Mediafax Echipa

Cod galben de ninsori pentru jumătatea estică a ţării

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ninsori şi vânt puternic, valabilă de luni, de la ora 22.00 până miercuri dimineaţă, la ora 6.00, pentru jumătatea estică a ţării.

Rezultate finale: Stroe – 70,17%; Prigoană – 29,83%

Liberalul Radu Stroe a obţinut 70,17% din voturi la scrutinul parţial pentru Camera Deputaţilor, care a avut loc, duminică, în Colegiul 1 din Capitală, în timp ce democrat-liberalul Honorius Prigoană a fost votat de 29,83%, potrivit rezultatelor finale prezentate, luni, de Biroul Electoral.

Rezultatele parţiale confirmă că Ianukovici şi Timoşenko intră în turul doi

Candidatul prorus Viktor Ianukovici a câştigat duminică primul tur al scrutinului prezidenţial din Ucraina, obţinând 35,85 la sută din voturi, şi se va confrunta în al doilea tur, la 7 februarie, cu premierul Iulia Timoşenko, potrivit rezultatelor oficiale parţiale, publicate luni de Comisia Electorală Centrală.

Ion Crăciunescu – locul 41 în clasamentul all-time al arbitrilor

Românul Ion Crăciunescu ocupă locul 41 în clasamentul all-time al arbitrilor, dat publicităţii, luni, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Avioanele decolează cu întârziere de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Aeronavele care decolează, luni dimineaţă, de pe Aeroportul "Henri Coandă" au întârzieri de 30 - 40 de minute din cauza acţiunii de degivrare, care se practică în condiţii de iarnă.

FMI: Statele care renunţă prea devreme la măsurile anticriză ar putea intra din nou în recesiune

Statele cu economii dezvoltate ar putea intra într-o nouă rundă de recesiune dacă renunţă prea devreme la strategiile şi măsurile de combatere a crizei mondiale, a avertizat luni directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn.

Cum să faci bani din divorţuri? 30 €, cea mai ieftină relaţie ruptă!

O agenţie din Berlin oferă clienţilor un serviciu inedit: ruperea unei relaţii. Bernd Dressler, patronul agenţiei Rupture, spune că totul "Este foarte simplu şi durează două minute. Totul are loc în pragul uşii".

Romanian Available Lower Chamber Seat Won By Radu Stroe

Liberal Radu Stroe obtained 70.17% of votes in the partial elections for one seat in the Romanian Lower Chamber, while democrat liberal opponent Honorius Prigoana received 29.83% of votes according to the final results presented Monday by the Electoral Office.

Tinerii care fac sport au un loc de muncă mai bine plătit

Sportul pare a fi "remediul" universal, având beneficii nu doar pentru condiţia fizică sau asupra sistemul cardiovascular. Cercetătorii suedezi au descoperit că persoanele care fac minimum 90 de minute de sport pe săptămână obţin rezultate mai bune la testele cognitive decât restul, informează "Gândul".

BNR: Au loc aceleaşi speculaţii pe leu ca în 2009, doar că „în oglindă“

Aprecierea puternică a leului de la începutul acestui an este rezultatul unui nou atac din partea speculatorilor, care, de data aceasta, nu mai folosesc metoda deprecierii, încercată şi nereuşită în 2008, ci pe cea a aprecierii, informează "Gândul".

Criminalul prietenos: Sergiu Băhăian avea 1.600 de amici pe Facebook, citea ştirile Mediafax şi se declara artist

Sergiu Băhăian, presupusul lider al grupării care a îngropat de vii patru persoane, are profil public pe cel mai important site de socializare, Facebook. Orice utilizator al site-ului îi poate accesa profilul şi poate afla câteva date despre Băhăian - ce vârstă are, ce şcoală a urmat, ce vederi politice şi religioase are. Mai poate constata că este un utilizator interesat să cunoască lume (căuta Friendship, A Relationship, Networking) şi avea nu mai puţin de 1.600 de prieteni.

Cum foloseşte banii „guvernul investiţiilor” în an de criză? Videanu: „Ne furăm căciula unul la altul”

Cotidianul "Gândul" prezintă 52 din cele mai importante proiecte de investiţii publice ale Cabinetului Emil Boc. Ministrul Economiei, Adriean Videanu explică situaţia investiţiilor: "Sunt investiţii începute şi în 1976, ne facem că le finanţăm".

Echipele calificate în play-off-ul CM de handbal din 2011

Şapte echipe, printre care şi România, s-au calificat în play-off-ul Campionatului Mondial de handbal masculin:

Lupte între piraţi, pentru banii plătiţi în schimbul unei nave pe care se află şi un român

Grupări rivale de piraţi somalezi se luptă pentru o sumă uriaşă plătită ca răscumpărare pentru eliberarea petrolierului grecesc Maran Centaurus, din echipajul căruia face parte şi un român, au anunţat piraţii şi un oficial maritim, relatează BBC News Online.

