Mediafax Echipa

Directorul Spitalului Câmpulung Muscel: Gemenii născuţi prematur au fost ţinuţi în incubator

Directorul Spitalului Câmpulung Muscel susţine că gemenii născuţi prematur şi transferaţi în Capitală au fost ţinuţi în incubator, iar starea lor a fost monitorizată zilnic, el recunoscând însă că medicii au încercat transferul copiilor într-o unitate cu dotări speciale abia după nouă zile.

Angajaţii unei fabrici Renault din Franţa vor intra anul viitor în şomaj, între 60 şi 70 de zile

Angajaţii unei uzine franceze a Renault vor intra, anul viitor, timp de 60-70 de zile, în şomaj parţial din cauza cererii slabe pentru modelele Espace şi Laguna, singurele produse în această unitate.

Programul etapei a XVII-a a Ligii I

Programul partidelor care vor avea loc în etapa a XVII-a a Ligii I, anunţat pe site-ul oficial al LPF, este următorul:

Geoană: Prezenţa „anacronică” a trupelor ruseşti în Transnistria trebuie rezolvată

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, la RFI, că prezenţa "anacronică" a trupelor ruseşti în Transnistria trebuie rezolvată, altfel nu se poate vorbi despre independenţa adevărată a Republicii Moldova.

Explozie într-o mină din Noua Zeelandă: Doi mineri au supravieţuit, alţi 36 au rămas în subteran

Cel puţin 36 de mineri au fost daţi dispăruţi după o explozie produsă într-o mină de cărbuni din Noua Zeelandă, autorităţile demarând operaţiuni de căutare.

Heppenheim, oraşul natal al noului campion mondial de Formula 1, devine Vettelheim

Noul campion mondial de Formula 1, Sebastian Vettel, va fi sărbătorit, duminică, în oraşul său natal Heppenheim, care va fi rebotezat neoficial Vettelheim, a anunţat, joi, primarul localităţii germane.

Un om de afaceri scoţian vrea să cumpere Glasgow Rangers

Omul de afaceri scoţian Craig Whyte a confirmat, într-un comunicat remis, joi, bursei londoneze, că intenţionează să cumpere clubul de fotbal Glasgow Rangers.

Recomandări pentru weekend-ul 19-21 noiembrie

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

Employees Of Romania Daewoo Mangalia Shipyard End Strike After Nearly 6 Weeks

Employees of Romania’s Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) shipyard went back to work Friday after nearly six weeks of strike over a new collective work contract and higher pay

Cotidianul TZ: Articolul critic la adresa lui Schumacher, atribuit lui Hakkinen, nu este real

Cotidianul munchenez TZ le-a cerut, joi, scuze cititorilor, precizând că articolul atribuit lui Mika Hakkinen, în care finlandezul îl critica dur pe fostul său rival pilotul Michael Schumacher, nu este real, informează motorsprot.com.

Cele mai mari afaceri s-au obţinut în comerţ în 2009. Cele mai multe firme active prestau servicii

Cele mai multe întreprinderi active anul trecut, respectiv 202.842, erau din domeniul serviciilor, iar cele mai puţine, 58.853, din industrie, în timp ce cea mai mare cifră de afaceri a fost înregistrată de companiile cu activităţi în comerţ, de 343,64 miliarde lei, potrivit datelor INS.

Două curse aeriene ale Tarom au întârzieri de două ore din cauza ceţii de la Cluj-Napoca

Două curse aeriene operate de compania Tarom înregistrează întârzieri de două ore, vineri dimineaţă, din cauza ceţii de pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca.

Gemeni născuţi prematur, lăsaţi 10 zile fără incubator – VIDEO

Doi bebeluşi gemeni născuţi prematur, la şase luni, la maternitatea din Câmpulung Muscel au fost transferaţi la Maternitatea Polizu din Bucureşti, după ce tatăl copiilor i-a reclamat subsecretarului de stat Raed Arafat că micuţii, născuţi în urmă cu zece zile, nu au beneficiat de îngrijire corespunzătoare.

40% din antiviruşii falşi din toate timpurile au fost creaţi în 2010

Antiviruşii falşi au început să apară în urmă cu patru ani şi deja în total 11,6% din ameninţările informatice adunate în ultimii 21 ani fac parte din această categorie. Până acum, în 2010, 34,8% din totalul computerelor din întreaga lume sunt infectate cu diverse tipuri de malware, dintre care 5,4% au fost infectate cu un antivirus fals, generând pentru hackeri câştiguri de 34 milioane dolari pe lună (415 milioane dolari pe an), se arată într-o statistică a Panda Security.

Vizibilitate redusă din cauza ceţii pe A1 şi A2 şi în judeţele Alba, Giurgiu, Vâlcea şi Brăila

Vizibilitatea pe autostrăzile A1 şi A2 şi în judeţele Alba, Giurgiu, Vâlcea şi Brăila este sub 50 de metri din cauza ceţii, poliţiştii recomandând şoferilor să conducă prudent.

