Mediafax Echipa

Nelu Iordache, trimis în judecată în dosarul deturnării fondurilor pentru autostrada Nădlac-Arad

Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a fost trimis în judecată, luni, în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, de aproximativ 22 de kilometri, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune.

Sfaturile MAE pentru românii care vor merge în străinătate de Paşte

Ministerul Afacerilor Externe a publicat un Ghid de călătorie pentru românii care doresc să plece în străinătate cu ocazia Sărbătorilor de Paşte din acest an, în care li se recomandă şi să lase în ţară familiilor sau prietenilor copii ale biletelor de călătorie sau asigurărilor medicale.

Cea mai nouă tendinţă în chirurgia estetică: Americanii, tot mai dispuşi să aibă braţe ca ale lui Michelle Obama

Tot mai mulţi americani se declară dispuşi să înfrunte bisturiul, visând să aibă braţe ca Michelle Obama, a anunţat, luni, Asociaţia chirurgilor plasticieni, precizând că numărul intervenţiilor chirurgicale la nivelul braţelor a crescut cu peste 4.000% din anul 2000.

Zanetti, după o accidentare gravă la 39 de ani: Cu siguranţă cariera mea nu este terminată

Căpitanul echipei Internazionale Milano, Javier Zanetti, în vârstă de 39 de ani, a declarat, luni, că nu ştie cât va fi indisponibil în urma rupturii la tendonul lui Ahile, dar cu siguranţă cariera sa nu este terminată.

Campanie a revistei The One: „Iac-aşa e ia mea! „

Revista The One lansează campania "Iac-aşa e ia mea!" prin care le îndeamnă pe cititoarele revistei ca în data de 17 mai să poarte o ie, oriunde s-ar afla.

FACEBOOK pierde lunar milioane de utilizatori. Spre ce reţele de socializare se îndreaptă aceştia

Facebook pierde lunar milioane de utilizatori în Statele Unite, Marea Britanie şi alte pieţe mature, potrivit firmelor de analiză a pieţei, în condiţiile în care reţelele alternative de socializare atrag atenţia celor aflaţi în căutarea unor noi platforme online.

Vânzările de jucării cresc în săptămânile premergătoare Paştelui cu 50%. Topul celor mai căutate jucării

Vânzările de jucării cresc în cele două săptămâni premergătoare Paştelui cu 50% comparativ cu nivelul unei luni obişnuite, a declarat pentru MEDIAFAX Cristian Constantinescu, CEO Retail al Noriel Group, care deţine 28 de magazine de profil la nivel naţional.

Clubul „Dinamo” este personaj de film în „Mamaia”

În comedia "Mamaia", un film pentru toate gusturile şi pentru toate vârstele, echipa Dinamo se bucură de o expunere demnă unui personaj de film, informează MediaPro Distribution.

Trupa Texas va cânta în premieră în România, la B’ESTFEST 2013 – VIDEO

Trupa scoţiană Texas va cânta în premieră în România, în festivalul B'estfest 2013, care se desfăşoară între 5 şi 7 iulie, în B'estfest Park din Tunari, informează organizatorii, Emagic.

Huffington Post îşi va lansa o ediţie germană

Site-ul de informaţii american Huffington Post îşi va lansa în această toamnă o ediţie în limba germană, în parteneriat cu Tomorrow Focus AG, cea mai importantă companie în domeniul digital din Germania.

Italia s-a împrumutat pentru prima oară sub noul guvern, cu dobânzi în scădere puternică

Italia s-a împrumutat luni pentru prima oară sub noul guvern condus de creştin-democratul Enrico Letta, atrăgând 6 miliarde de euro pe termen mediu şi lung, cu dobânzi în scădere puternică.

CIA a plătit în secret, în valize sau rucsacuri, zeci de milioane de dolari preşedintelui afgan

CIA a livrat în secret, în valize sau rucsacuri, zeci de milioane de dolari, în numerar, preşedintelui afgan Hamid Karzai, timp de peste un deceniu, scrie cotidianul The New York Times în ediţia de luni.

Contul de Twitter al Papei Francisc a depăşit şase milioane de abonaţi

Contul de Twitter al Papei Francisc a depăşit luni şase milioane de abonaţi, 2,7 milioane adăugându-se, în doar 48 de zile de pontificat, celor dinainte, ai precedentului Papă Benedict al XVI-lea, conform unui calcul efectuat de site-ul pentru informaţii religioase Il Sismografo.

Grapini: Vrem să atragem turişti din India. În fiecare an 50 de milioane de indieni vizitează Europa

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a declarat că vrea să atragă în România mai mulţi turişti din India şi din alte state asiatice, în condiţiile în care în fiecare an 50 de milioane de indieni îşi petrec vacanţele în Europa.

