CELE MAI NOI ARTICOLE

Romanian Govt Received 16 Bks’ Ok To Join „First Home” Program

The Romanian Government received answers from 16 banks that want to join the “First Home” program, which is due to start by early July, Prime Minister Emil Boc said Tuesday.
Romanian Govt Received 16 Bks’ Ok To Join

GM a încheiat un acord privind vânzarea brandului Hummer

General Motors (GM) a încheiat un memorandum de înţelegere privind vânzarea brandului Hummer dar nu a precizat numele cumpărătorului sau suma pe care o va obţine prin această tranzacţie, care urmează să fie finalizată în trimestrul al treilea.
GM a încheiat un acord privind vânzarea brandului Hummer

Alexandru Mazăre: Până acum Udrea s-a ocupat doar de lucruri superficiale şi de imagine

Senatorul PSD de Constanţa Alexandru Mazăre s-a declarat, marţi, nemulţumit de activitatea ministrului Turismului, Elena Udrea, spunând că până acum aceasta s-a ocupat numai de "lucruri superficiale şi de imagine", fără măsuri concrete pentru dezvoltarea acestui domeniu.
Alexandru Mazăre: Până acum Udrea s-a ocupat doar de lucruri superficiale şi de imagine

Noul preşedinte al IHF va fi ales între Hassan Moustaffa şi Jean Kaiser

Egipteanul Hassan Moustaffa şi luxemburghezul Jean Kaiser vor candida pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF), deţinută de Moustaffa în ultimii nouă ani, care este însă contestat puternic de naţiunile europene la un nou mandat.
Noul preşedinte al IHF va fi ales între Hassan Moustaffa şi Jean Kaiser

Denilson a semnat cu o echipă din Vietman

Atacantul brazilian Denilson a semnat, marţi, un contract cu gruparea de pe locul şase în campionatului Vietnamului, Hai Phong, informează AFP citând presa locală.
Denilson a semnat cu o echipă din Vietman

Mefin Sinaia îşi trimite angajaţii în şomaj tehnic până la 1 iulie

Conducerea Mefin Sinaia (MEF) a decis să-i trimită în şomaj tehnic pe toţi cei 508 salariaţi ai firmei, în perioada 2 iunie -1 iulie, după ce săptămâna trecută a revocat măsura disponibilizării anunţată la mijlocul lunii mai, se arată într-un comunicat al societăţii, remis, marţi, Bursei de Valori.
Mefin Sinaia îşi trimite angajaţii în şomaj tehnic până la 1 iulie

Vosganian: Berceanu este doar un amărât de lipitor de afişe al Elenei Băsescu

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, marţi, la Craiova, că liberalii nu trebuie să se supere prea tare pe ministrul Radu Berceanu, care i-a catalogat drept "lăcustele liberale", întrucât acesta este un "amărât lipitor de afişe" al Elenei Băsescu, candidat la Parlamentul European.
Vosganian: Berceanu este doar un amărât de lipitor de afişe al Elenei Băsescu

Karabatici şi Kavticknik, transferaţi la Montpellier pentru 1,5 milioane de euro

Handbaliştii de la THW Kiel, Nikola Karabataci şi Vid Kavticknik, care au pierdut finala Ligii Campionilor în faţa formaţiei BM Ciudad Real, vor juca din sezonul viitor la Montpellier HB, suma de transfer fiind de 1,5 milioane de euro.
Karabatici şi Kavticknik, transferaţi la Montpellier pentru 1,5 milioane de euro

Prevederi din OUG prin care a fost blocată majorarea salariilor profesorilor, neconstituţionale

Curtea Constituţională (CC) a decis, marţi, că prevederi referitoare la creşterea salariilor profesorilor cuprinse în OUG 151/2008 prin care a fost blocată majorarea veniturilor acestora cu 50 la sută, sunt neconstituţionale.
Prevederi din OUG prin care a fost blocată majorarea salariilor profesorilor, neconstituţionale

