CELE MAI NOI ARTICOLE

Uioreanu (PNL) îi cere preşedintelui Traian Băsescu statut special pentru judeţele Alba şi Cluj

Deputatul PNL Horea Uioreanu îi cere preşedintelui Traian Băsescu să acorde, în cadrul viitoarei reorganizări administrativ-teritoariale, un statut special şi judeţelor Alba şi Cluj, întrucât Alba Iulia a fost capitală, iar municipiul Cluj-Napoca este considerat acum capitală a Transilvaniei.
Uioreanu (PNL) îi cere preşedintelui Traian Băsescu statut special pentru judeţele Alba şi Cluj

Verificări ale ANRMAP la CJ Buzău peivind licitaţiile pentru „Drumul Vinului”

O echipă de audit a Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a început, joi, verificări la Consiliul Judeţean Buzău privind modul de organizare a licitaţiilor pentru "Drumul Vinului", menţionat în raportul CE, alături de proiecte din alte trei judeţe.
Verificări ale ANRMAP la CJ Buzău peivind licitaţiile pentru

Iranul nu s-ar teme să anunţe că vrea bomba atomică, dacă aşa ar fi, declară Mahmoud Ahmadinejad

Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a insistat joi asupra faptului că Iranul nu caută să se doteze cu arma nucleară, contrar suspiciunilor comunităţii internaţionale, afirmând că, dacă ar avea acest obiectiv, "nu i-ar fi frică să anunţe", relatează AFP.
Iranul nu s-ar teme să anunţe că vrea bomba atomică, dacă aşa ar fi, declară Mahmoud Ahmadinejad

Un deputat PSD spune că va sesiza UEFA şi FIFA în legătură cu mârşăviile care au scos Gloria din LI

Preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că va sesiza UEFA şi FIFA în legătură cu "mârşăviile" care au scos echipa Gloria Bistriţa din Liga I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un deputat PSD spune că va sesiza UEFA şi FIFA în legătură cu mârşăviile care au scos Gloria din LI

Doi consilieri de la Finanţe Publice Alba, deferiţi justiţiei pentru o mită primită de 5.000 de lei

Doi funcţionari de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Alba, pentru că au primit 5.000 de lei mită de la administratorul unei firme pentru a consemna în acte că societatea are datorii mai mici la buget.
Doi consilieri de la Finanţe Publice Alba, deferiţi justiţiei pentru o mită primită de 5.000 de lei

România a fost aleasă preşedinte al Comisiei Politici speciale a Adunării Generale a ONU

România a fost aleasă preşedinte al Comisiei a IV-a a Adunării Generale – Politici speciale şi decolonizare - pentru sesiunea a 66-a a Adunării Generalecare va începe de la 13 septembrie, informează MAE, precizând că funcţia va fi exercitată de Reprezentantul Permanent la ONU, Simona Miculescu.
România a fost aleasă preşedinte al Comisiei Politici speciale a Adunării Generale a ONU

Procesul uciderii lui Marian Cozma: Ancheta a adunat 17.000 de pagini şi a costat 275.000 de euro

Principalii vinovaţi de moartea lui Marian Cozma au primit joi pedepse cu închisoarea pe viaţă sau 20 de ani de stat în spatele gratiilor, la finalul unui proces care a durat 9 luni şi după 2 ani şi 4 luni de la decesul fostului handbalist, însă sentinţa poate fi contestată la o instanţă superioară.
Procesul uciderii lui Marian Cozma: Ancheta a adunat 17.000 de pagini şi a costat 275.000 de euro

Grupul bancar Dexia este dispus să rostogolească voluntar datorii de 4,2 miliarde euro ale Greciei

Grupul franco-belgian Dexia este pregătit să rostogolească voluntar datorii de 4,2 miliarde de euro ale Greciei, a declarat o sursă din sectorul financiar, şi se adaugă astfel instituţiilor de credit dispuse, de principiu, să participe la un nou pachet de ajutor pentru statul elen, potrivit Reuters.
Grupul bancar Dexia este dispus să rostogolească voluntar datorii de 4,2 miliarde euro ale Greciei

Romanian Constitutional Court Clears New Police Officer Statute

The Romanian Constitutional Court on Thursday rejected the opposition MPs’ claim regarding the unconstitutionality of the amendments to the Statute of police officers.
Romanian Constitutional Court Clears New Police Officer Statute

Trupa Iced Earth va susţine primul concert în România, pe 22 noiembrie

Trupa americană de metal Iced Earth va susţine primul concert în România, pe 22 noiembrie, informează organizatorii, Medien Holding Events.
Trupa Iced Earth va susţine primul concert în România, pe 22 noiembrie

