CELE MAI NOI ARTICOLE

Roma nu va putea organiza Jocurile Olimpice din 2020. Statul nu poate asigura suportul financiar într-o perioadă de criză

Premierul italian, Mario Monti, a anunţat că guvernul nu va sprijini planul autorităţilor din Roma de a concura pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Vară din 2020, întrucât statul nu poate asigura suportul financiar într-o perioadă de criză.
Roma nu va putea organiza Jocurile Olimpice din 2020. Statul nu poate asigura suportul financiar într-o perioadă de criză

Casa Regală: Decizia ICCJ nu creează drept dinastic şi nu stabileşte apartenenţa la Familia Regală

Casa Regală declară că decizia ICCJ privind cererea de recunoaştere a hotărârii de la Lisabona asupra descendenţei lui Mircea Grigore Lambrino din Regele Carol al II-lea nu creează niciun drept dinastic şi nu stabileşte apartenenţa acestuia la Familia Regală, lucru valabil şi pentru descendenţii săi
Casa Regală: Decizia ICCJ nu creează drept dinastic şi nu stabileşte apartenenţa la Familia Regală

Prinţul Paul a câştigat procesul privind legătura sa cu Casa Regală. Casa Regală: Această decizie nu creează niciun drept dinastic

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză prinţului Paul de România, respingând recursul Regelui Mihai I faţă de la recunoaşterea unor hotărâri străine pe teritoriul României cu privire la admiterea dreptului de filiaţie al lui Carol Mircea, tatăl prinţului Paul.
Prinţul Paul a câştigat procesul privind legătura sa cu Casa Regală. Casa Regală: Această decizie nu creează niciun drept dinastic

Un eurodeputat recomandă germanilor să îşi petreacă vacanţa în Grecia pentru a-i susţine economia

Un deputat european al partidului liberal german FDP, grupare politică membră a coaliţiei cancelarului Angela Merkel, a recomandat marţi cetăţenilor să meargă în vacanţă în Grecia pentru a susţine economia acestei ţări.
Un eurodeputat recomandă germanilor să îşi petreacă vacanţa în Grecia pentru a-i susţine economia

Comisia Europeană: Un număr de 12 ţări UE prezintă vulnerabilităţi care subminează creşterea economică

Un număr de 12 state UE, între care Marea Britanie, Italia şi Franţa, prezintă vulnerabilităţi puternice care subminează creşterea economică şi trebuie remediate, potrivit unui raport publicat, marţi, de Comisia Europeană (CE).
Comisia Europeană: Un număr de 12 ţări UE prezintă vulnerabilităţi care subminează creşterea economică

Ilie Năstase: Sunt ţigan român şi sunt mândru de asta

Fostul tenisman Ilie Năstase, primul lider al clasamentului ATP, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului La Stampa, că a fost mereu acuzat de faptul că este "ţigan", dar a precizat că se mândreşte cu acest lucru.
Ilie Năstase: Sunt ţigan român şi sunt mândru de asta

Protest cu roşii al fermierilor spanioli la o reprezentanţă a UE din Madrid

Circa 100 de fermieri au aruncat, marţi, cu roşii spre o reprezentanţă a UE din Madrid, cerându-le eurodeputaţilor să nu voteze acordul extins dintre UE şi Maroc.
Protest cu roşii al fermierilor spanioli la o reprezentanţă a UE din Madrid

NINSOARE ÎN ROMÂNIA: Lista drumurilor naţionale închise. 413 trenuri sunt anulate. Stare de alertă în patru localităţi din judeţul Buzău

Zeci de drumuri naţionale sunt închise, marţi, din cauza zăpezii, cele mai afectate fiind judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Galaţi, Ialomiţa şi Vrancea. De asemenea, 413 trenuri sunt anulate şi s-a instituit stare de alertă în patru localităţi izolate din judeţul Buzău.
NINSOARE ÎN ROMÂNIA: Lista drumurilor naţionale închise. 413 trenuri sunt anulate. Stare de alertă în patru localităţi din judeţul Buzău

Adele vrea să ia o pauză de cinci ani: Aşa voi avea timp să fiu fericită şi îndrăgostită – VIDEO

Cântăreaţa britanică Adele vrea să ia o pauză de cinci ani în carieră, deoarece vrea să îşi dedice timpul relaţiei sale şi să se căsătorească.
Adele vrea să ia o pauză de cinci ani: Aşa voi avea timp să fiu fericită şi îndrăgostită - VIDEO

Hăhăianu susţine că şi-a prezentat demisia de onoare de la conducerea Transelectrica

