Prima pagină » Economic » Vergil Chițac, primarul Constanței, despre planurile de a extinde turismul pe litoral dincolo de sezonul estival

Vergil Chițac, primarul Constanței, despre planurile de a extinde turismul pe litoral dincolo de sezonul estival

Extinderea turismului pe litoral în afara sezonului estival este un deziderat și un proiect mai amplu, la care colaborează municipalitatea constănțeană, autoritățile județene, Ministerul Turismului și Organizația de Management al Destinației Turistice și operatorii din domeniul, a detaliat primarul Vergil Chițac, în cadrul evenimentului de debut din seria „Portret România” dedicat municipiului reședință de județ de la malul mării: „Constanța – Hub economic. Pilon strategic în dezvoltarea României”.

Turiștii ar urma să poată petrece timpul liber sau să meargă la evenimente de business în stațiunile de la malul mării dincolo de cele câteva luni de vară, așa cum arată planurile responsabililor, la nivel local și central, prezenți la evenimentul organizat luni de Mediafax, găzduit de Cazinoul Constanța.

„Ne dorim, dar este un proiect mai amplu, pe care nu poate să îl facă numai primăria. Aici discutăm de colaborarea cu Ministerul Turismului și cu un organism pe care l-am înființat, prevăzut de lege, Organizația de Management al Destinației Turistice (OMD), unde am adus laolaltă autorități locale, adică noi, primăria, 50% 50% sunt antreprenorii in turism, pentru că trebuie și ei responsabilizați”, a explicat edilul-șef al Constanței.

Potrivit lui Vergil Chițac, una dintre modalitățile de a atrage turiști în afara sezonului este, în cazul stațiunii Mamaia, infrastructura nou construită de către privați, iar în ceea ce privește municipiu, focusul este pe valorificarea turismului cultural.

„Suntem la Cazinoul Constanța, și, așa cum am anticipat, redarea lui în circuitul public și succesul de care a beneficiat – ați auzit că au venit 170.000 de vizitatori din 21 mai de când am inaugurat de zilele Constanței – lucrul ăsta face ca mulți care au în zona aceasta peninsulară veche, zona zero a Constanței care au clădiri istorice să înceapă să le restaureze și zona asta va trebui să devină un pol de atracție a turismului cultural în Constanța, purtând, ca port-stindard, Cazinoul, iar el va trebui deschis 24 de ore din 24 și 365 de zile pe an. Acestea sunt cele două direcții”, a detaliat Vergil Chițac.

Intervenții în infrastructură în plan

Pentru ca zona să poată ajunge la potențialul ei maxim de atracție pentru turiști, primarul Constanței admite că este nevoie de investiții în infrastructură.

„Este necesară intervenția noastră în zona de infrastructură, pentru că, așa cum arată acum nu e bine, însă nu putem să facem intervenția asta până când nu stabilim un regulament de acces în zona peninsulară. E simplu ceea ce spun eu de imaginat: zona penisulară, la momentul când a fost construită de înaintașii noștri nu a fost construită în jurul mașinii, deci n-are ce să caute mașina prea mult în ea, fără a afecta frumusețea și substanța ei. Oriunde mergem în lumea asta, când vorbim de downtown (centru istoric – n.r.), avem restricții de circulație, intrăm mai mult pietonal. Ei bine, am propus acum vreo trei-patru ani de zile, mi-am atrag așa, oprobriul public, un regulament de acces în zona pe insular, a fost atacat în instanță că de diferite ONG-ul, că ăsta e stilul nostru. Dar uitați-vă că de trei ani nu se întâmplă nimic, nu putem interveni în infrastructură până nu reglementăm – și vorbesc foarte serios – accesul în zona pensioară. Aici accesul trebuie să fie preponderent pietonal și numai ocazional carosabil. Acuma se întâmplă invers, ceea ce nu e în regulă deloc”, a detaliat edilul-șef al Constanței.

Intervenția sa, Vergil Chițac a atras atenția asupra costurilor pe care le susține municipalitatea cu serviciile necesare turismului, de exemplu, de cele de salubritate.

„Eu vreau să fie Constanța în continuare, să rămână un pol de atracție turistică. Este orașul meu, eu am ieșit din Constanța cinci ani cât a fost în facultate. În rest, toată viața mea am desfășurat aici toate tot ce s-a întâmplat frumos în viața mea s-a întâmplat în Constanța. Deci nu privesc în termenii ăștia, nu neapărat, deși putem discuta și așa. Da, e un efort pe care îl face municipalitatea și el trebuie recunoscut. Primăria pune niște bani în fiecare an la dispoziție pentru a funcționa acest turism, pentru că nu-I așa? Când avem 30-40.000 de oameni mai mult în Constanța, Constanța a trebui mai mult curățată, nu? Din cauza asta Constanța trebuie să suplimenteze rețeaua de transport și sistemul de transport, iar lucrul asta înseamnă bani de municipalitate. Nu am spus neapărat ca o pierdere, ceea ce am spus ca lumea să înțeleagă că și noi, pecuniar, contribuim în fiecare an la turismul din oraș”, a conchis primarul la evenimentul Mediafax.

Conferința a fost organizată alături de partenerii Transgaz, Port Constanța, Oil Terminal, Profi, Novum by the Sea, Monarc Hotels și Radisson Blu Hotel and Residences Mamaia.