FC Dinamo amendat cu 50.000 de lei, în urma partidei cu FC Braşov

Jandarmeria Română a sancţionat FC Dinamo Bucureşti cu 50.000 de lei, pentru că a permis, duminică, la meciul disputat cu FC Braşov, afişarea în tribunele stadionului din Ştefan cel Mare a sloganurilor sau textelor cu conţinut obscen.
FC Dinamo amendat cu 50.000 de lei, în urma partidei cu FC Braşov

Mijlocaşul croat Mato Jajalo va fi coechipier cu Paul Codrea la Siena

Mijlocaşul croat Mato Jajalo, de la Slaven Belupo Koprivnica, a semnat un contract pe cinci sezoane cu Siena, grupare la care este legitimat şi românul Paul Codrea, informează AFP.
Mijlocaşul croat Mato Jajalo va fi coechipier cu Paul Codrea la Siena

Antonescu: Nu avem nevoie de un premier ce se maimuţăreşte pe scenă şi de un preşedinte ce tunde oi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, prezent la Drobeta Turnu Severin la un miting electoral, l-a calificat pe premierul Emil Boc drept un "maimuţoi", spunând că "România nu are nevoie de un prim-ministru care se maimuţăreşte pe scenă".
Antonescu: Nu avem nevoie de un premier ce se maimuţăreşte pe scenă şi de un preşedinte ce tunde oi

Apple Distributor In Romania Sees ’09 Sales Up By 20%

Integrated Romanian Information Systems IRIS, the distributor of Apple products in Romania, sees a 10% or 20% sales hike in 2009, from the previous EUR13 million sales estimated for 2008.
Apple Distributor In Romania Sees ’09 Sales Up By 20%

S Romania Judges Allow Bail For Another Football Corruption Suspect

The Arges Court, southern Romania, allowed Tuesday the release on bail of Gheorghe Constantin, former head of the Central Commission of Referees (CCA), but anticorruption prosecutors immediately challenged the decision and the appeal will be tried in the Pitesti Court of Appeals.
S Romania Judges Allow Bail For Another Football Corruption Suspect

Americanul Matt Gibson, fost la „U” Cluj, a semnat un contract cu gruparea belgiană Okapi Aalstar

Baschetbalistul american Matt Gibson, care a evoluat la U-Mobitelco Cluj şi de care se interesase campioana CSU Ploieşti, va evolua la formaţia Generali Okapi Aalstar, semifinalistă în acest sezon în campionatul Belgiei.
Americanul Matt Gibson, fost la

Protocolul PSD – PDL ar putea să înceteze după europarlamentare

Senatorul PSD de Constanţa Alexandru Mazăre susţine că există mai multe filiale social-democrate în ţară care doresc ruperea protocolului cu PDL şi că o decizie în acest sens va fi luată după alegerile europarlamentare.
Protocolul PSD - PDL ar putea să înceteze după europarlamentare

Jocul video Tetris aniversează un sfert de secol

Cu şase ani înainte de căderea Uniunii Sovietice, matematicianul moscovit Alexei Pajitnov crea jocul video Tetris, al cărui succes nu se dezminte nici 25 de ani mai târziu.
Jocul video Tetris aniversează un sfert de secol

Boc: 16 bănci, interesate să intre în programul „Prima Casă”

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, la Arad, că Guvernul a primit răspuns de la 16 bănci care doresc să se implice în programul "Prima Casă" şi că acesta va începe mai devreme decât era prevăzut, respectiv până la finele lunii iunie.
Boc: 16 bănci, interesate să intre în programul

Christoph Daum va antrena formaţia Fenerbahce

Germanul Christoph Daum va antrena din sezonul viitor formaţia turcă Fenerbahce, din prima ligă, unde îi succede spaniolului Luis Aragones, a anunţat, marţi, gruparea FC Koln, informează AFP.
Christoph Daum va antrena formaţia Fenerbahce

