Mediafax Echipa

Shobby de la Codu Penal, implicat într-un grav accident produs în Ploieşti

Cântăreţul Mădălin Drăgan, membru al trupei hip-hop Codu Penal, cunoscut în industrie drept Shobby, a fost implicat, joi, într-un accident de circulaţie produs în Ploieşti, în urma căruia o femeie însărcinată a decedat, iar poliţiştii au stabilit că artistul avea o alcoolemie de 0,99 la mie.

Contador, suspendat provizoriu de UCI

Spaniolul Alberto Contador a fost suspendat provizoriu de Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), după ce rezultatul unui test antidoping la care a fost supus sportivul în timpul Turului Franţei din acest an a fost anormal, a anunţat UCI.

Cicliştii de nivel înalt au o speranţă de viaţă superioară mediei

Cicliştii de nivel înalt au o speranţă de viaţă net superioară mediei bărbaţilor din generaţia lor, conform unui studiu al Institutului de cercetare medicală şi de epidemiologie în sport (IRMES) prezentat, miercuri, la Paris.

PSD va propune un Guvern cu 13 ministere şi 4 miniştri delegaţi

PSD ar putea propune, prin programul de guvernare care va fi prezentat la Consiliul Naţional din 16 octombrie, o structură de Guvern cu 13 ministere şi patru miniştri delegaţi, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Grupare de trafic de droguri ce funcţiona după principiile unei structuri paramilitare, destructurată – VIDEO

O grupare infracţională specializată în trafic de droguri şi care funcţiona după principiile unei structuri paramilitare a fost destructurată de procurorii DIICOT, în urma unor percheziţii făcute în judeţele Sibiu şi Mureş, în timpul cărora a fost descoperită o fermă unde era cultivat cannabis.

Regizorul peliculei „Bonnie and Clyde”, Arthur Penn, a decedat

Arthur Penn, regizorul celebrei pelicule "Bonnie and Clyde", care a participat la lansarea unui stil cinematografic la Hollywood, a decedat miercuri, în locuinţa sa din Manhattan, la o zi după ce a împlinit 88 de ani, informează Variety.

Numărul mediu de angajaţi a scăzut cu 5,4% anul trecut, câştigul net a urcat

Numărul mediu al salariaţilor a scăzut anul trecut, faţă de 2008, cu peste 270.000 persoane (5,4%), la 4,77 milioane angajaţi, ca efect al crizei economice, în timp ce câştigul salarial mediu net a crescut cu 4%, la 1.361 lei, iar costul mediu lunar al forţei de muncă a urcat cu 5,6%, potrivit INS.

Four Dead, 57 Injured In Bus Accident In SE Romania

Four people died and 57 were injured Thursday morning in Tulcea town, southeastern Romania, after a bus transporting tens of passengers plunged off a dam linking Tulcea to its industrial site.

Joburi în institutii europene! Ce trebuie să faci ca să câştigi mii de euro pe lună!

Să lucreze într-o structură a Uniunii Europene a devenit visul multor tineri români, mai ales că în această perioadă a anului apar tot mai multe anunţuri de recrutare pentru diferite poziţii în instituţiile europene. Drumul până acolo, însă, poate fi destul de dificil, având în vedere calificările pe care trebuie să le ai şi examenele pe care trebuie să le susţii. Dar, un salariu care porneşte de la peste 2.500 de euro şi care se poate dubla, în funcţie de vechime şi de gradul de calificare, poate fi o motivaţie suficientă pentru a trece peste toate obstacolele.

Franţa riscă amenzi de milioane de euro din cauza expulzării romilor

Franţa riscă amenzi de milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru expulzarea a mii de romi, după ce Bruxelles-ul a luat miercuri hotărârea de principiu de a lansa procedura de infringement, din cauza încălcării libertăţii de circulaţie, relatează Daily Mail în ediţia online.

Vânzarea companiilor de stat pe Bursă poate înlocui un nou acord cu FMI

Experienţa listării companiei braziliene Petrobras arată că fluxurile valutare pot fi atrase prin cotări la bursă. Prin vânzarea pe Bursă a unor pachete semnificative de acţiuni din companiile pe care le mai are în portofoliu statul îşi poate acoperi şi găurile la buget, dar poate contracara şi tendinţa de depreciere a monedei naţionale, evitând astfel un nou împrumut de la FMI.

BenQ: Acum, cine are bani îşi schimbă monitorul, nu calculatorul

În primul trimestru al anului, BenQ a avut o cotă de 13,9% pe piaţa locală de monitoare LCD, cu 13.800 de unităţi vândute, în stagnare faţă de aceeaşi perioadă din 2009. "Nu am reuşit să creştem, dar am păstrat acelaşi rezultat din aceeaşi perioadă a anului trecut, un rezultat bun în condiţiile în care piaţa locală a scăzut în primele şase luni cu 19,3%", a declarat Dragoş Salamac, team leader BenQ România.