Ordonanţe de reţinere pentru liderul clanului Cordunenilor şi alte 20 de persoane

Procurorii ieşeni ai DIICOT au emis, în noaptea de duminică spre luni, ordonanţe de reţinere pentru 21 de persoane, între care şi Bogdan Constantin - considerat liderul clanului Cordunenilor -, iar judecătorii urmează să se pronunţe în privinţa emiterii mandatelor de arestare preventivă.

Haiti: 70.000 de cadavre au fost înhumate în gropi comune

Aproximativ 70.000 de cadavre au fost înhumate în gropi comune în Haiti, după seismul care a devastat ţara marţi, a anunţat duminică secretarul de stat pentru Alfabetizare, Carol Joseph, în condiţiile în care Guvernul a decretat starea de urgenţă până la sfârşitul lui ianuarie.

Rezultate parţiale: Stroe – 68,79%; Prigoană – 31,20%

Liberalul Radu Stroe a obţinut 68,79% din voturi la scrutinul parţial pentru Camera Deputaţilor, care a avut loc, duminică, în Colegiul 1 din Capitală, în timp ce democrat-liberalul Honorius Prigoană a fost votat de 31,20%, potrivit rezultatelor parţiale prezentate de Biroul Electoral.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 18 ianuarie

Data de 18 ianuarie 1821 marchează începutul Revoluţiei de la 1821. Marii boieri Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar şi ai Eteriei, încheie o înţelegere cu Tudor Vladimirescu prin care îi făgăduiesc slugerului să-i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă.

Tudorache(PSD) despre rezultatul lui Stroe la alegeri: Este o victorie comună a PNL şi a PSD

Preşedintele PSD Sector 1, Dan Tudorache, a declarat, duminică seară, că victoria lui Radu Stroe e o victorie comună a PNL şi PSD, exprimându-şi bucuria că electoratul de stânga a înţeles mesajul PSD şi a votat candidatul susţinut de social-democraţii din Sectorul 1.

Antonescu: Îl felicit pe Radu Stroe, a obţinut cea mai spectaculoasă victorie liberală

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că îl felicită pe Radu Stroe, pe care îl respectă pentru scordul "record" obţinut şi pe care îl respectă având în vedere că el a obţinut în colegiul său de senator scorul obţinut de Prigoană la aceste alegeri parţiale.

Stroe consideră că victoria sa demonstrează că Băsescu şi PDL nu au pus copita pe România

Candidatul PNL pentru Camera Deputaţilor la Colegiul 1, Radu Stroe, ţinut să mulţumească liderilor PNL şi PSD pentru sprijinul din campanie, menţionând că victoria sa demonstrează că în România nu se poate face orice, iar Traian Băsescu şi PDL nu au pus "copita" pe ţară până la viitoarele alegeri.

Stroe: Mie îmi pare rău de Prigoană

Candidatul PNL în Colegiul 1 al Capitalei, Radu Stroe, a refuzat, duminică seară, să comenteze declaraţiile lui Honorius Prigoană privind campania agresivă dusă de liberali, ţinând să-l sfătuiască pe Prigoană să ducă o luptă pe forţele proprii şi să asculte "zumzetul" oamenilor de pe stradă.

Stroe despre avertismentul BEM: A fost greşeala mea, am pronunţat în declaraţie numele PDL

Candidatul PNL în Colegiul 1 al Capitalei, Radu Stroe, a declarat, duminică seară, că BEM i-a dat un avertisment "pentru o simplă eroare", recunoscând că a făcut greşeala de a declara că a votat pentru victoria bunului-simţ împotriva nesimţirii Guvernului Boc şi a PDL.

H.Prigoană: Eu sunt câştigătorul, nu am luptat cu Stroe, ci cu trei partide şi cu Primăria

Candidatul PDL în Colegiul 1, Honorius Prigoană, l-a felicitat, duminică seară, pe contracandidatul său liberal, Radu Stroe, pentru rezultatul alegerilor, precizând că se consideră câştigătorul acestei lupte electorale întrucât s-a luptat cu trei partide şi cu Primăria Sectorului 1.

Învăţătorii şi educatorii, salarizaţi în funcţie de studii

Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România salută noilor dispoziţii legale prin care s-a modificat legea învăţământului şi statutul personalalui didactic, astfel că în învăţământul primar şi preşcolar vor funcţiona cadre cu studii superioare.

Avertisment scris pentru Radu Stroe ca urmare a sesizării PDL

Candidatul PNL în alegerile parlamentare parţiale din Colegiul 1, Radu Stroe, a fost sancţionat cu advertisment scris pentru că a continuat campania electorală după închiderea oficială a acesteia, potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti, Iulia Ivan.