Decizia de eliberare pe cauţiune a lui Gh. Constantin, atacată de procurori

Judecătorii Tribunalului Argeş au admis, marţi, eliberarea pe cauţiune a fostului preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) Gheorghe Constantin, dar procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA au făcut recurs, care urmează să fie judecat la Curtea de Apel Piteşti.
Decizia de eliberare pe cauţiune a lui Gh. Constantin, atacată de procurori

Comisia de la Chişinău nu a descoperit dovezi privind implicarea României

Preşedintele comisiei pentru pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie de la Chişinău susţine că nu există elemente concrete care să ateste implicarea României în organizarea acestora, contrazicându-l astfel pe şeful statului, Vladimir Voronin, scrie Jurnal de Chişinău, în ediţia online.
Comisia de la Chişinău nu a descoperit dovezi privind implicarea României

Romanian Liberal MP Questions Ballot Printing Contract Attribution

Romanian liberal MP Horea Uioreanu accused the Government of having attributed, to a company close to the social democrats, the printing of voting ballots in the EP elections, without having organized an auction.
Romanian Liberal MP Questions Ballot Printing Contract Attribution

Edin Dzeko a fost ales cel mai bun jucător din 1.Bundesliga 2008-2009

Atacantul bosniac al echipei VfL Wolfsburg, Edin Dzeko, a fost ales cel mai bun jucător din 1.Bundesliga 2008-2009, de către ceilalţi jucători din campionatul Germaniei, a anunţat publicaţia Kicker, citată de AFP.
Edin Dzeko a fost ales cel mai bun jucător din 1.Bundesliga 2008-2009

Romania Extends Flood Advisory To 21 Counties

Heavy rains of up to 50 liters per square meters expected throughout Romania have prompted hydrologists to issue a flood advisory for 21 counties from Tuesday afternoon until Wednesday afternoon.
Romania Extends Flood Advisory To 21 Counties

CSU Metal Galaţi va participa pentru a doua oară consecutiv în Liga Campionilor

Echipa feminină de volei CSU Metal Galaţi va evolua al doilea an consecutiv în Liga Campionilor, după ce finanţatorul echipei, Corneliu Mangalea, a plătit taxa de înscriere în competiţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
CSU Metal Galaţi va participa pentru a doua oară consecutiv în Liga Campionilor

Prietenul tinerei venite de la New York a fost externat

Prietenul tinerei venite de la New York în 29 mai, în cazul căreia a fost confirmată, în urmă cu o zi, infecţia cu gripă AH1N1, a fost externat, marţi, din Institutul "Matei Balş" din Capitală.
Prietenul tinerei venite de la New York a fost externat

Comuniştii din R. Moldova, dispuşi să ofere opoziţiei funcţii în Guvern

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova ar fi dispus să le ofere membrilor opoziţiei funcţii în noul Guvern în schimbul susţinerii candidatului comunist în cel de-al doilea tur pentru alegerea preşedintelui, care va avea loc miercuri, în Parlament, relatează Europa Liberă, în pagina electronică.
Comuniştii din R. Moldova, dispuşi să ofere opoziţiei funcţii în Guvern

Mediafax oferă premiul pentru cel mai bun scurtmetraj românesc de la TIFF

Mediafax, cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România, va acorda premiul pentru scurtmetraj al secţiunii Zilele Filmului Românesc, ce debutează joi, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania - TIFF 2009 de la Cluj-Napoca.
Mediafax oferă premiul pentru cel mai bun scurtmetraj românesc de la TIFF

Romanian Ruling Coalition Protocol Could Break After EP Elections- Senator

Romanian social democrat senator Alexandru Mazare said Tuesday that several party branches in the country wish to break the protocol signed with ruling coalition partners democrat liberals and a decision in this respect will be made after EP elections.
Romanian Ruling Coalition Protocol Could Break After EP Elections- Senator

NOTĂ: Conferinţă de presă Gala „Invincibilii 4”