Angajaţii de la Şantierul Naval Daewoo Mangalia au încetat greva după aproape şase săptămâni

Sindicaliştii de la Şantierul Naval Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) SA, care au intrat în grevă generală pe termen nelimitat din 11 octombrie, au încetat conflictul de muncă şi şi-au reluat, vineri, activitatea, după ce au semnat un nou contract colectiv de muncă cu conducerea societăţii.

Porturile constănţene, închise din cauza ceţii

Activitatea în porturile constănţene a fost sistată din nou, vineri dimineaţă, din cauza ceţii dense, după ce porturile fuseseră închise şi joi dimineaţă, timp de aproximativ trei ore, tot în condiţii de vizibilitate scăzută.

Leasingul, în mare pericol! Se returnează prea multe maşini

Românilor o să le fie din ce în ce mai greu să îşi cumpere maşini în leasing. Companiile de profil au devenit extrem de prudente, după ce s-au trezit cu parcurile pline de autoturisme returnate, potrivit www.incont.ro.

Ne întoarcem la săptămâna de lucru de 6 zile? De ce ţine Guvernul la secret noul Cod al Muncii!

S-a vorbit, de-a lungul timpului, de ziua de muncă de 12 ore, de desfiinţarea tuturor reglementărilor naţionale în ceea ce priveşte contractele de muncă, urmând ca inţelegerile să se facă la nivel de ramură sau de unitate, sau despre simplificarea procedurilor de concediere. O altă modificare despre care se vorbeşte este legată de posibilitatea de a lucra sâmbata, ziua de weekend urmând a fi luată într-o alta zi a săptămânii, informează www.incont.ro.

Reţeta performanţei în Formula 1 a celor de la McLaren: tehnologie ca la NASA

Când faci primii paşi în McLaren Technology Centre simţi că intri într-o altă lume, în care timpul curge parcă mai lent, iar cei care se luptă cu secundele par foarte relaxaţi. "Nu am văzut niciodată oameni agitaţi sau certându-se în cei patru ani de când sunt aici", ne asigură tânărul repre zentant al McLaren Mar keting care ne are în grijă pentru un tur al centrului tehnologic, unde îşi are sediul echipa de Formula 1 Vodafone McLaren Mercedes, potrivit Ziarului Financiar.

Creşterea economică va trebui să se bazeze pe cererea internă – Păuna, Banca Mondială

Creşterea economică va trebui să se bazeze pe mobilizarea resurselor interne, iar majorarea preconizată a salariilor va avea un rol important în stimularea cererii începând din 2011, dar un rol important în revenirea PIB îl poate avea şi atragerea fondurilor europene, în opinia lui Cătălin Păuna, senior economist al biroului Băncii Mondiale din România, informează Ziarul Financiar.

Trei morţi, după prăbuşirea unui avion care participa la un exerciţiu militar în Florida

Un avion civil care juca rol de susţinere în cadrul unui exerciţiu militar s-a prăbuşit în Florida, în noaptea de miercuri spre joi, provocând moartea a trei persoane care se aflau la bord, a anunţat joi o sursă militară.

Brokerii se bat pe banii Bursei. În joc sunt profiturile record din 2007

Un grup de acţionari a propus conducerii Bursei de Valori Bucureşti reducerea capitalului social cu circa 9 milioane de euro, echivalentul lichidităţilor de care dispune principalul operator bursier de pe piaţa locală de capital, şi distribuirea sumei către cei 850 de acţionari, potrivit Ziarului Financiar.

Postul Crăciunului: mai puţină soia şi înlocuiţi carnea cu ciupercile

Bun prilej pentru detoxifiere, postul este binevenit în oricare perioadă a anului, spun specialiştii. Însa trebuie să ţineţi cont de câteva atenţionări. Nu trebuie să ne înfometăm până la epuizare, trebuie să avem grijă cum combinăm alimentele, să diversificăm meniul şi să nu ne înfruptăm fără oprelişti din bunătăţile de pe masa de Crăciun, odată ce interdicţiile alimentare au fost ridicate, informează www.csid.ro.

Martin Schulz, pesimist în legătură cu aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen

Liderul socialiştilor din Parlamentul European, Martin Schulz, a declarat că Bulgaria şi România nu vor fi incluse în spaţiul Schengen în 2011, dacă nu îşi vor îndeplini obligaţiile privind combaterea crimei organizate, reforma justiţiei şi problema romilor, relatează site-ul Novinite.com.

Lucian Bute şi-a cumpărat pantofi din piele de pisică de mare

Cum a văzut ce frumoasă e pielea roşie de pisică de mare, Lucian Bute a zis că ar vrea şi el nişte pantofi aşa. Mai probase şi nişte pantofi din piele de elefant, dar cea de pisică i-a plăcut mai mult. Căci pielea asta este încrustată în mod natural cu nişte pietricele care scânteiază de parcă ar fi diamante, potrivit Gândul.