Costul fertilizării în România: 4.700 €

În România se efectuează anual 5.000 de fertilizări in vitro, de 10 ori mai puţin decât într-o ţară din Europa de Vest. Dacă la noi există doar 15 centre acreditate unde se realizează proceduri de fertilizare in vitro (FIV), în Franţa sunt peste 150 de centre de fertilizare, care realizează peste 40.000 de cicluri FIV pe an.

Românii au cumpărat peste 2 milioane de pastile de tip viagra în 2009

Potrivit datelor pe care Cegedim, cel mai mare furnizor de studii şi analize pentru piaţa farmaceutică din România, le-a furnizat pentru gândul, conaţionalii au cumpărat în anul 2009 peste 2.199.000 de pastile destinate pacienţilor care suferă de disfuncţii erectile, pe care au plătit peste 7.364.276 de euro.

Cum a intrat România în războiul culturilor modificate genetic

În aceste zile Guvernul urmează să ia o decizie importantă referitoare la autorizarea culturilor agricole modificate genetic (OMG)."Războaie" există chiar şi la nivel politic pe marginea subiectului, ministrul PDL al Agriculturii, Valeriu Tabără, fiind un susţinător al acestor soiuri, în timp ce reprezentanţii UDMR spun că vor interzicerea OMG-urilor, invocând insuficiente date despre impactul asupra mediului şi sănătăţii umane.

Germania va termina duminică de plătit despăgubirile de război impuse de aliaţi în 1919

La aproape 92 de ani după sfârşitul Primului Război Mondial, Germania va termina de plătit, duminică, despăgubirile de război impuse de Aliaţi.

Cum îţi poţi creşte şansele de a-ţi găsi un job în străinătate

Favoriţi pe piaţa locurilor de muncă din străinătate sunt inginerii, IT-iştii, medicii, cei care lucrează în contabilitate şi finanţe, managerii, tehnicienii şi muncitorii calificaţi de orice fel, de la electricieni la zidari, spun specialiştii în resurse umane.

Ceapa, usturoiul, citricele şi lactatele ţin răceala la distanţă

Viroze respiratorii şi răceli - acestea sunt pericolele care ne pândesc organismul în perioada aceasta. Orice fluctuaţie de temperatură ne pune sistemul imunitar la încercare. Medicii spun că, mai ales în perioada schimbărilor bruşte de temperatură, ne îmbolnăvim de viroze respiratorii sau răcim.

Cum vor arăta mallurile în 2020: preţuri negociabile şi plăţi cu telefonul mobil

Mersul la mall doar pentru a face cumpărături va fi o raritate în următorul deceniu. "Comerţul în general se mută pe mediile on-line. De aceea, multe magazine din centrele comerciale vor căpăta aspectul unor show-roomuri", a declarat pentru gândul Andrei Văcaru, senior consultant în cadrul companiei Jones Lang LaSalle (JLL). Pentru a supravieţui, mallurile trebuie să se adapteze.

Semnificaţii istorice pentru 30 septembrie

1931 - S-a născut Dem Rădulescu, actor de teatru, film şi televiziune, profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără: seria "B.D.", "Veronica", "Primăvara bobocilor", "A doua cădere a Constantinopolului", "Secretul lui Bachus". S-a stins din viaţă în Bucureşti, pe 17 septembrie 2000.

Cutremure cu magnitudinea de 6,6 şi 7,2 în Indonezia. S-a emis alertă de tsunami

Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 a fost înregistrat miercuri în estul Indoneziei, a anunţat institutul american de geofizică, USGS. Acesta a fost urmat de un al doilea cutremur, cu magnitudinea de 7,2.

Mircea Băsescu a dat o declaraţie la Poliţie privind incidentul avut în trafic cu o femeie

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, s-a prezentat, marţi, la sediul Poliţiei Rutiere din Constanţa, pentru a da o declaraţie legată de incidentul din trafic în care a fost implicat în 3 septembrie, când o tânără l-a acuzat că ar fi pălmuit-o.

Boc l-a avertizat în Guvern pe Igaş că nu va avea „nicio oră de miere”

Premierul Emil Boc l-a avertizat pe noul ministru al Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, la prima participare a acestuia la şedinţa de guvern, că nu va avea "nicio oră de miere" şi că va fi obligat să intre direct în bătălii legislative şi politice.

Zilierii vor fi impozitaţi de Guvern cu 16% şi vor avea carnete speciale emise de primării

Persoanele care angajează zilieri vor fi obligate să solicite primăriilor carnete speciale şi să achiziţioneze pentru fiecare astfel de angajat un timbru, reprezentând impozitul de 16% aplicat la venitul acestuia, a decis miercuri Guvernul printr-un proiect de lege.

Udrea: Plătesc pentru elicopterul cu care mă deplasez în interes de serviciu

Ministrul Turismului, Elena Udrea, afirmă, într-o postare pe blogul personal, că uneori se deplasează în interes de serviciu, pentru a semna contracte derulate de minister, cu elicopterul, pe care îl plăteşte din banii personali, menţionând că nici maşina pe care o foloseşte nu este de la instituţie.

