CELE MAI NOI ARTICOLE

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul pensiilor de serviciu pentru militari

Camera Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de lege a pensiilor de serviciu pentru militari, vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Apărării Mircea Duşa apreciind că este "o lege a reccunoaşterii riscurilor, sacrificiilor pe care le fac militarii, o reparare a nedreptăţilor făcute militarilor".
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul pensiilor de serviciu pentru  militari

Patru programe noi pentru bolnavii în stare critică şi medicamente mai ieftine, din 1 iulie

Ministerul Sănătăţii lanseză, din 1 iulie, patru programe noi care vor fi finanţate din bugetul ministerului pentru pacienţii aflaţi în stare gravă şi internaţi în spitale din România, o altă măsură care va fi aplicată de miercuri fiind reducerea preţurilor medicamentelor cu până la 20 la sută.
Patru programe noi pentru bolnavii în stare critică şi medicamente mai ieftine, din 1 iulie

ICCJ respinge cererea lui Alin Cocoş de judecare în arest la domiciliu; Videanu, fără control judiciar

Instanţa supremă a înlocuit definitiv arestul la domiciliu cu controlul judiciar pentru Alin Cocoş şi a revocat măsura controlului judiciar pentru Adriean Videanu, în dosarul Bica 2, în care sunt judecaţi alături de fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi de Dorin Cocoş.
ICCJ respinge cererea lui Alin Cocoş de judecare în arest la domiciliu; Videanu, fără control judiciar

Chivorchian, suspendat din funcţia de secretar general al FRF

Secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, a fost suspendat, marţi, din funcţie de preşedintele Răzvan Burleanu, la solicitarea sa, ca urmare a dosarului în care este cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu de către DNA Timişoara.
Chivorchian, suspendat din funcţia de secretar general al FRF

Plafonul de 3.400 lei impus pentru indemnizaţia de creştere a copilului, eliminat de la 1 ianuarie

Plafonul de 3.400 lei stabilit pentru indemnizaţia de creştere a copilului va fi eliminat 1 ianuarie, susţine ministrul Muncii, Rovana Plumb, adăugând că noua lege a salarizării prevede un raport de 1/18 între salariul minim al angajaţilor fără studii superioare şi cel al absolvenţilor de facultăţi.
Plafonul de 3.400 lei impus pentru indemnizaţia de creştere a copilului, eliminat de la 1 ianuarie

Retrospectivă Corneliu Porumboiu, la Festivalul Internaţional de Film din Syros

Regizorul Corneliu Porumboiu va fi invitat special cu prilejul retrospectivei dedicate peliculelor sale, la cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film din Syros, o insulă din Marea Egee, care se va desfăşura în perioada 2 - 10 iulie.
Retrospectivă Corneliu Porumboiu, la Festivalul Internaţional de Film din Syros

Guvernul creşte cu un miliard lei plafonul de creditare la bani UE şi transferă investiţii PO Mediu

Guvernul a majorat plafonul de creditare netă, de la 4 miliarde lei la 5 miliarde lei, pentru acoperirea solicitărilor de plată în cadrul proiectelor cu finanţare comunitară, o serie de investiţii finanţate iniţial prin programe naţionale fiind transferate Programului Operaţional de Mediu 2007-2013.
Guvernul creşte cu un miliard lei plafonul de creditare la bani UE şi transferă investiţii PO Mediu

Grecia va intra în INCAPACITATE de plăţi. Guvernul de la Atena nu va achita marţi rata de 1,6 miliarde de euro către FMI – VIDEO

Ministrul grec al Finanţelor, Ianis Varoufakis, a confirmat marţi că Grecia nu va plăti în următoarele ore tranşa de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional, astfel că va intra oficial în incapacitate de plăţi.
Grecia va intra în INCAPACITATE de plăţi. Guvernul de la Atena nu va achita marţi rata de 1,6 miliarde de euro către FMI - VIDEO

Trupele de menţinerea păcii sunt „prizoniere în Transnistria”, afirmă postul militar rusesc Zvezda

Sute de mii de persoane, inclusiv trupe ruseşti de menţinere a păcii, au fost blocate în regiunea separatistă Transnistria, după ce Ucraina a adoptat o lege care impune o "blocadă totală" acestei regiuni separatiste din Republica Moldova, relatează postul militar rus Zvezda.
Trupele de menţinerea păcii sunt

