Mediafax Echipa

AGROSTAR, îngrijorat de faptul că de duminică micii producător nu-şi mai pot vinde marfa

Federaţia AGROSTAR acuză de lipsă de profesionalism conducerea Ministerului Agriculturii şi cere clarificarea situaţiei micilor producători, care de duminică nu vor mai putea sa-şi vândă marfa, decât dacă se înregistrează la Registrul Comerţului.

Prim-solista Teatrului Naţional de Operetă, în comă în urma unei operaţii minore la Spitalul CFR 2 – VIDEO

Amelia Antoniu, prim-solista Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian", este în comă, la Spitalul Municipal din Capitală, de marţi, ea suferind de septicemie, după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale minore la Spitalul CFR din Bucureşti.

Directorul spitalului CFR 2 a fost demis

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, l-a demis, vineri, pe directorul spitalului CFR 2, Constantin Tănase, au declarat pentru MEDIAFAX surse din minister.

Manolescu: USR probabil va ataca decizia Tribunalului

Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), a declarat pentru MEDIAFAX că probabil USR va ataca la Curtea de Apel decizia Tribunalului Bucureşti, care a dispus vineri ca sediul Uniunii din Calea Victoriei-Casa Monteoru să fie restituit în natură moştenitorilor imobilului.

Naomi Campbell se va căsători cu iubitul ei, Vladislav Doronin

Top modelul britanic Naomi Campbell se va căsători cu iubitul ei, milionarul rus Vladislav Doronin, care a mărturisit într-un interviu recent câteva dintre planurile de căsătorie ale cuplului, informează femalefirst.co.uk.

Taban: Motivarea Comisiei de Recurs este cea mai mare aberaţie

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Rapid, Ion Taban, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că motivarea deciziei Comisiei de Recurs, care a respins vineri apelul în cazul "Varga-Bălan", este cea mai mare aberaţie pe care a citit-o vreodată.

Andone: Mă aşteptam ca memoriul Rapidului să fie respins

Antrenorul echipei Rapid, Ioan Andone, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că se aştepta ca membrii Comisiei de Recurs să respingă apelul înaintat de gruparea giuleşteană în cazul Varga-Bălan, tehnicianul fiind de părere că la TAS şansele de câştig vor fi reale, nu ca până acum.

Varga: Nu este nicio surpriză pentru mine că a rămas 3-0 pentru FC Timişoara

Mijlocaşul Dacian Varga a declarat, pentru agenţia MEDIAFAX, că nu este surprins de decizia de vineri a Comisiei de Recurs a LPF, care a respins memoriul FC Rapid la decizia Comisiei de Disciplină, potrivit căreia formaţia Rapid a pierdut, cu 0-3, meciul cu FC Timişoara

Comisia de Recurs a LPF a respins memoriul Rapidului

Comisia de Recurs a Ligii Profesionisite de Fotbal (LPF) a respins memoriul clubului Rapid la decizia Comisiei de Disciplină, potrivit căreia formaţia Rapid a pierdut, cu 0-3, meciul cu FC Timişoara, deoarece i-a folosit pe jucătorii Dacian Varga şi Tiberiu Bălan, informează site-ul lpf.ro.

Şeful Parchetului Buftea, suspendat din funcţia de procuror

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis vineri suspendarea din funcţia de procuror a lui Nelu Carpen, şeful Parchetului Judecătoriei Buftea, reţinut pentru luare de mită, în noaptea de joi spre vineri, de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

Peste 35.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, confiscate la Bacău – VIDEO

Peste 35.000 de pachete cu ţigări de contrabandă provenite din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia, a căror valoare se ridică la 70.000 de euro, au fost confiscate într-o singură zi de poliţiştii şi vameşii din Bacău în urma unei acţiuni de combatere a transportului şi comerţului ilicit cu mărfuri.

Sarkozy, „luat peste picior” de un adolescent îndrăzneţ – VIDEO

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a fost "luat peste picior" de un tânăr îndrăzneţ care a început să se şteargă de haină după ce dăduse mâna cu el, în cursul unui miting desfăşurat în localitatea Chambery, informează ziarul Le Point.

Cioloş: Cercetarea agricolă din România are nevoie de fonduri de la bugetul de stat

Cercetarea agricolă din România are nevoie de fonduri de la bugetul de stat şi nu se poate baza doar pe valorificarea terenurilor, a declarat, vineri, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş.

