Mediafax Echipa

CRP: Depolitizarea a eşuat, dar sperăm că se vor auzi şi voci profesioniste între liderii SRR şi SRTV

Clubul Român de Presă constată eşecul oficial al acţiunii de depolitizare a societăţilor publice de radio şi televiziune, pe care a susţinut-o prin poziţii oficiale şi prin depunerea de amendamente la legea de funcţionare a celor doua instituţii.

Rusia şi Statele Unite au în vigoare cele mai multe măsuri protecţioniste dintre ţările G20

Rusia şi Statele Unite au în vigoare cele mai multe măsuri protecţioniste dintre statele membre ale G20, potrivit unui clasament anual realizat de Camera Internaţională de Comerţ, citat de Bloomberg.

Lăzescu, validat de Parlament pentru conducerea SRTv

Alexandru Lăzescu, propus de CA al SRTv pentru preşedinţia instituţiei, a fost validat, marţi, de plenul reunit al Parlamentului.

Ciutacu, despre acordarea dreptului la replică la B1 TV: CNA încearcă să se spele pe mâini

Jurnalistul Victor Ciutacu a declarat pentru MEDIAFAX că nu are de gând să se prezinte în emisiunea "Naşul" sau să trimită un punct de vedere scris sau o înregistrare video cu dreptul la replică impus de CNA postului B1 TV, precizând că a deschis un proces în instanţă împotriva lui Radu Moraru.

Paraguay a învins Japonia la loviturile de departajare şi s-a calificat în sferturile CM

Reprezentativa Paraguayului s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins selecţionata Japoniei, marţi, la Pretoria, cu scorul de 5-3 (0-0), în urma executării loviturilor de departajare.

CNA: B1 trebuie să îi acorde drept la replică lui Ciutacu, în urma acuzaţiilor pe care i le-a adus Moraru

CNA a decis marţi să solicite postului B1 TV să îi acorde dreptul la replică lui Victor Ciutacu, după ce jurnalistului i-au fost aduse acuzaţii în ediţiile din 23 şi 24 iunie ale emisiunii "Naşul", moderată de Radu Moraru.

Senatorul Constantin Cibu a demisionat din PNL şi şi-a semnat adeziunea la UNPR

Senatorul Constantin Sever Cibu declarat marţi pentru MEDIAFAX, că şi-a dat demisia din PNL şi a semnat adeziunea la UNPR, anunţând că va face parte începând cu această zi din grupul senatorilor independenţi.

FIFA va prezenta în octombrie sau noiembrie un nou plan pentru arbitrajul la nivel înalt

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a anunţat, marţi, că forul mondial va prezenta, în octombrie sau noiembrie, un nou plan pentru îmbunătăţirea arbitrajului la nivel înalt.

FC Vaslui a primit avizul de la UEFA pentru a juca pe teren propriul în play-off-ul Ligii Europa

FC Vaslui a primit avizul de la UEFA pentru a juca pe teren propriul în play-off-ul Ligii Europa, au anunţat, marţi, autorităţile locale vasluiene, cele care administrează stadionul municipal vasluian.

Miculescu, propus pentru conducerea SRR, a fost respins de plenul Parlamentului

Ovidiu Miculescu, propus de CA al SRR pentru funcţia de preşedinte al instituţiei, a fost invalidat, marţi, de plenul reunit al Parlamentului, în condiţiile în care PSD şi PNL nu au participat la vot.

19 persoane au decedat în urma inundaţiilor, din care 14 în ultimele 24 de ore – VIDEO

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a anunţat, marţi, la videoconferinţa cu prefecţii, că 19 persoane din judeţele Suceava, Botoşani, Cluj, Alba, Bacău, Iaşi şi Vrancea au decedat în urma inundaţiilor, din care 14 în ultimele 24 de ore.

Blaga: Pagubele inundaţiilor vor fi mai mari de 0,6% din PIB, vom apela la Fondul de Solidaritate UE

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a spus, marţi, la videoconferinţa cu prefecţii, că pagubele inundaţiilor vor fi mai mari de 0,6% din PIB, ceea ce înseamnă foarte mult, anunţând că se va apela la Fondul de Solidaritate al UE.

Vuvuzelele, interzise la cel mai important festival de muzică din Scoţia

Organizatorii celui mai important festival de muzică din Scoţia, T In The Park, i-au informat pe spectatori că nu vor putea intra cu vuvuzele la eveniment, instrumentele atât de populare la Cupa Mondială din Africa de Sud urmând să fie confiscate de forţele de ordine.

Boc huiduit de localnici la Dorohoi

Premierul Emil Boc a fost huiduit marţi după-amiază de localnici din Dorohoi, unde a mers să vadă urmările inundaţiilor, sinistraţii reproşându-i că nu mai au nici măcar salarii din care să îşi poată reface casele distruse de ape.

