CELE MAI NOI ARTICOLE

Antonescu: Îl susţin pe Ponta şi i-am cerut să nu ezite în cazul atacului privind plagiatul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că a vorbit cu premierul Victor Ponta despre acuzaţiile privind plagiatul şi îl susţine pe acesta, cerându-i să nu ezite nicio secundă sub aceste atacuri şi presiuni.
Antonescu: Îl susţin pe Ponta şi i-am cerut să nu ezite în cazul atacului privind plagiatul

Antonescu: Mircea Diaconu este un om perfect onest, un om care s-a expus tututor mizeriilor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că este alături de Mircea Diaconu, "un om perfect onest, care s-a expus şi se expune tututor mizeriilor adversarilor politici", apreciind că acesta nu a intrat în politică pentru a fi ministru şi nu va pleca pentru că nu mai este în Guvern.
Antonescu: Mircea Diaconu este un om perfect onest, un om care s-a expus tututor mizeriilor

Parchetul din Kiev pregăteşte inculparea Iuliei Timoşenko pentru CRIMĂ. Ce reacţie a avut opoziţia din Ucraina

Parchetul din Kiev pregăteşte inculparea Iuliei Timoşenko în cazul asasinării unui deputat, în 1996, opoziţia denunţând "un ordin" al preşedintelui Viktor Ianukovici.
Parchetul din Kiev pregăteşte inculparea Iuliei Timoşenko pentru CRIMĂ. Ce reacţie a avut opoziţia din Ucraina

PROIECT DE LEGE: Artiştii-manageri de instituţii de cultură ar putea să nu mai fie vizaţi de conflictul de interese

Parlamentari PDL şi UDMR vor modificarea articolului privind conflictul de interese din Codul penal, în sensul de a fi exceptaţi "managerii instituţiilor de cultură", care sunt "şi artişti interpreţi/autori", prevedere de care s-ar bucura Brânduşa Novac şi Mircea Diaconu, reclamaţi de ANI la Parchet
PROIECT DE LEGE: Artiştii-manageri de instituţii de cultură ar putea să nu mai fie vizaţi de conflictul de interese

Fotbalistul Mahmoud Sarsak va fi eliberat

Fotbalistul palestinian Mahmoud Sarsak, aflat în închisoare în Israel, a ajuns la un acord cu administraţia penitenicarului în care este prizonier, acceptând să înceteze greva foamei în schimbul eliberării sale în 10 iulie, a anunţat avocatul său, citat de presa internaţională.
Fotbalistul Mahmoud Sarsak va fi eliberat

Zeci de romi de origine română au fost reţinuţi la frontiera dintre Franţa şi Elveţia

Aproximativ 40 de romi de origine română au fost reţinuţi pentru verificări, marţi dimineaţă, la frontiera dintre Franţa şi Elveţia.
Zeci de romi de origine română au fost reţinuţi la frontiera dintre Franţa şi Elveţia

Antonescu: Am propus premierului preluarea mandatului la Cultură de către Puiu Haşotti

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că i-a propus premierului Victor Ponta preluarea şefiei Ministerului Culturii de către senatorul PNL Puiu Haşotti, în urma deciziei lui Mircea Diaconu de a demisiona.
Antonescu: Am propus premierului preluarea mandatului la Cultură de către Puiu Haşotti

Mircea Diaconu: Mă retrag din Guvern, nu mă dă nimeni afară

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, marţi seară, că se retrage din Guvern în urma respingerii apelului său în procesul care s-a judecat la ICCJ.
Mircea Diaconu: Mă retrag din Guvern, nu mă dă nimeni afară

Steliştii îl compară pe Reghecampf cu Piţurcă. Care sunt asemănările dintre cei doi antrenori

Portarul echipei Steaua, Răzvan Stanca, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută în cantonamentul din Austria, că la antrenamentele fizice şi la disciplină tehnicianul Laurenţiu Reghecampf se aseamănă cu selecţionerul Victor Piţurcă.
Steliştii îl compară pe Reghecampf cu Piţurcă. Care sunt asemănările dintre cei doi antrenori

Marga: Nu există niciun temei de preocupare pentru politica Guvernului faţă de minorităţi

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat că nu există niciun temei de preocupare pentru modul în care Guvernul Ponta tratează minorităţile naţionale, el arătând că reprezentanţii acestora şi-au exprimat sprijinul pentru Guvernul actual.
Marga: Nu există niciun temei de preocupare pentru politica Guvernului faţă de minorităţi

Dezbatere Gândul LIVE – Cum comentează Cristian Tudor Popescu scandalul în care Victor Ponta este acuzat de plagiat

