Mediafax Echipa

Financial Times: Ministrul francez de Finanţe vrea un „nou imperiu” european, pentru contracararea dominaţiei Statelor Unite şi Chinei

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a propus înfiinţarea unui "nou imperiu" al Europei, capabil să contracareze superputeri rivale precum Statele Unite ale Americii şi China, care încearcă să impună dominaţie economică şi tehnologică asupra Uniunii Europene, informează Financial Times.

Dinu Gheorghe ar fi demisionat de la Dunărea Călăraşi

Dinu Gheorghe (63 de ani) ar fi demisionat din funcţia de manager general al Dunării Călăraşi, la mai puţin de o lună după ce a fost instalat.

Zeci de mii de persoane sunt afectate de inundaţii în Siria

Peste 40.000 de persoane strămutate intern sunt afectate de ploile puternice din zona nord-vestică a Siriei, după ce taberele în care locuiesc au fost inundate în ultimele zile, potrivit ONU, citată de France 24.

La EXTREME: Un peşte care „mânca raţe” a fost scos dintr-un lac, pentru siguranţa publică

Un peşte „rebel” a fost îndepărtat dintr-un lac, după ce mai mulţi copii au semnalat că l-au văzut cum mânca raţe, transmite BBC.

Prima semifinală a Cupei României: CFR Cluj – Astra Giurgiu/ Când se joacă meciul

Prima semifinală a Cupei României le va pune faţă în faţă pe CFR Cluj şi Astra Giurgiu. Partida tur se dispută miercuri, în Gruia, de la ora 20:00.

Comisia Europeană a aprobat peste 1,8 miliard euro pentru proiecte din România

Comisia Europeană (CE) a aprobat, marţi, fonduri în valoare totală de 1,835 miliarde de euro, dintre care un miliard de euro pentru modernizarea centurii rutiere a Bucureştiului, prin extinderea mai multor segmente ale acesteia, dublând benzile în ambele sensuri.

BREXIT: Theresa May propune din nou amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană

Marea Britanie va trebui să solicite din nou amânarea ieşirii din Uniunea Europeană, a declarat marţi seară premierul Theresa May, exprimând disponibilitatea de a colabora cu opoziţia pentru depăşirea impasului intern privind Brexit.

Augustin Lazăr respinge acuzaţiile de poliţie politică lansate de Lia Olguţa Vasilescu: Se încearcă decredibilizarea mea | DOCUMENT

Procurorul general Augustin Lazăr respinge, printr-un comunicat de presă, acuzele lansate de Lia Olguţa Vasilescu potrivit cărora ar fi făcut poliţie politică, precizând că o astfel de dezinformare este contrazisă de adeverinţele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Renate Weber, SCRISOARE către Antonio Tajani şi colegii din Parlamentul European: E o imixtiune de nepermis în mersul unei anchete judiciare din Romania

Eurodeputatul ALDE Renate Weber a transmis, marţi, o scrisoare către preşedintele Parlamentului European Antonio Tajani şi colegilor europarlamentari în care le-a spus că nu mai pot fi acceptate dublul standard şi limbaj ale liderilor europeni, atunci când vine vorba despre statul de drept.

Un grup de medici a cerut organizarea unei sesiuni extraodinare de rezidenţiat, dar Ministerul Sănătăţii a refuzat

Mai mulţi medici au depus la Ministerul Sănătăţii un memorandum prin care solicită organizarea unei sesiuni extraodinare a examenului de rezidenţiat, pe fondul lipsei de personal în spitale, Ministerul Sănătăţii răspunzând că nu poate fi organizată la acest moment.

LPF a publicat echipa etapei a treia play-off/play-out din Liga I Betano

Liga Profesionistă de Fotbal a publicat, marţi, echipa etapei a treia din play-off şi play-out a Ligii I Betano.

Isărescu, despre taxa băncilor: Dacă o haină e croită greşit, cu greu mai poţi să o faci să cadă bine/REPLICA lui Teodorovici

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, crede că, în ciuda modificărilor făcute, noua taxa pe activele băncilor rămâne una croită greşit.

Norica Nicolai, mesaj către liderii grupurilor ALDE european şi PPE: M-am săturat de dublul vostru standard

Eurodeputatul ALDE Norica Nicolai a transmis un mesaj liderul ALDE european, Guy Verhofstadt şi liderului grupului parlamentar al PPE, Manfred Weber, spunându-le acestora că s-a săturat de dublul lor standard şi de faptul că „şi permit să dea ordine sistemului de justiţie din România”.