Cosmote a lansat comercial servicii telecom 4G în nordul Capitalei şi alte şapte localităţi

Cosmote România a lansat, luni, servicii de telecomunicaţii 4G în nordul Capitalei, Otopeni, Ploieşti, Cluj, Iaşi şi în staţiunile Sinaia, Buşteni şi Predeal, care vor permite clienţilor să descarce (download) poze sau alte fişiere cu viteze de până la 75 Mbps, a anunţat operatorul.

Ponta: Nu candidez la prezidenţiale. Dacă liderii PSD o vor cere înseamnă că nu sunt bun de premier

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că nu candidează la alegerile prezidenţiale de anul viitor, ci îl va susţine pe Crin Antonescu, iar dacă liderii PSD îi vor cere să devină candidat înseamnă că nu mai este bun să ocupe poziţia de prim-ministru, scenariu catalogat a fi improbabil.

VACANŢA DE 1 MAI: Aproximativ 11.000 de poliţişti vor asigura ordinea în ţară

Aproximativ 11.000 de poliţişti vor asigura ordinea şi liniştea publică în minivacanţa de 1 Mai, la cele peste o sută de manifestări cultural-artistice şi sportive organizate în Bucureşti şi 27 de judeţe, la care sunt aşteptate să participe 14.000 de persoane, precum şi pe drumurile publice.

Procesul dintre familia Jackson şi compania AEG Live debutează astăzi la Los Angeles

Procesul dintre familia cântăreţului Michael Jackson şi compania AEG Live, pe care mama şi copiii artistului o consideră vinovată de moartea "regelui muzicii pop", debutează luni la Los Angeles, după trei săptămâni în care justiţia americană a ales membrii juriului.

Blaga: PDL se opune categoric unei proceduri de asumare a răspunderii Guvernului pe regionalizare

PDL se opune categoric procedurii de asumare a răspunderii Guvernului pe legea regionalizării, a declarat luni preşedintele PDL, Vasile Blaga, arătând că adevărata intenţie a USL este "de a face regiunile vasale baronilor locali USL".

Presa în Coreea de Nord: Dezvăluiri din interiorul KCNA, principalul instrument de propagandă al ţării lui Kim Jong-un

Agenţia oficială de ştiri a Coreei de Nord, KCNA, serveşte drept vocea conducerii dictatoriale a statului, slăvind evoluţiile din producţiile în fabrici, notând omagiile aduse de popor liderilor din dinastia Kim şi ameninţând cu regularitate în privinţa unor atacuri nucleare asupra vecinilor. Analişti şi oameni care au lucrat în media coreeană fac dezvăluiri despre cum funcţionează uriaşul instrument de îndoctrinare.

Spaţiile comerciale stradale, de peste trei ori mai scumpe în Bucureşti decât din alte oraşe mari

Chiriile spaţiilor comerciale stradale din centrul Bucureşti ajung şi la 58 de euro/mp/lună, cum este cazul unui spaţiu de pe Bulevardul Magheru, în condiţiile în care în provincie maximul este de circa 20 de euro pe metru pătrat pe lună, potrivit unei analize a Imobiliare.ro.

EUROVISION 2013: Cezar lansează videoclipul piesei „It’s My Life” pe 1 mai – FOTO, VIDEO

Videoclipul piesei "It's My Life", cu care Cezar va reprezenta România în acest an la Eurovision, va fi lansat pe 1 mai, în premieră, la TVR 1, şi pe canalele oficiale de YouTube şi Facebook ale artistului.

Blaga: Propunerea de reducere a pragului de validare a Constituţiei, un atac la popor

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că procesul de revizuire a Constituţiei este "complet lipsit de transparenţă", iar faptul că USL îşi propune să reducă pragul de validare a referendumului privind Constituţia reprezintă "un atac la popor".

Ponta: Sper ca în iunie Hidroelectrica să iasă din insolvenţă şi în toamnă să listăm 10%

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că speră ca Hidroelectrica să iasă din procedura de insolvenţă în luna iunie a acestui an, iar în toamnă ar urma listarea pe bursă a 10% din această companie de stat.

SONDAJ: Care este principala problemă a României după aderarea la UE. Cum s-a schimbat viaţa românilor după aderare

Aproape 60 la sută dintre români susţin că aderarea la Uniunea Europeană le-a adus o schimbare a vieţii în rău, principala problemă fiind pierderea locurilor de muncă, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) România.

Ponta: Nu-mi place sintagma „omul gras”, dar avem de făcut restructurări în ministere şi agenţii

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu agreează sintagma "omul gras" folosită de şeful statului, dar că trebuie operate în continuare restructurări în ministere şi agenţii, precum şi în companiile de stat.

Sorana Cîrstea se menţine pe locul 26 în clasamentul WTA. Pe ce poziţii se află alte jucătoare din România

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea se menţine pe locul 26 în clasamentul WTA, conform ierarhiei ce a fost dată publicităţii luni, fiind cel mai bine clasată româncă, cu 1.660 de puncte.

