CELE MAI NOI ARTICOLE

Topul celor mai accesibile oraşe pentru cumpărători. Pe ce loc se află Bucureştiul

Potrivit unui studiu realizat de The Globe Shopper Index, Capitala se situează pe locul trei în topul celor mai accesibile oraşe europene pentru cumpărători. La baza cerecetarii au stat factori legaţi de cumpărături, oportunităţi de shopping, cultură hoteluri, transport, şi climat, notează Business Insider.
Topul celor mai accesibile oraşe pentru cumpărători. Pe ce loc se află Bucureştiul

Andreea Ibacka şi Cabral, la premiera de gală „Saga Amurg: Zori de Zi – Partea I”

Andreea Ibacka şi Cabral s-au numărat printre vedetele care au venit, vineri seară, la CinemaPro din Capitală, la premiera de gală a filmului "Saga Amurg: Zori de Zi - Partea I", pentru a vedea mult aşteptata nuntă dintre vampirul Edward şi iubita lui muritoare, Bella, cei doi eroi ai francizei.
Andreea Ibacka şi Cabral, la premiera de gală

Lady Gaga, transportată pe targă într-o clinică psihiatrică. Ce spune vedeta, în stare de semiconştienţă – VIDEO

Lady Gaga apare într-un filmuleţ în timp ce este transportată pe o targă, de către două asistente, pe holurile unei clinici psihiatrice.
Lady Gaga, transportată pe targă într-o clinică psihiatrică. Ce spune vedeta, în stare de semiconştienţă - VIDEO

Reşiţa: Un minor a spart vitrina unui magazin de arme, furând două pistoale şi două veste

Un tânăr de 17 ani suspectat că, vineri seară, a spart vitrina unui magazin de arme din Reşiţa, de unde a furat două pistoale cu aer comprimat şi două veste, a fost prins de poliţişti.
Reşiţa: Un minor a spart vitrina unui magazin de arme, furând două pistoale şi două veste

Unsprezece curse aeriene, anulate din cauza ceţii dense de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca

Cinci curse aeriene externe care urmau să decoleze sau să aterizeze, sâmbătă dimineaţă, pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca au fost anulate din cauza ceţii dense. Sâmbătă după-amiază, alte şase curse aeriene care trebuia să decoleze sau să aterizeze au fost anulate.
Unsprezece curse aeriene, anulate din cauza ceţii dense de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca

Hrana sănătoasă: Care sunt cele mai importante nutrimente pentru organism şi în ce alimente le găsim

Printre cele mai importante nutrimente din alimentaţia femeilor se numără: acidul folic, calciul, fierul, acizii Omega 3, vitamina D, magneziul şi vitamina C. Studii recente au arătat că nutrimentele au efecte mai puternice asupra femeilor decât asupra bărbaţilor.
Hrana sănătoasă: Care sunt cele mai importante nutrimente pentru organism şi în ce alimente le găsim

Care este bărbatul anului 2011? Revista GQ a desemnat câştigătorul titlului – FOTO

Rapperul american Jay-Z a fost desemnat bărbatul anului 2011 în urma voturilor exprimate de editorii revistei GQ. Muzicianul american, considerat un "mogul" al muzicii hip-hop, apare şi pe coperta numărului din luna decembrie al acestei publicaţii.
Care este bărbatul anului 2011? Revista GQ a desemnat câştigătorul titlului - FOTO

Tendinţele anului 2012 în fitness şi sănătate

Noile tendinţe în domeniul sănătăţii şi fitness-ului, pentru anul viitor, sunt prezentate de specialiştii unui lanţ de săli de sport din Londra, pentru Huffington Post.
Tendinţele anului 2012 în fitness şi sănătate

Fotografie ireală. Tu ce vezi în imagine? – FOTO

Un fotograf amator a realizat o imagine impresionantă pe cer. Vezi aici despre ce este vorba.
Fotografie ireală. Tu ce vezi în imagine? - FOTO

Ai investit într-un fond mutual? Cum îţi dai seama câţi bani face

Principalul atu al fondurilor mutuale este că un manager profesionist face toată treaba pentru investitor. Pentru a evalua cât de eficient este managerul pe mâinele căruia şi-a lăsat banii, investitorul nu trebuie să aibă un master în economie, ci doar să fie atent la trei indicatori-cheie.
Ai investit într-un fond mutual? Cum îţi dai seama câţi bani face

