Bogdan Stanescu

Leon Panetta: SUA nu îşi vor reduce arsenalul nuclear în mod unilateral

Statele Unite nu intenţionează în niciun caz să îşi reducă arsenalul nuclear în mod unilateral, a afirmat luni secretarul american al Apărării Leon Panetta, după declaraţiile lui Barack Obama conform cărora Washingtonul "dispune de mai multe arme nucleare" decât este necesar.

Rebelii sirieni, acuzaţi că au recurs la copii soldaţi conform informaţiilor deţinute de ONU

Naţiunile Unite au luat cunoştinţă de informaţii care sugerează utilizarea copiilor ca soldaţi în rândurile rebelilor Armatei siriene libere (ASL) care luptă împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, a declarat luni un responsabil ONU.

Obama: Securitatea lumii depinde de rezultatul summitului nuclear de la Seul

Preşedintele american Barack Obama a declarat marţi că securitatea lumii depinde de acţiunile decise în cadrul summitului privind domeniul nuclear, care se desfăşoară în prezent la Seul în prezenţa reprezentanţilor a 53 de state.

Sarkozy se opune vizitei în Franţa a teologului musulman Yusuf Al-Qaradawi

Nicolas Sarkozy a anunţat luni la postul France Info că i-a transmis "emirului din Qatar" că teologul musulman controversat Yusuf Al-Qaradawi nu este binevenit în Franţa, unde acesta trebuie să vină la începutul lui aprilie la invitaţia unei organizaţii musulmane.

ATACURILE DIN TOULOUSE: Poliţia franceză deţine un montaj video al crimelor comise de Mohamed Merah

Poliţia judiciară franceză deţine de luni un montaj video al crimelor comise de Mohamed Merah în sud-vestul Franţei, primit de postul de televiziune Al Jazeera la Paris, au declarat surse din poliţie.

Un fost general al armatei turce, judecat pentru tentativă de lovitură de stat

Procesul fostului şef de Stat Major al armatei turce, Ilker Basbug, pentru un presupus proiect de lovitură de stat şi "conducerea unei organizaţii teroriste armate" a început luni în faţa unui tribunal din apropiere de Istanbul, a transmis agenţia de presă Anatolia.

Sarkozy: Poliţia şi serviciile de informaţii sunt în alertă după atacurile din sudul Franţei

Preşedintele Nicolas Sarkozy a afirmat luni că după atacurile sângeroase din sud-vestul Franţei, serviciile de informaţii şi poliţia din ţările democratice sunt în alertă, reafirmând că ucigaşul s-a "autoradicalizat" pe Internet.

Obama transmite Phenianului că vrea pace şi respinge provocările

Preşedintele american Barack Obama le-a transmis luni liderilor nord-coreeni că Statele Unite "nu au intenţii ostile" faţă de Phenian, respingând totodată provocările şi îndemnând regimul comunist să îşi abandoneze ambiţiile nucleare.

PSD îi propune pe Cazimir Ionescu, Laurenţiu Tănase şi Florin Abraham în CNSAS

Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a precizat luni că PSD îi propune pentru posturile de membri ai CNSAS pe Cazimir Ionescu, Laurenţiu Tănase şi Florin Abraham, iar pentru funcţia de vicepreşedinte al CNVM pe senatorul Gheorghe Marcu.

ALEGERI LOCALE 2012: Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, va fi candidatul USL pentru Primăria Timişoara

Liderul PNL Timiş, senatorul Nicolae Robu, va fi candidatul USL pentru Primăria Municipiului Timişoara, decizia fiind luată în şedinţa Biroului Politic Central al liberalilor, a anunţat purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu.

Bode, întrebat câtă şpagă a luat: Cum vă permiteţi? Sunt un om cinstit, uitaţi-vă în ochii mei

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a fost întrebat luni de un protestatar câtă şpagă a luat pentru a privatiza Cupru Min, moment în care demnitarul s-a arătat foarte deranjat de abordare, răspunzând că este un om cinstit şi nu permite astfel de acuzaţii.

PROGNOZA METEO: Ploi trecătoare şi temperaturi obişnuite perioadei. Cum va fi vremea marţi şi miercuri în ţară şi în Bucureşti

Marţi, valorile termice se vor situa în jurul celor obişnuite pentru ultima decadă a lunii martie, iar cerul va fi variabil în sud-vestul ţării, dar va prezenta înnorări în celelalte regiuni. În regiunile nordice, estice si centrale, mai ales după-amiaza şi noaptea, local va ploua slab.

Antonescu: USL va trimite parlamentari să voteze legi pe MCV când puterea nu va avea majoritate

Copreşedintele USL Crin Antonescu a anunţat, luni, întrebat despre solicitarea şefului statului, că Uniunea va trimite parlamentari din rândul PNL, PSD sau PC să voteze legi legate de MCV numai după ce actuala putere va demonstra din nou că nu are majoritate.