Curtea Constituţională a respins sesizarea privind Statutul poliţistului

Curtea Constituţională a respins, joi, sesizarea deputaţilor PSD şi PNL privind neconstituţionalitatea Legii de modificare şi completare a Legii 360/2002 referitoare la Statutul poliţistului.
Curtea Constituţională a respins sesizarea privind Statutul poliţistului

Primele trei faze din Cupa României la rugby se vor derula în paralel cu Cupa Mondială

Federaţia Română de Rugby a anunţat, joi, programul de desfăşurare a Cupei României, competiţie ce va debuta în data de 10 septembrie, la doar o zi după primul meci al naţionalei tricolore la Cupa Mondială.
Primele trei faze din Cupa României la rugby se vor derula în paralel cu Cupa Mondială

Audieri şi arestări într-o anchetă privind meciuri trucate în Israel

Poliţia israeliană l-a audiat pe preşedintele forului naţional de fotbal, Avi Luzon, şi a arestat doi conducători ai unui club din prima ligă în cadrul unei anchete privind meciuri trucate, a anunţat, joi, un purtător de cuvânt al poliţiei locale, informează AFP.
Audieri şi arestări într-o anchetă privind meciuri trucate în Israel

Lincu: Prin respingerea contestaţiei de către CC se dă liber la disponiblizarea poliţiştilor

Liderul "Pro Lex", Vasile Lincu, a declarat, joi, că prin respingerea de către Curtea Constituţională a contestaţiei la Statutul poliţistului se dă liber la disponiblizarea poliţiştilor, el apreciind însă că toţi cei care urmează să-şi piardă locurile de muncă ar putea câştiga procese în instanţă.
Lincu: Prin respingerea contestaţiei de către CC se dă liber la disponiblizarea poliţiştilor

Mii de angajaţi ai unei uzine din China au declanşat o grevă

Peste 4.000 de angajaţi ai unei uzine de genţi din provincia chineză Guangdong (sud) au intrat luni în grevă pentru a protesta faţă de condiţiile de lucru şi a cere mărirea salariilor, informează presa din Hong Kong, citată de AFP.
Mii de angajaţi ai unei uzine din China au declanşat o grevă

Sibiu: FDGR susţine organizarea referendumului privind reorganizarea teritorială a României

Liderul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Klaus Iohannis, spune că reprezentanţii formaţiunii din Consiliul Judeţean Sibiu vor vota în favoarea organizării unui referendum local cu privire la reorganizarea teritorială a ţării, susţinând astfel iniţiativa reprezentanţilor USL Sibiu
Sibiu: FDGR susţine organizarea referendumului privind reorganizarea teritorială a României

Particularităţile genetice ale bacteriei E.coli au făcut-o periculoasă – studiu

Tipul de bacterie E.coli care a provocat moartea mai multor persoane în Germania este un amestec genetic, făcut deosebit de periculos de susceptibilitatea sa de a se ataşa de peretele intestinal, potrivit unui studiu publicat miercuri de Lancet, relatează AFP.
Particularităţile genetice ale bacteriei E.coli au făcut-o periculoasă - studiu

Asociaţia parcurilor industriale cere o lege privind accesarea fondurilor europene de către acestea

Asociaţia Generală a Parcurilor Industriale din România (AGPIR) cere Guvernului şi Parlamentului elaborarea unei legislaţii privind accesarea fondurilor europene de către aceste parcuri, care să prevadă reducerea co-finanţării consiliilor judeţene, care sunt acţionarele parcurilor.
Asociaţia parcurilor industriale cere o lege privind accesarea fondurilor europene de către acestea

Cristian Constantinescu se va retrage la 1 iulie din funcţia de preşedinte UNSAR

Preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR), Cristian Constantinescu, se va retrage din funcţie la 1 iulie, după ce a fost nominalizat la şefia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi a renunţat la colaborarea cu compania Allianz-Ţiriac Asigurări.
Cristian Constantinescu se va retrage la 1 iulie din funcţia de preşedinte UNSAR

Averea milionarilor la nivel mondial a atins anul trecut un nou record. Asia a depăşit pentru prima dată Europa la numărul de milionari

Averea milionarilor la nivel mondial a crescut cu 9,7% anul trecut, la un nou record, de 42.700 miliarde de dolari, iar Asia a depăşit pentru prima dată Europa la numărul de milionari şi în câţiva ani ar putea devansa Statele Unite, potrivit unui studiu al Merrill Lynch-Capgemini.
Averea milionarilor la nivel mondial a atins anul trecut un nou record. Asia a depăşit pentru prima dată Europa la numărul de milionari