Putin, la un antrenament cu legende ale hocheiului sovietic – FOTO

Premierul rus Vladimir Putin a participat vineri la un antrenament cu legende ale hocheiului din perioada sovietică, etalându-şi imaginea de bărbat puternic şi sportiv cu doar câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale din 2012, pe care aste aproape sigur că le va câştiga.
Putin, la un antrenament cu legende ale hocheiului sovietic - FOTO

Cel puţin trei morţi şi 11 răniţi într-un incendiu la un complex al pensionarilor din Franţa

Un incendiu izbucnit în cursul nopţii de joi spre vineri la un complex al pensionarilor din La Rochefoucauld (Franţa) s-a soldat cu moartea a trei persoane şi rănirea altor 11.
Cel puţin trei morţi şi 11 răniţi într-un incendiu la un complex al pensionarilor din Franţa

Operaţiuni de spionaj informatic fără precedent în Norvegia, împotriva întreprinderilor

O serie de societăţi norvegiene din domeniul apărării şi al energiei au fost ţinta unui asalt de spionaj informatic fără precedent în această ţară scandinavă, a anunţat Autoritatea pentru Securitate Naţională (ASM), un serviciu norvegian de informaţii.
Operaţiuni de spionaj informatic fără precedent în Norvegia, împotriva întreprinderilor

Guvernele impun Parlamentului European un buget UE de austeritate în 2012

Guvernele celor 27 de state UE şi Parlamentul European (PE) au ajuns sâmbătă la un acord, la Bruxelles, cu privire la limitarea la 129 de miliarde de euro a cheltuielilor din bugetul pentru 2012, reprezentând o creştere cu două procente faţă de 2011, a anunţat preşedinţia poloneză.
Guvernele impun Parlamentului European un buget UE de austeritate în 2012

DANSEZ PENTRU TINE: Cât de sexy este mămica Jojo la bară şi cu ce dans au reuşit Pepe şi Andreea să ia numai note de 10

Editia de vineri seara a emisiunii "Dansez pentru tine" a fost una supersexy, pentru că perechile concurente au fost nevoite să cucerească telespectatorii şi juriul cu incendiarul dans la bară cu tema Balul Burlacilor.
DANSEZ PENTRU TINE: Cât de sexy este mămica Jojo la bară şi cu ce dans au reuşit Pepe şi Andreea să ia numai note de 10

Miting al extremei stângi la Madrid împotriva fascismului, comemorând moartea lui Francisco Franco

Aproximativ 200 de manifestanţi de extremă stânga au defilat vineri la Madrid împotriva "fascismului", marcând 36 de ani de la moartea dictatorului spaniol Francisco Franco, relatează AFP.
Miting al extremei stângi la Madrid împotriva fascismului, comemorând moartea lui Francisco Franco

UEFA a amendat federaţia bulgară cu 40.000 de euro

UEFA a anunţat, vineri, că a amendat cu 40.000 de euro federaţia bulgară (BFS), ca urmare a incidentelor cu caracter rasist de la meciul cu Anglia din 2 septembrie, disputat la Sofia, în preliminariile Campionatului European din 2012.
UEFA a amendat federaţia bulgară cu 40.000 de euro

Geoană scrie pe blog despre „o fractură de logică în povestea suspendării”

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, scrie, pe blog, că, dacă intenţia iniţială a "debarcării" sale de la Senat a fost suspendarea lui Traian Băsescu, pentru ca un alt membru PSD să fie preşedinte interimar, atunci "contravine logicii" ca partidul să cedeze funcţia unui reprezentat al puterii.
Geoană scrie pe blog despre

Clasamantul Ligii I

Clasamentul Ligii I după rezultatele înregistrate în meciurile disputate, vineri, în etapa a XIV-a:
Clasamantul Ligii I

Lista nominalizărilor FIFA pentru cel mai bun gol al anului. Vezi aici cele mai spectaculoase goluri din 2011

FIFA a anunţat, vineri, cele zece nominalizări pentru cel mai frumos gol al anului, printre sportivii ce urmează să fie votaţi de fani pe site-ul oficial al forului mondial numărându-se şi argentinianul Lionel Messi, englezul Wayne Rooney şi americanca Heather O'Reilly.
Lista nominalizărilor FIFA pentru cel mai bun gol al anului. Vezi aici cele mai spectaculoase goluri din 2011

Benfica Lisabona a lansat o colecţie de prezervative

Benfica Lisabona, adversara Oţelului Galaţi în grupa C a Ligii Campionilor, a lansat, vineri, o colecţie de 12 prezervative "cu ambalaje originale şi distractive", în colaborare cu firma Creative Condom, informează site-ul oficial al clubului portughez.
Benfica Lisabona a lansat o colecţie de prezervative