Boc: Când voi fi în situaţia să-mi cumpăr o nouă maşină, prima opţiune va fi Dacia Duster

Premierul Emil Boc a testat, vineri, la Uzinele Dacia Mioveni, două autoturisme din noul model Duster, afirmând că, în momentul în care va fi pus în situaţia de a-şi cumpăra o maşină, prima opţiune va fi acest autoturism, despre care crede că "este o maşină de familie ideală".

DNA: Or Meir, prins cu 20.000 de euro pe care i-a primit pentru a interveni pe lângă magistraţi – VIDEO

Direcţia Naţională Anticorupţie informează că Or Meir, fiul lui Nati Meir, a fos prins în flagrant delict cu 20.000 de euro, bani pe care i-a primit pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru a revoca un mandat de arestare şi a da o pedeapsă mai blândă într-un proces penal.

Romanian Health Min Investigates Hospital, Two Patients Infected

Romania’s Health Ministry has closed down three sections of Bucharest’s CFR 2 Hospital for investigation, after two female patients who underwent minor surgery there on Tuesday night developed severe infections, hospital PR manager Cristian Codreanu said Friday.

Cutremur cu magnitudinea de 6,1 în Chile

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 6,1 s-a produs vineri în centrul statului Chile, a anunţat institutul american de geofizică.

Sediul USR va fi restituit urmaşilor familiei Monteoru

Tribunalul Bucureşti a decis joi ca sediul din Calea Victoriei - Casa Monteoru a Uniunii Scriitorilor din România (USR) să fie restituit în natură moştenitorilor familiei Monteoru, care acuză Uniunea că a lăsat clădirea să se degradeze.

COM: Final discutabil pentru ANI, în ton cu nivelul de integritate de care a dat dovadă

Temeiurile care au stat la baza deciziei Curţii Constituţionale care a scos-o din joc pe "draga de ANI" sunt la fel de controversate precum însăşi activitatea instituţiei de-a lungul scurtei sale vieţi.

Este oficial! Carla Bruni va juca într-un film de Woody Allen

Prezenţa Carlei Bruni, prima doamnă a Franţei, în distribuţia filmului "Midnight in Paris", care va fi turnat în această vară la Paris, a fost confirmată joi de regizorul acestui lungmetraj, cineastul american Woody Allen, informează variety.com.

Traficul european a revenit la normal

Traficul european a revenit "la normal", după haosul provocat de deplasarea unui nor de cenuşă vulcanică din Islanda pe deasupra continentului, a afirmat, vineri, comisarul european pentru Transporturi, Siim Kallas.

Maria Băsescu şi Elena Udrea, nominalizate la premiul „Politicianul Anului”

Maria Băsescu şi Elena Udrea au fost nominalizate la premiul "Politicianul Anului", acordat în cadrul celei de-a patra ediţii a Business Woman Gala, care are loc pe 26 aprilie, informează organizatorii, The Marketer Group.

Ministry Layoffs To Target Support Departments – Romanian Tourism Min

Romania’s Regional Development and Tourism Minister Elena Udrea told MEDIAFAX Friday that restructuring will mainly target the ministry’s supporting departments, which have grown too large after the merger of two ministries.

Grecia a cerut activarea mecanismului de ajutor UE-FMI

Grecia a cerut vineri activarea mecanismului de ajutor în valoare de 45 de miliarde de euro stabilit de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar internaţional (FMI), a declarat premierul elen, George Papandreou.

Udrea: Principalele disponibilizări în Minister se vor face la direcţiile suport

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat vineri pentru MEDIAFAX că principalele restructurări în instituţia pe care o conduce se vor face în direcţiile suport, care ajunseseră supradimensionate în urma comasării a două ministere.

Consecinţele politice ale tragediei de la Smolensk

Tragedia de la Smolensk în care au murit numeroase personalităţi din Polonia a pus la îndoială stabilitatea democraţiei poloneze, însă instituţiile statului au gestionat criza la timp şi într-o manieră organizată, comentează un cercetător polonez citat de publicaţia electronică EUObserver.com.

Programul etapei XXXI-a a Ligii I

Programul partidelor care vor avea loc, miercuri, 5 mai şi joi, 6 mai, în etapa a XXXI-a a Ligii I:

Romania’s Parliament Economic, Social Committee Approves Draft Education Law

The Romanian Parliament’s economic and social committee approved the draft education law with 20 to eight votes, the Education Ministry said Friday.

