Mediafax Echipa

Rusia, dispusă să renunţe la rachetele din Kaliningrad, dacă SUA renunţă la scut

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat că Rusia este dispusă "să negocieze o opţiune zero" cu Statele Unite în privinţa sistemelor de rachete pe care cele două ţări au anunţat că intenţionează să le amplaseze, potrivit unui interviu publicat joi de Le Figaro.

„Gândul” – Isărescu: Nu mi s-a făcut propunerea să devin premier şi nici nu cred că mi se va face

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, pentru "Gândul", că nu i s-a făcut propunerea de a deveni premier al viitorului guvern şi nici nu crede că i se va face.

Lira sterlină a atins miercuri un nou record minim în raport cu euro

Lira sterlină a atins, miercuri, un record minim de 0,83 pence faţă de euro şi a coborât sub pragul de 1,5 dolari, cea mai redusă valoare din ultimii şase ani şi jumătate, în urma aşteptărilor ca Banca Angliei să apeleze la noi reduceri ale dobânzii de politică monetară.

Cârţu: Este un cadou frumos de ziua mea

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârţu, a declarat, miercuri, după victoria din partida cu Universitatea Craiova, scor 1-4, din optimile de finală ale Cupei României Timişoreana, că această victorie este un cadou frumos primit din partea jucătorilor cu ocazia împlinirii a 53 de ani.

Mititelu: Sunt dezamăgit de joc şi de rezultat

Patronul grupării Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, miercuri, după înfrângerea din partida cu formaţia Pandurii Târgu Jiu, scor 1-4, din optimile de finală ale Cupei României Timişoreana, că este dezamăgit de joc şi de rezultat.

O falsă ediţie a ziarului The New York Times anunţă încheierea războiului din Irak

O falsă ediţie a ziarului The New York Times, cu data 4 iulie 2009, care a fost distribuită gratuit miercuri la New York, are titluri precum "Războiul din Irak s-a încheiat", "Bush, inculpat pentru înaltă trădare" şi "Adoptarea planului naţional de asigurări medicale".

Pandurii Târgu Jiu s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României

Echipa Pandurii Târgu Jiu s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, miercuri, la Piteşti, cu scorul de 4-1 (1-0), formaţia Universitatea Craiova, în optimile de finală ale competiţiei.

Tăriceanu cere CGMB să aprobe, în prima şedinţă, protocolul pentru transportul public în Ilfov

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a făcut apel către Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru a aproba, în prima şedinţă, protocolul între Capitală şi Consiliul Judeţean Ilfov privind reluarea transportului public, amintind că Executivul a emis ordonanţa care creează cadrul legal necesar.

Tăriceanu: Formula de calcul a taxei de poluare auto ar trebui schimbată

Premierul Tăriceanu a spus miniştrilor, în şedinţa Guvernului, că formula de calcul a taxei de poluare auto ar trebui schimbată, deoarece s-a dovedit că aceasta nu a stopat importul de maşini second-hand, au relatat surse ministeriale, care au arătat însă că procedura ar determina intervenţia CE.

Vizibilitate redusă pe autostrada Bucureşti-Piteşti, din cauza ceţii

Centrul Infotrafic îi avertizează pe şoferi că, miercuri seară, pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, între kilometrii 43 - 120, vizibilitatea era sub o sută de metri din cauza ceţii, fenomen întâlnit şi pe alte drumuri din ţară.

FOCUS: Tot mai multe nume mari din economie anunţă disponibilizări sau reducerea activităţii

Anunţurile de disponibilizare a personalului şi încetare temporară a activităţii din cauza efectelor crizei internaţionale care afectează şi România s-au înmulţit în ultimele zile, pe lista companiilor care au probleme adăugându-se miercuri Alro Slatina, Oltchim şi Oţelinox Târgovişte.

Italia: Fiat va suspenda producţia pentru câteva săptămâni

Constructorul auto Fiat va suspenda producţia pentru câteva săptămâni, în decembrie şi ianuarie, la uzinele din Italia, din cauza unei reduceri bruşte a cererii.

AFP: Băsescu, pentru formarea rapidă a unui guvern după alegeri

România trebuie să formeze "rapid" un guvern după alegerile legislative din 30 noiembrie, pentru a gestiona efectele crizei economice, a declarat, miercuri, preşedintele Traian Băsescu.

