CELE MAI NOI ARTICOLE

Preşedintele ales al Guatemalei şi adjunctul său se confruntă cu ameninţări cu moartea

Comisia interamericană pentru drepturile omului a cerut joi Guatemalei să ofere mai multă protecţie preşedintelui ales Bernardo Arevalo şi vicepreşedintelui ales Karin Herrera, scrie Reuters.
Preşedintele ales al Guatemalei şi adjunctul său se confruntă cu ameninţări cu moartea

Au fost publicate rezultatele sesiunii de toamnă a bacalaureatului. Rata cumulată de promovare este de 29,8%

Ministerul Educaţiei a publicat vineri, la ora 10:00, rezultatele înregistrate în sesiunea august 2023 a examenului naţional de bacalaureat, înainte de contestaţii.
Au fost publicate rezultatele sesiunii de toamnă a bacalaureatului. Rata cumulată de promovare este de 29,8%

Creditarea privată a încetinit la 5,6%, la final de iulie

Creditarea privată totală a încetinit în acest an, ritmul anual de creştere coborând în iulie 2023 la doar 5,6%, de 3 ori mai mic decât viteza din iulie 2022, de aproape 17%, ascensiunea fiind susţinută în principal de finanţările corporate în valută, potrivit zf.ro.
Creditarea privată a încetinit la 5,6%, la final de iulie

Mafia româno-bulgară a tutunului, destructurată. Tone de tutun urmau să ajungă în toată ţara

Poliţiştii de frontieră descoperit două noi instalaţii de procesare clandestină a tutunului şi peste 2000 de kilograme de tutun într-un dosar în care români şi bulgari au adus în ţara noastră aproape 330 tone de tutun neprelucrat, în scopul prelucrării acestuia în diferite unităţi clandestine.
Mafia româno-bulgară a tutunului, destructurată. Tone de tutun urmau să ajungă în toată ţara

LA Lakers îl va onora pe Kobe Bryant cu o statuie de bronz

O statuie de bronz în onoarea regretatului Kobe Bryant, marele jucător al echipei Los Angeles Lakers, va fi dezvelită în faţa arenei echipei în luna februarie, a anunţat joi clubul din NBA, împreună cu văduva acestuia, Vanessa.
LA Lakers îl va onora pe Kobe Bryant cu o statuie de bronz

Cod galben de caniculă în toată ţara, în weekend

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare cod galben de caniculă pentru sudul şi sud-estul ţării, apoi, sâmbătă, codul galben este extins la toată ţara.
Cod galben de caniculă în toată ţara, în weekend

În Olt, un tânăr a răpit o fată şi pe copilul acesteia. Complicii lui au fost arestaţi preventiv

Un tânăr în vârstă de 33 de ani este căutat de poliţişti, după ce, împreună cu trei complici, au răpit o fată de 24 de ani şi pe copilul acesteia, în vârstă de 3 ani, din comuna Gura Padinii, judeţul Olt.
În Olt, un tânăr a răpit o fată şi pe copilul acesteia. Complicii lui au fost arestaţi preventiv

Restricţii pe mai multe artere rutiere din ţară pentru lucrări

Restricţii pe mai multe artere rutiere din ţară pentru lucrări
Restricţii pe mai multe artere rutiere din ţară pentru lucrări

Străzi şi artere din Bucureşti închise duminică pentru l’Étape Romania by Tour de France

Bucureştiul va fi duminică gazda L’Étape Romania by Tour de France, cea mai renumită cursă de ciclism din lume dedicată amatorilor şi pasionaţilor, eveniment care va bloca artere importante ale Capitalei începând cu ora 7:00 dimineaţa, până după ora 14:00.
Străzi şi artere din Bucureşti închise duminică pentru l’Étape Romania by Tour de France

Premieră mondială: a fost creată secvenţierea ADN-ului pentru Cromozomul Y

Cromozomul Y uman şi rolul său în dezvoltarea bolii au fost mult timp un mister.
Premieră mondială: a fost creată secvenţierea ADN-ului pentru Cromozomul Y

Pentagonul şi-a spus părerea despre moartea lui Prigojin, cel despre care Putin afirma că a „făcut greşeli grave în viaţă”

Oficiali americani şi occidentali au declarat că explozia ar fi putut fi cauzată de o bombă sau de un alt dispozitiv amplasat în aeronavă, deşi ar fi şi alte posibilităţi, cum ar fi combustibilul alterat, potrivit New York Times.
Pentagonul şi-a spus părerea despre moartea lui Prigojin, cel despre care Putin afirma că a „făcut greşeli grave în viaţă”

