Florin Badescu

Actriţa Daryl Hannah, arestată în timpul unui protest ecologist

Actriţa Daryl Hannah a fost arestată joi, în statul Texas, unde a participat la un protest ecologist, în timpul căruia a refuzat să se mute din faţa unui excavator care curăţa un teren pe care urmează să fie amplasată o conductă de petrol (proiectul Keystone XL), a anunţat agentul ei de presă.

DUELUL OBAMA – ROMNEY: Record de audienţă pentru o dezbatere prezidenţială în ultimii 20 de ani. Câţi telespectatori au urmărit confruntarea dintre cei doi candidaţi

Dezbaterea dintre actualul preşedinte american Barack Obama şi contracandidatul său republican Mitt Romney a fost urmărită de un număr record de telespectatori pentru acest gen de confruntări în ultimii 20 de ani, a anunţat, joi, Institutul Nielsen.

James Bond la 50 de ani de prezenţă pe marele ecran

O serie de evenimente marchează vineri, la 50 de ani de la lansarea pe marele ecran a primului film din seria "James Bond", aniversarea acestei francize cinematografice cu celebrul spion britanic, care a ştiut să se adapteze la schimbările istorice, culturale şi tehnologice.

Kevin Costner, într-un thriller de acţiune coprodus de Luc Besson

Actorul american Kevin Costner, care a revenit în atenţia producătorilor de la Hollywood după ce a fost recompensat recent cu un premiu Emmy pentru rolul din miniseria TV "Hatfields & McCoys", turnată în România, va juca într-un thriller de acţiune ce va fi coprodus de Luc Besson.

PREMIILE NOBEL 2012: În aşteptarea laureaţilor, internetul abundă în pronosticuri şi speculaţii. Care ar putea fi câştigătorii din acest an

Începutul lunii octombrie marchează, ca în fiecare an, debutul sezonului premiilor Nobel, dar şi apariţia multor pronosticuri şi speculaţii despre identitatea viitorilor câştigători.

Viaţa lui Julian Assange, ecranizată. Cine va interpreta rolul principal în filmul despre fondatorul WikiLeaks – FOTO

Compania DreamWorks a achiziţionat drepturile de ecranizare a două romane despre viaţa lui Assange, dintre care unul a fost scris de principalul colaborator al acestuia, Daniel Domscheit-Berg. Scenaristul Josh Singer, care a contribuit la succesul serialelor de televiziune "Fringe" şi "The West Wing", a scris scenariul pentru acest nou proiect cinematografic.

Gwyneth Paltrow va produce un musical despre grupul The Go-Go’s

Actriţa americană Gwyneth Paltrow va produce un musical ce va relata povestea grupului The Go-Go's, o trupă de fete, exponentă a curentului new wave, care a devenit celebră în anii 1980, informează site-ul revistei New Musical Express.

Au fost anunţaţi nominalizaţii la Rock and Roll Hall of Fame în 2013. Cine a intrat pe lista de 15

La Ceremonia de includere în Rock and Roll Hall of Fame, care va avea loc în 2013, la Los Angeles, în luna aprilie, au fost nominalizaţi 15 artişti, unii fiind în această ipostază pentru a şasea oară.

Actriţa chineză Zhang Ziyi a dat în judecată un site care a acuzat-o că a practicat prostituţia

Actriţa Zhang Ziyi, una dintre vedetele cinematografiei chineze, a dat în judecată un site american, care a afirmat că artista s-a prostituat, făcând sex pe bani cu înalţi oficiali chinezi, inclusiv cu fostul lider chinez Bo Xilai, a anunţat, miercuri, avocatul acesteia.

O nouă crimă în locuinţa în care a crescut Charlize Theron. În 1991, mama actriţei l-a ucis pe tatăl acesteia

Casa în care mama actriţei Charlize Theron l-a ucis pe tatăl artistei, în legitimă apărare, în 1991, se află din nou în centrul unei anchete a poliţiei sud-africane, după ce actualul proprietar al vilei a fost torturat şi asasinat pe această proprietate.

Posibil remediu contra durerii. Descoperirea care poate rivaliza cu morfina – FOTO

Cercetătorii francezi au descoperit un posibil remediu contra durerii, care poate rivaliza cu morfina, însă are mult mai puţine efecte secundare.

Cum se va încheia ultimul film din franciza „Twilight”

Ultimul film din franciza "Twilight", care va fi lansat la jumătatea lunii noiembrie, se va încheia cu o secvenţă inedită, la la care vor participa toţi actorii din distribuţie.

Pink a pozat topless pentru un album fotografic realizat de Bryan Adams – FOTO

Cântăreaţa americană Pink a pozat topless pentru un album fotografic cu celebrităţi, realizat de Bryan Adams. Rockerul canadian a devenit în ultimii ani un fotograf apreciat pe plan internaţional, iar fanii lui au de acum posibilitatea de a-i admira operele în volumul fotografic "Exposed".