ŞTIRILE OREI 20.00 | 2 aprilie

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 20.00

Maria Grapini, încă o GAFĂ: Europarlamentarul a inventat o nouă ţară într-o postare pe Facebook | FOTO

Eurodeputatul Maria Grapini a relatat, marţi, pe Facebook, despre o întâlnire pe care a avut-o cu câţiva europarlamentari, aceasta referindu-se la state precum Bulgaria, Polonia, Ungaria şi o altă ţară care nu există „Letiţia”.

Pericol de explozie la Galaţi: Un utilaj agricol a scos din pământ o bombă de aviaţie/ Pirotehniştii au izolat zona

O bombă de aviaţie din cel de al Doilea Război Mondial a fost găsită de câţiva agricultori gălăţeni pe un câmp din apropierea satului Frunzeasca. Pirotehniştii au izolat zona şi spun că localnicii au avut noroc deoarece bomba are două focoase armate şi putea exploda la atingere.

MONITORUL APĂRĂRII | Rusia a deschis în Venezuela un centru pentru pregătirea piloţilor de elicoptere militare

Rusia a deschis în Venezuela un centru de instruire a piloţilor elicopterelor militare de fabricaţie rusă, anunţă compania de stat Rostec, citată de site-ul agenţiei Reuters.

Marius Tucă Show: Nicuşor Dan, candidatul unic al Dreptei la Primăria Capitalei

Deputatul independent Nicuşor Dan va încerca pentru a treia oară să ajungă primarul general al Capitalei. El a dezvăluit în emisiunea Marius Tucă Show că a avut deja discuţii cu USR, PLUS şi PNL şi va fi candidatul unic al Dreptei la alegerile pentru Primăria Capitalei din 2020.

Antrenorul lui Gabi Tamaş, după eliberarea fotbalistului din închisoare: A slăbit 5-6 kilograme, dar sper că se va recupera

Sharon Mimer, antrenorul lui Hapoel Haifa, a rămas şocat de schimbările fizice ale lui Gabi Tamaş (35 de ani) după cele câteva zile de închisoare. Tehnicianul a declarat în presa din Israel că românul a slăbit câteva kilograme bune, dar speră să se recupereze cât mai rapede.

Premierul Irlandei îndeamnă liderii europeni să rămână deschişi la orice „propunere credibilă” a lui May

Premierul irlandez Leo Varadkar a declarat marţi că liderii europeni trebuie să rămână deschişi pentru orice propunere credibilă a premierului britanic Theresa May, privind ieşirea Marii Britanii din UE, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Franţa somează Marea Britanie să ofere o soluţie până pe 10 aprilie/ UE nu va fi „ostatic” în criza Brexit

Uniunea Europeană nu va fi pe termen lung "ostatic" în criza Brexit, a afirmat miercuri Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, somând Marea Britanie să propună o soluţie privind ieşirea ordonată din Uniunea Europeană până pe 10 aprilie.

Orban îi cere preşedintelui CSM, Lia Savonea, să sesizeze CCR în cazul lui Tăriceanu

Ludovic Orban a transmis, într-o scrisoare deschisă adresată Liei Savonea, în care i-a cerut preşedintelui CSM să sesizeze CCR în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu. Liderul PNL i-a comunicat acesteia că şeful Senatului se sustrage din ancheta penală.

Parliament Leaders, PM and Justice Minister Hold Talks Following Solemn Meeting

Romanian Prime Minister Viorica Dancila, Justice Minister Tudorel Toader and Parliament leaders Liviu Dragnea and Calin Popescu Tariceanu held a meeting in the Lower Chamber’s bureau on Tuesday afternoon.

Municipalităţile pot primi 15.000 de euro pentru a instala reţele Wi-Fi în spaţii publice

Municipalităţile din UE pot beneficia de 15.000 de euro din partea Comisiei Europene, pentru a instala reţele Wi-Fi în spaţii publice, cei interesaţi putând să se înscrie în perioada 4 aprilie, ora 14:00 - 5 aprilie ora 18:00 (ora României).

Un pui de urs polar de la o grădină zoologică din capitala Germaniei va fi numit după Hertha Berlin | VIDEO

Un pui de urs polar născut pe 1 decembrie 2018 la o grădină zoologică din capitala Germaniei va fi numit după Hertha Berlin, echipa de fotbal cea mai renumită din oraş, relatează dpa-international.com.

Washington Post: Copiii lui Jamal Khashoggi au primit proprietăţi şi bani drept compensaţie pentru moartea sa

Copiii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi ar fi primit case în valoare de milioane de dolari în Arabia Saudită şi sume lunare de bani drept compensaţie pentru asasinarea tatălui lor, potrivit unui raport al Washington Post, care citează oficiali saudiţi şi apropiaţi ai familiei Khashoggi.