Studiu finlandez: Sedentarismul din copilărie ne pune în pericol inima de adult

Infarctul şi accidentul vascular cerebral pot depinde de cât de mult ne-am mişcat când eram copii şi adolescenţi, fapt demonstrat de un studiu finlandez care va fi prezentat la următorul congres anual al Societăţii Europene de Cardiologie, care începe astăzi.
Studiu finlandez: Sedentarismul din copilărie ne pune în pericol inima de adult

Bianca Ghelber, locul 7 în finala la ciocan, la Mondialele de atletism de la Budapesta

Atleta română Bianca Ghelber s-a clasat pe locul 7, joi seara, în finala probei feminine de aruncarea ciocanului, de la Campionatul Mondial de Atletism de la Budapesta.
Bianca Ghelber, locul 7 în finala la ciocan, la Mondialele de atletism de la Budapesta

Ion Cristoiu: Ilegaliştii beneficiau de servicii medicale deosebite

Rapoarte. Am dat gata Preoţi în tranşee. 1941-1944, editura Europa Nova, 1998, varianta electronică, de pe Scribda. Carte capitală pentru înţelegerea rolului major al BOR în Războiul Sfînt. Lunar, cel puţin teoretic, pentru că totul depinde de mersul Războiului, preoţii confesori trimit obligatoriu Episcopiei Militare, cu sediul la Alba Iulia, rapoarte ale activităţii lor din […]
Ion Cristoiu: Ilegaliştii beneficiau de servicii medicale deosebite

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: Vine o toamnă cu temperaturi peste cele obişnuite

Temperaturile în luna septembrie vor avea medii care se vor situa peste cele specifice începutului de toamnă. Precipitaţiile vor fi şi ele excedentare, potrivit prognozei pentru perioada 28 august - 25 septembrie, transmise vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: Vine o toamnă cu temperaturi peste cele obişnuite

Irina Bara, eliminată din calificările de la US Open

Gabriela Ruse a rămas singura jucătoare de tenis din România care mai are şanse să depăşească faza calificărilor la US Open, după ce şi Irina Bara a fost eliminată de pe tabloul de concurs ce i-ar fi putut aduce un loc în competiţia de la Flashing Meadow, ultimul Grand Slam al anului.
Irina Bara, eliminată din calificările de la US Open

Huawei pune pe picioare fabrici secrete pentru a construi microcipuri

Compania chineză operează fără etichetă, astfel că ar putea fi dificil pentru furnizori să ştie cu cine au de-a face, dorinţa fiind să evite sancţiunile SUA.
Huawei pune pe picioare fabrici secrete pentru a construi microcipuri

BRICS visează la o nouă monedă care să înlocuiasă dolarul american

În ultimii 20 de ani, specialiştii au înregistrat o scădere cu 20% a utilizării monedei americane.
BRICS visează la o nouă monedă care să înlocuiasă dolarul american

Japonezii vor să-şi schimbe stilul de muncă, după tragedia suferită de un tânăr care a lucrat 3 luni fără măcar o zi liberă

În Japonia, familia unui medic de 26 de ani care s-a sinucis din cauza suprasolicitarii a decis să vorbească, pentru a schimba din temelii sistemul: „Avem nevoie de o revoluţie culturală”.
Japonezii vor să-şi schimbe stilul de muncă, după tragedia suferită de un tânăr care a lucrat 3 luni fără măcar o zi liberă

HOROSCOP 25 august 2023. Zodiile, ţinta unor mari neînţelegeri. Cine sau ce le induce în eroare?

Mercur din Fecioară realizează azi o opoziţie cu Neptun retrograd din Peşti, fapt pentru care s-ar putea să apară tensiuni şi surse de neînţelegeri între zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti) şi interlocutorii lor.
HOROSCOP 25 august 2023. Zodiile, ţinta unor mari neînţelegeri. Cine sau ce le induce în eroare?