Un muzeu consacrat grupului ABBA va fi inaugurat la Stockholm

Un muzeu consacrat grupului suedez ABBA, care s-a destrămat în urmă cu 30 de ani, va fi inaugurat la Stockholm în primăvara anului 2013, în cadrul Swedish Music Hall of Fame, a anunţat miercuri unul dintre membrii grupului, Björn Ulvaeus.

SCANDAL la „American Idol”: Cine a insultat-o şi a AMENINŢAT-O pe Mariah Carey – VIDEO

Starul american Mariah Carey a fost insultată şi jignită în timpul audiţiilor pentru emisiunea-concurs "American Idol", marţi, iar producătorii show-ului au decis să întrerupă filmările din cauza acestei dispute verbale violente.

Membrii trupei Metallica vor crea o linie de pantofi pentru pasionaţii de skateboard

Membrii trupei americane Metallica s-au asociat cu firma Vans, care produce skateboarduri, pentru a crea o linie specială de pantofi, destinată persoanelor pasionate de acest sport.

Helena Bonham Carter şi Tim Burton s-au mutat, temporar, împreună

Actriţa Helena Bonham Carter şi partenerul ei de viaţă, regizorul Tim Burton, renumiţi nu doar pentru talentul lor, ci şi pentru faptul că deşi formează un cuplu locuiesc în case separate, s-au mutat în sfârşit împreună, însă doar pentru o perioadă determinată.

Cotidianul International Herald Tribune sărbătoreşte, joi, 125 de ani de la înfiinţare

Cotidianul de limbă engleză International Herald Tribune (IHT), livrat cu şareta la începuturile sale chioşcurilor de ziare şi hotelurilor din Paris, celebrează, joi, 125 de ani de la înfiinţare, rămânând încrezător în viitorul său, în pofida revoluţiei digitale care a bulversat industria presei.

Celebra „Scrisoare despre Dumnezeu” scrisă de Einstein, scoasă la licitaţie pe internet. Care este preţul de pornire

O scrisoare celebră scrisă de Albert Einstein cu un an înainte de a muri, în care renumitul fizician îşi exprimă opiniile pe care le avea asupra religiei, va fi scoasă la licitaţie pe site-ul eBay în această lună.

David Blaine, pregătit pentru o nouă cascadorie extremă: Magicianul va înfrunta o „furtună” electrică de 1 milion de volţi

Magicianul american David Blaine, un obişnuit al cascadoriilor extreme - a petrecut 63 de ore într-un bloc de gheaţă şi a stat 60 de ore cu capul în jos -, şi-a fixat un nou obiectiv: va înfrunta în această săptămână, timp de trei zile, la New York, o "furtună" electrică de 1 milion de volţi.

Un schelet de mamut siberian, vândut la licitaţie cu 240.750 de euro

Un schelet complet de mamut siberian - Mammuthus primigenius -, cel mai mare mamifer terestru din toate timpurile, a fost vândut, marţi, la Paris, cu suma de 240.750 de euro (taxe incluse), la o licitaţie organizată de casa Sotheby's.

Scrisori ale soţului reginei Elizabeth către o presupusă amantă, dezvăluite într-un musical

Scrisori ale prinţului Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a, vor fi prezentate în premieră într-un musical despre viaţa şi cariera actriţei britanice Patricia Kirkwood, despre care s-a afirmat multă vreme că a fost amanta prinţului britanic.

Top Forbes: Care sunt cel mai bine plătite femei de la Hollywood în 2012 – GALERIE FOTO

Realizatoarea şi prezentatoarea americană de televiziune Oprah Winfrey ocupă şi în 2012 primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătite femei de la Hollywood, deşi au trecut 18 luni de când a părăsit talk show-ul TV care a făcut-o celebră.

Trupa Foo Fighters intră într-o pauză pe perioadă nedeterminată

Dave Grohl, solistul trupei americane Foo Fighters, a declarat că grupul din care face parte îşi va întrerupe cariera şi va lipsi de pe scena muzicală pentru o perioadă ce nu a fost deocamdată determinată.

Ducesa Marie-Christine de Habsburg a murit la vârsta de 88 de ani

Ducesa Marie-Christine de Habsburg a murit, marţi, la vârsta de 88 de ani, în oraşul ei natal Zywiec din sudul Poloniei, a anunţat primarul acestei localităţi, Antoni Szlagor.

STUDIU: Marea Barieră de Corali a pierdut peste jumătate din recifele sale în ultimii 27 de ani

Marea Barieră de Corali din Australia a pierdut mai mult de jumătate din recifele sale în ultimii 27 de ani din cauza furtunilor tropicale, a prădătorilor - stelele de mare - şi a încălzirii globale, au anunţat marţi autorii unui studiu australian.