ŞTIRILE OREI 17.00 | 2 aprilie

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00

President Criticizes Ruling Party during Solemn NATO Anniversary Session

Romanian President Klaus Iohannis criticized the country’s ruling Social Democrat Party (PSD) during Tuesday’s solemn Parliament session marking the 70-year anniversary of NATO, stating that its governance is not on par with the moment and its measures are weaking the rule of law in the country.

Întâlnirea liderilor PSD-ALDE, premierul Dăncilă şi ministrul Toader s-a încheiat după aproape trei ore

Întrevederea de marţi, din biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, cu premierul Viorica Dăncilă, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul Tudorel Toader s-a încheiat după aproape trei ore. Niciunul nu a făcut declaraţii la final.

Matteo Salvini: 13 deţinuţi români au fost repatriaţi. Patru urmăriţi internaţional, transferaţi în Italia/ REACŢIA autorităţilor de la Bucureşti | VIDEO

Autorităţile italiene au transferat în România 13 deţinuţi români condamnaţi în Italia, pentru ispăşirea pedepselor privative de libertate în penitenciare române, iar patru români daţi în urmărire internaţională au fost trimişi în Italia.

Boardul BNR se întruneşte să discute pe tema deciziei parlamentarilor de repatriere a rezervelor de aur/ Isărescu susţine, în nume personal, demersul

Consiliul de administraţie (CA) al BNR se întruneşte în această după-amiază pentru a discuta despre decizia Senatului legată de repatrierea aurului, opinia boardului băncii centrală urmând să fie transmisă Parlamentului, reiese din declaraţiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Trafic feroviar OPRIT în Ialomiţa, după ce un tren de marfă a lovit un TIR. UPDATE: Circulaţia, reluată pe un singur fir

Traficul feroviar este oprit în judeţul Ialomiţa, după ce un tren de marfă a lovit un TIR. Locomotiva a deraiat, iar încărcătura TIR-ului (uree, potasiu şi fosfor) a fost împrăştiată.

Toader, întrebat dacă a discutat cu Dragnea sau Tăriceanu pe OUG privind codurile sau completurile: N-am primit invitaţia

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că nu a avut discuţii cu liderii coaliţiei de guvernare Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu sau cu premierul Viorica Dăncile pe proiectele de ordonanţă de urgenţă pe coduri sau completuri, precizând că nu a primit nicio invitaţie.

50 Cent şi-a vândut o casă cu 21 de dormitoare, piscină, cazino, heliport şi heleşteu pentru a dona banii. Cine va beneficia de ei | FOTO, VIDEO

Rapperul american 50 Cent şi-a vândut casa din statul american Connecticut, pentru 3 milioane de dolari, şi va dona suma încasată organizaţiei sale caritabile, G-Unity Foundation, relatează tmz.com.

Ambasadorul SUA la NATO speră că Georgia şi Ucraina vor adera „cândva” la Alianţa Nord-Atlantică

Kay Bailey Hutchison, ambasadorul Statelor Unite la NATO, şi-a exprimat speranţa că Georgia şi Ucraina vor adera cândva la Alianţa Nord-Atlantică, informează agenţia de ştiri UNIAN.

ALERTĂ NASA: Un test balistic prin care India a distrus un satelit pune în pericol astronauţii şi Staţia Spaţială Internaţională

Un test balistic anti-satelit efectuat de India săptămâna trecută a dus la producerea a aproximativ 400 de deşeuri orbitale care pot pune în pericol Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi astronauţii care se află pe aceasta, a declarat, marţi, administratorul NASA, potrivit dpa.com.

Mircea Drăghici, şeful campaniei PSD, pus sub acuzare de DNA: Mi se pare exagerat/ Procurorii anticorupţie: Şi-a însuşit 380.000 de euro subvenţii

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru că şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate pentru PSD, pe care i-a folosit pentru plata unui imobil, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Benjamin Netanyahu, întâlnire cu Vladimir Putin la Moscova, cu doar câteva zile înaintea parlamentarele din Israel

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, se va deplasa joi la Moscova, pentru a se întâlni cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cu doar câteva zile înaintea scrutinului parlamentar israelian, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Membru CNA, despre falimentul Realitatea Media: Nu CNA va opri emisia televiziunii Realitatea

Răsvan Popescu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, a explicat pentru MEDIAFAX că, după intrarea în faliment a Realitatea Media decisă de Curtea de Apel Bucureşti, soarta Realitatea TV depinde de lichidatorul societăţii. "Nu CNA va opri activitatea la Realitatea", a comentat acesta.

Explozie la Sankt-Petersburg, în incinta Academiei Militare: Mai multe persoane au fost rănite | VIDEO

Cel puţin patru persoane au fost rănite în urma unei explozii produse marţi la Academia Militară din oraşul rus Sankt-Petersburg, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de presa rusă.