Femeile preferă maşinile compacte-medii şi SUV-urile, în timp ce bărbaţii se orientează către modele din clasa mare sau de lux, tot ei fiind şi cei care au mai des preferinţe legate de culoarea maşinii, potrivit unui studiu realizat de Business Lease România.
Jucătoarea de tenis Simona Halep (locul 4 în clasamentul mondial) a câştigat, luni, meciul cu sârboaica Jelena Jankovic (locul 54 WTA), scor 6-1, 3-6, 6-3, în primul tur al turneului de la Shenzhen, China, disputat pe suprafaţă dură.
Meteorologii au emis cod galben de ceaţă pentru judeţele Cluj, Braşov, Harghita, Covasna şi Mureş, avertizarea fiind valabilă până la ora 10.00 în Cluj şi până la 11.00 în celelalte regiuni, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.
De la 1 ianuarie 2017 a intrat în vigoare taxa pentru depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi, în valoare de 80 de lei/tonă, a anunţat vineri ministru Mediului, Cristiana Paşca Palmer.
Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat, luni, atentatul comis de Revelion într-un club de noapte din Istanbul, soldat cu 39 de morţi şi 70 de răniţi, anunţă Institutul american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.Individul care a comis carnagiul din Clubul de noapte Reina din Istanbul, de Revelion, este în continuare în libertate.
Cea de-a 39-a ediţie a Raliului auto-moto Dakar va debuta pe 2 ianuarie în oraşul Asuncion, capitala Paraguayului, şi se va încheia pe 14 ianuarie în capitala Argentinei, Buenos Aires, după 12 etape şi 8.818 de kilometri parcurşi de către piloţi, notează AFP.
Patriarhia Română nu se opune ridicării unei moschei la Bucureşti, fiind vorba despre un lăcaş de cult recunoscut de stat şi nu un centru de pregătire al unor lideri islamici. Declaraţia aparţine purtătorului de cuvânt al Mitropoliei, Vasile Bănescu.
Cincisprezece locatari ai unui bloc din Botoşani, între care cinci copii, au fost evacuaţi, duminică seara, după ce imobilul a fost cuprins de un fum gros venit de la etajul patru, unde izbucnise un incendiu la una dintre garsoniere.
Rusia pare să nu îşi permită intrarea într-o nouă cursă a înarmării cu Statele Unite ale Americii, notează agenţia de analize Stratfor, explicând că Administraţia de la Kremlin ţine cont de erorile care au condus la destrămarea Uniunii Sovietice.
Simbolul Hollywood a fost vandalizat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, de Anul Nou, fiind transformat în Hollyweed, aparent făcând referire la votul locuitorilor din statul California în favoarea legalizării marijuana, scrie publicaţia Esquire. Simbolul a fost restaurat şi arată din nou Hollywood.
Peste 50.000 de oameni au asistat în Piaţa Sfântul Petru la discursul de Anul Nou al Suveranului Pontif. Subiectul discursului: condamnarea terorismului.
Cântăreaţa Mariah Carey a avut un spectacol nereuşit cu ocazia aniversării Noului An. Mariah Carey a întâmpinat dificultăţi tehnice care nu i-au permis să performeze aşa cum şi-ar fi dorit.
Atacul comis de Revelion în Istanbul, soldat cu 39 de morţi, se înscrie în seria de atentate ce au vizat recent Turcia, care achită un preţ mare după intervenţia lui Recep Tayyip Erdogan în Siria, notează site-ul israelian DebkaFile, avertizând că statul turc riscă o "catastrofă" din cauza crizelor.
Un individ înarmat a ucis cel puţin 11 persoane care participau la o petrecere de Anul Nou în oraşul brazilian Campinas, după care s-a sinucis, a anunţat poliţia, care suspectează că atacatorul ar fi comis acestă acţiune din cauza certurilor cu fosta soţie, relatează agenţia de ştiri Reuters.
Traficul rutier se desfăşoară îngreunat, duminică, pe Autostrada A3 Turda - Gilău, din cauza ceţii, vizibilitatea scăzând sub 100 de metri, iar ANM a emis o atenţionare nowcasting cu cod galben de ceaţă pentru judeţul Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Traficul rutier este aglomerat, duminică, pe Valea Prahovei, formându-se coloane de maşini între Predeal şi Buşteni, iar în sens invers între Sinaia şi Buşteni şi între Azuga şi Predeal, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Colindatul de Anul Nou cu Pluguşorul sau Capra, dar şi datul la grindă sunt obiceiuri transmise din generaţie în generaţie şi care se practică şi astăzi în judeţul Dolj, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cel puţin două persoane au fost rănite după ce un atacator a deschis focul în incinta unei moschei din nordul Istanbulului, la doar câteva ore după atentatul ce a vizat un club de noapte din oraş, notează site-ul cotidianului britanic Mirror.
Mihai Neşu este imobilizat într-un scaun cu rotile după accidentul suferit în 2011, însă fostul jucător de la Steaua şi Utrecht a transmis un mesaj cu ocazia Anului Nou, în care le-a mulţumit tuturor celor care l-au ajutat şi au fost alături de el în 2016.
Militanţii reţelei teroriste Stat Islamic aspiră să comită atacuri cu arme chimice în Marea Britanie şi în alte ţări din Europa, a declarat ministrul adjunct de Interne, Ben Wallace, în cadrul unui interviu pentru cotidianul Sunday Times.
