Alexandra Vladescu

Băsescu: Un eventual eşec în progresul legat de dosarele de mare corupţie cu certitudine va aduce României un raport negativ. VEZI DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că raportul CE pe justiţie este unul intermediar, iar un eventual eşec în progresul legat de dosarele de mare corupţie cu certitudine va aduce României un raport negativ.

Tinerii pot depune de marţi planuri de afaceri, pentru a primi sprijin de 10.000 euro de la stat

Întreprinzătorii în vârstă de până la 35 de ani pot depune de marţi planurile de afaceri în cadrul Programului de sprijinire a debutanţilor în afaceri, prin care pot beneficia de finanţare de până la 10.000 de euro şi pentru care este alocat în acest an un buget de 21 milioane de lei.

Bercea Mondial este cercetat şi într-un dosar economic cu prejudicii importante la buget

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, arestat preventiv pentru tentativă la omor calificat, este cercetat de procurorii Parchetului Tribunalului Olt şi într-un dosar privind infracţiuni economice, "cu prejudicii importante pentru bugetul public", a anunţat, luni, Parchetul Tribunalului Olt.

Premiile Gopo 2011: Vezi aici lista completă a nominalizărilor

"Eu când vreau să fluier, fluier", debutul în lungmetraj al lui Florin Şerban, are cele mai multe nominalizări la premiile Gopo 2011 - 13 - , fiind marele favorit în cursa pentru trofeele care vor fi acordate pe 28 martie, în Bucureşti.

Ziarul Financiar propune preşedintelui 50 de premieri din mediul privat

În 20 de ani de capitalism, între mediul privat şi cel de stat s-a creat o prăpastie. Pusă sub talpa politicului, administraţia publică s-a adâncit în incompetenţă astfel încât poziţiile de vârf, de miniştri de exemplu, sunt ocupate de oameni de partid care nici nu sunt în stare să se înţeleagă în engleză cu partenerii externi. Soluţia este doar la mediul privat.

Rihanna, prea provocatoare la NBA All Star Game – FOTO, VIDEO

Rihanna este cunoscută pentru ţinutele sale sexy şi show-rile provocatoare, însă se pare că la gala NBA All Star Game a exagerat, informează dailymail.co.uk.

Cota de maşini Ferrari alocată României în 2011, aproape epuizată

Importatorul Ferrari pe piaţa locală, Forza Rossa, a primit de la începutul anului 27 de comenzi pentru maşina italiană de lux, în condiţiile în care cota alocată de constructorul italian pentru România în 2011 este de 28 de unităţi, a declarat directorul de vânzări al dealerului, Octavian Ursu.

Românul care lucrează cot la cot cu Mark Zuckerberg a venit în ţară pentru a face angajări la Facebook – VIDEO

"O firmă extraordinară, o firmă specială pentru oricine", aşa descrie Andrei Alexandrescu, cercetător la Facebook, compania evaluata la 50 de miliarde de dolari.

Cum trăieşte cel mai bogat om din lume? Are un ceas banal, dar colecţia sa de artă este cât a unui mare muzeu

Este cel mai bogat om din lume, are o avere de 70 de miliarde de dolari după ultimele calcule, dar îşi conduce singur maşina, un Mercedes 4X4, şi locuieşte într-o casă cu şase dormitoare, scrie The Telegraph.

Marea a înghiţit plajele. Unde mergem la vară? – VIDEO

Marea continuă să înghită plajele, iar situaţia este din ce în ce mai gravă, susţin specialiştii. Furtuna pornită duminică nu s-a mai domolit, iar terasele şi localurile aflate lângă apă sunt inundate.

Vezi cum arată Gwyneth Paltrow în costum de baie – FOTO

Actriţa Gwyneth Paltrow este cunoscută pentru faptul că susţine regimurile neobişnuite pentru a se menţine în formă, însă se pare că acestea au efect în cazul ei, informează dailymail.co.uk.

INTERVIU: Ridzi: Statutul nu-mi permite autosuspendarea. Nu Sulfina Barbu poate vorbi de integritate

Fostul ministru Monica Iacob Ridzi declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că s-ar fi autosuspendat din partid dacă statutul formaţiunii i-ar fi permis şi o critică pe Sulfina Barbu pentru "maliţiozităţile" la adresa sa, spunând că nu aceasta este în măsură să vorbească despre integritate în PDL

Lady Gaga scandalizează din nou! Vezi de ce – FOTO

Lady Gaga a stârnit din nou controverse cu una dintre ţinutele sale din timpul turneului "Monster Ball", informează dailymail.co.uk. Cântăreaţa în vârstă de 24 de ani se află în plin turneu de promovare şi se pare că vrea să depăşească orice limite de fiecare dată când urcă pe scenă.

