CELE MAI NOI ARTICOLE

Djokovici, provocat şi învins la Melbourne de o fată de 12 ani

Tenismanul Novak Djokovici, numărul 1 mondial, a declarat joi, după ce s-a calificat în turul trei la Australian Open, că în urmă cu o zi a fost provocat şi învins de o fată în vârstă de 12 ani.
Djokovici, provocat şi învins la Melbourne de o fată de 12 ani

Regizorul Radu Jude, selectat la Festivalul de la Berlin, cu „Toată lumea din familia noastră”

Cel mai nou film al regizorului Radu Jude, "Toată lumea din familia noastră", a fost selectat în secţiunea Forum a Festivalului Internaţional de la Berlin, care se desfăşoară între 9 şi 19 februarie, informează site-ul evenimentului.
Regizorul Radu Jude, selectat la Festivalul de la Berlin, cu

TVR anulează concursul demarat pentru ocuparea postului de director al Ştirilor

TVR anulează concursul deja demarat pentru ocuparea postului de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport, pentru că etapa finală a competiţiei (interviul) - care ar fi trebuit să se desfăşoare joi - nu s-a putut ţine, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Televiziunii Publice.
TVR anulează concursul demarat pentru ocuparea postului de director al Ştirilor

PROGNOZA METEO: Precipitaţii pe arii extinse, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Cum va fi vremea vineri în ţară şi în Bucureşti

În ţară, cerul va fi mai mult noros. Vor cădea precipitaţii pe arii extinse, ziua mai ales în jumătatea de vest a ţării, predominant sub formă de ploaie, iar noaptea cu precădere în cea de est, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.
PROGNOZA METEO: Precipitaţii pe arii extinse, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Cum va fi vremea vineri în ţară şi în Bucureşti

Inscripţii obscene la adresa UDMR şi a comunităţii maghiare, pe clădiri din centrul oraşului

Mai multe inscripţii obscene la adresa UDMR şi a comunităţii maghiare au apărut, miercuri, pe pereţii clădirilor unei străzi din centrul municipiului Cluj-Napoca, autorităţile declanşând cercetări pentru identificarea autorilor.
Inscripţii obscene la adresa UDMR şi a comunităţii maghiare, pe clădiri din centrul oraşului

Salariaţii fabricii Electrolux din Satu Mare au intrat în grevă de avertisment

Cei peste 800 de salariaţi ai fabricii Electrolux din Satu Mare au intrat, joi, în grevă de avertisment de două ore, nemulţumiţi de refuzul patronatului de a valida contractul colectiv de muncă din anul 2011 şi pentru anul 2012, acesta fiind primul pas spre greva generală.
Salariaţii fabricii Electrolux din Satu Mare au intrat în grevă de avertisment

Noul preşedinte bulgar, Rosen Plevneliev, a depus jurământul

Noul preşedinte bulgar, Rosen Plevneliev, în vârstă de 47 de ani şi ales la 30 octombrie din partea partidului de guvernământ GERB, a depus jurământul, joi, în faţa Parlamentului urmând să preia prerogativele oficiale duminică.
Noul preşedinte bulgar, Rosen Plevneliev, a depus jurământul

„Salutări, poporule român. Noi suntem Anonymous”. Ce mesaj a transmis grupul de hackeri protestatarilor din ţară – VIDEO

Grupul Anonymous, cunoscut pentru atacurile informatice comise în întreaga lume, salută acţiunile românilor care s-au alăturat "în cele din urmă luptei mondiale pentru o viaţă mai bună", într-un mesaj audio însoţit de imagini de la protestele din România.

Doi copii de 3 şi 13 ani, bolnavi de sifilis. Există suspiciuni de abuz sexual

Doi copii de 3 şi 13 ani din localitatea braşoveană Codlea, bolnavi de sifilis. În cazul lor, Parchetul Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov a dechis o anchetă. Copiii provin dintr-o familie dezorganizată, tatăl lor fiind fiind în închisoare, iar legiştii au stabilit că boala este avansată.
Doi copii de 3 şi 13 ani, bolnavi de sifilis. Există suspiciuni de abuz sexual

Declaraţiile lui Mark Wahlberg privind atentatele din 11 septembrie 2001 au stârnit furia publicului: Actorul a fost nevoit să-şi ceară scuze

Actorul american Mark Wahlberg şi-a cerut scuze, miercuri, pentru nişte declaraţii ale sale dintr-un interviu recent, în care a spus că ar fi putut să îi anihileze, de unul singur, pe teroriştii care au deturnat avioanele distruse în timpul atentatelor din 11 septembrie 2001.
Declaraţiile lui Mark Wahlberg privind atentatele din 11 septembrie 2001 au stârnit furia publicului: Actorul a fost nevoit să-şi ceară scuze

