Mediafax Echipa

Donald Trump îşi schimbă părerea. Soluţia militară nu este prima sa opţiune în ceea ce priveşte Coreea de Nord

Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri, că soluţia unei acţiuni militare împotriva Coreei de Nord nu este prima sa opţiune, adăugând că a avut o discuţie telefonică sinceră cu omologul său chinez, Xi Jinping, informează agenţia de ştiri Reuters.

GALERIE FOTO | Cum arată la 63 de ani actriţa Kim Basinger

Frumoasa actriţă în vârstă de 63 de ani a fost fotografiată în faţa unei săli de sport din Los Angeles.

Detaliul CUTREMURĂTOR al tragediei de la Constanţa | Fetiţa care a murit într-un incendiu a fost înainte înjunghiată de mamă

Procurorii constănţeni au anunţat, miercuri, că fetiţa în vârstă de doi ani, care a murit într-un incendiu, alături de mama sa, în data de 1 septembrie, a fost înjunghiată de femeie înainte ca aceasta să dea foc casei în care locuiau, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cel puţin şase răniţi în urma unui atac sinucigaş la baza aeriană Bagram din Afganistan

O deflagraţie produsă miercuri la un punct de control al bazei aeriene Bafram de lângă capitala afgană, Kabul, a cauzat mai multe victime, au anunţat autorităţile americane, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Circa 2.500 de persoane, la un protest faţă de situaţia Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş

Circa 2.500 de persoane au participat, miercuri seara, la Târgu-Mureş, la un protest faţă de situaţia în care se află Liceul Romano-Catolic. ”Începe şcoala, iar elevii şi părinţii nu ştiu în ce unitate vor învăţa”, a spus unul dintre participanţi.

Puiu Haşotti, fost ministru al Culturii, şi-a dat demisia din PNL

Liberalul Puiu Haşotti, fost ministru al Culturii şi fost deputat şi senator timp de 20 ani din partea PNL Constanţa, şi-a dat demisia din Partidul Naţional Liberal, al cărui membru era încă din 1990.

Kovesi, despre dosarul Tel Drum: Avem o corespondenţă cu colegii din Brazilia

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri, referitor la ancheta Tel Drum, firmă despre care în spaţiul public s-a spus că ar fi apropiată lui Liviu Dragnea, că procurorii anticorupţie colaborează cu cei din Brazilia în cadrul cercetărilor.

VIDEO în articol | Filmul incidentului din Odorheiu Secuiesc dintre un român şi o etnică maghiară, tăiat la montaj. Detalii semnificative care „instigă la ură” şi dialogul complet cu vânzătoarea. Verdict CNCD

Filmul publicat pe Internet în care o vânzătoare de la un magazin din Odorheiu Secuiesc ar fi refuzat să servească un român pe motiv că nu vorbea maghiară a fost tăiat la montaj şi alterat de mai multe ori, iar autorul acestuia „provoacă, incită prin atitudinea adoptată şi interpretează cu rea intenţie comportamentul vânzătoarei", arată concluziile anchetei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care s-a autosesizat în cazul care a revoltat Internetul. Concret, CNCD a constatat că cel care a făcut filmare nu a fost discriminat, acesta utilizând prejudecăţi din societatea românească, având ca scop tensionarea relaţiilor interetnice. Din vizionarea filmului, sunt cel puţin patru momente în care filmul este tăiat sau alterat.

Laura Codruţa Kovesi, despre trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea Ministerului Justiţiei: Câte anchete cu politicieni vor mai putea fi făcute?

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, susţine că instituţia pe care o conduce nu este de acord cu trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea Ministerului Justiţiei, precizând că instituţia ar fi subordonată politic.

Vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării, informează ANM.

Liceul romano-catolic din Târgu-Mureş, subiect de campanie electorală în Ungaria. Ambasadorul României la Budapesta, convocat de MAE ungar

Ministerul Afacerilor Externe precizează, în contextul convocării ambasadorului român la Budapesta la Ministerul de Externe ungar, că autorităţile române regretă transformarea Liceului romano-catolic din Târgu-Mureş în subiect de campanie electorală în Ungaria.