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.
Dezbatere Gândul LIVE - Cum comentează Cristian Tudor Popescu scandalul în care Victor Ponta este acuzat de plagiat

Merkel: Liderii G20 au cerut Spaniei să formuleze rapid cererea de ajutor pentru bănci

Liderii G20 reuniţi în Mexic au exercitat presiuni asupra Spaniei să formuleze rapid cererea de ajutor pentru bănci şi să contribuie la rezolvarea crizei din zona euro, a declarat marţi cancelarul german Angela Merkel.
Merkel: Liderii G20 au cerut Spaniei să formuleze rapid cererea de ajutor pentru bănci

Francois Hollande: UE trebuie să aibă propria soluţie pentru criza economică

Uniunea Europeană trebuie să aibă propriul răspuns la actuala criză, fără a aştepta soluţii din exterior, a declarat în Los Cabos, cu ocazia summitului G20, preşedintele Franţei, Francois Hollande, subliniind că Parisul şi Berlinul trebuie să lucreze împreună.
Francois Hollande: UE trebuie să aibă propria soluţie pentru criza economică

România, cap de serie la tragerea la sorţi a grupelor CE de handbal feminin din 2012

Federaţia Europeană de Handbal a anunţat, marţi, componenţa urnelor valorice, pentru tragerea la sorţi de vineri, de la Monte Carlo, a grupelor CE feminin din luna decembrie.
România, cap de serie la tragerea la sorţi a grupelor CE de handbal feminin din 2012

China şi alte state emergente contribuie la creşterea resurselor FMI

State emergente între care China şi Brazilia şi-au oficializat angajamentele de finanţare suplimentară a FMI, cu 456 miliarde de dolari, contribuind la dublarea aproape a capacităţii de creditare a instituţiei financiare, pentru protejarea economiei mondiale de criza datoriilor din Europa.
China şi alte state emergente contribuie la creşterea resurselor FMI

Membrii PDL care vor să candideze la şefia partidului se pot înscrie până joi, la ora 18.00

Preşedintele Comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL, deputatul Gheorghe Albu, a declarat, marţi, că membrii partidului care doresc să depună moţiuni pentru şefia PDL pot face acest lucru până joi, 21 iunie, la ora 18.00.
Membrii PDL care vor să candideze la şefia partidului se pot înscrie până joi, la ora 18.00

Miliardarul Doland Trump vede oportunităţi de achiziţii în toată Europa, inclusiv în Grecia

Europa, marcată de criza datoriilor, este o mare şansă pentru investitorii care caută terenuri ieftine şi oportunităţi unice de achiziţii, inclusiv în Grecia, potrivit miliardarului american Donald Trump, care se aşteaptă ca zona euro să se destrame până la urmă, relatează CNBC.
Miliardarul Doland Trump vede oportunităţi de achiziţii în toată Europa, inclusiv în Grecia

Ponta: Videanu e un mincinos, îmi face plăcere să dovedesc asta cu documente

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, replicându-i democrat-liberalului Adriean Videanu, care i-a solicitat demisia, că toată lumea ştie că acesta este un mincinos şi că-i face plăcere să dovedească acest lucru, cu documente, de câte ori are ocazia.
Ponta: Videanu e un mincinos, îmi face plăcere să dovedesc asta cu documente

Bobby Brown s-a căsătorit cu logodnica sa, Alicia Etheredge

Cântăreţul american Bobby Brown s-a căsătorit, luni, cu logodnica sa Alicia Etheredge, la mai puţin de 24 de ore după ce a susţinut un concert în Honolulu, alături de grupul său New Edition.
Bobby Brown s-a căsătorit cu logodnica sa, Alicia Etheredge

Onţanu: Continuăm programele începute, printre care reabilitarea termică şi construirea de locuinţe

Edilul sectorului 2, Neculai Onţanu, a declarat marţi, după depunerea jurământului pentru al patrulea mandat, că îşi doreşte să continue proiectele începute, printre acestea amintind reabilitarea termică şi construirea de noi locuinţe pentru tineri şi pentru evacuaţii din case naţionalizate.
Onţanu: Continuăm programele începute, printre care reabilitarea termică şi construirea de locuinţe

Liderii USL şi cei ai UDMR au discutat, la Guvern, despre încheierea unor alianţe politice locale

Liderii USL şi cei ai UDMR au discutat, marţi, la Guvern, despre încheierea unor alianţe politice pe plan local, pentru consolidarea majorităţii în unele consilii judeţene, prin care membrii UDMR să ocupe inclusiv posturi de vicepreşedinţi ai acestor consilii.
Liderii USL şi cei ai UDMR au discutat, la Guvern, despre încheierea unor alianţe politice locale