Coreea de Nord este aproape de testarea unei rachete balistice intercontinentale, a declarat liderul de la Phenian, Kim Jong-Un, în mesajul televizat de Anul Nou, adăugând că ţara şi-a dezvoltat în mod semnificativ arsenalul atomic în cursul anului 2016, scrie AFP.
Samsung Electronics prezintă zece trenduri care vor influenţa felul în care vom trăi anul viitor, dar care pot avea impact şi dincolo de 2017. Dezvoltate împreună cu Samsung Design Europe şi Foresight Factory, aceste trenduri se suprapun pe un spectru larg de evoluţii culturale, sociale şi tehnologice care vor defini modul în care vom trăi, cumpăra şi munci anul următor, scriu cei de la Ce se întâmplă doctore.
Cortegiul funerar care a purtat sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, a trecut pe la stadionul care îi poartă numele pentru ca toţi bistriţenii să îşi poată lua rămas bun de la Lordul fotbalului românesc, informează corespondentul MEDIAFAX.
Valorile termice vor fi în creştere faţă de intervalul anterior, astfel încât cele diurne se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei în majoritatea regiunilor, mai ales în cele din sud şi din est, informează ANM.
Politicienii români şi-au exprimat opiniile cu privire la schimbările din societatea românească după aderarea la Uniunea Europeană. Liviu Dragnea, Dacian Cioloş şi Ion Iliescu au scris mesaje care să marcheze aniversarea a zece ani de la intrarea României în Uniunea Europeană.
Dobânzile la creditele în sold vor creşte mai accentuat în a doua jumătate a lui 2017, odată cu majorarea ROBOR, iar la creditele nou acordate creşterea va fi mai lentă, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ionuţ Dumitru, economist sef la Raiffeisen Bank.
Angela Merkel candidează pentru un nou mandat de doi ani în fruntea Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partid pe care îl conduce de 16 ani, fiind singura candidată la această funcţie, informează The Associated Press şi site-ul Politico.eu.
Aproximativ 20 de persoane au fost blocate timp de 45 de minute în roata din Parcul Tei, după ce sistemul de funcţionare fost afectat de o pană de curent. Roata a fost pusă în funcţiune urmând ca toate persoanele să fie coborâte în condiţii de siguranţă, anunţă ISU Bucureşti-Ilfov.
Poliţia din oraşul german Koln a reţinut sute de persoane "aparent de origine africană" ca parte a operaţiunilor menite să prevină repetarea agresiunilor, în principal sexuale, care au avut loc anul trecut în noaptea de Anul Nou, scrie The Associated Press.
Gheorghe Chivorchian, fostul preşedinte al clubului de fotbal Poli Timişoara, şi Constantin Ostaficiuc, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, au fost condamnaţi la închisoare în dosarul finanţării grupării Poli Timişoara de către CJ, potrivit unei decizii pronunţate de Tribunalul Timiş.
Un ofiţer de poliţie din cadrul echipei de genişti a fost rănit în urma exploziei unui pachet suspect descoperit duminică dimineaţa în faţa unei librării din despre care se crede că ar avea legături cu un grup neofascist, relatează The Associated Press, citând agenţia de ştiri ANSA.
Anul 2017 probabil nu va fi unul uşor, după cutremurele politice care au marcat 2016, notează FT, anticipând cele mai importante evenimente internaţionale, de la începerea mandatului preşedintelui SUA Donald Trump până la iniţierea ieşirii Marii Britanii din UE şi posibila distrugere a reţelei SI.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat dur atacul petrecut într-un club de noapte din Istanbul, spunând că Turcia va lupta până la capăt împotriva tuturor formelor de atac ale grupărilor teroriste şi susţinătorilor acestora, notează Reuters.
Registrul Auto Român (RAR) nu a aplicat sancţiuni reprezentanţilor grupului Volkswagen (VW), pentru că autovehiculele destinate pieţei europene, la care au fost utilizate dispozitive de manipulare a emisiilor poluante, deţin omologare CE de tip, potrivit datelor transmise de RAR agenţiei MEDIAFAX.
Traficul a fost îngreunat, duminică, pe Valea Prahovei, între Azuga către Buşteni, din cauza unui accident în care au fost implicate trei autoturisme, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şase persoane au decedat, iar alte 13 au fost rănite, în urma unui grav accident rutier petrecut la aproximativ o oră după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, pe o autostradă din sudul Germ+aniei, în condiţii de ceaţă, scrie The Associated Press.
O femeie din Capitală a decedat în noaptea de Revelion într-un incendiu provocat de manipularea în spaţiu închis a materialelor pirotehnice, ceea ce a dus la aprinderea unor materiale inflamabile, iar o altă femeie şi un copil de 10 ani au avut nevoie de acordarea primului ajutor.
Cel puţin 23 de persoane au murit, iar alte peste zece au fost rănite, în urma izbucnirii unui incendiu pe un feribot care lega capitala indoneziană Jakarta de o staţiune turistică din apropiere, a declarat un oficial, citat de televiziunea locală MetroTV, informează The Associated Press.
În 2017, principalul motor al creşterii economice – consumul – va decelera şi preţurile vor începe să urce, astfel că Guvernul va trebui să fie mai prudent în alocările bugetare, arată prognozele oficiale consultate de MEDIAFAX.