Mihail Hodorkovski afirmă că îi este milă de judecătorul care l-a condamnat

Mihail Hodorkovski, fostul director al grupului petrolier Iukos, deţinut din 2003 şi a cărui pedeapsă a fost prelungită până în 2017, a declarat, într-un interviu, luni, că îi este milă de judecătorul care l-a condamnat, pentru că acesta a fost "bulversat" de presiuni politice.

Vince Neil, de la Motley Crue, încarcerat pentru 15 zile

Vince Neil, vocalul trupei Motley Crue, care a fost condamnat la 15 zile de închisoare pentru că a condus sub influenţa alcoolului, a fost încarcerat marţi, la Las Vegas, informează accesshollywood.com.

Carpatair lansează din aprilie zboruri directe din Iaşi spre Italia

Carpatair îşi extinde operaţiunile din Iaşi prin lansarea unei curse directe către Roma, din 21 aprilie, cu o frecvenţă de două zboruri pe săptămână, a anunţat joi compania aeriană.

Steve Jobs mai are doar şase săptămâni de trăit?

Steve Jobs, liderul Apple, ar mai avea şase săptămâni de trăit din cauza unui cancer de care ar suferi, potrivit unui tabloid american, National Enquirer, citat de dailymail.co.uk.

Poliţistul acuzat de trafic cu minore, dat afară din Poliţie după ce a făcut striptease în timpul serviciului

Alin Remus Patrichi, poliţistul reţinut miercuri de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiuni de Criminalitate Organizată şi Terorism sub acuzaţia de trafic de minore, a fost dat afară din Poliţie în septembrie 2010, după ce a apărut pe internet în fotografii în care ţinea arma din dotare la tâmpla unei tinere, scene care s-au consumat într-un restaurant din Vaslui în timp ce agentul de Poliţie se afla în timpul serviciului.

Lady Gaga, în sutien pe străzile din New York – FOTO

Lady Gaga, câştigătoare Grammy-urilor din acest an, a purtat din nou o ţinută cel puţin ciudată în timp ce se îndrepta spre studioul de înregistrări din New York, informează dailymail.co.uk.

Udrea: Turismul românesc a reuşit să iasă din criză

Turismul românesc a reuşit să iasă din criză, pentru că, potrivit datelor INS, atât hotelurile, cât şi agenţiile de turism au înregistrat creşteri ale contribuţiei în PIB în fiecare din cele patru trimestre ale anului trecut, a declarat joi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

Adrian Mititelu a fost suspendat şase luni de Comisia de Disciplină a LPF

Patronul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a fost suspendat şase luni şi amendat cu suma de 150.000 de lei de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal, în urma unei reclamaţii venite din partea preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir.

Lucescu: Victoria este meritată, spectatorii nu ştiu cât de greu ne-a fost să jucăm împotriva Romei

Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat, miercuri seară, că victoria echipei Şahtior Doneţk în meciul cu AS Roma, scor 3-2, din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, este meritată şi că formaţia sa a avut un joc dificil împotriva grupării italaliene.

Victor Hănescu a ratat calificarea în sferturi de finală la Buenos Aires

Tenismanul Victor Hănescu, locul 56 ATP, a ratat, miercuri, calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Buenos Aires (Argentina), dotat cu premii în valoare totală de 478.900 de dolari.

Exportăm de două ori mai multe banane decât morcovi şi pepeni!

Deşi România este o ţară cu imens potenţial agricol şi producem porumb, grâu şi roşii, iată că datele oficiale arată că, paradoxal, exportăm banane, citrice şi chiar cafea mai mult decât produsele tradiţionale.

Excursii de weekend în capitalele europene. Preţul: de la 170 de euro

Nu au trecut nici două luni de la începutul anului şi deja simţi nevoia de o pauză? Nu eşti singurul! Agitaţia, haosul sau stereotipia cotidiană afectează din ce în ce mai mulţi români şi asta se poate observa cu ochiul liber pe stradă, în mijloacele de transport în comun sau chiar la televizor.

Cele mai grele întrebări de la interviu: „De ce ai fost dat afară?” sau „Ai accepta o tăiere de salariu?”. Ce răspunzi

Nimic nu se compară cu sentimentele pe care le ai când eşti la interviul de angajare şi recrutorul îţi adresează întrebări, la care habar nu ai să răspunzi. Singura modalitate prin care poţi face faţă unei astfel de situaţii este să te duci la interviu pregătit, adică să te documentezi despre întrebările la care vei fi nevoit să răspunzi în timpul interviului şi să-ţi pregăteşti răspunsurile din vreme.

Guvernul canadian, atacat de hackeri din China

Guvernul canadian a fost, în ianuarie, ţinta unui atac informatic major lansat din China, în cursul căruia hackerii au reuşit să preia controlul asupra unor sisteme esenţiale ale Ministerului de Finanţe şi Consiliului Trezoreriei, a anunţat televiziunea publică CBC.

