CELE MAI NOI ARTICOLE

Vremea se va încălzi faţă de intervalul precedent. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi faţă de intervalul precedent, informează ANM.
Vremea se va încălzi faţă de intervalul precedent. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Udrea, despre denunţătoarea ei: Topoliceanu, singurul om pe care l-am susţinut într-o funcţie publică

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, le-a declarat judecătorilor, plângând, că Ana Maria Topoliceanu, unul dintre denunţătorii din dosarul Gala Bute, a fost singurul om pe care l-a susţinut într-o funcţie publică.
Udrea, despre denunţătoarea ei: Topoliceanu, singurul om pe care l-am susţinut într-o funcţie publică

Cristian Ghinea, propunerea transmisă preşedintelui pentru Ministerul Fondurilor Europene

Premierul Dacian Cioloş a transmis, marţi, preşedintelui Klaus Iohannis propunerea pentru Ministerul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, în prezent consilier de stat pentru afaceri europene.
Cristian Ghinea, propunerea transmisă preşedintelui pentru Ministerul Fondurilor Europene

Tânăr din Alba, amendat după ce a încercat să adune melci din Cetatea Alba Carolina

Un tânăr din Alba Iulia a fost amendat cu 500 de lei după ce a încercat să adune melci din perimetrul Cetăţii Alba Carolina, responsabilii alertând jandarmii când l-au văzut, deoarece au crezut că vrea să fure bunuri materiale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tânăr din Alba, amendat după ce a încercat să adune melci din Cetatea Alba Carolina

Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul preşedinte al CJ Brăila, Bunea Stancu, trimişi în judecată

Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, au fost trimişi în judecată de DNA, alături de alte persoane, dosarul urmând să fie judecat de Tribunalul Bucureşti.
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul preşedinte al CJ Brăila, Bunea Stancu, trimişi în judecată

Preşedintele Iohannis a fost internat şi operat la umărul drept. „Operaţia a fost una reuşită, mă simt bine”

Preşedintele Klaus Iohannis a fost internat marţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" şi operat la nivelul umărului drept, informează Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Iohannis a fost internat şi operat la umărul drept.

Moscova: NATO tratează Rusia ca „ameninţare” şi construieşte „linie de confruntare” la Marea Neagră

Alianţa Nord-Atlantică tratează Rusia ca fiind o "ameninţare" şi construieşte o "nouă linie de confruntare" în zona Mării Negre, acuză Administraţia de la Kremlin, în contextul în care NATO a trimis două avioane F-22 Raptor, invizibile pe radar, la baza de la Mihail Kogălniceanu.
Moscova: NATO tratează Rusia ca

Firea deschide lista candidaţilor PSD pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti.Niciunul din consilierii actuali nu mai candidează

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, deschide lista pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, iar niciunul dintre actualii consilieri ai partidului nu mai candidează pentru un nou mandat.
Firea deschide lista candidaţilor PSD pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti.Niciunul din consilierii actuali nu mai candidează

Achimaş: Am dispus controale mixte pentru analiza dezinfectanţilor din spitale

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a dispus, luni, analiza soluţiilor dezinfectante folosite în spitale prin intermediul unor verificări realizate de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii şi de direcţiile de sănătate publică.
Achimaş: Am dispus controale mixte pentru analiza dezinfectanţilor din spitale

Unsprezece români acuzaţi de furturi de la turişti, arestaţi în centrul Romei

Unsprezece imigranţi români acuzaţi de furturi de la turişti au fost arestaţi în cursul unor operaţiuni efectuate de poliţia italiană în oraşul Roma, informează site-ul cotidianului La Repubblica.
Unsprezece români acuzaţi de furturi de la turişti, arestaţi în centrul Romei

Deputatul PNL Mihai Voicu, ales vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor după demisia lui Ludovic Orban

Deputatul PNL Mihai Voicu a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, după demisia lui Ludovic Orban, cu 195 de voturi "pentru" şi 14 "împotrivă", în sală fiind prezenţi 209 deputaţi.
Deputatul PNL Mihai Voicu, ales vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor după demisia lui Ludovic Orban

Primarul din Baia Mare, ridicat de DNA

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost ridicat marţi de procurorii DNA din Cluj, acesta fiind prins în flagrant, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Primarul din Baia Mare, ridicat de DNA

Niciun alt român nu mai are meseria sa. Este olimpic la chimie şi respectat într-un domeniu dominat de francezi: „Lucrez pentru elite. Am ales cariera din vocaţie”