Comisia Europeană ameninţă Ungaria şi Polonia cu amenzi, în cazul în care refuză să accepte imigranţi

Comisia Europeană este pregătită să iniţieze procedurile legale împotriva Ungariei, Poloniei şi Cehiei în cazul în care refuză să primească imigranţi, a declarat Dimitris Avramopoulos, comisarul UE pentru Migraţie, după ce CJUE a respins contestaţiile cu privire la cotele obligatorii de refugiaţi.

Iran: Ameninţările SUA la adresa Coreei de Nord pun întreaga lume în pericol

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat că ameninţările lansate de SUA au forţat Coreea de Nord să dezvolte arme nucleare, iar acest lucru reprezintă "un joc periculos pentru întreaga lume", informează site-ul postului France 24.

Selecţionerul Cristoph Daum negociază REZILIEREA contractului cu Federaţia Română de Fotbal. Cine rămâne interimar până la finalul campaniei de calificare

Christoph Daum negociază cu conducerea FRF rezilierea contractului şi, dacă se va ajunge la un acord, directorul tehnic Mihai Stoichiţă va fi anunţat selecţioner interimar al naţionalei României pentru ultimele două partide din preliminariile Cupei Mondiale, informează ProSport.

Autorităţile catalane grăbesc paşii pentru organizarea referendumului pentru independenţă. În acelaşi timp, Madridul a solicitat Curţii Constituţionale spaniole să respingă planul

Parlamentul regional al Cataloniei va aproba, miercuri, planul pentru organizarea la 1 octombrie a referendumului pentru independenţă, însă Madridul a solicitat Curţii Constituţionale spaniole să respingă planul catalanilor, informează Reuters şi Euronews.

Ce aduce nou Legea Turismului: Serviciile de autorizare şi clasificare a unităţilor de cazare vor fi făcute în paralel de consiliile judeţene şi Ministerul Turismului

Serviciile de autorizare şi clasificare a unităţilor de cazare vor fi făcute, în primele 12 luni după implementarea noii Legi a turismului, în paralel de către consiliile judeţene şi Ministerul Turismului, declară ministrul Mircea Titus Dobre, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Farmaciştii cer demisia şefului Direcţiei Politica Medicamentului: A făcut declaraţii iresponsabile

Colegiul Farmaciştilor din România cere demisia directorului Direcţiei Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii pentru declaraţii iresponsabile şi pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, potrivit unui comunicat al asociaţiei.

VIDEO | Poliţist local, cercetat după ce a fost FILMAT când depăşea linia continuă dublă

Poliţia Locală din Galaţi a început o anchetă după ce o maşină a instituţiei a fost filmată când şoferul tăia linia continuă dublă, pe şoseaua de centură a oraşului. Maşina de Poliţie a încălcat linia continuă, deşi în apropiere exista un sens giratoriu.

FOTO | Poveştile triste ale unor oameni despre care nimeni nu vrea să audă. Aparţinător al unui bolnav refuzat de Casa de Asigurări: Nu au ce căuta între oameni. Mama se luptă să trăiască

Sute de bolnavi ar fi fost refuzaţi de CASMB atunci când au cerut îngrijire la domiciliu. Unii, imobilizaţi la pat, nu primeau ajutor pentru că starea lor nu era destul de gravă. Alţii aflau că, în acte, deja au beneficiat de servicii. Câţiva dintre bolnavi au ales să îşi facă publică povestea.

România, pe locul al patrulea, cu 65 de firme în Topul 500 mari companii din Europa de Est | Care sunt cele mai bine plasate afaceri româneşti

Automobile Dacia, OMV Petrom Marketing şi OMV Petrom ocupă cele mai înalte poziţii dintre firmele româneşti listate în Topul 500 Companii din Europa Centrală şi de Est (locurile 13, 22, respectiv 31), prezentat miercuri de Coface şi realizat după criteriul cifrei de afaceri.