Restricţiile pentru români pe piaţa muncii din Olanda, prelungite cu doi ani. Baconschi: E regretabil

Restricţiile pentru muncitorii români şi bulgari pe piaţa muncii din Olanda au fost prelungite cu doi ani, ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, exprimându-şi regretul faţă de decizia adoptată de Guvernul olandez.
Restricţiile pentru români pe piaţa muncii din Olanda, prelungite cu doi ani. Baconschi: E regretabil

Patru vrăjitoare descântă la Cluj „pentru nevinovăţia primarului Sorin Apostu”

Patru vrăjitoare spun că au început vineri seară, în Pădurea Baciu de lângă Cluj-Napoca, un ritual de nouă zile de descântece "pentru nevinovăţia primarului Sorin Apostu", arestat pentru luare de mită.
Patru vrăjitoare descântă la Cluj

Protestatar de origine română, plin de sânge după ce a fost bătut de poliţie la New York – VIDEO

Presa americană a difuzat imagini cu un protestatar al mişcării Ocupaţi Wall Street, despre care a scris că este de origine română, plin de sânge pe faţă după ce a fost bătut de poliţie în timpul violenţelor produse joi după-amiază la New York.
Protestatar de origine română, plin de sânge după ce a fost bătut de poliţie la New York - VIDEO

Paleologu, despre bugetul Ministerului Culturii: Echivalează cu o lege pentru eutanasierea culturii

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu consideră că bugetul care se prefigurează pentru acest domeniu pe anul 2012 "echivalează cu o lege pentru eutanasierea culturii" şi este "o moarte lentă".
Paleologu, despre bugetul Ministerului Culturii: Echivalează cu o lege pentru eutanasierea culturii

Geoană, în Biroul Permanent al Senatului, către PDL: Iar faceţi alianţă cu PSD? Sârbu: Din acea alianţă aţi rezultat preşedinte

Cererea PSD de înlocuire a preşedintelui Senatului, care nu a ajuns la vot în Biroul Permanent, a prilejuit însă un schimb de replici între Mircea Geoană şi Ilie Sârbu, după ce în discuţie a fost invocată alianţa PDL-PSD, Sârbu spunându-i lui Geoană că din acea alianţă a "rezultat preşedinte".
Geoană, în Biroul Permanent al Senatului, către PDL: Iar faceţi alianţă cu PSD? Sârbu: Din acea alianţă aţi rezultat preşedinte

SMURD: Transferul lui Verestoy la avion, întârziat, dar bebeluşul adus cu el nu a avut de suferit

SMURD face precizări cu privire la condiţiile în care au fost aduşi la Bucureşti, cu acelaşi avion sanitar, Verestoy Attila şi un bebeluş şi susţine că decizia a fost luată după discuţia cu medicii din Cluj, iar transferul senatorului, deşi întârziat, nu a pus în pericol viaţa copilului.
SMURD: Transferul lui Verestoy la avion, întârziat, dar bebeluşul adus cu el nu a avut de suferit

Petrolul Ploieşti-FCM Târgu Mureş, scor 0-1, după un meci cu trei eliminări

Formaţia Petrolul Ploieşti a fost învinsă vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa FCM Târgu Mureş, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I, în care au fost eliminaţi trei jucători şi la care au asistat aproximativ 3.000 de copii şi femei.
Petrolul Ploieşti-FCM Târgu Mureş, scor 0-1, după un meci cu trei eliminări

Medicamentele pentru slăbit fac victime: Tânără de 19 ani, în stare gravă la spital, din cauza unei supradoze

O tânără din Iaşi, în vârstă de 19 ani, a ajuns vineri în stare gravă la secţia Copou a Spitalului "Sfântul Spiridon" din municipiu, din cauza unei supradoze de medicamente pentru slăbit, prognosticul medicilor în acest caz fiind unul rezervat.
Medicamentele pentru slăbit fac victime: Tânără de 19 ani, în stare gravă la spital, din cauza unei supradoze

Acţiunile europene, la cel mai redus nivel din ultimele şase săptămâni

Acţiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacţiile de vineri la cel mai redus nivel din ultimele şase săptămâni, pentru a doua şedinţă consecutiv, după comentarii precaute ale cancelarului german Angela Merkel privind măsurile anti-criză.
Acţiunile europene, la cel mai redus nivel din ultimele şase săptămâni