Cârţu: Avem mulţi jucători extracomunitari, să vedem cum îi combinăm

Tehnicianul echipei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârţu, a declarat, vineri, că are foarte mulţi jucători extracomunitari în lot, precizând că are probleme în a-i putea "combina" pe aceştia la meciul cu FC Braşov, în condiţiile în care are voie să alinieze numai 5 fotbalişti din afara Uniunii Europene.

Averea realizatorului de televiziune Simon Cowell a crescut în 2009 cu 69 milioane de dolari

Averea realizatorului şi prezentatorului de televiziune Simon Cowell a crescut în 2009 cu peste 69 de milioane de dolari, potrivit listei anuale a celor mai bogaţi oameni din Marea Britanie alcătuită de revista Sunday Times.

Platini: Spania, Anglia şi Brazilia sunt marile favorite la câştigarea CM-2010

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat că naţionalele Spaniei, Angliei şi Braziliei sunt cele "trei mari favorite" la câştigarea turneului final al Cupei Mondiale din 2010 (11 iunie -11 iulie), iar, în opinia sa, reprezentativa Franţei va trece de faza grupelor.

Scurtmetraje de Kirsten Dunst şi James Franco închid secţiunea Semaine de la critique, la Cannes

Două scurtmetraje regizate de actorii Kirsten Dunst şi James Franco vor fi proiectate în închiderea secţiunii Semaine de la critique din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, potrivit organizatorilor, citaţi de ediţia online a revistei Variety.

O altă femeie operată la Spitalul CFR 2 după Amelia Antoniu este internată în stare gravă la SUUB

O altă femeie care a fost supusă unei intervenţii de serclaj la Spitalul CFR 2 după ce a fost operată prim-solista Teatrului de Operetă Amelia Antoniu a fost internată în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă, familiile acestora fiind convinse că au contactat o infecţie intraspitalicească.

Şase dintre persoanele implicate în scandalul de la Spitalul Judeţean Argeş, identificate de Poliţie

Şase dintre persoanele implicate în scandalul care a avut loc joi la Spitalul de Urgenţă din Piteşti au fost identificate de poliţişti pe baza imaginilor puse la dispoziţie de televiziuni, întrucât sistemul de supraveghere video al unităţii medicale nu funcţionează.

Romania Calls For Speedier Gap Reduction Btw Old EU Member States And Newcomers

Romanian President Traian Basescu on Friday said efforts should be stepped up to reduce gaps between the European Union’s old member states and newcomers, arguing that competitiveness in the EU can never grow "if major imbalances are kept between Northern, Southern, Eastern and Western Europe.”

Sigourney Weaver, eroina din „Alien”, luptă împotriva acidificării oceanelor

Actriţa Sigourney Weaver a sărbătorit joi, Ziua Mondială a Pământului, susţinând în faţa Congresului american un discurs în care a solicitat intensificarea luptei împotriva acidificării oceanelor.

Băsescu: Există diferenţe de aplicare a legislaţiei sârbe cu privire la români

Preşedintele Traian Băsescu a primit, vineri, o delegaţie de reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Republica Serbia, el declarând că ştie despre diferenţele de aplicare a legislaţiei sârbe cu privire la românii din această ţară, legat de păstrarea limbii, educaţie, biserică.

FOCUS: „Caravana cinematografică” – o comedie amară cu potenţial de succes la publicul românesc

"Caravana cinematografică", de Titus Muntean, o comedie care poate folosi, până la un punct, ca îndrumar de seducţie pentru tinerii comunişti zeloşi şi ca mărturie a modului în care era percepută ideologia lui Marx într-un sat izolat românesc, este tipul de film cu potenţial de succes la public.

Director de bancă suspect de implicare în trafic de valută falsă

Cinci persoane au fost reţinte de procurorii DIICOT după ce au fost prinse în timp ce încercau să schimbe peste 35.000 de euro falsificaţi, iar anchetatorii verifică dacă valuta falsă urma să fie predată directorului unei sucursale bancare din Caransebeş pentru a fi pusă în circulaţie prin bancă.

Proiectul Legii educaţiei a fost avizat de Consiliul Economic şi Social

Proiectul Legii educaţiei aprobat de Guvern în 12 aprilie şi trimis Parlamentului pentru dezbatere a fost avizat de Consiliul Economic şi Social, a anunţat vineri Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).