COMENTARIU: Deputaţii „freacă menta”. Fără să stea în intenţia lor, pensiile au blocat Camera

"E blocaj. Acum frecăm menta" - aşa mi-a explicat, textual şi plastic, un tânăr deputat al unui mare partid, situaţia în care se scaldă, de vreo săptămână, aleşii neamului.

Creditorii nu vor mai putea bloca prin opoziţie fuziunea sau divizarea unei firme datornice

Creditorii societăţilor incluse într-un proces de fuziune sau divizare pot face opoziţie acestei operaţiuni, pentru recuperarea creanţei, dar fără ca formularea acestei opoziţii să aibă ca efect suspendarea executării fuziunii sau divizării şi fără să poată împiedica realizarea procedurii.

Hagi, contactat de clubul turc Eskişehirspor pentru postul de antrenor principal

Fostul internaţional Gheorghe Hagi a fost contactat pentru postul de antrenor principal de conducerea grupării Eskişehirspor, care l-a demis la sfârşitul săptămânii trecute pe tehnicianul Riza Calimbay, informează jurnalele Fotomac şi Fanatik.

CE dă un ultimatum Franţei după expulzările controversate ale romilor

CE a decis, miercuri, să lanseze la jumătatea lui octombrie o procedură împotriva Franţei pentru nerespectarea legislaţiei UE după repatrierea romilor, în cazul în care Parisul nu va prezenta până atunci garanţii ferme, şi să demonstreze că aceste acţiuni nu sunt discriminatorii.

18 milioane de români cer servicii medicale! Doar opt milioane plătesc asigurări de sănătate

Există patru milioane de români care plătesc integral contribuţia de 10, 7% la sănătate, alţi patru milioane de români plătesc o contribuţie redusă, dar 18 milioane cer servicii medicale, potrivit statisticilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale ANAF.

Mazzarri: Dacă vom învinge Steaua vom avea un avantaj considerabil, dacă pierdem şansele nu scad

Antrenorul echipei Napoli, Walter Mazzarri, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa va avea un avantaj considerabil dacă se va impune în meciul cu Steaua, din grupa K a Ligii Europa, iar dacă va pierde şansele grupării italiene nu vor scădea.

Fiscul vrea declaraţii de patrimoniu la averile care cresc cu peste 50 de mii de euro pe an

Fiscul se pregăteşte să le impună românilor ale căror averi cresc cu cel puţin 50 de mii de euro într-un an să depună, începând cu 2011, declaraţii de patrimoniu, a declarat pentru ziarul "Gândul" directorul Direcţiei de Control din ANAF, Marian Morcoaşă.

Preşedintele APCE, „botezat” Ceauşescu în Adunarea Naţională franceză

Preşedintele Adunării Naţionale franceze, Bernard Accoyer (UMP, dreapta), supus presiunilor din partea stângii, care îi cere demisia în două săptămâni, a comis o eroare, salutându-l pe Mevlüt... Ceauşescu în loc de Mevlüt Cavusoglu.

Monumentul Voluntarului Necunoscut, inaugurat de Amalia Enache, Iulia Vântur şi Dragoş Bucurenci

Amalia Enache, Iulia Vântur şi Dragoş Bucurenci au inaugurat, miercuri, Monumentul Voluntarului Necunoscut, amplasat în Piaţa Presei Libere din Bucureşti, pe soclul fostei statui a lui Lenin, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

CE amendează Bulgaria cu peste şase milioane de euro, pentru nereguli privind fondurile SAPARD

Comisia Europeană a impus Bulgariei o amendă de 13 milioane de leva (6,6 milioane de euro) pentru încălcarea unor acorduri privind fondurile SAPARD, a declarat directoarea agenţiei de plăţi a SAPARD în Bulgaria, Kalina Gheorghieva, citată de site-ul Novinite.com.

Bucharest Council Adjusts Heating Price, After VAT Hike

Bucharest’s General Council approved Wednesday raising the price of heating in the city, in light of the VAT hike to 24%, from 19%.

Romanian Govt To Eliminate Minimum Tax As Of Oct 1

Romania’s Government decided to eliminate the minimum tax starting October 1, Prime Minister Emil Boc announced Wednesday.

Boc: Decizia de a folosi din nou Poliţia Rutieră nu are legătură cu demisia lui Blaga

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că decizia de a folosi din nou serviciile Poliţiei Rutiere nu are nicio legătură cu demisia lui Vasile Blaga din postul de ministru al Administraţiei şi Internelor şi a reiterat că prin renunţarea la poliţişti a dezaprobat modul în care au protestat aceştia.

Creanţele firmelor vor fi compensate din oficiu cu cele ale statului

Creanţele companiilor vor fi compensate din oficiu cu cele ale statului, nu doar la cerere, cum prevede legea în vigoare, iar procesul de executare silită va fi suspendat pentru firmele care au de încasat bani de la buget sau TVA de recuperat, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Elena Udrea şi Mihai Stănişoară, cetăţeni de onoare în Drobeta Turnu Severin

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi senatorul democrat-liberal de Mehedinţi Mihai Stănişoară au fost declaraţi cetăţeni de onoare ai municipiului Drobeta Turnu Severin, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local de miercuri.