CELE MAI NOI ARTICOLE

Marko: Dacă se declanşează anticipate, se poate ajunge la o criză politică generală

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, că prin declanşarea alegerilor anticipate s-ar putea ajunge la "o criză politică generală".
Marko: Dacă se declanşează anticipate, se poate ajunge la o criză politică generală

Trupa Kiss, în turneu european, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de carieră

Trupa americană de hard rock Kiss, celebră pentru ţinutele strălucitoare şi chipurile machiate cu alb şi negru, va sărbători împlinirea a 35 de ani de la debut cu un turneu european care va începe la Munchen (Germania), pe 11 mai, a anunţat organizatorul concertului din Franţa.
Trupa Kiss, în turneu european, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de carieră

Ilie Năstase: Justiţia din România este cea mai coruptă din lume

Fostul tenisman Ilie Năstase, care a demisionat, marţi, din funcţia de preşedinte al FRT, şi-a motivat gestul prin faptul că nu mai doreşte ca numele său să fie asociat cu scandalurile de la federaţie şi prin faptul că o decizie judecătorească îl împiedică să realizeze proiectul academiei de tenis.
Ilie Năstase: Justiţia din România este cea mai coruptă din lume

Mii de muncitori din Bangladesh ar putea ajunge în România în următoarele luni

Sute de muncitori din Bangladesh sunt angajaţi în fabrici sau în sectorul construcţiilor în România sau în Polonia, ţări care se confruntă cu un deficit de mână de lucru, după migrarea forţei de muncă din aceste state în vestul Europei, au anunţat marţi autorităţile din Bangladesh.
Mii de muncitori din Bangladesh ar putea ajunge în România în următoarele luni

O companie belgiană de închirieri maşini refuză clienţii români

Compania Hertz din Benelux, acuzată de doi europarlamentari români că ar discrimina românii refuzându-le închirierea de maşini, a refuzat din nou să-i închirieze o maşină unui cetăţean român, cel refuzat fiind chiar un membru al cabinetului unuia dintre oficialii europeni din România.
O companie belgiană de închirieri maşini refuză clienţii români

CSM a sesizat CC în legătură cu conflictul dintre Parchet şi Parlament

Preşedintele CSM Lidia Bărbulescu a cerut, marţi, Curţii Constituţionale (CC) să soluţioneze conflictul juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public, ca autoritate judecătorească şi Parlament - Camera Deputaţilor, ca putere legislativă, în cazul cercetării miniştrilor-parlamentari.
CSM a sesizat CC în legătură cu conflictul dintre Parchet şi Parlament

Microsoft nu renunţă la oferta de preluare a Yahoo

Conducerea Microsoft a anunţat că respingerea de către Yahoo a ofertei sale iniţiale de preluare, în valoare de 42 miliarde de dolari, a fost "nefericită", dar că nu va renunţa la propunerea înaintată şi nu îşi va schimba părerea în ceea ce priveşte meritele acesteia.
Microsoft nu renunţă la oferta de preluare a Yahoo

President Tells PM He Will Refuse The Dismissal Of The Def Min – Sources

Romanian president Traian Basescu told Prime Minister Calin Tariceanu he would not accept the dismissal of defense minister Teodor Melescanu, proposed for justice minister, official sources told MEDIAFAX Tuesday.
President Tells PM He Will Refuse The Dismissal Of The Def Min - Sources

Former Tennis Star Quits Tennis Federation Chairman Position

Romania’s former tennis player Ilie Nastase on Tuesday said he resigned his position as president of the Romanian Tennis Federation, or FRT, according to the office of the spokesperson of the National Agency for Sports.
Former Tennis Star Quits Tennis Federation Chairman Position

Zenga ar putea antrena Vicenza

Fostul antrenor al echipelor FC Naţional, Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti, Walter Zenga, ar putea pregăti formaţia Vicenza, din Serie B, el fiind principalul candidat în cazul demiterii tehnicianului Angelo Gregucci, informează, marţi, agenţia Sports.
Zenga ar putea antrena Vicenza

