CELE MAI NOI ARTICOLE

O femeie a murit, iar soţul şi copiii lor au fost răniţi într-un accident în Buzău

O femeie de 33 de ani a murit, soţul său a fost grav rănit, iar copiii lor au suferit leziuni uşoare, în urma unui accident care a avut loc, sâmbătă seară, pe un drum judeţean, în localitatea buzoiană Maxenu, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un copac, transmite corespondentul MEDIAFAX.
O femeie a murit, iar soţul şi copiii lor au fost răniţi într-un accident în Buzău

Atena neagă zvonurile că Grecia vrea să iasă din zona euro

Premierul grec George Papandreou a negat că Grecia ar fi pus problema ieşirii din zona euro în dicuţiile purtate vineri între miniştrii de Finanţe din cele mai mari economii din uniunea monetară, respingând astfel zvonurile apărute în presă.
Atena neagă zvonurile că Grecia vrea să iasă din zona euro

Cel puţin nouă rebeli au fost ucişi lângă Zenten, în confruntări cu forţele libiene

Cel puţin nouă combatanţi rebeli au fost ucişi şi aproximativ 50 au fost răniţi, sâmbătă, în confruntări violente cu forţele guvernamentale în apropiere de Zenten, în munţii berberi situaţi la sud-vest de Tripoli, potrivit jurnaliştilor şi surselor medicale, transmite AFP.
Cel puţin nouă rebeli au fost ucişi lângă Zenten, în confruntări cu forţele libiene

Evander Holyfield l-a învins pe Brian Nielsen într-un meci disputat în Danemarca

Veteranul Evander Holyfield (SUA), 48 de ani, l-a învins, sâmbătă, pe Brian Nielsen (Danemarca), în vârstă de 46 de ani, prin decizia arbitrului în repriza a zecea, într-un meci fără miză, dar pe care americanul îl consideră o etapă spre un al cincilea şi ultim titlu mondial la categoria grea.
Evander Holyfield l-a învins pe Brian Nielsen într-un meci disputat în Danemarca

Avancronica partidei FC Timişoara – Unirea Urziceni

Avancronica partidei FC Timişoara - Unirea Urziceni, care are loc, luni, de la ora 18.00, pe stadionul Dan Păltinişanu, în etapa a XXXII-a a Ligii I:
Avancronica partidei FC Timişoara - Unirea Urziceni

Peste 30 de răniţi în incidente dinaintea meciului Bursaspor – Beşiktaş

Treizeci şi patru de persoane, între care nouă poliţişti, au fost rănite, sâmbătă seară, la Bursa, în timpul gravelor incidente care au izbucnit înainte de meciul din etapa a XXXII-a a campionatului Turciei, dintre Bursaspor şi Beşiktaş Istanbul, care a fost anulat de autorităţi, informează AFP.
Peste 30 de răniţi în incidente dinaintea meciului Bursaspor - Beşiktaş

O tânără a murit, iar o alta a fost rănită într-un accident, în Cluj

O tânără în vârstă de 25 de ani a murit, iar o alta a fost rănită într-un accident care a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Buneşti, judeţul Cluj, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp.
O tânără a murit, iar o alta a fost rănită într-un accident, în Cluj

Cel puţin şase persoane, ucise de forţele de ordine în oraşul sirian Banias – martori

Cel puţin şase persoane au fost ucise sâmbătă în oraşul sirian Banias (nord-vest), unde armata a intervenit pentru dispersarea manifestanţilor, informează AFP.
Cel puţin şase persoane, ucise de forţele de ordine în oraşul sirian Banias - martori

Rezultatele controlului pe piaţa carburanţilor se amână pentru semestrul II. Guvernul discută cu CE

Rezultatele anchetei iniţiate de Consiliul Concurenţei pe piaţa carburanţilor şi eventualele măsuri care s-ar impune pentru companiile petroliere vor fi stabilite cel mai probabil abia în semestrul II, până atunci Guvernul urmând să aibă mai multe discuţii cu Comisia Europeană, afirmă surse oficiale.
Rezultatele controlului pe piaţa carburanţilor se amână pentru semestrul II. Guvernul discută cu CE

Avancronica partidei Victoria Brăneşti – Oţelul Galaţi

Avancronica partidei Victoria Brăneşti - Oţelul Galaţi, care va avea loc, luni, de la ora 16.00, în etapa a XXXII-a a Ligii I:
Avancronica partidei Victoria Brăneşti - Oţelul Galaţi