Povestea similară celei de pe Titanic: Mi-a dat vesta de salvare şi mi-a spus că vom scăpa. Nu-l voi mai vedea niciodată

Povestea unui cuplu care a călătorit pe nava de croazieră Costa Concordia este similară cu cea a cuplului principal din tragedia Titanicului.
Povestea similară celei de pe Titanic: Mi-a dat vesta de salvare şi mi-a spus că vom scăpa. Nu-l voi mai vedea niciodată

Sorin Apostu în instanţă: Am respectat legea, iar dacă mâine aş lua-o de la capăt aş proceda la fel

Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a spus, joi, la primul termen în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de soţia sa şi de doi oameni de afaceri, că a respectat legea şi că dacă mâine ar lua-o de la capăt ar proceda la fel.
Sorin Apostu în instanţă: Am respectat legea, iar dacă mâine aş lua-o de la capăt aş proceda la fel

Lia Olguţa Vasilescu: Există varianta ca participanţii la mitingul USL să meargă, apoi, în Piaţa Universităţii

Senatorul PSD Olguţa Vasilescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că există varianta ca participanţii la mitingul organizat de USL între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, între orele 15.30-18.00, să plece, ulterior, spre Piaţa Universităţii, pentru a se alătura manifestanţilor de acolo.
Lia Olguţa Vasilescu: Există varianta ca participanţii la mitingul USL să meargă, apoi, în Piaţa Universităţii

Iohannis: Alegerile anticipate sunt singura soluţie pentru a debloca situaţia

Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Klaus Iohannis, a declarat, joi, că alegerile anticipate sunt singura soluţie pentru a debloca situaţia din ţară şi a spus că există diferite posibilităţi tehnice de declanşare a acestora, cea mai simplă fiind demisia Guvernului.
Iohannis: Alegerile anticipate sunt singura soluţie pentru a debloca situaţia

Serena Williams a obţinut la Australian Open a 500-a victorie din carieră

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a înregistrat, joi, a 500-a sa victorie din carieră, calificându-se în turul trei al turneului Australian Open, după ce a învins-o în runda secundă pe sportiva cehă Barbora Zahlavova Strycova, scor 6-0, 6-4.
Serena Williams a obţinut la Australian Open a 500-a victorie din carieră

Protestele din România evidenţiază furtuna care cuprinde Europa de Est, în umbra crizei euro

Protestele din România evidenţiază imaginea tot mai sumbră din regiunea Europei de Est, unde naţionaliştii şi populiştii câştigă teren, o furtună periculoasă formându-se în umbra crizei euro, comentează presa internaţională.
Protestele din România evidenţiază furtuna care cuprinde Europa de Est, în umbra crizei euro

Psiholog despre proteste: Mulţimea e instabilă afectiv. Cea mai tipică reacţie la frustrare este nemulţumirea, furia şi agresivitatea

Psihologul Daniel David, de la UBB Cluj-Napoca, explică reacţiile impulsive de la protestele de stradă prin aceea că mulţimea este extrem de instabilă afectiv şi precizează că e un context care amorsează comportamentele, apreciind că reacţia jandarmilor trebuie adaptată grupurilor la care intervin.
Psiholog despre proteste: Mulţimea e instabilă afectiv. Cea mai tipică reacţie la frustrare este nemulţumirea, furia şi agresivitatea

Vaslui cere retrogradarea Rapidului şi sancţionarea disciplinară a lui Zotta

FC Vaslui cere Ligii Profesioniste de Fotbal retrogradarea FC Rapid şi sancţionarea disciplinară a lui Constantin Zotta, prin interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal şi interzicerea accesului pe stadion timp de doi ani, precum şi penalităţi sportive de 300.000 de lei.
Vaslui cere retrogradarea Rapidului şi sancţionarea disciplinară a lui Zotta

Ungaria vizează un acord de împrumut de 17-20 miliarde euro de la FMI şi UE, similar cu cel din 2008

Ungaria se aşteaptă la un acord de finanţare de 17-20 miliarde de euro de la UE şi FMI, similar ca valoare cu cel din 2008, când ţara a fost lovită de criza financiară globală, potrivit unui document întocmit de ministrul Economiei, Gyorgy Matolcsy.
Ungaria vizează un acord de împrumut de 17-20 miliarde euro de la FMI şi UE, similar cu cel din 2008

Nicoliţă: Mi-ar plăcea să ajungem în Liga Europa, îmi doresc asta din toată inima