Vezi cât au tăiat dezvoltatorii ParkLake Plaza din viitorul mall şi când încep lucrările

Compania irlandeză Caelum Development, controlată de familia Sharkey, a obţinut autorizaţia de construire pentru dezvoltarea mallului ParkLake Plaza de pe terenul fostei baze sportive Spartac din cartierul bucureştean Titan, proiect a cărui construcţie ar urma să înceapă în luna iulie a acestui an.

Cel puţin 4 morţi şi 70 de răniţi în urma unui accident feroviar în Argentina

Cel puţin patru persoane au murit şi alte 70 au fost rănite în urma coliziunii dintre două trenuri de pasageri, produsă miercuri la San Miguel, la periferia capitalei argentiniene, a anunţat guvernatorul provinciei Buenos Aires, Daniel Scioli.

Record de birocraţie: 14 semnături pe o foaie trimisă de Ministerul Finanţelor

Succesiunea de semnături şi ştampile de pe majoritatea documentelor emise de instituţiile statului nu face altceva decat să acopere incompetenţa funcţionarilor din administraţie, sector din care au dispărut peste 100.000 de oameni anul trecut, dar a cărui reformă nu a schimbat nimic.

Topul băncilor după activele deţinute

BCR şi BRD se duelează la vârf, iar celelalte bănci din top 10 câştigă greu cotă de piaţă semnificativă, deşi controlează în continuare 78% din sistem, scrie Ziarul Financiar în ediţia de joi .

Lista beneficiilor pe care sexul le aduce sănătăţii

Un măr pe zi ţine doctorul la distanţă. Poţi uita de această regulă atât timp cât faci sex regulat. Studiile de specialitate au demonstrat că un orgasm sau două pe săptămână te menţine sănătos, informează The Huffington Post.

Cele mai stupide diete: de la cura cu prăjituri la dieta part – time

Site-urile de internet conţin tot mai multe sfaturi despre cum să scăpăm rapid de kilogramele în exces. Specialiştii în nutriţie precizează că majoritatea regimurilor pentru slăbit sunt contraindicate, deoarece seacă organismul de substanţe nutritive.

Virus pe iPhone sau BlackBerry? Află cât de protejat în faţa viruşilor e un smartphone

Experţii în securitate informatică prezenţi la Congresul Mondial al Telefoanelor Mobile de la Barcelona spun că smartphone-urile reprezintă "noul El Dorado" al hackerilor, scrie site-ul psyhorg.com. Ei profită de faptul că mulţi posesori ai telefoanelor moderne neglijează riscurile de a nu instala un antivirus pe gadget-ul lor.

Viaţa într-un call center: cum se „disciplinează” studenţii după un program corporatist

"Avem o cartelă de acces în clădire. Începem de la 9:00. Dacă întârzii cinci minute, se consideră că ai întârziat o oră întreagă şi nu eşti plătit pentru ora aceea, deşi recuperezi şi îţi faci norma pe care o ai. Doar cei disciplinaţi rezistă", ne povesteşte Emanuela C. , o studentă care lucrează la un call-center.

Oxford Economics revine asupra estimărilor anterioare: Economia României va creşte în 2011

Oxford Economics anticipează că economia României va creşte "marginal" în acest an, cu 0,1%, revenind asupra estimărilor anterioare care presupuneau o contracţie de 1%, însă principalul factor de creştere, exporturile, reprezintă în acelaşi timp o vulnerabilitate.

Skunk Anansie, cap de afiş la B’estfest 2011

Trupa britanică Skunk Anansie, celebră pentru hituri precum "Hedonism", va fi cap de afiş la ediţia din 2011 a festivalului B'estfest, care se va desfăşura la Bucureşti, informează site-ul oficial al formaţiei.

Sondaj Mediafax.ro: Care este cel mai frumos film de dragoste românesc?

MEDIAFAX.ro îşi invită cititorii să voteze cel mai frumos film de dragoste românesc. Cele cinci propuneri de răspuns pe care vi le oferim se regăsesc în topurile unor critici şi artişti din lumea filmului autohton, precum Irina Margareta Nistor, Tudor Giurgiu şi Mircea Diaconu.

Catrinel Menghia şi Elena Băguci, printre cele mai frumoase fotomodele din lume – VIDEO

Româncele Catrinel Menghia şi Elena Băguci se numără printre cele opt fotomodele care concurează la titlul de modelul anului 2011, lansat de revista Sports Illustrated.

Israelul a intensificat cooperarea cu Egiptul, acceptând prezenţa militară egipteană în Sinai

Israelul a intensificat cooperarea militară cu Egiptul, ceea ce permite trimiterea de trupe egiptene în Peninsula Sinai pentru protejarea infrastructurii de transport al gazelor, informează ziarul Yediot Aharonot.