CELE MAI NOI ARTICOLE

Rapid – Steaua, scor 0-0

Echipa Rapid Bucureşti a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, duminică seară, pe stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, în compania formaţiei Steaua Bucureşti, în derbiul etapei a XIV-a a Ligii I.
Rapid - Steaua, scor 0-0

Cinci suporteri reţinuţi înaintea derbiului Rapid – Steaua

Patru suporteri ai echipei Rapid şi un susţinător al formaţiei Steaua au fost reţinuţi, duminică seară, în zona stadionului Giuleşti-Valentin Stănescu, înaintea derbiului din etapa a XIV-a a Ligii I, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti.
Cinci suporteri reţinuţi înaintea derbiului Rapid - Steaua

Dumitru Dragomir a fost la un pas de a fi agresat de doi suporteri rapidişti

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a părăsit tribuna oficială a stadionului "Giuleşti - Valentin Stănescu", după ce doi suporteri ai formaţiei Rapid l-au înjurat şi au încercat să-l agreseze, dar a revenit după aproximativ 15 minute.
Dumitru Dragomir a fost la un pas de a fi agresat de doi suporteri rapidişti

Doi câştigători îşi vor împărţi premiul cel mare la Loto 6/49

Doi câştigători îşi vor împărţi premiul cel mare, de peste 5 milioane de euro de la 6/49, ambele bilete norocoase fiind jucate la Galaţi.
Doi câştigători îşi vor împărţi premiul cel mare la Loto 6/49

Iancu: Au fost suspendate negocierile pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni

Preşedintele CA al FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, duminică, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, că au fost suspendate negocierile pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni al grupării timişorene.
Iancu: Au fost suspendate negocierile pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni

CS Otopeni, învinsă de FC Vaslui

Echipa FC Vaslui a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia CS Otopeni, în etapa a XIV-a a Ligii I, la meciul de debut în prima ligă a antrenorului vasluienilor, Viorel Moldovan.
CS Otopeni, învinsă de FC Vaslui

Jean Michel Jarre: Cred că „Oxygene” are acel ceva ce-l face nemuritor

Muzicianul francez Jean Michel Jarre a ajuns, duminică după-amiază, la Bucureşti, urmând ca luni seară să susţină un concert la Sala Polivalentă din Capitală, în cadrul căruia va interpreta integral albumul "Oxygene".
Jean Michel Jarre: Cred că

Iancu îl ameninţă pe Uhrin cu demiterea

Preşedintele CA al FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, duminică, pe site-ul oficial al clubului, că îi cere antrenorului Dusan Uhrin să scoată şase puncte din meciurile cu Steaua, Unirea şi FC Braşov, şi să se califice în sferturile Cupei, în caz contrar urmând să renunţe la serviciile sale.
Iancu îl ameninţă pe Uhrin cu demiterea

Democrat-liberalul Mircea Hava şi-a dat demisia din CNI – surse

Democrat-liberalul Mircea Hava, primarul oraşului Alba Iulia, a demisionat din Consiliul Naţional de Integritate (CNI), forul care monitorizează activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Democrat-liberalul Mircea Hava şi-a dat demisia din CNI - surse

Accidentul de la bordul unui submarin rusesc riscă să afecteze ambiţiile militare ale Moscovei

Accidentul produs sâmbătă la bordul unui submarin nuclear rusesc este o nouă dezamăgire pentru Moscova, care vrea să îşi afirme forţa militară şi rolul său de mare putere pe scena internaţională.
Accidentul de la bordul unui submarin rusesc riscă să afecteze ambiţiile militare ale Moscovei

Liderul spiritual al reţelei al-Qaida în Europa, arestat în Marea Britanie

Abu Qatada, considerat liderul spiritual al reţelei al-Qaida în Europa, a fost din nou arestat în Marea Britanie, la cinci luni de la punerea sa în libertate, a anunţat sâmbătă site-ul Internet al Observatorului islamic al presei.
Liderul spiritual al reţelei al-Qaida în Europa, arestat în Marea Britanie