Fotbalistul echipei AS Saint-Etienne, Bănel Nicoliţă, a declarat că îşi doreşte din toată inima să ajungă să evolueze în Liga Europa cu formaţia la care s-a transferat în vara anului trecut.
Nicoliţă: Mi-ar plăcea să ajungem în Liga Europa, îmi doresc asta din toată inima

Băsescu: Economia românească a evoluat peste aşteptările multora

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la întâlnirea cu şefii misiunilor diplomatice, că economia românească a evoluat, în primele nouă luni ale anului 2011, "peste aşteptările multora", în special datorită producţiei agricole bune, a cererii mari la export şi a investiţiilor guvernamentale.
Băsescu: Economia românească a evoluat peste aşteptările multora

Un meteorit descoperit în Maroc provine de pe Marte. Roca, de 10-20 de ori mai valoroasă decât aurul

Un meteorit rar de şapte kilograme, a cărui prăbuşire în Maroc a fost observată în 2011, provine de pe planeta Marte, au confirmat experţii, care consideră că descoperirea este preţioasă atât pentru ştiinţă, cât şi pentru colecţionarii pasionaţi de aceste corpuri cereşti.
Un meteorit descoperit în Maroc provine de pe Marte. Roca, de 10-20 de ori mai valoroasă decât aurul

O femeie şi-a ucis fetiţa de patru luni, apoi s-a spânzurat

O femeie în vârstă de 31 de ani din Tecuci şi-a ucis fetiţa în vârstă de patru luni, după care s-a spânzurat, ea lăsând un bilet în care a scris că şi-a omorât copilul întrucât era bolnav.
O femeie şi-a ucis fetiţa de patru luni, apoi s-a spânzurat

Funeriu: Consecinţa introducerii clasei pregătitoare – 20.000 de copii vor merge la şcoală

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat joi că una dintre cele mai importante consecinţe ale introducerii clasei pregătitoare în acest an este faptul că 20.000 de copii care nu ar fi beneficiat altfel de şcolarizare vor merge la şcoală.
Funeriu: Consecinţa introducerii clasei pregătitoare - 20.000 de copii vor merge la şcoală

Mazăre, singurul lider PSD din teritoriu care vine la mitingul din Bucureşti

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, este singurul lider PSD din teritoriu care va veni la mitingul USL din Capitală alături de membri din organizaţia sa, ceilalţi participanţi de la PSD fiind doar din Bucureşti, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu.
Mazăre, singurul lider PSD din teritoriu care vine la mitingul din Bucureşti

Un piţigoi şi o floare, în doliu pentru Kim Jong-il. Presa continuă să relateze despre fenomenele supranaturale de la moartea liderului nord-coreean

"Fenomene supranaturale" s-au produs la ambasada nord-coreeană din Germania la scurt timp după moartea liderului Kim Jong-il, afirmă joi agenţia oficială nord-coreeană, care evocă doliul purtat de un piţigoi şi o floare.
Un piţigoi şi o floare, în doliu pentru Kim Jong-il. Presa continuă să relateze despre fenomenele supranaturale de la moartea liderului nord-coreean

Federaţia Română de Baschet va sărbători 80 de ani de istorie la Palatul Parlamentului

Federaţia Română de Baschet va organiza Gala Aniversară la Palatul Parlamentului, în data de 30 ianuarie, pe lista invitaţilor numărându-se nume mari ale baschetului autohton şi internaţional.
Federaţia Română de Baschet va sărbători 80 de ani de istorie la Palatul Parlamentului

Liderii PDL vor continua să transmită mesaje de echilibru şi continuarea dialogului

Liderii PDL au stabilit, joi, ca mesajul partidului în legătură cu protestele din stradă să fie de echilibru şi continuarea dialogului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PDL. Liderii PDL s-au întâlnit în cursul dimineţii pentru a stabili mesajele care vor fi transmise opiniei publice în legătură cu mitingul opoziţiei.
Liderii PDL vor continua să transmită mesaje de echilibru şi continuarea dialogului

Românii fură gumă de mestecat din Marea Britanie şi o folosesc ca monedă de schimb în România

Românii fură mii de pachete de gumă de mestecat din supermarketurile din Marea Britanie pe care le vând apoi magazinelor din România, ce le folosesc ca rest.
Românii fură gumă de mestecat din Marea Britanie şi o folosesc ca monedă de schimb în România

Fitch ar putea coborî cu una sau două trepte ratingurile a şase ţări din zona euro

Fitch ar putea coborî, cu una sau două trepte, ratingurile a şase state din zona euro aflate în curs de evaluare, inclusiv Italia şi Spania, a declarat joi la Madrid Ed Parker, director în cadrul agenţiei.
Fitch ar putea coborî cu una sau două trepte ratingurile a şase ţări din zona euro