Facebook: Gemenii Winklevoss au anulat recursul contra lui Mark Zuckerberg

Cameron şi Tyler Winklevoss, foşti colegi de universitate ai lui Mark Zuckerberg, au anulat recursul prin care solicitau invalidarea unui acord financiar cu fondatorul Facebook - care se ridica la 65 de milioane de dolari -, ce le recunoştea rolul avut în crearea reţelei sociale.
Facebook: Gemenii Winklevoss au anulat recursul contra lui Mark Zuckerberg

Creştere cu 2,17% a numărului de apeluri la Ambulanţa Bucureşti Ilfov, în primele şase ore

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov a înregistat joi, în primele şase ore, 323 de apeluri, cu 2,17% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a zilei precedente, peste jumătate fiind urgenţe medicale, a declarat managerul SABI, dr.Alis Grasu.
Creştere cu 2,17% a numărului de apeluri la Ambulanţa Bucureşti Ilfov, în primele şase ore

Un poliţist de frontieră american a ucis un mexican care ar fi aruncat cu pietre spre el

Un agent al poliţiei de frontieră americane a împuşcat mortal un mexican care ar fi aruncat cu pietre spre el, dinspre partea mexicană a frontierei, la Tijuana, a anunţat miercuri poliţia municipală din acest oraş din nord-vestul Mexicului, relatează AFP.
Un poliţist de frontieră american a ucis un mexican care ar fi aruncat cu pietre spre el

Şeful DSVSA Galaţi, reţinut pentru luare de mită şi şantaj

Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi de Siguranţă a Alimentelor (DSVSA) Galaţi, Viorel Gheorghiţă, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru luare de mită şi şantaj, fiind acuzat că proteja firmele unui om de afaceri din judeţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şeful DSVSA Galaţi, reţinut pentru luare de mită şi şantaj

CNADNR a atribuit patru contracte pentru supervizarea lucrărilor la autostrăzi; două sunt contestate

CNADNR a atribuit patru contracte pentru supervizarea lucrărilor de construcţie a autostrăzilor Nădlac-Arad, Timişoara-Lugoj, Lugoj-Deva şi Orăştie-Sibiu, cu o valoare totală de 93,7 milioane lei, fără TVA, însă rezultatele pentru două dintre acestea au fost contestate.
CNADNR a atribuit patru contracte pentru supervizarea lucrărilor la autostrăzi; două sunt contestate

Berlusconi îşi arată talentele de cuceritor chiar şi în Parlamentul italian – FOTO

Silvio Berlusconi dovedeşte încă o dată că reputaţia sa de Don Juan este reală. Premierul a fost surprins chiar în Parlament într-un moment destul de intim cu ministrul Turismului.
Berlusconi îşi arată talentele de cuceritor chiar şi în Parlamentul italian - FOTO

Geoană: PE a luat o decizie normală în cazul lui Severin; e subiectul prea dureros ca să comentez

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi, că Parlamentul European a luat o decizie politică normală în cazul lui Adrian Severin, adăugând că este un subiect mult prea dureros şi complicat ca să îl comenteze.
Geoană: PE a luat o decizie normală în cazul lui Severin; e subiectul prea dureros ca să comentez

Cefin a ieşit din proiectul de retail pe care urma să-l dezvolte la Galaţi împreună cu GTC

Dezvoltatorul imobiliar GTC va dezvolta singur centrul comercial Galleria din Galaţi, în condiţiile în care a preluat în urmă cu două luni restul de 15% din participaţia la proiect deţinută de compania italiană Cefin Holding.
Cefin a ieşit din proiectul de retail pe care urma să-l dezvolte la Galaţi împreună cu GTC

JPMorgan: Retragerea băncilor greceşti din România nu ar fi o mare problemă pentru sectorul bancar

Potenţiala retragere a băncilor greceşti din România nu ar fi o mare problemă pentru sectorul bancar local, deoarece autorităţile dispun de resursele necesare pentru a prelua aceste subsidiare şi a le vinde mai târziu altor grupuri financiare, iar BNR poate absorbi şocurile, potrivit JPMorgan.
JPMorgan: Retragerea băncilor greceşti din România nu ar fi o mare problemă pentru sectorul bancar

UPDATE: Un tramvai a deraiat între Hala Traian şi Piaţa Muncii din Capitală, circulaţia e îngreunată

(adaugă declaraţii ale purtătorului de cuvânt al RATB, Brânduşa Raeceanu, în paragrafele 5 - 6)
UPDATE: Un tramvai a deraiat între Hala Traian şi Piaţa Muncii din Capitală, circulaţia e îngreunată

Tratament revoluţionar antirid, lansat în SUA: Folosirea celulelor pacientului pentru producerea de colagen