Malvina Cservenschi se alătură echipei TVR Info

Malvina Cservenschi, prezentatoarea ştirilor de la ora 12.00 de pe TVR 2, va prezenta, de luni, alternativ cu Alina Badea şi Alina Sencovici, şi jurnalele de ştiri "Info+", difuzate din oră în oră la TVR Info, canalul de ştiri al Televiziunii Române, informează un comunicat.
Malvina Cservenschi se alătură echipei TVR Info

Octavian Radu bagă în insolvenţă o nouă firmă din grup, care deţine trei cafenele şi un restaurant

Sebra Francize, firma din grupul RTC controlat de Octavian Radu, care operează francizele din domeniul cafenelelor şi restaurantelor, a cerut la începutul lunii mai intrarea în insolvenţă, după ce a acumulat datorii de 4,5 milioane euro către bănci şi furnizori.
Octavian Radu bagă în insolvenţă o nouă firmă din grup, care deţine trei cafenele şi un restaurant

Provizioanele băncilor au crescut în primul trimestru cu 920 milioane lei, la 24,5 miliarde de lei

Provizoanele constituie de bănci au crescut în primul trimestru cu 920 de milioane de lei, la 24,5 miliarde de lei, în contextul în care valoarea creditelor restante şi îndoielnice a avansat cu peste 10%, iar rata de solvabilitate medie pentru sistemul bancar a urcat la 14,75%.
Provizioanele băncilor au crescut în primul trimestru cu 920 milioane lei, la 24,5 miliarde de lei

Un avion a aterizat de urgenţă la Copenhaga, după ce doi pasageri beţi s-au luat la ceartă

Un avion al companiei Norwegian a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă la Copenhaga, sâmbătă, pentru a debarca trei pasageri aflaţi sub influenţa alcoolului, care au fost implicaţi într-un conflict în timpul zborului, a anunţat poliţia aeroportuară din capitala daneză.
Un avion a aterizat de urgenţă la Copenhaga, după ce doi pasageri beţi s-au luat la ceartă

Cinci sute de imigranţi de la bordul unei nave care eşuase în apropiere de Lampedusa au fost salvaţi

Toţi cei aproximativ 500 de imigranţi provenind din Libia aflaţi la bordul unei nave care eşuase în apropierea portului insulei italiene Lampedusa au fost salvaţi, anunţă purtătorul de cuvânt al Pazei de Coastă italiene, citat de AFP.
Cinci sute de imigranţi de la bordul unei nave care eşuase în apropiere de Lampedusa au fost salvaţi

Arabii vor să investească în agricultura românească

Investitorii arabi vor să cumpere teren agricol în România sau să se asocieze cu agricultorii români, a spus secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Adrian Rădulescu la emisiunea "După 20 de ani".
Arabii vor să investească în agricultura românească

CIA: Documentele confiscate de la Osama ben Laden justifică urmărirea sa

Cantitatea mare de documente confiscate în timpul raidului asupra reşedinţei lui Osama ben Laden demonstrează "cât era de important" ca liderul al-Qaida să fie căutat, a apreciat sâmbătă directorul CIA, Leon Panetta, într-un comunicat citat de AFP.
CIA: Documentele confiscate de la Osama ben Laden justifică urmărirea sa

Avancronica partidei CFR Cluj – Gloria Bistriţa

Avancronica partidei CFR Cluj - Gloria Bistriţa, care se va disputa, luni, de la ora 14.00, în etapa a XXXII-a a Ligii I:
Avancronica partidei CFR Cluj - Gloria Bistriţa

Rădulescu:Decizia prind taxarea proprietarilor care nu lucrează trenurile se va lua la nivel politic

Ministerul Agriculturii are pregătit pachetul legislativ pentru amendarea proprietarilor care nu lucrează terenurile agricole, însă decizia va fi luată la nivel politic, a spus secretarul de stat în instituţie Adrian Rădulescu la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică la Pro TV.
Rădulescu:Decizia prind taxarea proprietarilor care nu lucrează trenurile se va lua la nivel politic

Braşov: Copii intoxicaţi cu alimente alterate la o pensiune din Moeciu de Sus

Câţiva copii având vârste de zece şi 11 ani au ajuns la spital, sâmbătă, după ce s-au intoxicat cu produse alimentare alterate pe care le-au consumat la o pensiune din localitatea Moeciu de Sus, judeţul Braşov, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Braşov: Copii intoxicaţi cu alimente alterate la o pensiune din Moeciu de Sus

Minea, Romalimenta: Toată lumea îi cunoaşte pe marii evazionişti din piaţa agro-alimentară

Preşedintele federaţiei Romalimenta, Sorin Minea, a declarat în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică la Pro TV, că jumătate din piaţa agro-alimentară românească este neagră şi că toată lumea îi cunoaşte pe marii evazionişti.
Minea, Romalimenta: Toată lumea îi cunoaşte pe marii evazionişti din piaţa agro-alimentară