Parlamentul l-a ales pe Pal Schmitt în funcţia de preşedinte al Ungariei

Parlamentul ungar l-a ales marţi pe Pal Schmitt, susţinut de partidul conservator Fidesz, al premierului Viktor Orban, în funcţia de preşedinte al Ungariei.

O femeie a leşinat în braţele lui Boc în timp ce premierul îi vizita casa afectată de inundaţii – GALERIE FOTO

Unei femei din localitatea suceveană Pătrăuţi, a cărei casă a fost grav afectată de inundaţii, i s-a făcut rău luni după-amiază în timp ce era vizitată de premierul Emil Boc, aceasta fiind ţinută şi ajutată să-şi revină de către prim-ministru.

PSD şi PNL părăsesc plenul reunit în care se votează conducerile SRR şi SRTV

Parlamentarii PSD şi PNL au părăsit, marţi, şedinţa plenului reunit după ce deputaţii şi senatorii din arcul guvernamental a decis ca votul pentru preşedinţia SRR să fie separat de cel pentru şefia SRTV.

Aproape 80 la sută dintre preoţii austrieci vor abolirea regulii celibatului – sondaj

Aproape 80 la sută dintre preoţii austrieci doresc ca Biserica să hirotonisească bărbaţi căsătoriţi, pentru a face faţă lipsei de vocaţie, punând sub semnul întrebării unul dintre principiile majore ale catolicismului, conform unui studiu dat publicităţii luni.

Sucul de sfeclă roşie, benefic împotriva hipertensiunii arteriale

Sucul de sfeclă roşie, bogat în nitraţi, are efecte benefice în cazul pacienţilor suferind de hipertensiune arterială, potrivit unui studiu publicat în revista medicală americană Hypertension, informează bbc.co.uk.

IMF Welcomes Romania’s Quick Response To Court Ruling

The International Monetary Fund Tuesday applauded the Romanian government for quickly identifying compensatory measures after the country’s highest court rejected part of an austerity plan to cut the budget deficit.

Frunda: ANI nu a fost slăbită, am adus-o în albia constituţională

Preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului din Senat, Gyorgy Frunda, a declarat, marţi, că ANI nu a fost slăbită, ci au fost scoase puterile jurisdicţionale pe care le-a interzis CC şi am făcut ceea ce este înscris în definiţia ei, o autoritate administrativă autonomă.

Obiecte ale preşedintelui Băncii centrale poloneze, mort la Smolensk, ar fi fost furate

Obiectele personale, precum un ceas scump şi o pereche de butoni, ale preşedintelui defunct al Băncii centrale a Poloniei, Slawomir Skrzypek, care a decedat în accidentul aviatic de la 10 aprilie din oraşul rus Smolensk, au dispărut, relatează Radio Polonia în pagina online.

Horia Georgescu: ANI a fost lipsită din nou de un instrument eficient de a verifica averile

Secretarul general al ANI, Horia Georgescu, a declarat că neacceptarea reînfiinţării comisiilor de verificare a averilor potrivit Legii 115/1996 lasă Agenţia fără niciun instrument eficient de lucru şi a acuzat faptul că unii senatori vor "să-şi rezolve anumite probleme personale".

Sute de persoane vor fi evacuate din locuinţele din apropierea cursului râului Siret – VIDEO

Prefectul judeţului Suceava, Sorin Popescu, a declarat, marţi, că mai multe sute de persoane din zonele inundabile ale râului Siret din localităţi ale judeţului Suceava urmează să fie evacuate, în prezent debitul râului ajungând la 1.200 metri cubi pe secundă la intrarea în ţară.

Miculescu, avizat negativ de Comisiile reunite de cultură pentru şefia SRR

Ovidiu Miculescu, propus de noul Consiliul de Administraţie al SRR pentru şefia radioului public, a primit aviz negativ din partea Comisiilor de cultură reunite, PSD susţinând că puterea a votat împotriva candidaturii acestuia.

FMI: România a arătat un angajament ferm prin identificarea măsurilor compensatorii, după decizia CC

Autorităţile române au arătat un angajament ferm faţă de programul de împrumut încheiat cu FMI, prin identificarea rapidă a unor măsuri compensatorii după decizia Curţii Constituţionale (CC), a declarat într-un comunicat reprezentantul regional al instituţiei pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek.

Leul a continuat să se deprecieze, iar cursul a depăşit 4,4 lei/euro

Moneda naţională a înregistrat variaţii semnificative pe parcursul şedinţei interbancare de marţi, consemnând în prima parte a zilei o tendinţă pronunţată de depreciere, urmată de un interval în care s-a apreciat, pentru ca spre finele sesiunii cursul să depăşească nivelul de 4,4 lei/euro, un nou maxim absolut.