Presupusul asasin al lui Mararu a boxat cu Doroftei

Chilat-Falău Lalagiu, asasinul lui Mararu, a fost medaliat cu bronz la campionatul naţional de box pentru juniori. A boxat pe vremuri cu Leonard Doroftei, care spune acum că îi e ruşine că au fost "oarecum apropiaţi",

Război subteran Udrea – Blaga. Harta puterii în PDL

Odată cu înscăunarea sa ca preşedinte al PDL Bucureşti, în şedinţa de duminica aceasta, Elena Udrea îşi consolidează puterea în partid şi ameninţă poziţia lui Vasile Blaga, actualul secretar general, cu care ministrul Turismului poartă, de câţiva ani, un război dur, subteran, potrivit cotidianului Gândul.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, se afla joi dimineaţă la Londra, anunţă avocatul său

Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, pe numele căruia justiţia suedeză a eliberat un mandat de arestare, în cadrul unei anchete pentru viol, se afla joi dimineaţa la Londra, potrivit avocatului său din Marea Britanie.

Poliţiştii au ridicat şi audiat 11 persoane în urma percheziţiilor din Ilfov, în dosarul de evaziune

Poliţiştii bucureşteni au ridicat şi audiat 11 suspecţi în urma percheziţiilor făcute în dosarul de evaziune fiscală cu o pagubă estimată la aproximativ un milion de euro şi rezultată din comerţul cu fructe şi legume, informează, joi seară, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Băsescu: România a făcut tot ce a trebuit în 2010, proba e creditul ce trebuie luat pe 25 noiembrie

Şeful statului a declarat, joi, la TVR, că România va trebui să se împrumute pe piaţă, în jurul datei de 25 noiembrie, cu circa un miliard de euro, menţionând că dacă acest credit va fi pe trei ani, cu dobânzi mai mici de 5% şi suprasubscris, înseamnă că ţara noastră a redevenit credibilă.

Băsescu: Dacă R. Moldova doreşte un drum proeuropean, menţinerea actualei coaliţii e factor cheie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la TVR că nu doreşte să facă prnosticuri despre Moldova, dată fiind campania electorală, dar a adăugat că dacă această ţară doreşte un drum proeuropean, menţinerea actualei coaliţii guvernamentale la putere este un factor cheie.

Băsescu vorbeşte despre înlocuirea trupelor ruseşti din Transnistria cu forţe de securitate UE

Preşedintele Traian Băsescu a avansat, joi seară, ideea înlocuirii trupelor ruseşti din Transnistria cu forţe de securitate UE, atrăgând atenţia, în acest context, că nu se referă la efective româneşti.

Structuri de zid şi conducte de apă din secolele XVIII-XIX, descoperite în Piaţa Universităţii

Structuri de zid şi două conducte de apă din secolele XVIII-XIX au fost descoperite în Piaţa Universităţii din Capitală, în timpul săpăturilor la parcarea subterană ce urmează să fie construită pe locul unde erau amplasate statuile lui Mihai Viteazu, Spiru Haret, Heliade Rădulescu şi Gheorghe Lazăr.

Băsescu: Vor fi cel puţin două state UE care vor intra în dificultate în perioada următoare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi , la TVR, că vor fi cel puţin două ţări UE care vor intra în dificultate în perioada următoare, menţionând, că, în afară de acestea, şi Portugalia "este în mare dificultate".

Băsescu: Să sperăm că o creştere a salariilor bugetarilor cu 15% va fi posibilă şi acceptată

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că bugetarii au suferit cel mai mult de pe urma măsurilor de austeritate, apreciind că se fac eforturi în două zone, respectiv creşterea salariilor bugetarilor cu 15% şi majorarea salariului minim până la 670 lei.

Mihai Stoica, Gheorghe Popescu, Ioan şi Victor Becali, audiaţi în dosarul transferurilor de jucători

Tribunalul Bucureşti a început, joi, audierea inculpaţilor din dosarul privind transferurile de jucători, fiind ascultaţi Mihai Stoica, Gheorghe Popescu, Ioan şi Victor Becali, în cazul lui George Copos, Cristian Borcea şi Gigi Neţoiu, care au lipsit, fiind emise mandate de aducere.

Marko Bela, la lansarea volumului său de sonete: Poezia nu e compatibilă cu politica

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, joi seară, la Târgul de carte Gaudeamus, unde şi-a lansat volumul bilingv de sonete "Erotica grădinii", că nu a crezut niciun moment şi nu crede că politica şi poezia sunt două meniri compatibile.

Băsescu: I-am cerut lui Igaş să nu fie destituit inspectorul şef de la Neamţ fără anchetă

Şeful statului a declarat, joi, la TVR, că i-a cerut ministrului de Interne, Traian Igaş, ca inspectorul şef al Poliţiei Neamţ să nu fie destituit până nu are loc o anchetă a Corpului de control a ministrului, el criticând, pe de altă parte, lipsa de disciplină din Poliţie în unele judeţe.

Balaci spune că Olăroiu va veni la Steaua, tehnicianul echipei Al Saad dezminte

Ilie Balaci a declarat, joi, la Sport.ro, că, potrivit unei ştiri de pe site-ul formaţiei Al Sadd, Cosmin Olăroiu îşi va rezilia în ianuarie contractul cu actuala sa echipă şi va prelua pe Steaua, pregătită de Marius Lăcătuş, însă fostul tehnician stelist a dezminţit categoric această informaţie.