Octavian Coifan a reuşit să îşi facă cunoscut şi respectat numele într-o lume în care francezii sunt cei care deţin supremaţia, informează După Afaceri Premium.
Niciun alt român nu mai are meseria sa. Este olimpic la chimie şi respectat într-un domeniu dominat de francezi:

Şedinţa Camerei, suspendată din lipsă de cvorum. Zgonea le-a urat deputaţilor „Sărbători fericite”

Şedinţa de vot final a Camerei Deputaţilor de marţi a fost suspendată din lipsă de cvorum, la lucrările plenului fiind prezenţi 152 de deputaţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, urându-le aleşilor "sărbători fericite".
Şedinţa Camerei, suspendată din lipsă de cvorum. Zgonea le-a urat deputaţilor

Comisia juridică: Demnitarii aflaţi în incompatibilitate sau conflict de interese pot ocupa funcţii

Comisia juridică a Senatului a adoptat marţi o iniţiativă de modificare a Legii ANI care prevede că persoanele care se află în incompatibilitate sau conflict de interese nu mai pot ocupa aceeaşi funcţie timp de trei ani, dar pot ocupa alte funcţii de demnitate publică.
Comisia juridică: Demnitarii aflaţi în incompatibilitate sau conflict de interese pot ocupa funcţii

Campanie KFC – Răspunde la o întrebare de BAC şi ai net gratuit o oră

KFC România şi MRM//McCann România a lansat Campania WI-Fi Test, donând 5700 MP de internet gratuit pregătirii tinerilor pentru examenul de Bacalaureat, având în vedere că peste 40% dintre absolvenţii de liceu din ţară nu au promovat examenul de Bacalaureat în 2015.
Campanie KFC – Răspunde la o întrebare de BAC şi ai net gratuit o oră

Ministrul turc de Externe: SUA vor trimite lansatoare de rachete în sudul Turciei

Statele Unite vor trimite lansatoare de rachete în Turcia, în apropierea frontierei cu zonele din Siria ocupate de organizaţia teroristă Stat Islamic, a afirmat, marţi, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, într-un interviu acordat cotidianului Haberturk, citat de Reuters online.
Ministrul turc de Externe: SUA vor trimite lansatoare de rachete în sudul Turciei

Al treilea pas pentru recuperarea unui mare prozator

Mircea Nedelciu (1950-1999) a fost unul dintre cei mai originali prozatori ai generaţiei „optzeciste”.
Al treilea pas pentru recuperarea unui mare prozator

Ministrul Culturii îi răspunde lui Ion Caramitru şi Senatului UNITER, care i-au cerut, luni, demisia

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu i-a răspuns, marţi, pe pagina sa de Facebook actorului Ion Caramitru şi membrilor Senatului UNITER care îl somaseră, luni, să-şi dea demisia din funcţie venind cu argumente de ordin administrativ, organizatoric şi instituţional şi invitându-i la dialog.
Ministrul Culturii îi răspunde lui Ion Caramitru şi Senatului UNITER, care i-au cerut, luni, demisia

Nicuşor Dan, la depunerea candidaturii: Va fi o bătălie între oameni şi maşinării de partid

Nicuşor Dan şi-a depus marţi, la Biroul Electoral Municipal, candidatura la Primăria Capitalei în numele USB, el precizând că a strâns în jur de 35.000 de semnături de susţinere şi alte 27.000 pentru susţinerea listei de candidaturi la CGMB.
Nicuşor Dan, la depunerea candidaturii: Va fi o bătălie între oameni şi maşinării de partid

Serviciul suedez de securitate, în alertă din cauza unor ameninţări teroriste

Serviciul suedez de securitate Sapo anchetează posibile ameninţări teroriste care ar viza capitala Suediei, Stockholm, după ce ar fi primit informaţii în acest sens de la autorităţile irakiene, informează presa suedeză, citată de BBC online.
Serviciul suedez de securitate, în alertă din cauza unor ameninţări teroriste

Ordonanţa privind doctoratele, amendată la Comisia de învăţământ. Plenul a amânat o decizie

Comisia pentru învăţământ a Senatului a modificat OUG privind tezele de doctorat, astfel încât universităţile vor fi cele care vor decide acordarea şi retragerea tilului de doctor, iniţiativa fiind dezbătută marţi şi în plenul Senatului, însă votul a fost amânat pentru o săptămână.
Ordonanţa privind doctoratele, amendată la Comisia de învăţământ. Plenul a amânat o decizie