Premieră în lumea artei: Două lucrări semnate de Brâncuşi, scoase la licitaţie în România

Două lucrări realizate de unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români din întreaga lume, Constantin Brâncuşi, sunt scoase, în premieră, la vânzare în România, la Licitaţia de Avangardă şi Expresionism organizată de casa Artmark pe 26 ianuarie, în Capitală, informează organizatorii.
Premieră în lumea artei: Două lucrări semnate de Brâncuşi, scoase la licitaţie în România

Presat de credite şi de datorii la furnizori, Patriciu negociază vânzarea Mic.ro cu grupul 7 Eleven

Omul de afaceri Dinu Patriciu, proprietarul Mic.ro, presat de datoriile către furnizorii care cer insolvenţa lanţului de magazine, de credite bancare şi de chirii neplătite de mai multe luni, negociază vânzarea sau asocierea firmei cu grupul internaţional 7 Eleven, susţin surse din piaţa de retail.
Presat de credite şi de datorii la furnizori, Patriciu negociază vânzarea Mic.ro cu grupul 7 Eleven

President: Nine EU States’ Decision To Keep Work Restrictions For Romanians Totally Unjustified

Romanian President Traian Basescu told diplomats Thursday that the decision of nine European Union member states not to lift work restrictions for Romanians is “completely unjustified.”
President: Nine EU States' Decision To Keep Work Restrictions For Romanians Totally Unjustified

Oana Mizil: Eu şi Marian Vanghelie suntem doi oameni care se iubesc şi nu ne e ruşine să recunoaştem

Deputatul PSD Oana Mizil scrie, într-o postare pe blogul său, că ea şi Marian Vanghelie alcătuiesc acum un cuplu, fiind "doi oameni care se iubesc" şi cărora nu le este ruşine să recunoască acest lucru, deşi relaţia lor va rămâne una "discretă".
Oana Mizil: Eu şi Marian Vanghelie suntem doi oameni care se iubesc şi nu ne e ruşine să recunoaştem

Actriţa spaniolă de origine română Elsa Pataky este însărcinată cu primul ei copil

Actriţa spaniolă de origine română Elsa Pataky, căsătorită cu actorul australian Chris Hemsworth, a anunţat într-un interviu recent că este însărcinată cu primul ei copil, care se va naşte în primăvara acestui an.
Actriţa spaniolă de origine română Elsa Pataky este însărcinată cu primul ei copil

PwC: Preţul aurului va creşte în acest an la 2.000 dolari pe uncie

Companiile miniere de extracţie estimează că preţul aurului va creşte în acest an până la 2.000 dolari pe uncie, potrivit unui raport al PricewaterhouseCoopers (PwC).
PwC: Preţul aurului va creşte în acest an la 2.000 dolari pe uncie

COMENTARIU: Protestele româneşti, un „Occupy” care schimbă pe termen lung percepţii

Când a început fenomenul Occupy Wall Street, în parcul Zuccotti din New York, la sfârşitul lunii septembrie anul trecut, ştirea a apărut la categoria ciudăţenii şi nimeni nu i-a dat vreo importanţă, ideea frizând ridicolul.
COMENTARIU: Protestele româneşti, un

Oltchim va plăti dobânzi la nivelul pieţei bancare pentru datoriile eşalonate către Electrica

Oltchim (OLT) va plăti dobânzi la nivelul celor practicate de bănci pentru datoriile către Electrica, care vor fi eşalonate, şi confirmă informaţiile transmise miercuri de MEDIAFAX cu privire la rezilierea contractului cu Electrica şi încheierea unei înţelegeri cu Electrica Furnizare.
Oltchim va plăti dobânzi la nivelul pieţei bancare pentru datoriile eşalonate către Electrica

Băsescu: Menţinerea restricţiilor pentru lucrătorii români în state UE, pe deplin nejustificată

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, joi, la întâlnirea cu şefii misiunilor diplomatice, că menţinerea restricţiilor pe piaţa muncii de către nouă state membre ale Uniunii Europene este "pe deplin nejustificată".
Băsescu: Menţinerea restricţiilor pentru lucrătorii români în state UE, pe deplin nejustificată

Băsescu menţionează definitivarea legii sănătăţii între priorităţile de reformă pentru 2012

Preşedintele Traian Băsescu a menţionat, joi, la întâlnirea cu şefii misiunilor diplomatice, definitivarea legii sănătăţii printre priorităţile de reformă pentru anul 2012, el arătând totodată că este avută în vedere o reorganizare administrativă, dacă o vor permite condiţiile politice.
Băsescu menţionează definitivarea legii sănătăţii între priorităţile de reformă pentru 2012