeta Barbălată a demisionat din funcţia de purtător de cuvânt al ICCJ

Judecătoarea Georgeta Barbălată a demisionat, vineri, din funcţia de purtător de cuvânt al ICCJ, după ce procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul ei pentru favorizarea infractorului, fiind acuzată că l-a avertizat pe fostul şef al SIPI Ilfov că-i va fi percheziţionată locuinţa.
Judecătoarea Georgeta Barbălată a demisionat din funcţia de purtător de cuvânt al ICCJ

Ministrul suedez pentru Afaceri Europene: UE să fie mai dură cu România

UE ar trebui să fie mai fermă în privinţa cerinţelor ca România să respecte libertatea de exprimare şi drepturile omului, a declarat ministrul suedez pentru Afaceri Europene, în contextul escaladării luptei politice dintre premierul şi preşedintele români, relatează postul Radio Suedia.
Ministrul suedez pentru Afaceri Europene: UE să fie mai dură cu România

Incendiile de pădure afectează opt judeţe – VIDEO

Incendii de pădure au loc, vineri, în opt judeţe, pentru stingerea acestora intervenind pompieri militari, alături de pompieri civili, vânători de munte, angajaţi ai Inspectoratului General de Aviaţie şi ai ocoalelor silvice, precum şi voluntari, informează, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Incendiile de pădure afectează opt judeţe  - VIDEO

Dezbatere privind înlocuirea Fântânii Dunărea de la Universitate. Ce spune arhitectul-şef al Capitalei despre proiect

Arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a participat la o dezbatere privind înlocuirea Fântânii Dunărea de la Universitate cu una "săltătoare", în condiţiile în care au început lucrările în zonă.
Dezbatere privind înlocuirea Fântânii Dunărea de la Universitate. Ce spune arhitectul-şef al Capitalei despre proiect

Tweddle va evolua la sol pemuzica din James Bond

Britanica Elizabeth Tweddle, triplă campioană mondială, a ales muzica dintr-un film cu James Bond, "Live and Let Die", pentru exerciţiul de la sol la Jocurile Olimpice de la Londra.
Tweddle va evolua la sol pemuzica din James Bond

Topul vedetelor care arată cel mai bine în costum de baie – FOTO

A fost realizat un top al celebrităţilor care arată cel mai bine în costum de baie, în urma unui sondaj realizat online de un site pentru rezervări de camere de hotel.
Topul vedetelor care arată cel mai bine în costum de baie - FOTO

Un copil de trei ani, ucis de armata siriană în timp ce familia sa încerca să fugă în Iordania

Un copil în vârstă de trei ani din Siria, a fost ucis cu focuri de armă de trupele regimului lui Bashar al-Assad, în timp ce încerca să treacă în Iordania împreună cu familia sa, pentru a scăpa de violenţe, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului iordanian.
Un copil de trei ani, ucis de armata siriană în timp ce familia sa încerca să fugă în Iordania

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în weekend în ţară, la Bucureşti, la mare şi la munte

Sâmbătă, vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza în regiunile extracarpatice, unde indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi pragul critic de 80.
PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în weekend în ţară, la Bucureşti, la mare şi la munte

JOCURILE OLIMPICE: Primul record mondial, stabilit de arcaşul sud-coreean Im Dong Hyun

Arcaşul sud-coreean Im Dong Hyun a stabilit primul record mondial la Jocurile Olimpice de la Londra, vineri dimineaţă, când a înregistrat 699 de puncte în 72 de săgeţi, în primul tur al probei de tir cu arcul, el ajutându Coreea de Sud să stabilească un record şi în concursul pe echipe.
JOCURILE OLIMPICE: Primul record mondial, stabilit de arcaşul sud-coreean Im Dong Hyun

Cine va prelua de la 1 septembrie conducerea BRD

Philippe Lhotte, preşedintele - director general al SG Expressbank AD, filiala Societe Generale din Bulgaria, va prelua la 1 septembrie funcţia de director general al BRD - Groupe Societe Generale şi va fi numit provizoriu administrator al băncii.
Cine va prelua de la 1 septembrie conducerea BRD

USL: Băsescu să le ceară românilor să-l demită, altfel dovedeşte că e mincinos şi manipulator