Cioloş: Am simţit foarte clar dorinţa Ucrainei de conectare energetică cu reţelele României. UE trebuie să dezvolte cu statele din est colaborarea economică

Premierul Dacian Cioloş a afirmat că în timpul întâlnirii cu preşedintele Petro Poroşenko a "simţit foarte clar" dorinţa Ucrainei de a continua eforturile de conectare energetică cu reţelele româneşti de gaze şi electricitate, dar este nevoie ca să se implice în proiect companiile româneşti.
Cioloş: Am simţit foarte clar dorinţa Ucrainei de conectare energetică cu reţelele României. UE trebuie să dezvolte cu statele din est colaborarea economică

Mitsubishi a fraudat testele de emisii timp de 25 de ani

Mitsubishi Motor a testat fraudulos emisiile pentru maşini în ultimii 25 de ani, adâncind o criză care deja i-a şters aproape jumătate din valoarea de piaţă, scrie Bloomberg.
Mitsubishi a fraudat testele de emisii timp de 25 de ani

Un tren de marfă a deraiat în apropiere de Gara Craiova, două vagoane s-au răsturnat – FOTO

Un tren de marfă, care circula pe relaţia Calafat – Craiova, a deraiat, marţi dimineaţa, în apropiere de Gara Craiova, două vagoane răsturnându-se în urma incidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un tren de marfă a deraiat în apropiere de Gara Craiova, două vagoane s-au răsturnat - FOTO

Guerilla locală a partidelor „cu trei membri”. „Am pus două mese în faţa primăriei şi am scris că e protest de masă”

Pe Internet sau în curţile oamenilor. Aşa îşi vor face noile partide campanie electorală pentru alegerile locale. Cu mai puţin de două săptămâni înainte de startul oficial, noile formaţiuni sunt în febra desemnării celor mai potriviţi oameni pentru fotoliul de edil şi a strângerii de semnături, scrie Gândul.
Guerilla locală a partidelor „cu trei membri”. „Am pus două mese în faţa primăriei şi am scris că e protest de masă”

Google a lansat o platformă online dedicată antreprenorilor şi studenţilor la marketing, ce oferă cursuri gratuite pentru creşterea competenţelor digitale

Google a lansat, marţi, în România, "Atelierul Digital", o platformă online, dedicată studenţilor şi antreprenorilor, ce oferă cursuri gratuite pentru creşterea competenţelor digitale şi în urma cărora se poate obţine o certificare din partea Google şi Interactive Advertising Bureau-IAB Europe.
Google a lansat o platformă online dedicată antreprenorilor şi studenţilor la marketing, ce oferă cursuri gratuite pentru creşterea competenţelor digitale

Game of Thrones: ce ne aşteaptă în seria a şasea – VIDEO

Iulian Comănescu a văzut Game of Thrones. În rubrica sa SPOTLIGHT, pentru MEDIAFAX CULTURĂ decretează: "În noua serie din Game of Thrones, Jon Snow pare, ca s-o spunem pe limba serialului, destul de mort."
Game of Thrones: ce ne aşteaptă în seria a şasea - VIDEO

Ucraina marchează 30 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl – GALERIE FOTO

Ucraina marchează treizeci de ani de la cel mai mare accident nuclear din istorie, explozia unui reactor al centralei de la Cernobîl, soldat cu moartea a 31 de persoane, numărul total al victimelor putând fi însă între câteva sute de mii şi milioane, potrivit unor experţi.
Ucraina marchează 30 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl - GALERIE FOTO

Cele mai bune fotografii de la premiile Sony World Photography Awards 2016 – GALERIE FOTO

Competiţia din acest an a atras un număr record de înscrieri – 230.103, dar au fost doar 14 câştigători şi finalişti la categoriile profesionale, informează The Independent.
Cele mai bune fotografii de la premiile Sony World Photography Awards 2016 -  GALERIE FOTO

Povestea omului care a construit una dintre cele mai importante afaceri din România. Are o reţea de 42 de magazine şi 8100 de angajaţi

Ca angajat, Dragoş Pavăl nu a avut şefi care să ştie să-l aprecieze. Acum, la mai bine de 20 de ani după ce a fondat propria firmă, de numele său se leagă o întreagă serie de superlative, informează BM.
Povestea omului care a construit una dintre cele mai importante afaceri din România. Are o reţea de 42 de magazine şi 8100 de angajaţi