Copos: Era normal ca prima instanţă să ne respingă cererea, dar Rapid va lua licenţa

Acţionarul FC Rapid, George Copos, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că era normal ca prima instanţă a Sistemului Naţional de licenţiere să respingă cererea clubului giuleştean, dar a dat asigurări că gruparea va primi licenţa după confirmarea planului de reorganizare de către tribunal.

Boc: Primul incompetent este chiar Ponta, pentru că a făcut parte din guvernul pe care îl critică

Fostul premier Emil Boc a declarat, referitor la afirmaţiile lui Victor Ponta conform cărora Guvernul Boc "a fost cel mai incompetent", că "primul incompetent" este actualul prim-ministru, "un mincinos şi un mare demagog", care a făcut parte din executivul pe care îl critică.

Ponta: Ne angajăm răspunderea pe Legea regionalizării dacă avem consens în Parlament, mai puţin PDL

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că singurul caz în care se va apela la angajarea răspunderii pe Legea regionalizării va fi situaţia în care, după revizuirea Constituţiei, va exista un consens între toate forţele politice, mai puţin PDL, pe care l-a catalogat drept un partid neserios.

Documentarul „Wild Carpathia” continuă: Principesa Margareta şi Ivan Patzaichin promovează România în episodul II

Principesa Margareta şi Ivan Patzaichin promovează România în episodul al doilea al seriei "Wild Carpathia", o coproducţie a televiziunii internaţionale Travel Channel, care va fi difuzat la nivel internaţional în septembrie, a declarat pentru MEDIAFAX Alasdair Grant, coproducător al documentarului.

VREMEA DE 1 MAI ŞI DE PAŞTE: Prognoza meteo pentru 29 aprilie – 6 mai la mare, la munte şi în Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 29 aprilie - 6 mai, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Ponta: Mulţumirile lui Băsescu faţă de Ungureanu au fost o ironie, rămâne cel mai penibil guvern

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că mulţumirile adresate de şeful statului Cabinetului condus de Mihai Răzvan Ungureanu ar fi fost o "ironie", întrucât acesta rămâne "cel mai penibil" guvern din istoria României, catalogând ieşirea lui Traian Băsescu drept "balet înainte de Paşte".

Cel mai ieftin telefon fabricat vreodată de Nokia: Cât costă şi ce performanţe are Nokia 105

Nokia mizează să obţină un avantaj concurenţial cu un telefon cu funcţii de bază, în condiţiile în care are probleme să ajungă din urmă Apple şi Samsung pe piaţa smartphone-urilor de peste 500 de dolari.

Vacanţa de 1 Mai şi Paşte: O treime din locurile de cazare clasificate pe litoral, disponibile

Litoralul va pune la dispoziţia turiştilor cu ocazia minivacanţei de 1 Mai şi Paşte aproape 31.000 de locuri de cazare, o treime din cele aproximativ 93.000 de locuri clasificate de către ministerul de resort, a anunţat luni Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc.

29 de marinari români blocaţi pe o navă în Egipt cer sprijinul autorităţilor pentru a se întoarce în ţară

Douăzeci şi nouă de marinari români care fac parte din echipajul unei nave sub pavilion britanic reţinută în Portul Adabiya din Egipt din cauza unor probleme tehnice cer sprijinul autorităţilor române pentru a-şi recupera salariile restante şi a se întoarcă în ţară.

Ponta: L-am propus pe Andrei Dolineaschi pentru funcţia de secretar general al PSD, CExN validează

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că a propus la nivelul BPN al partidului ca Andrei Dolineaschi să ocupe poziţia de secretar general al PSD, urmând ca propunerea sa să fie confirmată de către Comitetul Executiv Naţional al partidului.

Cazul furturilor de maşini de lux: Furturile erau comise printr-o metodă aparte

Şeful Serviciului Furturi de Autovehicule, Marian Iorga, a declarat luni că furturile unor autoturisme de lux au fost comise printr-o metodă aparte pentru Capitală, după ce proprietarii au lăsat cheile în contact şi motorul pornit, dar sunt vizate şi fapte de înşelăciune cu maşini luate în leasing.

Proprietarii ar putea fi obligaţi să investească în amenajarea hotelurilor, chiar dacă sunt închise

Proprietarii ar putea fi obligaţi să investească în amenajarea faţadelor hotelurilor şi a împrejurimilor chiar dacă unităţile nu sunt funcţionale, ministrul pentru IMM-uri şi turism lucrând în acest sens la o modificare legislativă împreună cu Ministerul Dezvoltării.

PSD Iaşi nu mai dă petrecere cu mici şi bere de 1 Mai

Filiala ieşeană a PSD a decis ca în acest an să nu mai ofere mici şi bere de 1 Mai, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, liderii organizaţiei spunând că, fiind Săptămâna Patimilor, "nu poţi aduce fanfara şi să dai de băut oamenilor".