Zicu: CFR Cluj nu este favorită la titlu în acest moment

Atacantul echipei Dinamo, Ianis Zicu, indisponibil de mai mult timp din cauza unei accidentări grave, a declarat, miercuri, că formaţia CFR Cluj, campioana en-titre, nu se află printre favoritele la titlu în acest moment, dar crede că aceasta ar putea reveni în retur.

Head Of Control Dept Within Romanian Govt Resigned – Sources

Emanoil Negut, the head of the Control Department within the Romanian Government, resigned from his position, and Prime Minister Calin Tariceanu signed the decision ceasing his mandate through bilateral agreement, Government sources told MEDIAFAX.

Pentagonul a creat un site asemănător cu YouTube

Militarii americani vor avea acces la un nou site Internet, creat de Pentagon după modelul YouTube şi care se va numi Trooptube.tv.

Clădirea unei şcoli din capitala haitiană s-a prăbuşit

Clădirea unei şcoli din centrul capitalei haitiene s-a prăbuşit miercuri, la numai cinci zile după ce un incident similar s-a soldat cu cel puţin 93 de victime, au anunţat posturile de radio locale.

Braşov: Importantă grupare infracţională, anihilată de DIICOT

Una din cele mai importante grupări infracţionale specializată în infracţiuni cu violenţă şi perceperea de "taxe de protecţie" în Braşov - numai într-o situaţie aceasta obţinând prin ameninţări bunuri de 175.000 de euro - a fost anihilată de procurori şi poliţişti.

OPEC ar putea reduce din nou producţia de petrol

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) ar putea reduce din nou producţia, până la sfârşitul lunii noiembrie, dacă preţurile vor continua să scadă, iar economia globală îşi va accentua declinul, a declarat, miercuri, pentru Reuters, preşedintele organizaţiei, Chakib Khelil.

Conducerea ArcelorMittal Galaţi refuză să mărească salariile angajaţilor în 2009

Administraţia combinatului ArcelorMittal Galaţi le-a propus, miercuri, sindicaliştilor prelungirea Contractului Colectiv de Muncă şi pentru anul 2009, dar fără a le oferi nicio majorare salarială, dar reprezentanţii angajaţilor au refuzat propunerea, cerând noi negocieri pentru data de 21 noiembrie.

Lucrările de întreţinere a semafoarelor pot perturba traficul pe câteva artere din Capitală

Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat, miercuri, că până vineri au loc lucrări de întreţinere şi reconfigurare a semafoarelor, acestea putând genera probleme în circulaţie pe câteva artere din Capitală.

Emanoil Neguţ a demisionat din postul de şef al Departamentului de Control al Guvernului

Emanoil Neguţ a demisionat din postul de şef al Departamentului de Control al Guvernului, iar decizia de încetare a raporturilor de muncă prin acordul părţilor a fost semnată de premierul Călin Popescu Tăriceanu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

C.V. Tudor: Geoană şi Tăriceanu au încercat să mă folosească împotriva lui Băsescu

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, miercuri, la Craiova, că liderul PSD, Mircea Geoană şi cel al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, au încercat să îl folosească pentru a-l "doborî" pe preşedintele Traian Băsescu, menţionând totodată că nu îl leagă nicio prietenie de şeful statului.

Zmărăndescu vorbeşte în Drumul Taberei despre „eliminarea violenţei”

Cătălin Zmărăndescu, candidatul PNG-CD în Colegiul 25 din sectorul 6 Bucureşti, s-a întâlnit, miercuri, cu simpatizanţii săi în Parcul Moghioroş şi a vorbit despre eliminarea violenţei şi reglementarea strictă a accesului în unităţile de învăţământ.

Cursul de schimb a urcat la 3,85 lei/euro

Cererea ridicată de valută din partea jucătorilor străini a dus la deprecierea leului pentru a şasea şedinţă consecutivă, astfel că la închiderea pieţei interbancare de miercuri cotaţiile se plasau peste 3,85 lei/euro, după ce spre finalul zilei ratele au urcat până la un maxim de 3,87 lei/euro.

Profesorii ar putea fi plătiţi în funcţie de evaluările elevilor şi părinţilor

Profesorii ar putea fi plătiţi în funcţie de evaluările elevilor, părinţilor şi corpului profesoral din şcoală, dar şi luându-se în calcul progresul elevilor pe care-i au la clasă, în funcţie de notele obţinute, sau implicarea acestora în activităţi şcolare şi chiar extraşcolare.

