Mediafax Echipa

Un episcop german acuză Biserica Catolică de „disimularea” cazurilor de pedofilie

Episcopul german responsabil cu elucidarea scandalului abuzurilor sexuale comise asupra minorilor de către preoţi în Germania, a acuzat marţi Biserica Catolică, în ediţia electronică a cotidianului regional Rhein Zeitung, că a "ascuns" aceste acte.

Guvernul vrea să transfere la Economie centralele termice sau să desfiinţeze jumătate din CET-uri

Guvernul intenţionează să treacă la Ministerul Economiei, pentru o perioadă determinată, centralele de energie termică, pentru modernizare, urmând ca ulterior CET-urile să fie transferate din nou către autorităţile locale sau să desfiinţeze jumătate din unităţi, înlocuindu-le cu grupuri mici pe gaze.

FOCUS: Caţavencu versus Kamikaze – apariţii simultane, format similar, dispută pe aceiaşi cititori

Mai mulţi jurnalişti ai săptămânalului Academia Caţavencu au anunţat, la începutul lui martie, că părăsesc redacţia. La două săptămâni, ei anunţă lansarea unei noi reviste - Kamikaze. Şi miercuri, 17 martie, au apărut Vechiul şi Noul Caţavencu, iar ambele se bat pentru aceiaşi cititori.

Şefii aeroportului Timişoara, criticaţi pentru că s-au grăbit să anunţe presa

Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Anton Marin s-a declarat nemulţumit de cum a acţionat conducerea aeroportului Timişoara în cazul alertei cu bombă, care s-a grăbit să ia legătura cu presa pentru a furniza informaţii preliminare, Anton precizând că l-a informat pe premierul Emil Boc.

Datoriile celor 32.000 de firme intrate în procedură de insolvenţă însumează 2,5 miliarde euro

Masa credală pentru cele 32.000 de companii intrate în procedură de insolvenţă până la finele anului trecut însumează 2,5 miliarde euro, din care s-au recuperat în 2009 sub 10%, potrivit preşedintelui Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), Arin Stănescu.

Ambasada SUA anunţă un nou sistem de solicitare a vizei şi un nou tip de formular, de la 1 aprilie

Ambasada SUA a anunţat, miercuri, introducerea unui nou sistem electronic de solicitare a vizei, Consular Electronic Application Center (CEAC) şi a unui nou formular de solicitare a vizei, DS-160, a cărui completare va fi obligatorie de la 1 aprilie pentru toţi solicitanţii de viză.

Cofinanţarea a ajuns principala problemă pentru atragerea fondurilor europene

Cofinanţarea a ajuns principala problemă pentru absorţia fondurilor europene, deşi capacitatea de elaborare şi volumul proiectelor a crescut foarte mult în ultima perioadă, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) Barna Tanczos.

Renault şi Nissan au inaugurat în India primul centru comun de producţie de automobile

Grupul francez Renault, proprietarul Dacia, şi cel nipon Nissan au inaugurat, miercuri, în India, primul centru de producţie de maşini al alianţei, potrivit Renault-Nissan.

Kate Winslet, agasată de prietenia dintre soţul ei şi actriţa Rebecca Hall

Actriţa britanică Kate Winslet s-a despărţit de soţul ei, regizorul Sam Mendes, declarându-se agasată de relaţia strânsă de prietenie dintre acesta şi tânăra actriţă Rebecca Hall, potrivit unor surse apropiate fostului cuplu, informează dailymail.co.uk.

Şeful FMI, îngrijorat de lipsa de voinţă pentru reconstruirea sistemului financiar

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, s-a arătat îngrijorat de lipsa de voinţă a celor mai mari economii ale lumii pentru a colabora în vederea reconstruirii sistemului financiar internaţional şi îmbunătăţirii reglementării acestuia.

Gala MTV Europe Music Awards 2010 va fi organizată pe 7 noiembrie, la Madrid

Gala MTV Europe Music Awards 2010 va fi organizată la Madrid, pe stadionul Caja Magica, pe 7 noiembrie, la eveniment urmând să participe circa 12.500 de spectatori, informează variety.com.

Ameninţare falsă cu bombă la bordul unei aeronave, la Timişoara

Turnul de control al Aeroportului Internaţional Timişoara a anunţat că un comandant de aeronavă, care iniţial a refuzat să-şi spună identitatea, a informat, miercuri dimineaţă, că la bordul unui avion ar fi plasată o bombă, la aeroport fiind trimise maşini de Poliţie, jandarmi, pompieri şi salvări.