Trump s-a predat autorităţilor din Georgia. Fostului preşedinte al SUA i s-a făcut mug shot şi a fost eliberat pe cauţiune. A fost înregistrat ca deţinutul cu numărul P01135809 / Trump a descris dosarul penal împotriva lui drept „o parodie a justiţiei”

Biroul şerifului din comitatul Fulton a făcut publică o fotografie de identificare a fostului preşedinte Donald Trump. Înregistrările închisorii arată că Trump a fost plasat în arest şi înregistrat ca deţinut cu numărul P01135809. Trump a descris dosarul penal împotriva lui drept „o parodie a justiţiei” Fostul preşedinte Donald Trump s-a adresat pe scurt reporterilor […]
Trump s-a predat autorităţilor din Georgia. Fostului preşedinte al SUA i s-a făcut mug shot şi a fost eliberat pe cauţiune. A fost înregistrat ca deţinutul cu numărul P01135809 / Trump a descris dosarul penal împotriva lui drept „o parodie a justiţiei”

Fostul campion WWE Bray Wyatt – pe numele real Windham Rotunda – a decedat la vârsta de 36 de ani

Paul Levesque, directorul de conţinut, cunoscut sub numele de Triple H, a emis o declaraţie prin care a confirmat decesul lui Rotunda.
Fostul campion WWE Bray Wyatt - pe numele real Windham Rotunda - a decedat la vârsta de 36 de ani

Cum a arătat ultima săptămână din viaţa lui Prigojin. De la lingouri de aur primite cadou şi întâlniri în palate prezidenţiale la moartea sa într-un accident aviatic suspect

Vinerea trecută, avionul privat al lui Prigojin a aterizat în capitala Republicii Centrafricane, într-o misiune de salvare a legăturilor sale în unul dintre primele state clientelare ale companiei sale de mercenari. Imperiul său african ajunsese să includă aproximativ 5.000 de oameni desfăşuraţi pe întregul continent.
Cum a arătat ultima săptămână din viaţa lui Prigojin. De la lingouri de aur primite cadou şi întâlniri în palate prezidenţiale la moartea sa într-un accident aviatic suspect

Gimnasta Annaliese Drăgan s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Gimnasta Annaliese Drăgan a obţinut locul cotă pentru Team Romania la gimnastică ritmică. Ea s-a clasat pe locul 17 la individual la Campionatele, Mondiale de la Valencia.
Gimnasta Annaliese Drăgan s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Cel mai scump sărut. Preşedintele Federaţiei Spaniole va demisiona – presă

Preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), Luis Rubiales, intenţionează să demisioneze vineri, după ce FIFA a deschis o procedură disciplinară împotriva sa în legătură cu sărutul său nesolicitat dat jucătoarei Jenni Hermoso în timpul festivităţilor de după victoria Spaniei la Cupa Mondială.
Cel mai scump sărut. Preşedintele Federaţiei Spaniole va demisiona - presă

24 august 79 d.Hr. – Erupţia vulcanului Vezuviu distruge oraşul Pompeii

Pompeii era un oraş prosper, situat la aproximativ 8 kilometri de vulcan, care avea circa 20.000 de locuitori. Aici se găseau temple, teatre, băi publice, taverne, bordeluri şi vile luxoase. Herculaneum era un oraş mai mic, situat la aproximativ 12 kilometri de vulcan, care avea circa 5.000 de locuitori. Aici se găseau case modeste, dar […]
24 august 79 d.Hr. - Erupţia vulcanului Vezuviu distruge oraşul Pompeii

Aproximativ 10.000 de pui de pinguin imperial au murit după ce gheaţa s-a topit

Aproximativ 10.000 de pui de pinguin imperial, aflaţi într-o regiune din Antarctica, au murit după ce gheaţa s-a topit şi au căzut în apă. Specialiştii susţin că de vină este schimbarea climei, potrivit BBC.
Aproximativ 10.000 de pui de pinguin imperial au murit după ce gheaţa s-a topit

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, remiză cu Bodø /Glimt în play-off-ul Conference League

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-1), partida din manşa tur a play-off-ului Conference League, în compania norvegienilor de la Bodø /Glimt. Ambele goluri ale românilor au fost marcate din penalty.
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, remiză cu Bodø /Glimt în play-off-ul Conference League

Farul Constanţa – HJK Helsinki 2-1, în play-off-ul Conference League

Farul Constanţa a revenit de la 0-1, pentru a se impune cu 2-1, în faţa finlandezilor de la HJK Helsinki, în meciul tur al play-off-ului Conference League, disputat la Ovidiu.
Farul Constanţa – HJK Helsinki 2-1, în play-off-ul Conference League

Guvernul SUA dă în judecată SpaceX. Compania lui Elon Musk este acuzată de discriminare