Hiturile din anii ’90 ale trupei Ace of Base, în concertul de la Bucureşti (Galerie foto şi video)

Trupa suedeză Ace of Base a susţinut, sâmbătă seară, la Sala Palatului din Bucureşti, un concert care a durat puţin mai mult de o oră şi care a cuprins cele mai cunoscute piese ale trupei: "Happy Nation", "Don't Turn Around", "Beautiful Life", "The Sign" şi altele.
Hiturile din anii '90 ale trupei Ace of Base, în concertul de la Bucureşti (Galerie foto şi video)

Fiul lui Osama ben Laden a sosit în Qatar

Omar ben Laden, fiul liderului reţelei al-Qaida Osama ben Laden, a sosit duminică în Qatar, după ce a fost expulzat de autorităţile egiptene, a anunţat soţia sa.
Fiul lui Osama ben Laden a sosit în Qatar

Parlamentul dezbate luni moţiunea de cenzură privind educaţia

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, luni, pentru a dezbate moţiunea de cenzură intitulată "Educaţia rămâne.Guvernul pleacă", iniţiată de PDL, în aceeaşi zi Senatul având programată dezbaterea Ordonanţei prin care majorarea salariilor din educaţie este amânată până în aprilie 2009.
Parlamentul dezbate luni moţiunea de cenzură privind educaţia

Papa Benedict al XVI-lea aduce un omagiu victimelor nazismului

Papa Benedict al XVI-lea a adus duminică un omagiu victimelor nazismului, cu prilejul comemorării "Nopţii de Cristal", denunţând "furia nazistă" şi "persecutarea sistematică a evreilor", şi lansând un apel ca "astfel de orori" să nu se mai repete.
Papa Benedict al XVI-lea aduce un omagiu victimelor nazismului

Democraţii din Congresul SUA au cerut Trezoreriei să acorde ajutor financiar companiilor auto

Liderii democraţi din Congresul SUA au cerut secretarului general al Trezoreriei, Henry Paulson, să analizeze posibilitatea acordării unui ajutor financiar marilor constructori auto americani, aflaţi în dificultate, ca parte a programului administraţiei Bush de salvare a mediului de afaceri.
Democraţii din Congresul SUA au cerut Trezoreriei să acorde ajutor financiar companiilor auto

Deutsche Post ar putea reduce planurile de extindere în Statele Unite

Grupul german Deutsche Post, cel mai mare furnizor de servicii poştale şi curierat la nivel global, ar putea anunţa, luni, că va reduce puternic planurile de extindere pe piaţa americană.
Deutsche Post ar putea reduce planurile de extindere în Statele Unite

Angela Merkel pledează pentru combaterea antisemitismului, cu ocazia comemorării „Nopţii de Cristal”

Cancelarul german Angela Merkel a cerut societăţii germane să "lupte cu hotărâre împotriva rasismului şi în special a antisemitismului", cu ocazia comemorării a 70 de ani de la "Noaptea de Cristal", numele dat pogromului evreilor în Germania nazistă.
Angela Merkel pledează pentru combaterea antisemitismului, cu ocazia comemorării

Romanian Prosecutors’ Office Closes File On Communist Police Crimes And Abuse

Romania’s General Prosecutors’ Office closed the file on the crimes and abuse committed by Romania’s communist, in which 67 former activists, psychiatrists and police employees had been indicted. Prosecutors said the file had passed its statute of limitations.
Romanian Prosecutors’ Office Closes File On Communist Police Crimes And Abuse

Stolojan: PDL are program anti-criză, cu trei scenarii de aplicare

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a anunţat că democrat-liberalii au elaborat un program guvernamental anti-criză, bazat pe trei scenarii de creştere economică a României, şi a acuzat Guvernul că nu are o asemenea strategie.
Stolojan: PDL are program anti-criză, cu trei scenarii de aplicare