Primarul Romei, supus presiunilor pentru a demisiona, a fost spitalizat

Primarul Romei, Ignazio Marino, care este supus presiunilor pentru a demisiona, a fost spitalizat la spitalul Policlinico Gemelli din capitala italiană, după ce s-a simţit rău în noaptea de luni spre marţi, au declarat surse citate de ANSA în pagina electronică.
Primarul Romei, supus presiunilor pentru a demisiona, a fost spitalizat

Consiliul Naţional de Integritate începe procedura de selecţie a preşedintelui ANI

Consiliul Naţional de Integritate a anunţat începerea procedurii de selecţie a preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), instituţie condusă acum interimar de către vicepreşedinte, după ce Horia Georgescu a demisionat în martie, fiind reţinut de DNA în dosarul despăgubirilor de la ANRP.
Consiliul Naţional de Integritate începe procedura de selecţie a preşedintelui ANI

Sucul de citrice, asociat cu melanomul, într-un studiu preliminar

Oamenii de ştiinţă americani au descoperit o anumită asociere între consumul de citrice şi melanomul malign, într-un studiu preliminar, realizat pe baza datelor oferite de două cercetări anterioare care s-au desfăşurat pe o perioadă îndelungată de timp.
Sucul de citrice, asociat cu melanomul, într-un studiu preliminar

Predoiu nu vrea să fie coleg de barou cu Ponta şi Şova şi vrea barouri pe specializări

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a spus marţi că actuala lege a avocaturii îl obligă să fie "coleg de barou cu Ponta, Şova şi Boştină" şi propune eliminarea monopolului în această profesie, prin organizarea de barouri specializate, după modelul britanic.
Predoiu nu vrea să fie coleg de barou cu Ponta şi Şova şi vrea barouri pe specializări

Filmul „Ted 2” debutează pe primul loc în box office-ul românesc de weekend. Ce filme se mai află în top – VIDEO

Comedia "Ted 2", de Seth MacFarlane, cu Mark Wahlberg în rolul principal, s-a situat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, înregistrând la debutul în cinematografe 718.211 lei şi 39.481 de spectatori.
Filmul

Rezultate finale Evaluare Naţională 2015, după contestaţii. Cum s-au descurcat absolvenţii clasei a VIII-a

Absovenţii clasei a VIII-a află astăzi rezultatele finale la Evaluare Naţionlaă 2015, după contestaţii.
Rezultate finale Evaluare Naţională 2015, după contestaţii. Cum s-au descurcat absolvenţii clasei a VIII-a

Pancu, Rui Miguel, N. Vasile, Ricardo şi Cerlincă vor juca pentru Rapid şi în Liga a II-a

Conducerea FC Rapid a anunţat, marţi, că, dintre jucătorii care au evoluat în sezonul trecut, Daniel Pancu, Rui Miguel, Nicolae Vasile, Ricardo Alves şi Andrei Cerlincă vor continua să joace la echipa giuleşteană şi în Liga a II-a, ediţia 2015-2016.
Pancu, Rui Miguel, N. Vasile, Ricardo şi Cerlincă vor juca pentru Rapid şi în Liga a II-a

ICCJ schimbă definitiv arestul la domiciliu cu controlul judiciar pentru Viorel şi Andrei Hrebenciuc

Instanţa supremă schimbă definitiv arestul la domiciliu cu controlul judiciar pentru Viorel şi Andrei Hrebenciuc, Paltin Sturdza, Dan Bengescu şi Lorand Andras Ordog, în dosarul retrocedării ilegale de păduri.
ICCJ schimbă definitiv arestul la domiciliu cu controlul judiciar pentru Viorel şi Andrei Hrebenciuc

Gerea: Vom face o analiză a fondurilor destinate IMM-urilor, pentru redistribuirea finanţărilor

Ministerul Energiei, IMM şi Mediului de Afaceri va face o analiză a programelor prin care se alocă fonduri de la bugetul de stat întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru a stabili cum va avea loc redistribuirea finanţărilor.
Gerea: Vom face o analiză a fondurilor destinate IMM-urilor, pentru redistribuirea finanţărilor

CNA: Licenţele Guerrilla vor fi scoase la concurs, în toamnă, alături de alte frecvenţe radio libere

Licenţele pe care a emis Radio Guerrilla vor fi scoase la concurs, în această toamnă, alături de alte frecvenţe de radio libere, potrivit unor informaţii prezentate în şedinţa de marţi a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
CNA: Licenţele Guerrilla vor fi scoase la concurs, în toamnă, alături de alte frecvenţe radio libere

Miron Cozma, director de programe la Vătafu TV – o nouă televiziune care acum emite online