Întâlnirea dintre Cioloş şi Iohannis, amânată: Dânsul vă poate da răspunsul, nu eu

Întâlnirea săptămânală între premierul Dacian Cioloş şi preşedintele Klaus Iohannis au fost reprogramată pentru miercuri, premierul Dacian Cioloş refuzând să comenteze declaraţiile şefului statului potrivit cărora este nemulţumit de Guvern.
Întâlnirea dintre Cioloş şi Iohannis, amânată: Dânsul vă poate da răspunsul, nu eu

Codruţa Kovesi, despre SIE: Este ilegal să deţii informaţii şi să nu sesizezi DNA

Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, că de când se află la conducerea DNA "nu a primit nicio sesizare de la Serviciul de Informaţii Externe", precizând "că este ilegal să deţii informaţii referitoare la posibile infracţiuni şi să nu sesizezi Direcţia Naţională Anticorupţie."
Codruţa Kovesi, despre SIE: Este ilegal să deţii informaţii şi să nu sesizezi DNA

Ovidiu Anton a refuzat invitaţia Republicii Moldova de a participa împreună la Eurovision

Televiziunea publică a Republicii Moldova (Moldova 1) a lansat, luni, o invitaţie de colaborare între reprezentanta lor la Eurovision, Lidia Isac, şi Ovidiu Anton, cel care trebuia să reprezinte România, acesta refuzând colaborarea, gest pe care l-a considerat "extraordinar, unic şi nobil".
Ovidiu Anton a refuzat invitaţia Republicii Moldova de a participa împreună la Eurovision

Parchetul General s-a autosesizat în cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale

Parchetul General s-a autosesizat în cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale, după ancheta jurnaliştilor de la Gazeta Sporturilor despre soluţiile folosite în spitale la dezinfecţie, soluţii care ar fi diluate.
Parchetul General s-a autosesizat în cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a lansat o aplicaţie telefonică despre cum să realizeze manevre de resuscitare sau cum să se comporte în caz de cutremur

O aplicaţie de telefon pentru alertarea în cazul situaţiilor de urgenţă şi pentru educarea populaţiei despre modul în care să se comporte în caz de cutremur, inundaţii, viscol sau alte dezastre, a fost lansată, marţi, de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a lansat o aplicaţie telefonică despre cum să realizeze manevre de resuscitare sau cum să se comporte în caz de cutremur

Dezbaterea legii pensiilor pentru aleşii locali se amână cu două săptămâni, la cererea PSD

Liderul grupului senatorial PSD, Mihai Fifor, a cerut, marţi, retrimiterea la comisii a legii privind pensiile aleşilor locali, plenul Senatului stabilind termen de două săptămâni pentru rediscutarea actului normativ.
Dezbaterea legii pensiilor pentru aleşii locali se amână cu două săptămâni, la cererea PSD

Ordonanţa privind interceptările, respinsă de Comisia juridică şi Comisia de constituţionalitate

Comisia juridică şi Comisia de constituţionalitate din Senat au adoptat marţi un raport de respingere a ordonanţei referitoare la interceptări, cu voturile majorităţii membrilor prezenţi.
Ordonanţa privind interceptările, respinsă de Comisia juridică şi Comisia de constituţionalitate

Reţea de muncitori clandestini români şi bulgari, anihilată în Franţa

Şase responsabili ai unei companii româneşti, care au plasat în mod fraudulos aproximativ 250 de lucrători temporari români şi bulgari în întreprinderi din sectorul agroalimentar din regiunea franceză Bretania, au fost reţinuţi şi anchetaţi, potrivit Parchetului din Rennes, citat de Le Figaro.
Reţea de muncitori clandestini români şi bulgari, anihilată în Franţa

Rafael Nadal a dat-o în judecată pe Roselyne Bachelot, fostul ministru francez al Sportului

Roselyne Bachelot, fost ministru al Sănătăţii şi Sportului, a declarat, în luna martie, că jucătorul de tenis, Rafael Nadal, a stat 7 luni departe de terenul de tenis din cauză că ar fi fost depistat pozitiv la un test antidoping. Nadal a anunţat că a acţionat-o în judecată pe Roselyne Bachelot.
Rafael Nadal a dat-o în judecată pe Roselyne Bachelot, fostul ministru francez al Sportului