Pugilistul Jo Jo Dan va susţine o conferinţă de presă, miercuri, de la ora 13.00, la Cazino Mercur (lângă Piaţa 1 Mai) din Bucureşti, în vederea Galei "Invincibilii 4" ce va avea loc vineri, la Sala "Rapid".
NOTĂ: Conferinţă de presă Gala

Uioreanu: Guvernul a atribuit fără licitaţie tipărirea buletinelor de vot pentru PE

Deputatul PNL Horea Uioreanu a acuzat Guvernul Boc că a atribuit unei firme apropiate PSD tipărirea buletinelor pentru alegerile europarlamentare, fără a organiza o licitaţie.
Uioreanu: Guvernul a atribuit fără licitaţie tipărirea buletinelor de vot pentru PE

Băsescu şi-a revăzut, la Ierusalim, doi colegi de şcoală generală

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, marţi, la Ierusalim, cu un grup de reprezentanţi ai comunităţii românşti din Israel, ocazie cu care şi-a revăzut doi colegi de şcoală generală, de la care a primit o fotografie de grup de final de an şcolar.
Băsescu şi-a revăzut, la Ierusalim, doi colegi de şcoală generală

Termenul de finalizare a lucrărilor de la DN 7, devansat

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, la Nădlac, în judeţul Arad, că termenul pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a DN 7 va fi devansat cu trei luni, urmând ca recepţia lucrărilor să aibă loc în iulie.
Termenul de finalizare a lucrărilor de la DN 7, devansat

EC Calls For Romania’s Support In Finding A Swine Flu Vaccine

The European Commission has called for Romania’s support in finding a vaccine against the new H1N1 flu virus, the Health Ministry said Tuesday.
EC Calls For Romania’s Support In Finding A Swine Flu Vaccine

Copos: Adevărata dramă economică a verii va fi la Dinamo

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, susţine pe blogul său personal că "adevărata dramă economică a verii" se va produce la Dinamo şi nu la gruparea giuleşteană, criza financiară urmând să producă pagube şi la alte cluburi din Liga I.
Copos: Adevărata dramă economică a verii va fi la Dinamo

Distribuitorul Apple în România îşi va schimbă numele

Distribuitorul produselor Apple în România, Integrated Romanian Information Systems (IRIS), îşi va schimba denumirea în Apcom România, până la finele anului, şi estimează o creştere cu 10-20% a vânzărilor, de la o valoare estimată la 13 milioane de euro în 2008.
Distribuitorul Apple în România îşi va schimbă numele

Ernesto Valverde, noul antrenor al echipei Villarreal

Oficialii clubului Villarreal au anunţat, marţi, că noul antrenor al echipei este Ernesto Valverde, care îl va înlocui pe chilianul Manuel Pellegrini, plecat la formaţia Real Madrid, informează AFP.
Ernesto Valverde, noul antrenor al echipei Villarreal

MTS şi FR Baschet au lansat programul „Sport până la miezul nopţii”

Ministerul Tineretului şi Sportului şi Federaţia Română de Baschet au lansat, marţi, programul "Sport până la miezul nopţii", care se va desfăşura în mai multe oraşe din ţară şi care face parte din campania "România în mişcare"
MTS şi FR Baschet au lansat programul

Casieriile Enel Muntenia vor fi închise în perioada 6-9 iunie

Casieriile Enel Energie Muntenia din Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu vor fi închise în perioada 6 - 9 iunie, ca urmare a lucrărilor de modernizare a sistemului informatic, a anunţat, marţi, compania.
Casieriile Enel Muntenia vor fi închise în perioada 6-9 iunie

Tunisianul Haggui s-a transferat de la Bayer Leverkusen la Hannover ’96

Internaţionalul tunisian Karim Haggui, sub contract cu Bayer Leverkusen din 2006, a semnat, marţi, o înţelegere valabilă două sezoane cu clubul Hannover '96, informează AFP.
Tunisianul Haggui s-a transferat de la Bayer Leverkusen la Hannover '96