Funcţionarii publici europeni vor să organizeze o grevă săptămâna viitoare

Sindicatele funcţionarilor publici europeni intenţionează să organizeze o grevă săptămâna viitoare pentru a protesta faţă de tentativele guvernelor statelor europene de a modifica statutul lor din cauza crizei economice.
Funcţionarii publici europeni vor să organizeze o grevă săptămâna viitoare

Şeful IGPR: Autorităţile române şi ungare pregătesc acţiuni comune pentru siguranţa rutieră

Şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, anunţă că, după accidentele produse recent în Ungaria în care au fost implicaţi cetăţeni români, poliţiştii celor două state vor acţiona după un plan comun pentru siguranţa traficului rutier.
Şeful IGPR: Autorităţile române şi ungare pregătesc acţiuni comune pentru siguranţa rutieră

Un primar, condamnat la trei ani de închisoare pentru că a condus fără permis

Primarul comunei ieşene Costeşti a fost condamnat de judecătorii Curţii de Apel Iaşi la trei ani de închisoare cu executare pentru conducere fără permis, bărbatul fiind dus, vineri, în arestul Poliţiei judeţului Iaşi, după care va fi încarcerat la Penitenciarul ieşean, unde îşi va ispăşi pedeapsa.
Un primar, condamnat la trei ani de închisoare pentru că a condus fără permis

Limuzină de 215.000 lei, găsită în Vama Albiţa în aceeaşi zi când a fost declarată furată în Germania

O limuzină Mercedes, fabricată în 2011 şi evaluată la peste 210.000 lei, a fost depistată în Vama Albiţa de către poliţiştii de frontieră vasluieni în aceeaşi zi în care a fost declarată furată în Germania, autoturismul fiind indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.
Limuzină de 215.000 lei, găsită în Vama Albiţa în aceeaşi zi când a fost declarată furată în Germania

Oltean: Avem câteva situaţii care nu au fost pe placul preşedintelui Băsescu şi nici al nostru

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, afirmă că sunt "câteva situaţii care nu au fost pe placul preşedintelui Băsescu" şi nici al reprezentanţilor partidului, adăugând că membrii PDL nu sunt "încântaţi" de cazurile lui Sorin Apostu, Silviu Bian sau altele similare.
Oltean: Avem câteva situaţii care nu au fost pe placul preşedintelui Băsescu şi nici al nostru

De ce Dacia Lodgy? 10 chestii care te duc cu gândul la Lodgy

Cel mai nou bolid Dacia Lodgy Glace, pe care Dacia îl va alinia la startul Trophee Andros, are un nume care ne duce cu gândul la cele mai nebănuite lucruri.
De ce Dacia Lodgy? 10 chestii care te duc cu gândul la Lodgy

Directorul general adjunct al clubului Paris Saint Germain, audiat de justiţia italiană

Directorul general adjunct al formaţiei Paris Saint Germain, Philippe Boindrieux, a fost audiat vineri la Palermo, în cadrul unei anchete în care impresarul lui Javier Pastore este acuzat de "extorcare de fonduri" cu ocazia transferului jucătorului la clubul francez.
Directorul general adjunct al clubului Paris Saint Germain, audiat de justiţia italiană

Teoria lui Einstein ar trebui regândită? Neutrinii depăşesc din nou viteza luminii!

Neutrinii, particule elementare ale materiei, au părut încă o dată a fi mai rapizi decât lumina, cu ocazia unor noi teste, realizate pe o distanţă de 730 de kilometri între Elveţia şi Italia, au anunţat, vineri, reprezentanţii Centre National Français de la Recherche Sientifique (CNRS).
Teoria lui Einstein ar trebui regândită? Neutrinii depăşesc din nou viteza luminii!

Cristi Pustai: Sperăm la cel puţin un punct în meciul cu Rapid

Antrenorul formaţiei Gaz Metan Mediaş, Cristi Pustai, speră ca formaţia sa să plece neînvinsă din Giuleşti, chiar dacă se confruntă cu anumite probleme de lot pentru meciul cu Rapid, din etapa a XIV-a a Ligii I.
Cristi Pustai: Sperăm la cel puţin un punct în meciul cu Rapid

În Japonia se poate: Ministrul Mediului renunţă la salariu după o gafă a subordonaţilor săi

Ministrul japonez al Mediului a renunţat la salariul lunar de circa 15.000 de euro după ce subordonaţii săi aruncaseră o mostră de pământ contaminat trimisă de un locuitor din Fukushima pentru a fi testată.
În Japonia se poate: Ministrul Mediului renunţă la salariu după o gafă a subordonaţilor săi