Mark Harmon, vedeta din „Ancheta militară/ NCIS”, a primit o stea pe Walk of Fame

Actorul american Mark Harmon, starul serialului poliţist "Ancheta militară/ Navy NCIS: Naval Criminal Investigative Service", a primit, luni, o stea pe Bulevardul Gloriei - Walk of Fame - din Hollywood.

Carmen Electra s-a despărţit de logodnicul ei

Actriţa şi fotomodelul Carmen Electra, în vârstă de 40 de ani, s-a despărţit de iubitul ei, Rob Patterson, cu care se logodise în 2008.

Adele a înregistrat tema muzicală a noului film din seria „James Bond”

Cântăreaţa britanică Adele a confirmat, luni, că a înregistrat cântecul care va reprezenta tema muzicală a celui de-al 23-lea film din seria "James Bond", postând pe contul ei de Twitter o fotografie cu o foaie de hârtie pe care apare scris cuvântul "Skyfall".

Jean-Paul Belmondo s-a despărţit de iubita sa

Actorul francez Jean-Paul Belmondo s-a despărţit de iubita sa Barbara Gandolfi, fostă model Playboy şi concurentă la titlul de Miss Belgia, audiată de mai multe ori de justiţia franceză şi cea belgiană în cadrul unei anchete financiare, a anunţat avocatul starului.

A fost anunţat prezentatorul Oscarurilor în 2013. Cine îl înlocuieşte pe Billy Crystal

Billy Crystal a prezentat în februarie prestigioasa gală, pentru a noua oară în carieră, după retragerea lui Eddie Murphy, care a anunţat că renunţă la această onoare, după retragerea din echipa de producţie a show-ului a regizorului Brett Ratner, care a demisionat din cauza unor fraze homofobe.

Drew Barrymore a născut o fetiţă. Ce nume va avea primul copil al actriţei

Drew Barrymore a născut o fetiţă, care este primul copil al actriţei americane cu soţul ei, Will Kopelman, a anunţat artista, miercuri, într-o declaraţie de presă.

POVESTEA INCREDIBILĂ a unui MANUSCRIS CELEBRU: Furt, pasiune, bani, într-un conflict de 25 de ani

Marchizul de Sade nu respingea nici violenţa, nici perversitatea şi ar fi apreciat fără niciun dubiu bătălia surdă care se dă în zilele noastre în jurul manuscrisului romanului său "Cele 120 de zile ale Sodomei" (Les 120 Journées de Sodome), afirmă autorul unui articol postat pe site-ul lefigaro.fr.

Val de indignare în Germania: Amazon vinde cuptoare din lagărul de concentrare Dachau

Un puzzle ce prezintă imagini ale cuptoarelor unui crematoriu din lagărul de concentrare nazist de la Dachau, disponibil pe site-ul american Amazon, specializat în comerţul online, a generat un val de indignare duminică în Germania,.

Istoricul marxist Eric Hobsbawm a murit la vârsta de 95 de ani

Istoricul britanic marxist Eric Hobsbawm, autorul celebrului volum "The Age of Extremes: The Short Twentieth Century, 1914-1991", a murit luni, la Londra, la vârsta de 95 de ani, a anunţat fiica lui.

Un măslin de 2.000 de ani, vândut la licitaţie, în Franţa. Cât a costat arborele

Un măslin de 2.000 de ani a fost vândut duminică, la o licitaţie de măslini care datează de pe vremea Imperiului Roman, organizată în sud-vestul Franţei, a anunţat comisarul licitaţiei, Stanislas Machoïr.

Jackie Kennedy, interpretată de o actriţă laureată cu Oscar

Câştigătoarea premiului Oscar din 2011 pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal se află în negocieri avansate pentru a juca în "Jackie", un film despre Jacqueline Kennedy Onassis, ce va fi produs de compania Fox Searchlight.

Pistoalele celebrului cuplu Bonnie şi Clyde, vândute la licitaţie. Ce preţ au avut – FOTO

Cele două pistoale descoperite asupra celebrilor bandiţi americani Bonnie Parker şi Clyde Barrow, după ce au fost împuşcaţi de un echipaj de poliţie în 1934, au fost vândute la o licitaţie organizată duminică, în oraşul Nashua din New Hampshire.

Topul celor mai sexy bărbaţi din lume: Cine se află pe primul loc – FOTO

Revista Glamour a publicat topul celor mai sexy bărbaţi din lume. Topul cuprinde 50 de bărbaţi şi a fost realizat pe baza unui sondaj.

Vulcan în activitate, filmat de un explorator neozeelandez – VIDEO

Exploratorul neozeelandez Geoff Mackley şi alţi doi aventurieri - Bradley Ambrose şi Nathan Berg - au reuşit să coboare în craterul activ al vulcanului Marum din arhipelagul Vanuatu. Ei au reuşit să ajungă lângă lava din crater, mai aproape decât oricine altcineva înaintea lor.