Stolojan: Geoană are mintea rătăcitoare şi schimbătoare

Prim-vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan, l-a acuzat pe liderul PSD, Mircea Geoană, că are "mintea rătăcitoare şi schimbătoare", pentru că a pledat pentru menţinerea cotei unice, dar şi pentru aplicarea unor cote de impozitare diferenţiate, şi pentru că susţine că în SUA ar fi învins socialismul.
Stolojan: Geoană are mintea rătăcitoare şi schimbătoare

FC Braşov a remizat cu CFR Cluj

Formaţia FC Braşov a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), partida susţinută, duminică, pe teren propriu, în faţa campioanei României, CFR Cluj, contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I şi a obţinut a şaptea remiză consecutivă.
FC Braşov a remizat cu CFR Cluj

Un câine a depistat o cutie plină cu marijuana la graniţa româno-ungară

Un câine antrenat să depisteze droguri a găsit o cutie de pantofi care conţinea 45 de plante de marijuana într-un coş de gunoi de la graniţa româno-ungară.
Un câine a depistat o cutie plină cu marijuana la graniţa româno-ungară

Carla Bruni-Sarkozy nu a gustat „umorul” lui Berlusconi cu privire la tenul lui Obama

Prima doamnă a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, s-a declarat bucuroasă că nu mai are cetăţenie italiană, după ce a aflat de gluma premierului Italiei, Silvio Berlusconi, cu privire la preşedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, când l-a descris pe acesta drept "întotdeauna bronzat".
Carla Bruni-Sarkozy nu a gustat

Prinţul William, pregătit să-şi dedice următorii şapte ani carierei militare

Prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, intenţionează să-şi dedice următorii şapte ani formării militare în cadrul Royal Air Force (RAF), prietena lui, Kate Middleton fiind dispusă să-l aştepte.
Prinţul William, pregătit să-şi dedice următorii şapte ani carierei militare

Ionuţ Popa: Putem face minim şase puncte în ultimele trei etape

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat duminică, într-o emisiune sportivă la un post de televiziune local, că formaţia sa poate obţine cel puţin şase puncte în ultimele trei etape, când joacă pe teren propriu cu CS Otopeni şi Rapid şi în deplasare cu Gloria Buzău.
Ionuţ Popa: Putem face minim şase puncte în ultimele trei etape

Dosarul privind crimele şi abuzurile Securităţii, închis de PICCJ

Dosarul privind crimele şi abuzurile Securităţii, în care erau reclamaţi 67 de foşti activişti de partid, psihiatri şi angajaţi ai Securităţii, Miliţiei şi Procuraturii, a fost închis de Parchetul instanţei supreme, care a motivat că a intervenit prescripţia faptelor.
Dosarul privind crimele şi abuzurile Securităţii, închis de PICCJ

Familia Regală a României, la ceremoniile dedicate aniversării Prinţului Charles

Regele Mihai, Regina Ana, Principesa Margareta şi Principele Radu ai României vor participa, joi, la Londra, la ceremoniile dedicate aniversării Prinţului Charles al Marii Britanii, care împlineşte 60 de ani pe 14 noiembrie, informează biroul de presă al Casei Regale.
Familia Regală a României, la ceremoniile dedicate aniversării Prinţului Charles

Doi români, judecaţi în Canada pentru extorcare

Doi români sunt judecaţi în Canada pentru şantaj şi extorcare, după ce au terorizat cu telefoane membrii unei familii din Kitchener, ameninţăndu-i cu moartea şi cerându-le taxă de protecţie.
Doi români, judecaţi în Canada pentru extorcare

Iliescu: Guvernările PSD-stabile, CDR-catastrofală, Alianţa DA n-a reuşit să fie unită

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, consideră că guvernările PSD au fost mai stabile decât guvernarea "catastrofală" a CDR sau decât cea a Alianţei D.A. care nu a reuşit să-şi menţină uitatea, şi a ţinut să-l critice pe preşedintele Traian Băsescu pentru "demagogia lui ordinară".
Iliescu: Guvernările PSD-stabile, CDR-catastrofală, Alianţa DA n-a reuşit să fie unită