Eva Longoria va produce un reality show destinat întâlnirilor romantice

Actriţa americană Eva Longoria va produce un reality show destinat întâlnirilor romantice între persoane celibatare, ce va fi coordonat de peţitori profesionişti.

Copos după refuzul lui Dinu Gheorghe de a reveni la Rapid: Înseamnă că are o problemă

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat luni agenţiei MEDIAFAX că Dinu Gheorghe are "o problemă" dacă s-a răzgândit în privinţa preluării funcţiei de administrator delegat şi a precizat că încă îl mai aşteaptă pe fostul oficial să accepte postul.

Udrea: Nu au fost tensiuni la şedinţa coaliţiei, am plecat cu toţii când s-a terminat

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat luni că nu a fost nicio tensiune în şedinţa coaliţiei, ea susţinând că toţi participanţii au plecat atunci când aceasta s-a încheiat.

Autorităţile egiptene susţin că au dejucat un complot iranian împotriva unor nave israeliene

Autorităţile egiptene afirmă că au dejucat o tentativă iraniană de a arunca în aer nave israeliene în Canalul Suez, potrivit unei publicaţii proguvernamentale.

Obama va aborda într-o întâlnire cu Putin problema unei noi reduceri a armamentului nuclear

Preşedintele american Barack Obama va ridica luni problema posibilităţii unei noi reduceri a armamentului nuclear şi o va propune preşedintelui-ales rus Vladimir Putin în mai, în cadrul primei întâlniri între cei doi în calitate de şefi de stat, a anunţat un oficial american.

Boc: PDL susţine respectarea caracterului multicultural al oricărei structuri, nu segregarea etnică

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat luni că în coaliţie nu au mai avut loc alte discuţii pe tema UMF Târgu Mureş şi a apreciat că PDL susţine respectarea caracterului multicultural al oricărei structuri şi respinge ideea segregării etnice.

Polonia şi România nu vor fi reprezentate la audieri în Comisia LIBE pe tema închisorilor CIA

Polonia şi România nu vor fi prezente la audierile de săptămâna aceasta în Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European (PE) pe tema existenţei unor presupuse închisori ilegale ale CIA în Europa, relatează postul Radio Polonia în pagina online.

Coreea de Sud avertizează că va distruge racheta nord-coreeană dacă va devia de la traseu

Coreea de Sud va distruge în zbor racheta nord-coreeană dacă aceasta va devia de la traseu deasupra teritoriului sud-coreean, în urma lansării sale prevăzute pentru jumătatea lunii aprilie, a anunţat luni Ministerul sud-coreean al Apărării.

Ştefan Bănică a câştigat procesul cu TVR Media şi va primi 5.000 de lei cu titlul de despăgubiri

Ştefan Bănică a obţinut, printr-o sentinţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aproape 5.000 lei de la TVR Media, cu titlul de despăgubiri pentru reproducerea, distribuirea şi comercializarea, cu nerespectarea legislaţiei drepturilor de autor, a unui DVD cu opera tatălui său, Ştefan Bănică Sr.

Ponta: Constantin va fi în Guvernul USL dacă vrea, dar nu ca ministru de Finanţe

Copreşedintele USL, Victor Ponta, a anunţat luni că Daniel Constantin va face parte, dacă acceptă, din Guvernul USL, dar nu pe funcţia de ministru al Economiei.

Madonna i-a propus lui Quentin Tarantino să îi regizeze un videoclip

Madonna i-a propus cineastului Quentin Tarantino să îi regizeze videoclipul piesei "Gang Bang", extrasă de pe cel mai recent album al ei, "MDNA", care a fost lansat luni.

Incendiu în cartierul bucureştean Ferentari: Mai multe persoane au ajuns la spital

Patru case din cartierul Ferentari din Capitală au fost afectate de un incendiu care a izbucnit luni dimineaţă, cinci persoane fiind intoxicate cu monoxid de carbon, dintre care patru au fost transportate la spital, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

Diaconescu, după afirmaţiile lui Băsescu: Autorităţile nu îl aşteaptă de o manieră pasivă pe Boldea

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat duminică seară, după afirmaţiile şefului statului despre importanţa cazului Boldea, că autorităţile "nu îl aşteaptă de o manieră pasivă" pe deputat, ci instituţiile îşi fac datoria, iar dezvoltările în acest caz "vor fi rapide şi eficiente".

47 de persoane sancţionate cu amenzi totale de 23.500 de lei după mitingul fanilor

Jandarmeria Capitalei a anunţat luni, într-un comunicat, că 47 de persoane au fost conduse la Secţiile 2 şi 4 Poliţie şi sancţionate contravenţional cu amenzi în cuantum total de 23.500 lei, în urma incidentelor de la mitingul de protest organizat, sâmbătă, de Asociaţia Peluza Sud Craiova.