ATAC în stil mafiot în oraşul Brăila: Trei bărbaţi au scos un tânăr dintr-o maşină şi l-au lovit cu sabia. Victima, atacată în faţa Stării Civile

O reglare de conturi în stil mafiot a avut loc, miercuri, în oraşul Brăila, unde un tânăr a fost tăiat, în faţa Stării Civile, cu o sabie de trei atacatori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

MApN: Achiziţia sistemului HIMARS de către România, aprobată de Congresul SUA

Ambasada SUA a înştiinţat, miercuri, MApN, că solicitarea României privind achiziţionarea de sisteme tip lansator multiplu de rachete cu bătaie mare (HIMARS) a primit aprobarea Congresului SUA, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de ministerul Apărării.

Scandalul manualelor şcolare de clasa a V-a. Ministerul Educaţiei a aprobat o nouă serie de manuale

Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, a aprobat, miercuri, prin ordin, manualele şcolare de clasa a V-a pentru cinci discipline: Istorie, Educaţie tehnologică, Informatică, Limba engleză (limbă modernă 2) şi Limba engleză (limbă modernă 1) -studiu intensiv, potrivit unui comunicat al MEN.

Serie de propuneri de modificare a organizării ALEGERILOR. Comisia de anchetă CERE renunţarea la terminalele şi telefoanele de la STS

Raportul Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 recomandă modificarea legislaţiei electorale, printre propuneri fiind şi renunţarea la telefoanele şi terminalele de verificare a actelor de indentitate, puse la dispoziţie de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Dragnea: Voi vorbi cu domnul Tăriceanu privind sesizarea CCR pentru un conflict juridic

Liviu Dragnea a afirmat că se va consulta cu preşedintele Senatului privind o posibilă sesizare a CCR pentru un conflict de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public după ce Parchetul a refuzat să trimită comisiei parlamentare de anchetă dosarul privind alegerile din 2009.

DECLARAŢIA ZILEI Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell: Ar fi bine ca modificările la legile justiţiei să fie discutate cu toate părţile implicate

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, alături de o delegaţie oficială, a venit, miercuri dimineaţa, la sediul Ministerului Justiţiei pentru o discuţie cu reprezentanţii instituţiei, după ce marţi, ambasadorul SUA Hans Klemm a solicitat o întâlnire cu reprezentantului Guvernului. Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummel, a declarat, după vizita de miercuri de la ministerul Justiţiei, că a discutat cu Tudorel Toader şi despre modificările aduse legilor justiţiei, precizând că ar fi bine ca acestea să fie discutate cu toate părţile implicate.

Dragnea, la inaugurarea noului spital din Craiova, ironii despre dosarul Olguţei Vasilescu: Sper să rămână în picioare

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a făcut, miercuri, la inaugurarea unui spital din Craiova, aluzii la dosarul ”Faţada” al Olguţei Vasilescu. ”Sper să rămână în picioare, să nu fie şi el atacat cu ceva”, a spus Dragnea despre constructorul spitalului.

Un bărbat care a mers cu o filmare la Consiliul de Combatere al Discriminării pentru a demonstra că a fost refuzat de vânzătoare pentru că nu vorbea lb. maghiară

În cazul incidentului din Odorheiu Secuiesc, când un bărbat a susţinut că a fost refuzat de o vânzătoare pentru că nu vorbea limba maghiară, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare directă.

Majoritatea cetăţenilor UE nu sunt mulţumiţi de direcţia în care se îndreaptă Blocul comunitar

Majoritatea cetăţenilor Uniunii Europene nu sunt mulţumiţi de direcţia în care se îndreaptă Blocul comunitar, însă aproximativ 70% dintre respondenţi declară că sunt proeuropeni, potrivit unui studiu publicat miercuri, citat de Politico.eu.