Horia Hăhăianu susţine, într-un comunicat al Transelectrica (TEL) remis marţi bursei, că şi-a prezentat demisia de onoare din funcţia de director general al companiei, deşi Ministerul Economiei a anunţat luni revocarea din funcţie a şefului transportatorului de electricitate.
Hăhăianu susţine că şi-a prezentat demisia de onoare de la conducerea Transelectrica

Textele de dragoste preferate de artiştii români: de la „Cântarea Cântărilor” la Cărtărescu

Dacă pentru Marius Manole poemul de iubire preferat este cel cu care a intrat la facultatea de teatru, iar pentru Mircea Diaconu poezia de dragoste păleşte în faţa realităţii, alegerea lui Victor Rebengiuc este unul dintre cele mai vechi şi mai iubite texte despre dragoste.
Textele de dragoste preferate de artiştii români: de la

Romanian Lower House Adopts Articles Of Bill Protecting Victims Of Domestic Violence

Romania's Chamber of Deputies on Tuesday adopted the articles of a bill amending the law against domestic violence, which says the victim may ask in court for a protection and restraining order against the aggressor.
Romanian Lower House Adopts Articles Of Bill Protecting Victims Of Domestic Violence

Şoselele Mihai Bravu, Ştefan cel Mare şi Pantelimon din Capitală, curăţate după ridicarea maşinilor

Şoselele Mihai Bravu, Ştefan cel Mare şi Pantelimon, din Sectorul 2 al Capitalei, vor fi curăţate, marţi noapte, până la borduri, maşinile blocate în zăpadă urmând să fie ridicate pe platforme, apoi repuse la loc după deszăpezire.
Şoselele Mihai Bravu, Ştefan cel Mare şi Pantelimon din Capitală, curăţate după ridicarea maşinilor

Angelina Jolie îşi va prezenta filmul despre războiul din Bosnia la Sarajevo

Angelina Jolie şi Brad Pitt au ajuns marţi la Sarajevo, unde actriţa şi regizoarea debutantă îşi va prezenta filmul "In the Land of Blood and Honey", ce prezintă o poveste de dragoste din timpul războiului din Bosnia.
Angelina Jolie îşi va prezenta filmul despre războiul din Bosnia la Sarajevo

VIOLENŢELE DIN ATENA: Protestatarii greci au cerut taxe de protecţie proprietarilor de magazine, pentru a nu le devasta

Grupuri de protestatari le-au cerut taxe de protecţie proprietarilor de magazine din Atena pentru a nu le devasta în cursul violenţelor de duminică seara.
VIOLENŢELE DIN ATENA: Protestatarii greci au cerut taxe de protecţie proprietarilor de magazine, pentru a nu le devasta

Mircea Toader îşi cere scuze public pentru declaraţiile privind românii morţi în frig

Deputatul PDL Mircea Toader îşi cere scuze public, într-un comunicat, pentru declaraţiie făcute luni seară despre românii morţi în frig.
Mircea Toader îşi cere scuze public pentru declaraţiile privind românii morţi în frig

Ioan Becali: Inter Milano a amânat pentru luna martie discuţiile cu Chivu

Impresarul Ioan Becali a declarat, marţi, că oficialii clubului Internazionale Milano au amânat pentru luna martie discuţiile cu privire la contractul fundaşului Cristian Chivu, care expiră la finalul acestui sezon.
Ioan Becali: Inter Milano a amânat pentru luna martie discuţiile cu Chivu

Descoperire neaşteptată. Ce a găsit Jamie Oliver în subsolul noului său restaurant

Celebrul maestru bucătar Jamie Oliver a găsit o comoară de peste un milion de lire sterline în subsolul celui mai nou restaurant al său, dar şi înregistrări originale ale trupei rock New Order.
Descoperire neaşteptată. Ce a găsit Jamie Oliver în subsolul noului său restaurant

Primarii comunelor Jilava şi Snagov, deferiţi justiţiei de DNA pentru mită de milioane de euro

Primarii comunelor Jilava şi Snagov au fost deferiţi justiţiei de procurorii DNA pentru mită de milioane de euro, în schimbul banilor ei au decis parcelarea unor terenuri, iar sumele au fost consemnate la notariate ca fiind diferite împrumuturi, astel că au fost trimişi în instanţă şi doi notari.
Primarii comunelor Jilava şi Snagov, deferiţi justiţiei de DNA pentru mită de milioane de euro

Iniţiativa privind intonarea imnului la începutul săptămânii în şcoli, avizată de Comisia de educaţie

Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, marţi, în prezenţa ministrului Educaţiei Cătălin Baba, iniţiativa legislativă care prevede obligativitatea intonării imnului naţional în şcoli, în fiecare zi de luni, la începutul cursurilor.
Iniţiativa privind intonarea imnului la începutul săptămânii în şcoli, avizată de Comisia de educaţie

Vladimir Putin, somat să prezinte sursele de finanţare pentru măsurile sociale propuse

Fostul ministru rus al Finanţelor Aleksei Kudrin afirmă că este pregătit să susţină planurile de reformă ale premierului Vladimir Putin dacă acesta va prezenta sursele de finanţare a măsurilor sociale, informează RIA Novosti, în ediţia online.
Vladimir Putin, somat să prezinte sursele de finanţare pentru măsurile sociale propuse

Valentine’s Day în SUA: Vânzările de prezervative cresc cu 20%

Sărbătoarea de Valentine's Day, "fabricată" de retaileri, generează în SUA vânzări estimate de Asociaţia Naţională de Retail la peste 17,6 miliarde de dolari, din care 10,4 miliarde de dolari pe cadouri.
Valentine's Day în SUA: Vânzările de prezervative cresc cu 20%

Dilema veche va introduce plata pentru ediţia sa online, începând din 15 martie

Revista culturală săptămânală Dilema veche va introduce plata pentru ediţia sa online, începând cu data de 15 martie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Dilema veche va introduce plata pentru ediţia sa online, începând din 15 martie

Videoclipurile Innei au depăşit un miliard de vizualizări pe YouTube. Topul celor mai vizionate – VIDEO

Videoclipurile cântăreţei române Inna au depăşit un miliard de vizualizări pe platforma online YouTube, informează managementul artistei.
Videoclipurile Innei au depăşit un miliard de vizualizări pe YouTube. Topul celor mai vizionate - VIDEO

Anonymous din România susţine că are lista a 700 de agenţi SIE şi îl atacă pe premierul Ungureanu

Hackerii care operează sub numele de AnonOpsRomania au postat detalii despre premierul român Mihai Răzvan Ungureanu şi afirmă că deţin numele a 700 de agenţi din cadrul SIE şi ale altor 2.500 de spioni retraşi din activitate, pe care le-au sustras în urma unui atac informatic.
Anonymous din România susţine că are lista a 700 de agenţi SIE şi îl atacă pe premierul Ungureanu

Primarul unei localităţi cu stare de alertă: Îmi trebuie ani să merg din casă în casă să văd situaţia

Autorităţile din localitatea buzoiană Bisoca, unde a fost instituită starea de alertă, spun că au doar două utilaje pentru a deszăpezi drumurile, în condiţiile în care nămeţii au cinci-şase metri, iar 400 de oameni sunt complet izolaţi, fără nicio posibilitate de a se ajunge la ei.
Primarul unei localităţi cu stare de alertă: Îmi trebuie ani să merg din casă în casă să văd situaţia

„Pariu cu viaţa”- record de audienţă în noul sezon, peste 2 milioane de români au urmărit serialul

Serialul "Pariu cu viaţa" a fost, luni seară, lider de audienţă, peste 2 milioane de români urmărind aventurile tinerilor din La-La Band, informează Pro TV.

Directorul general adjunct al Transelectrica ar putea prelua conducerea companiei

Directorul general adjunct al Transelectrica (TEL), Octavian Lohan, ar putea prelua conducerea companiei, în locul lui Horia Hăhăianu, demis luni de ministrul Economiei, iar pe lista candidaţilor pentru funcţia de director general la transportatorul de electricitate se află încă două persoane.
Directorul general adjunct al Transelectrica ar putea prelua conducerea companiei

Un braşovean şi-a plătit impozitul la maşină, peste 2.600 de lei, în monede de 1, 5 şi 10 bani

Un braşovean şi-a plătit impozitul la maşină, peste 2.600 de lei, în monede de 1, 5 şi 10 bani, în semn de protest faţă de suma mare pe care trebuie să o plătească anual pentru autoturism, el venind la ghişeul Direcţiei Fiscale Braşov cu câteva sacoşe ce cântăreau în total peste 130 de kilograme.
Un braşovean şi-a plătit impozitul la maşină, peste 2.600 de lei, în monede de 1, 5 şi 10 bani

Preţurile biletelor pentru România – Uruguay, între 5 lei şi 1.000 de lei

FRF va pune în vânzare, începând de vineri, de la ora 11.00, tichetele de acces pentru partida amicală România - Uruguay, cu preţuri cuprinse între 5 lei şi 1.000 de lei, informează site-ul oficial al federaţiei.
Preţurile biletelor pentru România - Uruguay, între 5 lei şi 1.000 de lei