Tokio Hotel vine în România

Membrii trupei Tokio Hotel au anunţat că vor concerta în România, în 2009, în cadrul unui interviu în exclusivitate acordat postului MTV România.
Tokio Hotel vine în România

Adolescenţilor agresivi le place să vadă persoane în suferinţă

Persoanele aflate în suferinţă pare a le provoca plăcere adolescenţilor agresivi, potrivit unui studiu american.
Adolescenţilor agresivi le place să vadă persoane în suferinţă

PSD a reclamat la BEM incidentele din Parcul Moghioroş

Alianţa PSD+PC a reclamat la BEM faptul că primarul sectorului 6 Cristian Poteraş a aprobat acţiuni electorale ale PDL în Parcul Moghioroş, deşi PSD avea atât aprobarea Primăriei Generale cât şi a celei de sector, şi că membri ai PDL au recurs la violenţe verbale şi fizice.
PSD a reclamat la BEM incidentele din Parcul Moghioroş

Suceava: Cinci copii, salvaţi de pompieri dintr-un incendiu

Pompierii suceveni au salvat, duminică, cinci copii care se aflau la etajul unei clădiri unde s-a produs un incendiu provocat de un scurt circuit electric la un conductor defect, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Suceava: Cinci copii, salvaţi de pompieri dintr-un incendiu

Preşedintele sirian cere retragerea din Irak a „forţelor de ocupaţie americane”

Preşedintele sirian Bashar al-Assad le-a cerut duminică "forţelor de ocupaţie americane" să se retragă din Irak, deoarece reprezintă "o ameninţare pentru ţările vecine", într-un discurs rostit în cadrul unei reuniuni a parlamentarilor arabi.
Preşedintele sirian cere retragerea din Irak a

Autorul accidentului din Capitală soldat cu doi morţi, reţinut

Autorul accidentului rutier din Capitală, în urma căruia doi tineri au murit şi o altă persoană a fost rănită grav, a fost reţinut, duminică, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Autorul accidentului din Capitală soldat cu doi morţi, reţinut

Geoană: La Mizil se va da semnalul începutului campaniei lui Adrian Năstase pentru 2009

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat duminică, la un miting electoral desfăşurat la Mizil, că din această localitate, despre care a spus că este "microcosmosul hărţii electorale a României", se va da semnalul începutului campaniei lui Adrian Năstase pentru anul 2009.
Geoană: La Mizil se va da semnalul începutului campaniei lui Adrian Năstase pentru 2009

Olteanu s-a adresat Poliţiei şi BEM după ce au fost difuzate materiale calomnioase despre el

Liberalul Bogdan Olteanu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Poliţia a reţinut, pe bulevardul Ion Mihalache, două persoane aflate sub influenţa drogurilor, care răspândeau materiale calomnioase despre el şi a anunţat că s-a adresat Secţiei 4 de Poliţie şi BEM în acest caz.
Olteanu s-a adresat Poliţiei şi BEM după ce au fost difuzate materiale calomnioase despre el

Cel puţin 20 de morţi într-un incident la bordul unui submarin rusesc

Cel puţin 20 de persoane au murit, sâmbătă, în urma defectării unui sistem antiincendiu la bordul unui submarin nuclear din Flota rusă a Pacificului, a declarat, duminică, un reprezentant al Marinei ruse, citat de agenţia ITAR-Tass.
Cel puţin 20 de morţi într-un incident la bordul unui submarin rusesc

Focus: Geoană şi Năstase au sădit pomi în curţile gospodarilor prahoveni

Campania electorală prilejuită de primele alegeri uninominale i-a reunit, duminică, într-o acţiune comună, pe Mircea Geoană şi Adrian Năstase, cei doi plantând pomi fructiferi în curţile gospodarilor din comuna Sălciile, judeţul Prahova.
Focus: Geoană şi Năstase au sădit pomi în curţile gospodarilor prahoveni