Prezenţă la vot de 27,07 % la ora 21.00 la alegerile parlamentare parţiale din Capitală

Prezenţa la vot la alegerile parlamentare parţiale din Colegiul 1 al Capitalei a fost, duminică, la ora 21.00, de 27,07 %, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti.

Soţia directorului firmei Citadin, subordonată Primăriei Iaşi, audiată în dosarul Cordunenilor

Soţia directorului societăţii Citadin, unitate subordonată Primăriei Iaşi, şi administratorul unei firme de taximetrie se află printre cei audiaţi la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Iaşi în dosarul clanului Corduneanu, în care au fost puse sub învinuire 30 de persoane.

Stroe: Mulţumesc bucureştenilor care au ieşit la vot

Candidatul PNL în Colegiul 1 al Capitalei, Radu Stroe, a declarat, duminică seară, că liberalii vor începe imediat acţiunea de numărare parlalelă a voturilor, care este estimată pentru o perioadă de aproximativ o oră şi jumătate, ţinând să mulţumească bucureştenilor care au venit la vot.

Năstase către Geoană: În trecutul acela au fost inventaţi unii care vorbesc acum despre acel trecut

Preşedintele CN al PSD Adrian Năstase a declarat, duminică, la Antena 3, referindu-se la afirmaţiile lui Mircea Geoană potrivit cărora alegerea sa la conducerea partidului ar echivala cu o întoarcere în timp, că "în trecutul acela au fost inventaţi unii care vorbesc acum despre acel trecut".

Viktor Ianukovici şi Iulia Timoşenko, în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Ucraina

Liderul opoziţiei proruse din Ucraina, Viktor Ianukovici, şi principalul său contracandidat, premierul Iulia Timoşenko, au intrat duminică în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, ce va fi organizat la 7 februarie, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.

Năstase: Nu îmi mai doresc să fiu premier sau să candidez la Preşedinţie

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că nu îşi mai doreşte să fie premier şi nici să mai candideze la Preşedinţie, el referindu-se la o posibilă candidatură la preşedinţia PSD, fără însă să o anunţe explicit.

Prezenţă de 44% la secţia de vot organizată la Ambasada Ucrainei din Bucureşti

Peste 120 de cetăţeni ucraineni au votat, duminică, la Bucureşti, în cadrul alegerilor prezidenţiale din Ucraina, scrutinul încheindu-se la ora 20.00.

O femeie a trimis un mesaj de ajutor de sub dărâmăturile unei bănci din Port-au-Prince

O echipă de salvare căuta duminică, pe întuneric, o femeie care a trimis un mesaj precizând că a fost îngropată sub dărâmăturile unei bănci care s-a prăbuşit în capitala haitiană Port-au-Prince.

Guvernul din Singapore îşi justifică tăcerea în cazul accidentului unei maşini a ambasadei române

Ministrul Justiţiei din Singapore a explicat duminică motivele pentru care Guvernul său a păstrat tăcerea în accidentul în care a fost implicată o maşină a ambsadei române, afirmând că Executivul nu are dreptul de a stabili cine este vinovat, relatează The Straits Times, în ediţia online.

Radu Stroe va fi sancţionat contravenţional pentru continuarea campaniei electorale

Candidatul PNL în alegerile parlamentare parţiale din Colegiul 1, din Bucureşti, va fi sancţionat contravenţional pentru continuarea campaniei electorale după încheierea oficială a acesteia, a decis Biroul Electoral, care a analizat o reclamaţie a PDL în acest sens.

Mutu a marcat pentru Fiorentina în meciul cu Bologna

Atacantul Adrian Mutu a marcat un gol în meciul pe care formaţia Fiorentina l-a pierdut, duminică, pe teren propriu, scor 1-2, cu Bologna, în etapa a XX-a a campionatului Italiei, informează Gazzetta dello Sport.

Naţionala masculină de handbal a României s-a calificat în play-off-ul CM din 2011

Naţionala de handbal masculin a României s-a calificat în play-off-ul Campionatului Mondial din 2011, după ce a învins duminică, la Vantaa, scor 29-26 (15-13), reprezentativa similară a Bosniei-Herţegovina, în ultimul meci din grupa a doua de calificare.

Sergiu Băhăian, arestat preventiv de Tribunalul Ialomiţa

Patronul clubului Gloria Buzău, Sergiu Băhăian - lider al unei grupări specializate în infracţiuni economice, care ar fi ordonat uciderea a patru persoane - a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, de Tribunalul Ialomiţa.

David şi Victoria Beckham îşi cumpără casă de 12,5 milioane de euro la Londra

Fotbalistul David Beckham şi soţia sa Victoria au decis să cumpere o casă în valoare de 11 milioane de lire sterline (12,5 milioane de euro) în zona rezidenţială Belgravia din Londra, informează publicaţia The People.