Ce spune autorul uneia dintre cărţile pe care le-ar fi plagiat Ponta

Autorul uneia dintre cărţile pe care le-ar fi plagiat Victor Ponta în lucrarea sa de doctorat, magistratul Dumitru Diaconu, spune că a aflat din presă despre acuzaţiile aduse premierului, că nu ştie dacă lucrarea i-a fost copiată şi că nu va sesiza Consiliul Naţional de Etică.
Ce spune autorul uneia dintre cărţile pe care le-ar fi plagiat Ponta

EURO 2012: Federaţia Croată de Fotbal a fost amendată cu 80.000 de euro

Federaţia Croată de Fotbal (HNS) a fost amendată, marţi, de UEFA cu 80.000 de euro, pentru incidentele create de fanii săi la meciul cu Italia de la Poznan, scor 1-1, din etapa a II-a a grupei C de la Euro-2012.
EURO 2012: Federaţia Croată de Fotbal a fost amendată cu 80.000 de euro

Băsescu i-a decorat pe judecătorii Curţii Constituţionale: În primul mandat mai comentam deciziile CC, am ajuns apoi la concluzia că era inutil

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, cu ocazia decorării judecătorilor Curţii Constituţionale, că dacă în prima parte a primului său mandat de şef al statului avea obiceiul să comenteze deciziile CC, după ce s-a experimentat a ajuns la concluzia că este inutil.
Băsescu i-a decorat pe judecătorii Curţii Constituţionale: În primul mandat mai comentam deciziile CC, am ajuns apoi la concluzia că era inutil

Peste 500 de solicitări la Ambulanţa Bucureşti, 10% pentru lipotimii şi sincope

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a înregistrat marţi, până la ora 16.00, peste 500 de solicitări, dintre care 265 de urgenţe, 64 lipotimii şi sincope, patru căzuţi în stradă şi peste 130 de afecţiuni respiratorii şi digestive, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul SABI, dr. Alis Grasu.
Peste 500 de solicitări la Ambulanţa Bucureşti, 10% pentru lipotimii şi sincope

Ponta: Nu am avut inima să-l sun pe Băsescu, cred că ne vedem înainte de 25 iunie, când e CSAT

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că "nu a avut inima" să-l sune pe preşedintele Traian Băsescu în legătură cu reprezentarea României la Consiliul European, el precizând că întâlnirea cu şeful statului va avea loc totuşi înainte de 25 iunie, când este programată o şedinţă a CSAT.
Ponta: Nu am avut inima să-l sun pe Băsescu, cred că ne vedem înainte de 25 iunie, când e CSAT

Ponta: Voi numi guvernator al Deltei pe cel propus de comisia ONG-uri şi a reprezentanţilor autorităţii locale

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că va numi în funcţia de guvernator al Deltei, care este asimilată celei de secretar de stat, persoana care îi va fi propusă de către comisia ad-hoc formată din reprezentanţii ONG-urilor şi cei ai autorităţilor locale.
Ponta: Voi numi guvernator al Deltei pe cel propus de comisia ONG-uri şi a reprezentanţilor autorităţii locale

BBC scrie despre acuzaţiile de plagiat la adresa lui Ponta: Mai mulţi politicieni europeni, inclusiv unul român, au demisionat în urma unor scandaluri de plagiat

BBC relatează pe larg despre acuzaţiile de plagiat la adresa premierului Victor Ponta, notând că mai mulţi politicieni europeni, inclusiv fostul ministru român al Educaţiei, au demisionat după acuzaţii similare.
BBC scrie despre acuzaţiile de plagiat la adresa lui Ponta: Mai mulţi politicieni europeni, inclusiv unul român, au demisionat în urma unor scandaluri de plagiat

Ponta: Mă voi opune prin toate mijloacele politice şi juridice reluării vânătorii în Deltă

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că OUG 127/2010 care permite vânătoarea în Deltă nu a fost adoptată de Cameră, potrivit informaţiilor pe care le deţine, el subliniind că, în situaţia în care ordonanţa ar fi trecut, va uza de armele juridice ale Guvernului pentru a împiedica acest lucru.
Ponta: Mă voi opune prin toate mijloacele politice şi juridice reluării vânătorii în Deltă

Trupele Hatebreed şi Cruel Hand, în concert la Bucureşti, pe 15 iulie. Ce preţuri au biletele

Trupa Hatebreed revine în România pentru un nou concert ce va avea loc în 15 iulie, în Ageless Club din Bucureşti, în deschiderea căruia va cânta grupul Cruel Hand, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Trupele Hatebreed şi Cruel Hand, în concert la Bucureşti, pe 15 iulie. Ce preţuri au biletele