Agenţia americană de reglementare a medicamentelor (Food and Drug Administration/ FDA) a aprobat lansarea pe piaţă a primului tratament celular personalizat contra ridurilor, a anunţat, miercuri, Fibrocell Science, compania care a pus la punct această terapie.
Tratament revoluţionar antirid, lansat în SUA: Folosirea celulelor pacientului pentru producerea de colagen

Ciuhandu: După declaraţia despre Regele Mihai, Băsescu ar fi trebuit să îşi prezinte demisia

Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, care este şi preşedintele PNŢCD Timiş, a declarat, joi, că este "consternat" de declaraţiile lui Traian Băsescu despre Regele Mihai şi a spus că, în urma acestor afirmaţii, şeful statului ar fi trebuit să îşi dea demisia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ciuhandu: După declaraţia despre Regele Mihai, Băsescu ar fi trebuit să îşi prezinte demisia

Geoană: Băsescu ofensează Parlamentul trimiţând şi propunerile de revizuire respinse de CC

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, se declară dezamăgit că Traian Băsescu "nesocoteşte cu intenţie" decizia CC privind proiectul de revizuire a Constituţiei, sfidează instanţa constituţională şi ofensează Parlamentul transmiţând inclusiv propunerile declarate neconstituţionale.
Geoană: Băsescu ofensează Parlamentul trimiţând şi propunerile de revizuire respinse de CC

Cordoş va sesiza Curtea de Conturi privind posibile fapte de corupţie la Primăria Cluj-Napoca

Senatorul PSD Alexandru Cordoş va sesiza Curtea de Conturi pentru verificarea unor "suspiciuni de corupţie" la Primăria Cluj-Napoca, legate de încheierea de contracte de consultanţă pentru lucrări de investiţii în derulare, însă reprezentanţii municipalităţii afirmă că acuzaţiile nu se susţin.
Cordoş va sesiza Curtea de Conturi privind posibile fapte de corupţie la Primăria Cluj-Napoca

European Parliament Lifts Romanian MEP Adrian Severin’s Immunity

The European Parliament of Thursday adopted a report of the Committee on Legal Affairs (JURI) on lifting the immunity of Romanian MEP Adrian Severin, accused of lobbying in exchange for money.
European Parliament Lifts Romanian MEP Adrian Severin’s Immunity

Nouă persoane arestate în Grecia într-un caz de meciuri trucate

Poliţia elenă a arestat, miercuri, nouă persoane, printre care şi preşedinţi de cluburi, suspectaţi de implicare într-o reţea de meciuri de fotbal trucate, informează AFP.
Nouă persoane arestate în Grecia într-un caz de meciuri trucate

Moldovan:Este inadmisibil ca preşedintele României să negocieze teritoriul ţării cu foarfeca în mână

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, susţine că este inadmisibil ca preşedintele României să negocieze teritoriul ţării "cu foarfeca în mână" şi "să dezbine naţia", punând românii împotriva maghiarilor într-o primă fază şi apoi maghiarii împotriva maghiarilor în faza a doua.
Moldovan:Este inadmisibil ca preşedintele României să negocieze teritoriul ţării cu foarfeca în mână

Şeful PDL Covasna:La Bucureşti, mulţi nu înţeleg chiar nimic din problemele românilor şi maghiarilor

Preşedintele PDL Covasna, Dan Manolăchescu, afirmă că în ultima perioadă are "senzaţia" că "foarte multă lume la Bucureşti nu înţelege sau nu vrea să înţeleagă chiar nimic din problemele românilor şi ale maghiarilor din Covasna", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şeful PDL Covasna:La Bucureşti, mulţi nu înţeleg chiar nimic din problemele românilor şi maghiarilor

Sergiu Băhăian, condamnat la 26 de ani de detenţie, iar un complice al său la închisoare pe viaţă -2

Sergiu Băhăian a fost condamnat la 26 de ani de închisoare, iar unul dintre complicii săi, Valentin Şlepac, la detenţie pe viaţă, în dosarul în care sunt acuzaţi, alături de alte persoane, pentru înşelăciune, omor, instigare la omor calificat şi fals, a decis Tribunalul Ialomiţa.
Sergiu Băhăian, condamnat la 26 de ani de detenţie, iar un complice al său la închisoare pe viaţă -2

Conducătorii cluburilor de la baraj sunt convinşi că TAS nu va schimba decizia în cazul licenţierii

Conducătorii cluburilor Voinţa Sibiu şi Săgeata Năvodari, care vor disputa barajul pentru promovarea în Liga I, sunt convinşi că Tribunalul de Arbitraj Sportiv de Lausanne nu va schimba deciziile Comisiei de Apel care nu a acordat licenţa grupărilor FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor.
Conducătorii cluburilor de la baraj sunt convinşi că TAS nu va schimba decizia în cazul licenţierii