Federer, eliminat de Baghdatis în turul trei la Indian Wells – VIDEO

Roger Federer, numărul 1 mondial, a fost eliminat în turul trei la Indian Wells de cipriotul Marcos Baghdatis, scor 5-7, 7-5, 7-6 (7/4), după ce a avut trei mingi de meci.

Persoana ce a anunţat bomba la Timişoara a cerut informaţii despre curse Wizzair şi Carpatair

Persoana care a anunţat existenţa unei bombe la bordul unei aeronave a sunat la aeroportul din Timişoara şi a cerut, iniţial, informaţii despre o cursă a companiei Wizzair spre Londra şi una a Carpatair de la Otopeni la Timişoara, după care a spus că în bagajul unui pasager este o bombă.

Scandaluri de pedofilie în Biserica din Brazilia, cea mai mare ţară catolică din lume

Scandalurile de pedofilie din Biserica Catolică au cuprins cea mai mare ţară catolică din lume, Brazilia, unde Vaticanul a recunoscut existenţa unor acuzaţii împotriva preoţilor pentru abuzuri sexuale.

Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor ar putea fi pusă în aplicare de la 1 iulie

Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor ar putea fi pusă în aplicare de la 1 iulie, dată până la care societatea care va emite poliţele va fi pregătită să emită şi să gestioneze asigurările, iar contractul de reasigurare va fi încheiat, a declarat directorul general PAID, Marius Bulugea.

Geoană: Eu nu primesc sarcini când şi pe ce temă să sesizez Curtea Constituţională

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, în plen, după ce PDL a anunţat că îi oferă un răgaz să sesizeze CC în cazul revocării, că el nu primeşte teme când şi pe ce temă să sesizeze Curtea Constituţională.

Geoană refuză să supună la vot în plen solicitarea independenţilor de a face parte din comisii

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a refuzat, miercuri, să supună votului plenului solicitarea senatorului independent Şerban Mihăilescu de a se vota asupra cererii ca independenţii să aibă reprezentant în Comisia de regulament.

Israelul îşi anulează restricţiile în Cisiordania şi Ierusalimul de Est

Israelul şi-a anulat blocada impusă în Cisiordania şi a redeschis accesul publicului la Esplanada Moscheilor din Ierusalim, dar poliţia rămânea miercuri în stare de alertă în Oraşul Sfânt, după ciocnirile violente de marţi cu manifestanţi palestinieni.

EXCLUSIV: Comerciant de produse contrafăcute Louis Vuitton, condamnat de ICCJ

Un comerciant care în perioada 2001-2002 a introdus pe piaţă, prin hypermarket-urile Metro şi Carrefour, produse ce imitau creaţiile celebrei firme Louis Vuitton, trebuie să plătească acestei companii peste 200.000 de lei, după ce a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni la Legea mărcilor.

Mihăilescu cere vot în plen pentru ca independenţii să aibă reprezentant în Comisia de regulament

Senatorul independent Şerban Mihăilescu a solicitat, miercuri, în plenul Senatului, introducerea pe ordinea de zi a cererii grupului independenţilor de a avea un reprezentant în Comisia de regulament, cerere respinsă marţi de Biroul Permanent.

PDL amână demersul de revocare a lui Geoană

Liderul senatorilor democrat-liberali, Traian Igaş, a anunţat, miercuri, în plen, că PDL dă un răgaz rezonabil preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, pentru a se adresa Curţii Constituţionale, astfel încât Senatul să îşi poată continua activitatea de legiferare.

Rapperul DMX a fost condamnat la şase luni de închisoare

Un judecător din statul american Arizona l-a condamnat pe rapperul DMX, marţi, la şase luni de închisoare, pedeapsă pe care o va ispăşi într-un penitenciar din Phoenix, pentru că a încălcat termenii regimului de eliberare condiţionată, consumând droguri în ultimele nouă luni.

SRI, DIICOT şi Poliţia Română au reuşit capturarea rapidă a autorului ameninţării cu bombă

Serviciul Român de Informaţii, DIICOT şi Poliţia Română au reuşit într-o oră şi jumătate capturarea lui Viorel Anghelescu, cel care a anunţat amplasarea unei bombe la bordul aeronavei de la Timişoara, după ce acesta a telefonat la centrul infotrafic al aeroportului timişean.

Madonna, designerul noii colecţii de ochelari de soare Dolce & Gabbana

Madonna s-a asociat cu grupul Dolce & Gabbana pentru a realiza designul viitoarei colecţii de ochelari de soare ce va fi lansată de această celebră casă de modă în luna mai.