Miron Cozma este director de programe la Vătafu TV, post de televiziune deschis lângă Bucureşti şi care deocamdată emite online şi nu are angajaţi, fostul lider al minerilor urmând să înfiinţeze împreună cu patronul staţiei TV şi un post de radio, dar şi o editură unde îşi va publica poeziile.
Miron Cozma, director de programe la Vătafu TV - o nouă televiziune care acum emite online

Posturile pentru grefieri au fost suplimentate cu 200, iar cele pentru procurori şi judecători cu 70

Guvernul a decis, marţi, suplimentarea posturilor de grefier şi alte categorii de personal din sistemul judiciar cu aproximativ 200 şi a posturilor de procurori şi judecători cu circa 70, ca urmare a solicitărilor instanţelor, a anunţat ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.
Posturile pentru grefieri au fost suplimentate cu 200, iar cele pentru procurori şi judecători cu 70

Comisia juridică a considerat că numirea lui Valer Dorneanu la CC a fost invalidată nejustificat

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a exprimat marţi opinia conform căreia Valer Dorneanu (PSD) a fost invalidat nejustificat pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, în 2010.
Comisia juridică a considerat că numirea lui Valer Dorneanu la CC a fost invalidată nejustificat

Deputatul Vasile Gliga, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese

Deputatul PSD Vasile Gliga a fost condamnat definitiv, de instanţa supremă, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, după ce şi-a angajat soţia la biroul său parlamentar, în perioada ianuarie 2009 - martie 2011.
Deputatul Vasile Gliga, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese

Ultimul episod „Top Gear” prezentat de Clarkson, Hammond şi May, vizionat de 5,3 milioane de telespectatori

Ultimul episod al emisiunii "Top Gear" care a fost prezentat de Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May a fost vizionat de 5,3 milioane de telespectatori britanici ai postului BBC, informează contactmusic.com.
Ultimul episod

Grecia primeşte o OFERTĂ DE ULTIM MOMENT

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a făcut o ofertă de acord de ultim moment autorităţilor de la Atena, în care premierul elen Alexis Tsipras ar trebui să accepte în scris condiţiile propuse duminică de creditori şi să susţină votul în favoarea programului de reforme la referendum.
Grecia primeşte o OFERTĂ DE ULTIM MOMENT

Charles Pasqua a decedat la vârsta de 88 de ani

Charles Pasqua, un adevărat pilon al familiei gaulliste, un personaj vocal, apropiat de Jacques Chirac, dar de care s-a despărţit până la urmă, un fost şef al poliţiei franceze cu o reputaţie proastă şi numeroase probleme cu justiţia, a decedat luni la vârsta de 88 de ani, relatează AFP online.
Charles Pasqua a decedat la vârsta de 88 de ani

Transferul lui Gervinho la Al Jazira a căzut din cauza pretenţiilor „obscene” ale jucătorului

Transferul jucătorului echipei AS Roma Gervinho la gruparea Al Jazira a căzut din cauza pretenţiilor "obscene" ale ivorianului, după cum a afirmat un reprezentant al grupării din Emiratele Arabe Unite.
Transferul lui Gervinho la Al Jazira a căzut din cauza pretenţiilor

Consiliile locale şi judeţene pot decide majorarea salariilor angajaţilor, dar în limita bugetului

Salariile personalului care activează în administraţia publică locală pot fi majorate dacă fondurile se încadrează în limita bugetului aprobat şi a plafonului stabilit de Ministerul de Finanţe, dar nu mai mult de 12%, a anunţat, marţi, ministrul Muncii, Rovana Plumb.
Consiliile locale şi judeţene pot decide majorarea salariilor angajaţilor, dar în limita bugetului

Simona Halep joacă astăzi în primul tur la Wimbledon

Jucătoarea Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul trei WTA, va evolua în primul tur la turneul de la Wimbledon, marţi, meciul dintre româncă şi Jana Cepelova (Slovacia, 106 WTA) fiind al doilea de pe terenul 1, conform programului anunţat pe site-ul oficial al competiţiei.
Simona Halep joacă astăzi în primul tur la Wimbledon

Grecia AMENINŢĂ că va da în judecată Uniunea Europeană pentru a bloca excluderea ţării din zona euro

Grecia a ameninţat că va da în judecată Uniunea Europeană pentru a bloca excluderea ţării din zona euro şi a evita sufocarea sistemului bancar, relatează Daily Telegraph în ediţia electronică.
Grecia AMENINŢĂ că va da în judecată Uniunea Europeană pentru a bloca excluderea ţării din zona euro

Cartoon Network Enterprises va opera direct în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România