Bellu: Nu l-am putut determina pe Năstase să se răzgândească

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Octavian Bellu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că Ilie Năstase, care şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al FR Tenis, este de neclintit în decizia sa, neputând fi convins să se răzgândească.
Bellu: Nu l-am putut determina pe Năstase să se răzgândească

Mel Gibson, acuzat de fraudă de coscenaristul filmului “Patimile lui Hristos”

Coscenaristul controversatului film "Patimile lui Hristos" (2004), în regia lui Mel Gibson, a dat în judecată compania actorului, Icon Productions, pe motiv că a acceptat un salariu mic după ce i s-a spus că filmul nu va avea încasări mari, informează eonline.com.
Mel Gibson, acuzat de fraudă de coscenaristul filmului “Patimile lui Hristos”

Cea mai mică reptilă zburătoare de pe planetă, prezentată la Rio de Janeiro

Cea mai mică reptilă zburătoare preistorică, o nouă specie de pterozaurian care are o deschidere a aripilor de doar 25 de centimetri, a fost prezentată de cercetătorii brazilieni şi chinezi în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Rio de Janeiro.
Cea mai mică reptilă zburătoare de pe planetă, prezentată la Rio de Janeiro

Ilie Năstase a demisionat din funcţia de preşedinte al FRT

Fostul tenisman Ilie Năstase a anunţat, marţi, că a demisionat din funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis (FRT), informează Biroul purtătorului de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS).
Ilie Năstase a demisionat din funcţia de preşedinte al FRT

Segărceanu: Voi încerca să-l conving pe Năstase să revină asupra deciziei de a demisiona

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Florin Segărceanu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că nu a fost anunţat de intenţia preşedintelui FR de Tenis, Ilie Năstase, de a demisiona şi a adăugat că va încerca să îl convingă pe fostul tenisman să revină asupra deciziei.
Segărceanu: Voi încerca să-l conving pe Năstase să revină asupra deciziei de a demisiona

Bucharest’s Baneasa To Become Urban Airport In Up To Ten Years – Min

Bucharest’s "Aurel Vlaicu" Baneasa international airport will become available only for small, private and charter planes, in about ten years, following developments in the north of the city, transport minister Ludovic Orban told MEDIAFAX Tuesday.
Bucharest’s Baneasa To Become Urban Airport In Up To Ten Years – Min

Băsescu i-a spus lui Tăriceanu că nu va accepta revocarea lui Meleşcanu de la Apărare – surse

Preşedintele Traian Băsescu l-a informat telefonic pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că nu va accepta revocarea din funcţie a ministrului Apărării Teodor Meleşcanu, nominalizat pentru portofoliul Justiţiei, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Băsescu i-a spus lui Tăriceanu că nu va accepta revocarea lui Meleşcanu de la Apărare - surse

Doroftei, ofertat de Cozmin Guşă pentru a intra în politică

Fostul campion mondial la box profesionist Leonard Doroftei a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că îl susţine pe liderul PIN Cozmin Guşă - care şi-a anunţat candidatura pentru Primăria Capitalei - acesta propunându-i de altfel să intre în politică.
Doroftei, ofertat de Cozmin Guşă pentru a intra în politică

Bistriţa: Prostituată obligată de instanţă să lucreze 400 de ore în folosul comunităţii

O prostituată din Bistriţa-Năsăud a fost obligată de instanţă să lucreze 400 de ore în folosul comunităţii întrucât a refuzat să plătească peste patruzeci de amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.
Bistriţa: Prostituată obligată de instanţă să lucreze 400 de ore în folosul comunităţii

Hispanicii vor deveni majoritari în SUA până în 2050 – studiu

Populaţia hispanică va deveni majoritară până în 2050 în Statele Unite, numărul imigranţilor şi al copiilor acestora sporind considerabil în perioada următoare, cu până la 82 de procente din rata creşterii demografice, potrivit unui studiu.
Hispanicii vor deveni majoritari în SUA până în 2050 - studiu