Preţurile la alimentele procesate, mai mari cu până la 12% în următoarele două luni. Preşedintele Romalimenta: Nu se poate face nimic pentru stoparea creşterii

Preţurile produselor alimentare procesate vor creşte în următoarele 2-3 luni cu până la 10-12%, afirmă preşedintele Romalimenta, Sorin Minea.
Preţurile la alimentele procesate, mai mari cu până la 12% în următoarele două luni. Preşedintele Romalimenta: Nu se poate face nimic pentru stoparea creşterii

Patru funcţionari ONU şi doi piloţi au murit după prăbuşirea unui avion în Bolivia

Patru funcţionari ONU specializaţi în combaterea traficului de droguri şi doi piloţi au murit după prăbuşirea unui avion uşor într-o regiune forestieră situată la vest de La Paz, anunţă surse militare, citate de AFP.
Patru funcţionari ONU şi doi piloţi au murit după prăbuşirea unui avion în Bolivia

Vasile Blaga, convins că va câştiga alegerile pentru preşedinţia PDL

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, la Oradea, că are convingerea că va câştiga alegerile pentru preşedinţia partidului şi că votul delegaţilor trebuie să fie secret, deoarece acest lucru este prevăzut în statutul partidului.
Vasile Blaga, convins că va câştiga alegerile pentru preşedinţia PDL

Cele mai ciudate meserii din istorie: Deşteptătorul, biciuitorul de câini, profanatorul de morminte

Trăim într-o epocă în care nici nu putem să ne închipuim cum ar fi fără lumină electrică, fără maşină, fără computer sau fără telefon, lucruri care ne uşurează viaţa şi munca. Au existat însă şi perioade, înainte de marea revoluţie industrială, în care felinarele pe stradă erau aprinse de o persoana angajată să facă asta sau muncitorii erau treziţi în fiecare dimineaţă de cineva care le bătea în geam.
Cele mai ciudate meserii din istorie: Deşteptătorul, biciuitorul de câini, profanatorul de morminte

În Parâng, la cota 1700, strat de zăpadă de cinci centimetri; pe Parângul Mic se poate schia

În staţiunea montană Parâng din Valea Jiului a nins în acest week-end şi vântul a suflat cu putere, la cota 1.700 stratul de zăpadă fiind de aproximativ cinci centimetri, iar pe Parângul Mic, la peste 2.000 de metri, se poate schia "cu lejeritate", transmite corespondentul MEDIAFAX.
În Parâng, la cota 1700, strat de zăpadă de cinci centimetri; pe Parângul Mic se poate schia

Un tânăr care nu s-a oprit la somaţiile poliţiştilor a fost împuşcat în abdomen

Un tânăr sucevean în vârstă de 29 de ani a fost rănit, abdomen, duminică dimineaţă, fiind împuşcat de un echipaj de poliţie care îl urmărea, tânărul refuzând să oprească atât la somaţiile verbale, cât şi după ce poliţiştii au tras focuri de avertisment.
Un tânăr care nu s-a oprit la somaţiile poliţiştilor a fost împuşcat în abdomen

Cairo: 9 morţi şi peste 100 de răniţi în confruntări între musulmani şi creştini

Confruntări violente între musulmani şi creştini s-au soldat cu nouă morţi şi peste o sută de răniţi, sâmbătă seara, într-un cartier din Cairo, alimentând tensiunile interconfesionale puternice cu care se confruntă Egiptul.
Cairo: 9 morţi şi peste 100 de răniţi în confruntări între musulmani şi creştini

Credincioşii s-au îmbulzit la sfinţirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vatra Luminoasă, oficiată de PF Daniel

Credincioşii care au venit, duminică dimineaţă, la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul bucureştean Vatra Luminoasă s-au îmbulzit şi au încercat să forţeze gardurile de protecţie pentru a putea ajunge în lăcaşul de cult la slujba de sfinţire oficiată de Patriarhul Daniel.
Credincioşii s-au îmbulzit la sfinţirea Bisericii

Riscul unei erori privind identitatea lui ben Laden: Unu la 11,8 mii de bilioane

Probabilităţile unei erori privind identitatea lui Osama ben Laden, după testele ADN şi alte tehnici folosite, sunt de una la 11,8 mii de bilioane, au declarat sâmbătă oficiali americani.
Riscul unei erori privind identitatea lui ben Laden: Unu la 11,8 mii de bilioane