USL i-a solicitat, vineri, preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, să iasă public şi să ceară românilor să vină la vot şi să-l demită, aşa cum a spus că va face în cazul apariţiei probelor referitoare la pregătirea Vilei Dante pentru el, în caz contar dovedind că este "mincinos" şi "manipulator".
USL: Băsescu să le ceară românilor să-l demită, altfel dovedeşte că e mincinos şi manipulator

Tadici: Va fi greu să mă uit la JO în absenţa naţionalei României

Selecţionerul primei reprezentative de handbal, Gheorghe Tadici, a declarat, vineri, că îi va fi greu să se uite la Jocurile Olimpice de la Londra şi să nu vadă acolo echipa naţională feminină de handbal a României.
Tadici: Va fi greu să mă uit la JO în absenţa naţionalei României

Patru turişti polonezi, ucişi de trăsnet în timpul unei excursii pe munte

Patru turişti polonezi au fost ucişi de trăsnet în timpul unei excursii în munţii Pieniny, din sudul ţării, au anunţat vineri serviciile de intervenţie.
Patru turişti polonezi, ucişi de trăsnet în timpul unei excursii pe munte

Grăjdan, cercetat de DNA în cazul achiziţionării unui imobil pentru ISC

Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Adrian Balaban Grăjdan, este cercetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu modul în care a fost întocmită documentaţia pentru achiziţionarea unui imobil pentru ISC, a declarat vineri avocatul acestuia.
Grăjdan, cercetat de DNA în cazul achiziţionării unui imobil pentru ISC

Boc a inaugurat un loc de picnic la Cluj: Fostul premier i-a servit cu mici pe ziarişti şi a şutat la poartă

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a inaugurat joi un loc de picnic amenajat de Primărie cu grătare pe un teren de patru hectare de la marginea municipiului, unde i-a servit pe jurnalişti cu mici şi a tras la poartă pe terenul de fotbal aferent.
Boc a inaugurat un loc de picnic la Cluj: Fostul premier i-a servit cu mici pe ziarişti şi a şutat la poartă

Premiile Saturn 2012: Lista câştigătorilor

Filmele "Planeta Maimuţelor: Invazia" şi "Super 8" au câştigat, joi seară, câte trei trofee la gala premiilor Saturn, distincţiile americane dedicate producţiilor SF, fantasy şi horror de cinema şi televiziune.
Premiile Saturn 2012: Lista câştigătorilor

Record mondial: La 11 ani este cel mai tânăr muzician care şi-a susţinut propriul turneu – VIDEO

Ethan Bortnick, un pianist în vârstă de 11 ani, a stabilit un nou record mondial Guinness, fiind desemnat cel mai tânăr muzician din lume care şi-a susţinut propriul turneu.
Record mondial: La 11 ani este cel mai tânăr muzician care şi-a susţinut propriul turneu - VIDEO

Presa internaţională analizează şi comentează situaţia din România cu două zile înaintea referedumului

Presa internaţională acordă spaţii ample situaţiei din România cu două zile înainte de referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, comentând şi analizând evenimentele de la Bucureşti.
Presa internaţională analizează şi comentează situaţia din România cu două zile înaintea referedumului

Robert Pattinson s-a mutat din casa în care locuia cu Kristen Stewart

Robert Pattinson s-a mutat din casa pe care o împărţea cu Kristen Stewart, la doar o zi după ce iubita lui şi-a cerut scuze public că l-a înşelat cu regizorul Rupert Sanders.
Robert Pattinson s-a mutat din casa în care locuia cu Kristen Stewart

Cursurile BNR pentru euro şi dolar au coborât vineri, la 4,6118 lei/euro, respectiv 3,7575 lei/dolar

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs în scădere cu 0,87 bani pentru euro, la 4,6118 lei/euro, iar referinţa pentru dolar a coborât mai accentuat, cu 5,23 bani, la 3,7575 lei/dolar.
Cursurile BNR pentru euro şi dolar au coborât vineri, la 4,6118 lei/euro, respectiv 3,7575 lei/dolar

Pop: Băsescu putea cu cei 1.2 mil euro să renoveze un penitenciar. Cei ce au furat au nevoie de cazare

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, spune că Traian Băsescu putea cu cei 1,2 milioane de euro pe care "i-a băgat în culcuşul" său să renoveze un penitenciar pentru că vin vremuri grele şi "toţi cei care au furat bugetul României în ultimii trei ani au nevoie de cazare".
Pop: Băsescu putea cu cei 1.2 mil euro să renoveze un penitenciar. Cei ce au furat au nevoie de cazare