Cazurile Rapid-Steaua şi FC Timişoara-Dinamo, amânate pentru săptămâna viitoare

Comisia de Disciplină a FRF a amânat pentru şedinţa următoare judecarea incidentelor de la partidele FC Timişoara - Dinamo şi Rapid - Steaua, contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I.

Sabău: Cupa României rămâne un obiectiv

Antrenorul formaţiei Gloria, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat miercuri, după ce echipa sa a obţinut calificare în sferturile Cupei României Timişoreana, că această competiţie reprezintă un obiectiv important pentru bistriţeni.

Gheţea: Un nou atac asupra leului este posibil oricând

Un atac asupra leului din partea speculatorilor străini poate apărea oricând, la fel ca în luna octombrie, dar băncile româneşti vor fi mai bine pregătite, a declarat, miercuri, preşedintele CEC, Radu Gheţea, care ocupă şi funcţia de preşedinte la Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

Femeile sunt critice cu alte femei pentru a atrage parteneri

Atitudinea critică a femeilor faţă de alte reprezentante ale sexului frumos, chiar şi faţă de celebrităţi consacrate, ar putea fi explicată ca o tactică de autopromovare, potrivit unui studiu publicat în Royal Society Journal.

Maşina care îi transporta pe Stănculescu şi Chiţac, implicată într-un accident

Maşina care îi transporta pe foştii generali Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) la Penitenciarul Jilava a fost implicată, miercuri după-amiază, într-un accident uşor care a avut loc pe Şoseaua Berceni.

Smokie revine la Bucureşti, pentru un concert de Crăciun (Video)

Smokie revine la Bucureşti pentru a susţine, pe 19 decembrie, concertul "Christmas with Smokie & 101 Violins", la Sala Polivalentă, în cadrul spectacolului formaţia urmând să fie acompaniată de o orchestră, informează organizatorii evenimentului.

Romanian Govt Reminds New Decree On Teachers’ Wages Is Effective

The Romanian government said Wednesday it will wait for the Constitutional Court’s motivation on its ruling regarding the decree postponing a 50% pay increase for teachers, which the government had annulled in the meantime, government spokeswoman Camelia Spataru said.

Lucescu: Pentru mine FC Braşov este echipa care s-a calificat astăzi

Antrenorul formaţiei FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat, miercuri, la finalul partidei pierdute în Cupa României Timişoreana, cu Gloria Bistriţa, la loviturile de departajare, că echipa sa este cea care ar fi trebuit să se califice în sferturile de finală.

Rusia ar putea renunţa la North Stream dacă Europa continuă întârzierea proiectului

Rusia ar putea renunţa la gazoductul North Stream şi ar putea construi instalaţii de lichefiere a gazului, dacă Europa continuă întârzierea proiectului, a declarat, miercuri, premierul rus Vladimir Putin.

European Commission Heralds New Dawn For The Curvy Cucumber

Curvy cucumbers and wonky fruit and vegetables will return to European Union markets unrestricted, according to a proposal of the European Commission to repeal standards for 26 types of fruit and vegetables in its “ongoing efforts to streamline and simplify EU rules and cut red tape".

Oprescu: Eu nu am cerut unităţile de primire urgenţă

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, miercuri, referitor la ordonanţa prin care spitalele, cu excepţia celor de urgenţă, sunt trecute în administrarea Primăriei, că nu a cerut unităţile de primiri urgenţe, ci spitalele din Capitală, afirmând că este vorba de "parti pris-uri politice".

Kraft Foods Shuts Down Romanian Chocolate Factory By End 2009

Candy and coffee maker Kraft Foods Romania will shut down its chocolate factory in Brasov, central Romania, and will relocate activity to other units.

Blocul Iulia Timoşenko se teme că Guvernul ucrainean ar putea fi demis

Blocul Iulia Timoşenko se teme că demiterea preşedintelui Parlamentului ar putea fi urmată de cea a premierului Iulia Timoşenko.

Nadia Comăneci împlineşte 47 de ani (Video)

Prima gimnastă din lume care a obţinut nota zece într-un concurs, românca Nadia Comăneci, împlineşte, azi, 47 de ani.