Penitenciare din Moscova ar putea fi transformate în hoteluri şi clădiri de birouri – FOTO

Consiliul Municipal din Moscova intenţionează să transforme penitenciarele în clădiri de birouri şi hoteluri, pe fondul lipsei de spaţii, informează ziarul Moscow News.
Penitenciare din Moscova ar putea fi transformate în hoteluri şi clădiri de birouri - FOTO

Legea privind protejarea victimelor violenţei în familie: Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, pe articole, proiectul de modificare a legii de combatere a violenţei în familie, iniţiat de parlamentari ai PDL şi minorităţi, care prevede că victima violenţei în familie poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor.
Legea privind protejarea victimelor violenţei în familie: Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare

Boxerul Daniel Dăncuţă a fost ridicat iar de DIICOT, pentru că s-a dus la meciul lui Ronald Gavril

Boxerul Daniel Dăncuţă a fost din nou ridicat de procurorii DIICOT, întrucât s-a dus la meciul lui Ronald Gavril, încălcând condiţiile eliberării provizorii sub control judiciar, iar anchetatorii cer Tribunalului Bucureşti rearestarea lui, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Boxerul Daniel Dăncuţă a fost ridicat iar de DIICOT, pentru că s-a dus la meciul lui Ronald Gavril

Recesiunea din Grecia s-a înrăutăţit în trimestrul al patrulea

Contracţia anuală a economiei Greciei s-a accelerat în trimestrul al patrulea la 7%, de la 5% în trimestrul anterior, a anunţat biroul de statistică elen, sporind presiunea asupra guvernului, prins între protestele de stradă şi cererile creditorilor externi pentru noi măsuri de austeritate.
Recesiunea din Grecia s-a înrăutăţit în trimestrul al patrulea

BRAT a lansat rezultatele de audienţă ale SNA obţinute cu noua metodologie a studiului

Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT) a lansat, marţi, primele rezultate ale Studiului Naţional de Audienţă (SNA), realizate după relansarea studiului de la începutul anului 2011.
BRAT a lansat rezultatele de audienţă ale SNA obţinute cu noua metodologie a studiului

CNA va analiza emisiunea în care au fost difuzate imagini cu Emil Boc nud

CNA a primit mai multe sesizări de la telespectatori cu privire la ediţia de luni a emisiunii "Un show păcătos" de la Antena 1, unde a fost difuzată o înregistrare în care fostul premier Emil Boc apare nud, Consiliul urmând să analizeze respectivul program într-una din şedinţele sale viitoare.
CNA va analiza emisiunea în care au fost difuzate imagini cu Emil Boc nud

Bulgaria suspendă procedura de ratificare a acordului ACTA

Bulgaria a anunţat suspendarea procedurii de ratificare a acordului multilateral ACTA, pe fondul protestelor faţă de acest text, considerat de internauţi ca fiind o atingere adusă libertăţii.
Bulgaria suspendă procedura de ratificare a acordului ACTA

Programul de înarmare rus prevede mijloace financiare pentru o ripostă faţă de scutul antirachetă

Programul de înarmare rus din perioada 2011-2020 prevede mijloace financiare care îi vor permite Rusiei să răspundă în mod corespunzător componentei navale a viitorului scut antirachetă, a declarat marţi generalul Nikolai Makarov, şeful Statului Major rus.
Programul de înarmare rus prevede mijloace financiare pentru o ripostă faţă de scutul antirachetă

Comisia Europeană ar putea sancţiona Spania pentru că nu a redus deficitul bugetar

Comisia Europeană (CE) ar putea sancţiona Spania pentru că a amânat implementarea unor măsuri de austeritate înainte de alegerile din luna martie şi a supraestimat deficitul bugetar de anul trecut pentru ca cifrele din 2012 să arate mai bine, au declarat surse apropiate situaţiei.
Comisia Europeană ar putea sancţiona Spania pentru că nu a redus deficitul bugetar

Whitney Houston a murit din cauza unui cocktail de medicamente şi alcool? Medicii cântăreţei vor fi interogaţi

Medicii cântăreţei Whitney Houston, decedată sâmbătă la Los Angeles, vor fi interogaţi de poliţia americană, în legătură cu medicamentele descoperite în camera de hotel în care a fost găsit trupul neînsufleţit al artistei.
Whitney Houston a murit din cauza unui cocktail de medicamente şi alcool? Medicii cântăreţei vor fi interogaţi