Naţionala României a ratat calificarea la turneul final al Ligii Mondiale de polo

Naţionala de polo a României a fost învinsă marţi, în deplasare, de campioana mondială Serbia, scor 18-5, iar rezultatul, coroborat cu victoria Spaniei în faţa Turciei, a scos tricolorii din lupta pentru turneul final.

Un craiovean a jucat tenis până a murit

Un bărbat din Craiova a murit, marţi seară, în sala de sport, la scurt timp după ce le-a spus partenerilor cu care juca tenis că se simte rău, iar medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Olt: Un poliţist s-a ales cu dosar penal după ce a refuzat să se supună testului etilotest

Un lucrător în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt este cercetat de colegii săi după ce a fugit, abandonându-şi maşina, la un control al agenţilor din comuna Bobiceşti, în momentul în care i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest.

Specialists Determine Bomb Threat On Romanian Timisoara Airport Was False Alarm

Bomb squads, Police and Antiterrorism Department officers said Wednesday that the bomb threat on Timisoara Airport in western Romania was false.

Zeci de blocuri din zonele Colentina şi Giuleşti, fără energie termică şi apă caldă

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti anunţă că în cursul zilei de miercuri, din cauza unor intervenţii, zeci de blocuri din zonele Colentina şi Giuleşti vor rămâne fără energie termică şi apă caldă.

Proiectul Legii educaţiei: Directorul şi adjunctul şcolii nu pot fi membri de partid

Directorul şi directorul adjunct al unităţii de învăţământ preuniversitar nu pot fi membri de partid pe perioada mandatului, iar în mediul academic ocuparea simultană a unei funcţii de conducere în universitate şi a uneia de demnitate publică este interzisă, potrivit proiectului Legii educaţiei.

Deputatul Carmen Moldovan a trecut la independenţi şi va fi purtătorul de cuvânt al noului partid

Deputatul de Buzău Carmen Moldovan este, începând de miercuri, membru al grupului parlamentarilor independenţi, condus de Gabriel Oprea, potrivit unei informaţii de presă a grupului.

Proiectul Legii educaţiei: Rectorul unei universităţi, stabilit prin concurs public

Rectorul unei universităţi va fi stabilit pe baza unui concurs public la care pot participa personalităţi ştiinţifice sau academice din ţară sau din străinătate, în urma audierii în plenul Senatului şi a avizului de participare la test dat de această Cameră, potrivit proiectului Legii educaţiei.

Romania’s PM Says Govt Will Sell Minority Stakes

Romania’s Government plans to sell its minority stakes in several companies and use the funds to finance investment projects, Prime Minister Emil Boc said Tuesday, even though the economy minister has recently stated that these stakes would not be sold.

Autorul ameninţării cu bombă la bordul aeronavei de la Timişoara a fost identificat

Un constănţean în vârstă de 49 de ani este persoana care a anunţat plasarea unei bombe la bordul aeronavei de la Timişoara, procurorii DIICOT identificându-l şi ridicându-l de la domiciliu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Proiectul Legii educaţiei: Pregătirea unui profesor va dura obligatoriu şase ani

Titulaturile de educator şi învăţător vor dispărea, toate cadrele didactice fiind numite profesori, iar formarea profesională se va face obligatoriu în mai multe etape, ce cuprind studii de licenţă de trei ani într-o specializare ştiinţifică, masterat didactic de doi ani şi stagiu practic de un an.

În februarie, 100.000 de români s-au înscris la joburi în străinătate

Circa 30 la sută dintre aplicanţi vor să lucreze în construcţii, următoarele două cele mai solicitate domenii fiind agricultura şi transporturile. Cele mai multe oferte sunt pentru perioade de 6-9 luni cu posibilitate de prelungire şi doar de câteva ori se întâlnesc oferte pentru un an, arată "Gândul".

S-a inventat rujul care îşi schimbă culoarea când ai chef de sex

Ce-ai spune dacă buzele te-ar trăda atunci când ai chef de o partidă de sex? Recent, americanii au inventat un nou tip de ruj, care îşi schimbă culoarea atunci când femeia care îl foloseşte are chef de sex, informează "Gândul".

Bomb Threat On Plane In Romanian Airport

Romanian anti-terrorist teams are currently checking an airplane on Timisoara International Airport, western Romania, after its captain announced there was a bomb aboard.

Proiectul Legii educaţiei introduce un nou tip de evaluare a elevilor

Proiectul legii educaţiei introduce un nou tip de evaluare a elevilor, numit "potrofoliu educaţional", care va reprezenta o carte de identitate educaţională, cuprinzând totalitatea diplomelor, certificatelor sau a altor înscrisuri obţinute de şcolari.