Turner Broadcasting System (TBS) se va ocupa direct, prin Cartoon Network Enterprises, de acordarea licenţelor şi merchandising în regiunea Europei Centrale şi de Est pentru producţiile "Să-nceapă aventura", "Uimitoarea lume a lui Gumball", "Ben 10", "Un show obişnuit" şi "Fetiţele Powerpuff".
Cartoon Network Enterprises va opera direct în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România

Centrale electrice din surse regenerabile de peste 100 milioane de euro vor fi puse în funcţiune în România

Mai multe centrale electrice din surse regenerabile cu o putere instalată cumulată de peste 60 MW şi investiţii totale de peste 100 de milioane de euro vor fi puse în funcţiune în perioada următoare în România.
Centrale electrice din surse regenerabile de peste 100 milioane de euro vor fi puse în funcţiune în România

Banca Românească: Operaţiunile cu clienţii decurg normal, nefiind afectate de situaţia din Grecia

Banca Românească îşi desfăşoară operaţiunile cu clienţii în condiţii normale, acestea nefiind afectate de situaţia din Grecia, a declarat directorul general al băncii, Ioannis Kougionas.
Banca Românească: Operaţiunile cu clienţii decurg normal, nefiind afectate de situaţia din Grecia

Saxo Bank: Eşecul unui acord privind Grecia va duce la explozia riscului de creditare în România

Eşecul unei înţelegeri de ultim moment între creditorii internaţionali şi Grecia va duce inclusiv la o explozie a riscului de creditare în România, Bulgaria, Croaţia şi Ungaria, potrivit economistului şef al Saxo Bank, Steen Jakobsen, care compară situaţia cu cazul falimentului Lehman Brothers.
Saxo Bank: Eşecul unui acord privind Grecia va duce la explozia riscului de creditare în România

Drăgulescu: Mă antrenez la 6 aparate, dar am aşteptări de la 3 şi de la calificarea cu echipa la JO

Gimnastul Marian Drăgulescu, care a revenit la pregătiri în ianuarie şi speră să participe pentru a treia oară la Jocurile Olimpice, a declarat, marţi, într-un interviu acordat UEG că se antrenează la şase aparate, dar aşteptările sale sunt de la trei şi o calificare cu echipa României la Rio 2016.
Drăgulescu: Mă antrenez la 6 aparate, dar am aşteptări de la 3 şi de la calificarea cu echipa la JO

Realitatea TV a cerut CNA două licenţe pentru Braşov şi Cluj; Consiliul a respins solicitarea

Realitatea Media SA a cerut CNA două licenţe noi de cablu pentru Realitatea TV Braşov şi Cluj-Napoca, însă Consiliul a respins, marţi, solicitarea, din cauză că această societate aflată în insolvenţă are datorii la bugetul de stat şi nu are un plan de reorganizare aprobat şi de instanţă.
Realitatea TV a cerut CNA două licenţe pentru Braşov şi Cluj; Consiliul a respins solicitarea

Acord preliminar în UE pentru eliminarea tarifelor de roaming în 2017

Comisia Europeană, Parlamentul UE şi Consiliul UE au ajuns marţi la un acord preliminar referitor la eliminarea tarifelor de roaming din iunie 2017 şi acordarea de către operatorii de telecomunicaţii a unui tratament egal tuturor utilizatorilor de Internet, la capătul a 12 ore de negocieri.
Acord preliminar în UE pentru eliminarea tarifelor de roaming în 2017

Curtea de Apel Bucureşti: Sorin Ovidiu Vîntu a fost colaborator al Securităţii

Sorin Ovidiu Vîntu a fost colaborator al Securităţii, a decis, marţi, Curtea de Apel Bucureşti, care a admis cererea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, hotărârea nefiind definitivă.
Curtea de Apel Bucureşti: Sorin Ovidiu Vîntu a fost colaborator al Securităţii

Cele mai UIMITOARE panorame fotografiate în mod ilegal – GALERIE FOTO

Doi fotografi ruşi îşi riscă periodic libertatea pentru a capta imagini spectaculoase cu şi din obiective turistice populare, pe care le publică apoi pe o pagină dedicată de Internet.
Cele mai UIMITOARE panorame fotografiate în mod ilegal - GALERIE FOTO

Smithfield Romania a obţinut un împrumut de 60 milioane de dolari de la IFC

Smithfield Romania a obţinut un împrumut în valoare de 60 de milioane de dolari de la International Finance Corporation (IFC), pentru refinanţare şi susţinerea planurilor de extindere a fermelor şi unităţilor de procesare a cărnii.
Smithfield Romania a obţinut un împrumut de 60 milioane de dolari de la IFC