Lăzescu, avizat favorabil cu unanimitate de voturi pentru şefia TVR

Alexandru Lăzescu, desemnat de Preşedinţie pentru CA al SRTv, a fost avizat favorabil, marţi, cu unanimitate de voturi, de comisiile reunite de cultură ale Parlamentului pentru funcţia de preşedinte-director general al societăţii publice de televiziune.

Operatorii de cablu care preiau obligatoriu şi gratuit posturi TV trebuie să plătească drepturi de autor

Curtea Constituţională afirmă, în motivarea unei decizii pronunţate la sfârşitul lunii aprilie, că autorii ale căror opere sunt difuzate pe canale TV preluate de operatorii de cablu în mod obligatoriu, prin lege, sunt în mod eronat privaţi de plata drepturilor de proprietate intelectuală.

Flood Victims’ Families To Receive Govt Aid – Romanian PM

The families of those killed in the recent floods in Romania will receive 5,000 lei (EUR1=RON4.3523) each, Prime Minister Emil Boc said Tuesday, during a visit to a severely flood-affected village in Suceava county, northeastern Romania.

Unclear Procedures, Red Tape, Refund Delays Hinder Romania’s EU Funds Absorption

Unclear procedures, excessive red tape, petty pre-financing, huge delays in reimbursements and beneficiaries’ complaints, are the main factors leading to a low absorption rate of European Union Funds in Romania, Oana Preda, head of the Resource Center for Public Participation, said Tuesday.

Tramvaiele care circulă prin zona Pieţei Unirii, deviate pe alte rute din cauza unor lucrări

Tramvaiele liniilor 32, 7, 27 şi 19 vor fi deviate, de miercuri, pe alte rute, iar linia 4 va fi suspendată, din cauza unei avarii la reţeaua de canalizare din zona Pieţei Unirii, a anunţat Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB).

Antrenorul Raymond Stewart, exclus pe viaţă din atletism

Fostul sportiv jamaican Raymond Stewart, care l-a antrenat pe sprinterul Jerome Young, suspendat pentru dopaj în 2009, a fost exclus pe viaţă din atletism, a anunţat Agenţia Americană Antidoping (USADA).

RealitateaTV-amendă de 5.000 lei, Antena3-somaţie, după ce Videanu a acuzat posturile că îl hărţuiesc

CNA a decis, marţi, să amendeze cu 5.000 de lei postul Realitatea TV, pentru emisiunea "Ora de foc", şi să someze Antena 3, pentru "Sinteza Zilei", din cauza nerespectării principiilor imparţialităţii şi echilibrului în relatarea unor informaţii despre ministrul Economiei Adriean Videanu.

Maşini de lux confiscate în urma unor descinderi la Strehaia şi Drobeta Turnu Severin

Poliţiştii au descins, marţi, în şase locuinţe din localităţile Strehaia şi Drobeta Turnu Severin, de unde au ridicat patru maşini de lux, bani, precum şi bunuri provenite din infracţiuni, două persoane fiind reţinute pentru 24 de ore.

Fosta reşedinţă din Las Vegas a cântăreţului Michael Jackson, vandalizată cu graffiti

Fosta reşedinţă din Las Vegas a cântăreţului Michael Jackson a fost vandalizată, autorii, rămaşi neidentificaţi până în prezent, desenând pe zidurile interioare mai multe inscripţii în stil graffiti, informează femalefirst.co.uk.

Snoop Dogg a vrut să angajeze întreaga populaţie a statului Liechtenstein pentru noul său videoclip

Rapperul american Snoop Dogg a dorit să angajeze întreaga populaţie a statului Liechtenstein pentru a face figuraţie într-un nou videoclip al său, informează contactmusic.com.

Ovidiu Miculescu, desemnat de PSD, propus de CA al SRR ca preşedinte-director general

Ovidiu Miculescu, desemnat de PSD pentru CA al SRR, a fost propus, marţi, de noii membri ai Consiliului de Administraţie, pentru funcţia de preşedinte-director general al societăţii publice de radiodifuziune, după reluarea votului.

Vlădescu: Impozitul minim trebuie eliminat, nu este o soluţie

Ministrul Finanţelor Publice Sebastian Vlădescu a afirmat că impozitul minim trebuie eliminat, întrucât nu reprezintă o soluţie viabilă, însă nu a precizat când va fi adoptată această decizie.

Unii români mută economiile din bănci în investiţii imobiliare pentru a evita impozitul pe dobânzi

Impozitarea câştigului din dobânzile bancare şi instabilitatea cursului determină tot mai multe persoane să renunţe la banii plasaţi în bănci şi să cumpere locuinţe, potrivit consultanţilor imobiliari, care afirmă însă că revenirea pieţei este întârziată de măsurile de austeritate.