SONDAJ: Israelienii preferă un atac împotriva Iranului decât ca acesta să se doteze cu arma nucleară

Aproape două treimi dintre israelienii evrei sunt de părere că un atac împotriva Iranului ar fi mai puţin periculos decât ca Republica islamică să fie lăsată să se doteze cu arma nucleară, potrivit unui sondaj publicat luni de cotidianul Haaretz.

Gheorghe Popa, noul rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti

Gheorghe Popa, directorul Institutului pentru Studii de Ordine Publică, este noul rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti, acesta fiind instalat în funcţie luni, în prezenţa secretarului de stat Petre Tobă.

Argeş: Tânăr de 17 ani, la spital după ce a fost înjunghiat de bucătarul unui bar

Un tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna argeşeană Cotmeana, a ajuns duminică seară la Spitalul de Pediatrie din Piteşti după ce, în urma unui conflict izbucnit într-un bar, a fost înjunghiat de bucătarul localului, care consumase băuturi alcoolice, agresorul fiind în prezent audiat de poliţişti.

Regizorul James Cameron, PRIMUL OM care a explorat de unul singur Groapa Marianelor – VIDEO

Cineastul canadian James Cameron, regizorul filmelor "Titanic" şi "Avatar", a devenit primul om din istorie care a explorat, de unul singur, timp de câteva ore, la bordul unui minisubmarin, Groapa Marianelor din Oceanul Pacific, care este cel mai adânc loc de pe Terra.

Clipul publicitar cu Hitler care a stârnit FURIA comunităţilor evreieşti. Cum au PROMOVAT turcii un şampon folosindu-se de imaginea fostului dictator – VIDEO

Un spot publicitar pentru un şampon, în care apare Adolf Hitler, a suscitat furia comunităţilor evreieşti din Turcia şi din străinătate, provocând reacţii acerbe împotriva creatorului acestuia.

Tatăl deputatului Mihail Boldea, audiat la sediul DIICOT Galaţi

Gheorghe Boldea, tatăl deputatului Mihail Boldea, a fost audiat de procurori luni dimineaţă la sediul DIICOT Galaţi.

Ponta se compară cu Blair, Udrea cu Thatcher. Preda: Modelele trebuie să se regăsească în opţiuni

Liderul PSD Victor Ponta s-a comparat recent cu Tony Blair, iar liderul PDL Elena Udrea a declarat că, la fel ca în cazul ei, Margaret Thatcher a fost atacată pentru modul în care se îmbrăca la începutul carierei, Cristian Preda comentând că modelele trebuie să se regăsească în opţiunile politice.

S-a LOGODIT Hannah Montana? INELUL purtat de Miley Cyrus la un eveniment organizat de Muhammad Ali – FOTO

Actriţa Myley Cyrus, cunoscută pentru interpretarea personajului Hannah Montana în serialul şi filmul cu acelaşi nume, a dat naştere zvonurilor conform cărora ar putea să se căsătorească cu Liam Hemsworth după ce a purtat un inel ce părea a fi de logodnă la un eveniment organizat de fostul boxer Muhammad Ali.

Angela Merkel: O retragere a Greciei din zona euro ar fi catastrofală

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat, într-un interviu televizat difuzat luni de BBC, că ar fi "catastrofal" să i se permită Greciei să părăsească zona euro, care ar deveni "incredibil de slăbită".

AVERTIZARE METEO de vânt puternic în opt judeţe din Moldova

Meteorologii au avertizat că luni, până la ora 14.00, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi vântul va avea intensificări ce vor depăşi 60 de kilometri pe oră.

Trezorierul Partidului Conservator britanic a demisionat după un caz stânjenitor pentru premierul Cameron

Trezorierul Partidului Conservator britanic a fost nevoit să demisioneze duminică, după difuzarea unei înregistrări video care îl prezenta în timp ce propunea unor presupuşi donatori un acces privilegiat la David Cameron prin intermediul finanţării, un caz stânjenitor pentru premier.

INCIDENTE la Marşul Unirii de la Chişinău cu ocazia zilei unirii Basarabiei cu România – VIDEO

O serie de incidente s-au înregistrat duminică la Marşul Unirii din Chişinău, după ce un grup de tineri i-a îmbrâncit pe câţiva participanţi la marşul dedicat zilei unirii Basarabiei cu România.

Alegeri în landul german Saarland: Aliaţii liberali ai Angelei Merkel au înregistrat un rezultat foarte slab

Aliaţii liberali ai Angelei Merkel, FDP, au înregistrat un rezultat foarte slab duminică la scrutinul regional din Saarland (sud-vest), câştigat de partidul cancelarului german, CDU, potrivit primelor estimări.