Cluj: Khaled Matar, suspectat de legături cu Al Qaeda, va executa şase ani de închisoare

Khaled Matar, cetăţean român de naţionalitate palestiniană, despre care presa din România a relatat că ar avea legături cu Al Qaeda, va sta şase ani la închisoare, după ce Curtea de Apel Cluj i-a respins, marţi, apelul împotriva sentinţei Tribunalului Cluj.
Cluj: Khaled Matar, suspectat de legături cu Al Qaeda, va executa şase ani de închisoare

Mercedes-Benz preferă România pentru o nouă unitate de producţie în Europa

Producătorul german de automobile Mercedes-Benz, parte a grupului Daimler, preferă România, în defavoarea Poloniei, la alegerea ţării unde urmează să construiască o nouă uzină, care va produce, începând din 2011, modele din Clasa A şi Clasa B, potrivit autonews.com, care citează surse neoficiale.
Mercedes-Benz preferă România pentru o nouă unitate de producţie în Europa

Orban: Băneasa va deveni practicabil doar pentru aeronave mici

Aeroportul "Aurel Vlaicu" Băneasa va deveni, probabil în maxim zece ani, practicabil doar pentru aeronave mai mici, private, chartere, ca urmare a dezvoltării nordului Capitalei, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.
Orban: Băneasa va deveni practicabil doar pentru aeronave mici

Ion Iliescu, „trimis” la Jilava de Nica Leon şi Lorin Fortuna

Reuniunea aniversară cu tema "18 ani de la înfiinţarea Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională" a început cu o altercaţie verbală între Nica Leon şi Ion Iliescu, primul acuzându-l pe fostul preşedinte că este un "criminal" şi susţinând că Iliescu i-a replicat printr-o înjurătură.
Ion Iliescu,

Farmaciile care nu au timp de două zile medicamente compensate vor fi închise

Farmaciile din care lipsesc timp de două zile medicamente din programele naţionale şi pentru care respectivele unităţi s-au angajat prin contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate să le asigure permanent vor fi închise, a anunţat, marţi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Farmaciile care nu au timp de două zile medicamente compensate vor fi închise

Steaua nu riscă depunctarea pentru declaraţiile finanţatorului Gigi Becali – surse

Echipa Steaua nu riscă depunctarea pentru declaraţiile jignitoare făcute de finanţatorul Gigi Becali la adresa oficialilor grupării CFR Cluj, pentru că situaţia nu este o recidivă, au declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, surse din cadrul Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF).
Steaua nu riscă depunctarea pentru declaraţiile finanţatorului Gigi Becali - surse

Romania’s AVAS Asks Petrom To Annul Spin-Off Deal

Romania’s privatization agency AVAS, which owns 20.6% in oil and gas company Petrom (SNP.RO), asked the company’s majority stockholder OMV AG (OMV.VI) to annul the Petromservice takeover deal, fueled by the high acquisition price.
Romania's AVAS Asks Petrom To Annul Spin-Off Deal

Pază mobilă pe Autostrada Bucureşti – Piteşti

Un număr de 78 de angajaţi ai unei firme de protecţie şi pază vor patrula cu maşinile, începând de marţi, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, pentru a preveni furturile şi pentru a semnala incidentele ce pot pune în pericol traficul rutier, iar pe traseu agenţii de pază vor fi însoţiţi de câini.
Pază mobilă pe Autostrada Bucureşti - Piteşti

Romania To Introduce Pan-European Call Numbers For Social Services

Romania’s communication and information technology regulator ANRCTI published for consultation a draft on the allocation of six-digit phone numbers for information and social services.
Romania To Introduce Pan-European Call Numbers For Social Services

Artiştii români, din nou în atenţia publicaţiilor culturale americane

Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Dan Perjovschi şi alţi exponenţi ai culturii româneşti, dar şi fotomodele şi curatori de expoziţii sunt menţionaţi în publicaţiile din New York, precum Artforum, Chad Post şi Vogue Living, potrivit Institutului Cultural Român (ICR) din New York.
Artiştii români, din nou în atenţia publicaţiilor culturale americane