Ponta: Andronescu ar putea fi propusă la Educaţie. Fac propunerea odată cu cea de la Cultură

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că există posibilitatea ca Ecaterina Andronescu să fie propunerea sa pentru portofoliul Educaţiei, el precizând că nu a luat încă o decizie în acest sens şi că va face propunerea odată cu cea de la Cultură.
Ponta: Andronescu ar putea fi propusă la Educaţie. Fac propunerea odată cu cea de la Cultură

Grecii încep să-şi ducă din nou banii la bănci

Banii retraşi din băncile elene în contextul crizei datoriilor au început să revină, treptat, în depozite la instituţiile de credit după ce rezultatul alegerile parlamentare de duminică a calmat temerile că ţara ar putea părăsi zona euro, afirmă bancheri din Grecia, citaţi de Kathimerini.
Grecii încep să-şi ducă din nou banii la bănci

Un acord semnat cu CIA, principala probă în ancheta vizând „închisorile secrete” din Polonia

Un acord parţial semnat de către Agenţia poloneză de Informaţii cu CIA ar reprezenta proba centrală în cadrul investigaţiilor curente privind existenţa unor presupuse "închisori" CIA pentru terorişti pe teritoriul ţării, potrivit unei surse judiciare.
Un acord semnat cu CIA, principala probă în ancheta vizând

Autorul articolului din „Nature” despre Ponta: Nu avem niciun dubiu privind plagiatul

Autorul articolului publicat în revista "Nature" în care Victor Ponta este acuzat de plagiat, Quirin Schiermeier, a declarat că nu există niciun dubiu că premierul a copiat părţi semnificative din teza de doctorat din alte cărţi, plagiatul fiind confirmat de mai mulţi experţi.
Autorul articolului din

Ponta: Merg la Guvern să discut cu Diaconu, înlocuitorul său îmi va fi propus de Antonescu

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că va discuta la Guvern cu ministrul Culturii, Mircea Diaconu, declarat incompatibil, el precizând că înlocuitorul acestuia pentru a ocupa portofoliul îi va fi propus de liderul PNL, Crin Antonescu.
Ponta: Merg la Guvern să discut cu Diaconu, înlocuitorul său îmi va fi propus de Antonescu

Videanu: Blaga este un militant care poate mobiliza PDL, un bun organizator, un om cu autoritate

Democrat-liberalul Adriean Videanu a declarat, marţi, că Vasile Blaga este un militant care poate mobiliza partidul fără niciun fel de problemă, un foarte bun organizator, un om cu autoritate, arătând că partidul, în această perioadă, are nevoie de aşa ceva.
Videanu: Blaga este un militant care poate mobiliza PDL, un bun organizator, un om cu autoritate

Zota: 2.500 de români trăiesc datorită transplantului, alte câteva mii sunt în aşteptare

România are 2.500 de oameni care trăiesc datorită transplantului, iar alte câteva mii sunt pe lista de aşteptare, din cauza numărului încă mic de donatori, de specialişti din programul naţional şi de centre unde sunt realizate operaţiile, a declarat, marţi, coordonatorul naţional, dr. Victor Zota.
Zota: 2.500 de români trăiesc datorită transplantului, alte câteva mii sunt în aşteptare

Băsescu a promulgat ratificarea modificării Tratatului UE privind mecanismul de stabilitatate UE

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, legea de ratificare a deciziei Consiliului European referitoare la modificarea Tratatului UE cu privire la instituirea mecanismului de stabilitate în Zona euro, aceasta fiind adoptată săptămâna trecută de Parlament.
Băsescu a promulgat ratificarea modificării Tratatului UE privind mecanismul de stabilitatate UE

Euro 2012: Poliţia poloneză a arestat 515 persoane în timpul competiţiei. Câţi sunt români

Poliţia poloneză a arestat 515 persoane, între care şi trei români, de la începutul turneului final al Campionatului European de fotbal, pentru infracţiuni legate de competiţia din Polonia şi Ucraina.
Euro 2012: Poliţia poloneză a arestat 515 persoane în timpul competiţiei. Câţi sunt români

Blaga a început strângerea de semnături pentru candidatura la şefia PDL. Oltean a semnat

Secretarul general demisionar al PDL, Ioan Oltean, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că a semnat pentru susţinerea candidaturii lui Vasile Blaga pentru funcţia de preşedinte al PDL şi că au semnat şi alţi lideri din organizaţii.
Blaga a început strângerea de semnături pentru candidatura la şefia PDL. Oltean a semnat