Shakira la Bucureşti: Imagini din timpul concertului – GALERIE FOTO

Shakira a cântat sâmbătă în faţa unui public de circa 20.000 de persoane, în Piaţa Constituţiei din Capitală. Vedeta a apărut pe scenă la 21.30, în pantaloni negri mulaţi şi cu un top argintiu.
Shakira la Bucureşti: Imagini din timpul concertului - GALERIE FOTO

Giuseppe Verdi şi Georges Bizet, invitaţi la Caru’ cu Bere

Ceea ce părea o seară obişnuită, aglomerată, la restaurantul Caru' cu Bere din Capitală a devenit una excepţională, după ce, deghizaţi în ospătari, barmani sau clienţi, câţiva solişti ai Operei Naţionale au început să cânte arii celebre.
Giuseppe Verdi şi Georges Bizet, invitaţi la Caru' cu Bere

Şedinţă foto Lady Gaga: Sânii la vedere, machiaj strident şi o cruce la gât – FOTO

Lady Gaga nu încetează să şocheze oriunde merge. Cea mai recentă şedinţă foto a vedetei este un exemplu de excentricitate, Gaga purtând o ţinută transparentă pe sub care nu avea lenjerie intimă.
Şedinţă foto Lady Gaga: Sânii la vedere, machiaj strident şi o cruce la gât - FOTO

Timiş: Cei 38 de vameşi şi poliţişti arestaţi în dosarul mitei au fost eliberaţi

Cei 38 de de vameşi şi poliţişti de frontieră arestaţi în dosarul mitei şi contrabandei de la vămile din judeţul Timiş au fost eliberaţi din arest, duminică dimineaţă, după ce instanţa supremă a decis definitiv că pot fi judecaţi în libertate.
Timiş: Cei 38 de vameşi şi poliţişti arestaţi în dosarul mitei au fost eliberaţi

Cea mai mică locuinţă eco din lume. Vezi cât este de confortabilă

Cea mai mică locuinţă din lume a fost prezentată la Festivalul de Ştiinţă din Edinburgh şi are o măsuţă cu două scaune, un pat dublu, un duş şi o bucătărie într-un spaţiu de trei metri cubi.
Cea mai mică locuinţă eco din lume. Vezi cât este de confortabilă

Mark Zuckerberg şi-a cumpărat casă de şapte milioane de dolari. Vezi cum arată

Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, şi-a cumpărat casa în care stătatea cu chirie din Palo Alto, California. Vila, pentru care plătea 6.000 de dolari pe lună, a costat 7 milioane de dolari şi, deşi este foarte aproape de de sediul Facebook, se află într-una dintre cele mai scumpe zone din SUA.
Mark Zuckerberg şi-a cumpărat casă de şapte milioane de dolari. Vezi cum arată

Shakira la Bucureşti: Vedeta s-a luptat cu ploaia şi cu răceala publicului

Shakira a cântat sâmbătă în faţa unui public de circa 20.000 de persoane, în Piaţa Constituţiei din Capitală, artista fiind nevoită să se lupte nu doar cu o ploaie nemiloasă, în prima parte a show-ului, ci şi cu răceala spectatorilor, obosiţi de aşteptare şi doritori doar de hituri.
Shakira la Bucureşti: Vedeta s-a luptat cu ploaia şi cu răceala publicului

FOCUS: Shakira s-a luptat cu ploaia şi cu răceala publicului, sâmbătă, la Bucureşti

Shakira a cântat sâmbătă în faţa unui public de circa 20.000 de persoane, în Piaţa Constituţiei din Capitală, artista fiind nevoită să se lupte nu doar cu o ploaie nemiloasă, în prima parte a show-ului, ci şi cu răceala spectatorilor, obosiţi de aşteptare şi doritori doar de hituri.
FOCUS: Shakira s-a luptat cu ploaia şi cu răceala publicului, sâmbătă, la Bucureşti

Judecătoarea Larisa Julieta Dragomir, arestată preventiv pentru 15 zile

Judecătoarea Larisa Julieta Dragomir, de la Judecătoria Cornetu, va fi arestată preventiv pentru 15 zile, după ce instanţa supremă a admis, sâmbătă, recursul procurorilor anticorupţie împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti prin care aceasta a fost lăsată liberă.
Judecătoarea Larisa Julieta Dragomir, arestată preventiv pentru 15 zile

Antrenorul Jean Tigana a demisionat de la Girondins Bordeaux

Antrenorul echipei Girondins Bordeaux, Jean Tigana, a demisionat din această funcţie, sâmbătă, după partida pierdută, cu scorul de 0-4, în faţa formaţiei Sochaux, în etapa a 34-a a campionatului, motivând că fiica sa de 16 ani a fost agresată în tribune, informează AFP.
Antrenorul Jean Tigana a demisionat de la Girondins Bordeaux