Obreja: Este imposibil să amenajăm sala Polivalentă în câteva ore

Preşedintele FR de Box, Rudel Obreja, spune că nu a fost anunţat că ambele evenimente programate la sfârşitul lunii martie, gala în care va boxa Adrian Diaconu şi turneul preolimpic de handbal, se vor desfăşura la Sala Polivalentă din Capitală şi susţine în continuare că acest lucru este imposibil.
Obreja: Este imposibil să amenajăm sala Polivalentă în câteva ore

Chivu, în cea mai slabă echipă a etapei a XXII-a din Serie A

Fundaşul Cristian Chivu a fost inclus de agenţia Datasport în cea mai slabă echipă a etapei a XXII-a din campionatul Italiei, după prestaţia avută în partida pe care formaţia Internazionale Milano a câştigat-o, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, în faţa Cataniei.
Chivu, în cea mai slabă echipă a etapei a XXII-a din Serie A

OTV, somat şi amendat de CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a somat, marţi, şi a amendat cu 15.000 de lei postul OTV, pentru încălcarea prevederilor referitoare la difuzarea publicităţii în cadrul emisiunilor.
OTV, somat şi amendat de CNA

Bellu: Turneul preolimpic şi Gala de box vor avea loc la Sala Ioan Kunst Ghermănescu

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Octavian Bellu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că turneul preolimpic de handbal feminin şi gala de box profesionist în care va lupta pugilistul Adrian Diaconu se vor desfăşura la Sala Polivalentă din Bucureşti, în intervalul 28-30 martie.
Bellu: Turneul preolimpic şi Gala de box vor avea loc la Sala Ioan Kunst Ghermănescu

Numere de telefon scurte pentru servicii sociale şi de informaţii

Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI) a publicat spre consultare publică un proiect privind alocarea şi utilizarea unor numere de telefon scurte, cu şase cifre, pentru servicii cu caracter social şi de informaţii privind abonaţii.
Numere de telefon scurte pentru servicii sociale şi de informaţii

Columbus a fost ataşat cu succes la ISS

Laboratorul european Columbus a fost ataşat cu succes, luni, la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), fapt ce reprezintă un pas major pentru Europa în spaţiu.
Columbus a fost ataşat cu succes la ISS

SNLO: Halda de steril din Vâlcea are toate avizele necesare

Reprezentanţii SNLO susţin că halda de steril Panga Nord din localitatea vâlceană Mateeşti, unde cinci case au fost "înghiţite" de steril, are toate avizele necesare, fiind realizată în perioada 1985-2002, în baza unui proiect executat de un institut de proiectare din Craiova.
SNLO: Halda de steril din Vâlcea are toate avizele necesare

Romania Jan CPI +0.86% On Mo, +7.26% On Yr

Romania’s consumer price index rose 0.86% on the month in January, on higher prices for food and services, taking the annual rate to 7.26%, its highest level since May 2006, the National Statistical Institute, or INS, said Tuesday.
Romania Jan CPI +0.86% On Mo, +7.26% On Yr

AVAS cere OMV să anuleze tranzacţia prin care Petrom a preluat Petromservice

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), acţionar semnificativ la Petrom, a cerut grupului austriac OMV să anuleze tranzacţia prin care compania românească a preluat principalele activităţi ale Petromservice, considerând că suma plătită, 328 de milioane de euro, este prea mare.
AVAS cere OMV să anuleze tranzacţia prin care Petrom a preluat Petromservice

Natalie Cole spune că Amy Winehouse nu merita premiile Grammy

Cântăreaţa americană Natalie Cole este de părere că acordarea a cinci premii Grammy turbulentei cântăreţe britanice Amy Winehouse constituie un "exemplu prost" dat tinerilor muzicieni.
Natalie Cole spune că Amy Winehouse nu merita premiile Grammy