Fostul ministru al Apărării, înlocuit de la conducerea Comisiei SRI din Parlament/ Dragnea: Nu îl susţin pe Ţuţuianu. Procedurile au fost deja declanşate

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că Adrian Ţuţuianu nu va mai ocupa funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare de control al SRI întrucât procedurile de înlocuire a lui din funcţie au fost deja declanşate, înainte ca Ţuţuianu să demisioneze din postul de ministru al Apărării.

Geamuri PVC montate la uşa de acces şi ferestre din Mănăstirea Curtea de Argeş. Ministerul Culturii cercetează condiţiile în care s-a produs lucrările

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) va verifica modul în care au fost montate nişte ferestre din tâmplărie PVC la Biserica Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” Curtea de Argeş, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

USR depune moţiune împotriva ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu după afirmaţiile controversate pe tema indemnizaţiilor de creştere a copiilor

USR va depune săptămâna viitoare o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, după declaraţiile pe care aceasta le-a făcut marţi în legătură cu plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Moţiunea ar putea fi susţinută şi de PNL.

Proiect: Firmele pot acorda al 13-lea şi al 14-lea salariu cu deduceri din impozitul pe profit

Deputatul PNL Ion Ştefan a declarat, miercuri, că a depus, la Camera Deputaţilor, un proiect de lege care dă posibilitatea ca salariaţii din mediul privat să poată primi al treisprezecelea şi al paisprezecelea salariu, 20% din cheltuielile salariale urmând să fie deduse din impozitul pe profit.

Clotilde Armand, plângere la DNA pentru suspiciuni de fraudă la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, consilier USR la Sectorul 1, a mers, miercuri, la DNA, unde a depus o plângere în care reclamă fraudă la la Primăria Sectorului 1.

Cel puţin patru persoane, decapitate de presupuşi militanţi ai grupării Al-Shabaab, în Kenya-oficial

Cel puţin patru bărbaţi au fost decapitaţi în cadrul a două atacuri diferite efectuate de presupuşi militanţi ai grupării somaleze al-Shabbab, în nordul Kenyei, conform autorităţilor, citate de Reuters.

USR: Guvernul să nu treacă cei 2% PIB pentru înzestrarea Armatei la salarii

Uniunea Salvaţi România transmite Guvernului să nu transfere cei 2% din PIB alocaţi domeniului apărării către plata salariilor din domeniu în cadrul rectificării bugetare pe care Executivul o pregăteşte pentru finalul lunii septembrie.

Ingrid Mocanu a depus o plângere pe numele fostului ambasador SUA în România Mark Gitenstein: Am propus-o ca martor pe Hillary Clinton

Ingrid Mocanu, fost director în Ministerul Justiţiei, a depus o plângere la DNA, miercuri, pe numele fostului ambasador SUA în România, Mark Gitenstein, în cadrul acesteia, Mocanu solicitând ca Hillary Clinton, Traian Băsescu şi Emil Boc să fie audiaţi ca martori.

Adrian Ţuţuianu: Plec cu fruntea sus şi cu sentimentul muncii îndeplinite/ Dragnea: Sunt foarte trist că am pierdut un ministru foarte bun

Fostul ministru al Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a precizat, pe pagina sa de Facebook, că pleacă de la minister "cu fruntea sus şi cu sentimentul muncii îndeplinite", prezentând un bilanţ al mandatului de două luni din fruntea MApN.

Puteri sporite, solicitate pentru anchetele din Parlament: Martorii chemaţi să fie obligaţi să depună jurământ

Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 a concluzionat în raportul pe care l-a adoptat miercuri că este necesară elaborarea unei legi speciale pentru comisiile parlamentare de anchetă care să le acorde ”puteri reale de constrângere”, inclusiv obligaţia martorilor de a depune jurământ.

Preţurile la carburanţi. Dacă se vor scumpi benzina şi motorina, transportatorilor li se va returna din nou supraacciza

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR - anunţă că a obţinut de la Guvern asigurări că preţul carburanţilor nu va creşte, în caz contrar va fi reluată schema de rambursare a supraaccizei.