Guvernul SUA a dat în judecată compania SpaceX a lui Elon Musk pe care o acuză de discriminare în ceea ce priveşte strategiile de angajare, potrivit BBC.
Guvernul SUA dă în judecată SpaceX. Compania lui Elon Musk este acuzată de discriminare

Analiză ZF. Un român bea, în medie, 11 litri de alcool pur pe an / Cum a evoluat consumul de băuturi alcoolice în ultimii 50 de ani

Cum a evoluat consumul de băuturi alcoolice în ultimii 50 de ani: ce bem astăzi, ce beau părinţii noştri, dar bunicii? Un român bea astăzi, în medie, 11 litri de alcool pur pe an, din care aproape jumătate din cantitate o reprezintă alcoolul din bere, arată o analiză Ziarul Financiar.
Analiză ZF. Un român bea, în medie, 11 litri de alcool pur pe an / Cum a evoluat consumul de băuturi alcoolice în ultimii 50 de ani

Norvegia va dona Ucrainei avioane F-16

Norvegia va oferi avioane F-16 Ucrainei, alăturându-se Danemarcei şi Olandei, potrivit Reuters.
Norvegia va dona Ucrainei avioane F-16

Cod portocaliu de inundaţii în Tulcea

Hidrologii avertizează că este pericol de inundaţii pe mai multe râuri din judeţul Tulcea. Ei au emis un cod portocaliu valabil de joi seara până vineri dimineaţa.
Cod portocaliu de inundaţii în Tulcea

Ovidiu Sabău revine pe banca Universităţii Cluj

La scurt timp după ce a anunţat despărţirea de antrenorul Anton Petrea, Universitatea Cluj a comunicat şi numele noului antrenor. Ovidiu Sabău se întoarce pe banca tehnică a „Şepcilor roşii”, după ce Petrea a fost demis de la Cluj după doar 6 etape.
Ovidiu Sabău revine pe banca Universităţii Cluj

Când se joacă Rapid cu Dinamo şi FCSB cu Universitatea Craiova. Programul etapei a 8-a din Superligă

Liga Profesionistă de fotbal a anunţat joi programul etapei a 8-a a Superligii la fotbal masculin. Runda programează derbyurile dintre Rapid 1923 şi Dinamo Bucureşti şi FCSB cu Universitatea Craiova.
Când se joacă Rapid cu Dinamo şi FCSB cu Universitatea Craiova. Programul etapei a 8-a din Superligă

Poliţia Română vrea să cumpere 400 de aparate DrugTest, dar are bani doar pentru 244

Poliţia Română a început procedurile pentru achiziţionarea a 400 de aparate DrugTest. Totuşi, în prezent nu au fost găsite surse de finanţare decât pentru 244 de aparate.
Poliţia Română vrea să cumpere 400 de aparate DrugTest, dar are bani doar pentru 244

Putin transmite „condoleanţe” familiei lui Evgheni Prigojin. Preşedintele rus l-a descris ca fiind un om cu o soartă dificilă, dar talentat

În primele sale comentarii referitoare la accidentul aviatic în care se pare că a murit liderul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, şi alte nouă persoane, preşedintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanţe.
Putin transmite

Avem răspunsurile. Au fost restricţiile COVID eficiente sau oamenii au stat în case degeaba? A fost publicat cel mai important studiu

Implementarea rapidă a unei combinaţii de măsuri, cum ar fi măştile de protecţie a feţei, închiderile şi controalele la frontierele internaţionale, a redus "fără echivoc" infecţiile cu COVID-19, a arătat o analiză majoră publicată astăzi.
Avem răspunsurile. Au fost restricţiile COVID eficiente sau oamenii au stat în case degeaba? A fost publicat cel mai important studiu

Noi informaţii despre A8, Tg.Mureş – Tg. Neamţ. CNAIR a aprobat!

CNAIR a aprobat joi o serie de documente pentru realizarea unui sector al autostrăzii A8, Tg.Mureş – Tg. Neamţ.
Noi informaţii despre A8, Tg.Mureş – Tg. Neamţ. CNAIR a aprobat!

Oficiali americani: O rachetă lansată din interiorul Rusiei a doborât cel mai probabil avionul lui Prigojin

Doi oficiali americani au declarat că, pe baza informaţiilor lor, o rachetă sol-aer lansată din interiorul Rusiei a doborât aeronava.
Oficiali americani: O rachetă lansată din interiorul Rusiei a doborât cel mai probabil avionul lui Prigojin